Pancho Varallo, micul tun

Astăzi a murit Francisco “Pancho” Varallo, ultimul supraviețuitor al primei finale de Cupa Mondială, cea din 1930. I se spunea Cañoncito, micul tun, pentru forța cu care lovea balonul. Deși s-a retras devreme, la doar 29 de ani din cauza unei accidentări la genunchi, recordul său de goluri pentru Boca Juniors, 181 de goluri in 210 partide, a fost bătut abia anul trecut de Martin Palermo.

Iată ce spunea într-un interviu pentru fifa.com, la începutul anului, când a împlinit 100 de ani:

I find it incredible that young people know who I am. When I was in France, people from Germany, Poland, England, Switzerland … they all wanted to meet me, with a lot of passion and respect. They still send me letters to my house. And some even send presents. They are unforgettable gestures that make me very happy. And it’s all thanks to football! Here in La Plata, everybody knows me: old folks, young people, children…they all say hello to me. I was named an ‘illustrious citizen’. Now that I’m old, more tributes are being paid to me than before. It seems I’m still important!

Dumnezeu să-l odihnească!

Boy’s a bit special: Adel Taarabt

A fost un weekend oarecum palid de Premier League, aşa că va invit să aruncăm o privire înspre Championship. După patru etape, Queens Park Rangers sunt pe primul loc, beneficiind de talentul electrizant al lui Adel Taarabt, un marocan care nu se mai satură să înnoade picioarele fundaşilor.

Taarabt a fost adus de Martin Jol la Spurs în ianuarie 2007, pe vremea când era văzut drept „noul Zidane”. Trei ani şi trei antrenori mai târziu, marocanul a fost lăsat să plece pentru doar un milion de lire sterline. Croit după şablonul jucătorului de maidan, Taarabt fusese binecuvântat cu o tehnică flamboaiantă, subminată însă de atitudinea de primadonă. Individualist, leneş, bosmuflat, Taarabt avea toate datele mingicarului care se naşte talent şi moare speranţă, vorba clişeului.

Iată însă că sub aripa lui Neil Warnock, care s-a bătut toată vara ca să-l semneze definitiv şi care a construit echipă în jurul lui, marocanul învaţă să gândească fotbalul, şi asta face din el un jucător aproape nedrept de bun pentru ce se joacă în Championship. Ţineţi-l minte pe băiatul asta, s-ar putea să-l vedem în Premier League în primăvară!

Cum comentati?

Ovidiu Tichindeleanu, doctor în filosofie, face în numărul 32 al revistei IDEA o radiografie excelentă a presei sportive din România:

Modul de producţie al discursului din jurnalismul sportiv e un aparat de alienare. Între sursă, procesul de producţie şi produsul gazetăresc intervine o întreagă mașinărie de modulat realitatea. Raporturile dintre subiect, imagine şi text sunt importate şi copiate de publicaţiile româneşti după cele ale tabloidelor occidentale.

Din disperarea de a crea subiecte, de a produce un număr mare de subiecte pe zi pentru a satisfice ritmul frenetic al industriei culturale, discursul abandonează realitatea, operând cu zvonuri, variante, posibilităţi, ficţiuni. Gazeta de sport nu produce discurs pornind de la un fapt real, iar evenimentul însuşi nu e sufficient: zvonul şi mai apoi infirmarea sa produc în mod eficient realitatea culturală a încă două ştiri.

Falsa atribuire e regulă în presa sportivă (ca în tabloide), în fiecare zi fiind publicate enunţuri de tipul NUME: „declarație”, care nu îi aparţin în mod riguros autorului. Modul generalizat de realizare a emisiunilor şi ştirilor sportive e interviul lipsit de substanţă, în care intervievatorul pare să fie mulţumit să nu aibă nimic de zis: „X a zis că Alpha e Beta [microfon băgat în faţă] Cum comentaţi?” Dialogul devine astfel un monolog al puterii. Realitatea unui singur interviu e apoi spartă în fragmente, ce sunt apoi vândute separat: un singur interviu produce o multitudine de subiecte. De la o vreme, nimeni nu mai ştie cine ce a zis, şi nici nu mai contează.

Ah, era să uit: Joi, 2 septembrie, exclusiv cu Gazeta, ai două albume cu muzică lăutărească şi de petrecere, la preţul de 5,99 lei ziar plus un CD.

There’s a new sheikh in town

Sub privirile şeicului Mansour, aflat pentru prima dată în loja din Eastlands de când a preluat echipă în 2008, Man City a demonstrat nu numai că vrea, dar şi poate s-o înlocuiască pe Liverpool în aristocraţia fotbalului englez.

Dacă aveaţi nevoie de un exemplu pentru care 4-4-2-ul clasic devine o raritate în fotbalul modern, asta a fost meciul. Hodgson ştia că va avea de-a face cu un mijloc mai aglomerat decât un metrou japonez, dar inexplicabil a ales să nu-şi ia nici o măsură. Inferioritatea numerică din zonă mediană a sufocat-o pe Liverpool.

Păi şi ‘€™Arry tot 4-4-2 a jucat săptămâna trecută şi City n-a mişcat, o să spuneţi. Dar asta s-a întâmplat pentru că Spurs au atacat şi s-au apărat cu o intensitate remarcabilă, developând acel tip de fotbal britanic jucat la 100-de-mile-pe-oră.

Liverpool a părut o echipă dezarticulată, incoerentă, moale în pressing şi fără imaginaţie în posesie. Torres, nerecuperat nici fizic şi nici mental, a părut un străin în propria echipă. Gerrard, singurul capabil să producă o scânteie ofensivă, a fost limitat de rolul de închizător. Iar Danny Agger o să aibă coşmaruri după ceea ce a fost probabil cea mai bună partidă făcută de Adam Johnson în tricoul lui City.

Şi mai îngrijorător pentru cormorani e că City a lăsat impresia că mai avea câteva viteze peste ce a jucat aseară. „Cetatenii” n-au impresionat, mai degrabă s-au achitat eficient de sarcini, marcând trei goluri din trei şuturi pe poartă. Dar privind către banca de rezerve, cu Adebayor, David Silva, şi Balotelli în lojă, eşti înclinat să-l iei în serios pe Mancini când spune că antrenează o echipă capabilă să bată orice altă echipă din campionat.

Sursa foto: Dirty Tackle.

Gânduri dupa etapa a doua

Arsenal a demolat-o pe Blackpool într-unul din cele mai dezechilibrate meciuri pe care le-am văzut vreodată în Premier League. Un meci ca-n curtea şcolii, cu vlăjganii de la liceu alergandu-i pe prichindeii de gimnaziu. Măsura naivităţii oaspeţilor e dată de numărul faulturilor, doar două într-un meci în care au fost călăriţi bine de tot. “If that is how my team plays one day, I will be absolutely delighted, the pace and movement was terrific, it was a joy to watch. It was an absolute education, a masterclass – but we have to learn quickly “ a spus Holloway. O lecţie de cotonogeală nu le-ar strica.

Theo Walcott a bifat primul hat-trick din carieră de club, fiind implicat în mai toate fazele periculoase ale gazdelor. La MOTD, Alan Hansen a trecut drept cârcotaş resentimentar pentru că a încercat să mai domolească entuziasmul á la Zagreb în privinţa lui Walcott. Hansen remarca, şi tind să fiu de acord cu el, că Walcott rezolvă excelent fazele instinctuale, în care n-ar nici măcar o zecime de secundă să ia o decizie. Când are însă timp la dispoziţie, aproape de fiecare dată ia decizia greşită, fapt care s-a văzut şi sâmbătă în câteva rânduri.

Gareth Bale este în mod oficial cel mai bun jucător de picior stâng din Premier League. A wand of a left foot this lad has. Al doilea gol cu Stoke e de-a dreptul Van Basten-esque.

Jerome Boateng va debuta pentru City cel mai devreme la sfârşitul lui septembrie. Neamţul se accidentase uşor la genunchiul stâng în amicalul cu Danemarca şi în avionul înapoi spre Manchester, o stewardesă l-a lovit din greşeală cu căruciorul la acelaşi genunchi, agravându-i destul de grav accidentarea se pare.

După două etape (fără meciul de diseară), cel mai frecvent scor este 6-0. Chelsea, suspecţii de serviciu, au bifat câte un set cu Wigan şi West Brom, Arsenal unul cu Blackpool. Ei bine cealaltă echipă care a reuşit acest scor e Newcastle, care a făcut 43.000 de Geordie foarte fericiţi duminică, umilind-o pe Villa.

Craig Bellamy a marcat un gol şi a creat alte două la debutul pentru Cardiff împotriva lui Doncaster. Cam asta se întâmplă când un jucător de Champions League e exilat în Championship.