He’s One of Our Own

Momentul culminant al primei mele vizite la White Hart Lane s-a petrecut în minutul 23 al meciului Tottenham-West Ham United. Atunci Harry Kane a marcat primul său gol în poarta dinspre South Stand unde eram și eu și stadionul a erupt într-un “He’s one of our own, Harry Kane, he’s one of our own”. Nu există sistem de sunet ultra-super-mega Hi-Fi care să redea atmosfera sonoră din tribună. Vreo treizecide mii de oameni cântând în cor. Si am intels atunci de ce însuși eroul catecului a mărturisit că i se face pielea de găina cand îl aude și murmură refrenul când iese din stadion. Nu pot să-mi dau seamă în ce măsură Harry Kane e “de-al meu”, dar știu că m-am simțit bine cântând.

Inainte de meci am avut plăcerea să mă întâlnesc cu Coys (căruia îi mulțumesc și public pentru ajutorul în procurarea biletului). Nu ne văzusem niciodată înainte. Convins fiind că îl voi recunoaște ușor nu schimbasem semnalmente de recunoaștere. Eram sigur că dacă știam zona (un pub de lângă stadion) îl voi recunoaște după statura, metaforic vorbind gigantică, obținută prin articolele apreciate și comentariile obiective și pertinente făcute aici de ani buni. A fost un pic dificil să ne recunoaștem, amândoi cu telefonul în mână, uitandu-ne in jur cateva zeci de secunde, deși ne aflam la cativa pasi unul de celălalt. După o bere, niște discuții de parcă ne știam dintotdeauna și o victorie Spurs pot spune cu siguranță: e “de-al nostru”.

Farmecul discret al League 2: Cambridge United – Accrington Stanley 2 – 3

La concurență cu El Clasico sau Manchester City – Liverpool, în căutare de fotbal britanic autentic, iată-mă în drum spre The Abbey, stadionul lui “The Yellows” din Cambridge. Imi începusem ziua hoinărind prin partea universitară a orașului, apoi în centru și încet-încet spre periferie către distracția populară (aveam să aflu mai târziu că partea academică preferă rugby sau canotaj). Inițial am vrut să merg la un meci din Championship, dar și acolo echipele au în lot mulți străini, în general.
Am ales să pun câteva fotografii din zona apropiată stadionului si din interior ca să vă faceți o impresie despre locuri și stadion. Imi cumpăr bilet la tribună a doua, construită in 1954. Locurile sunt în picioare si sunt rails, așa cum erau pe vremuri în majoritatea stadioanelor în Anglia. Sunt bineînțeles obstructed view pe alocuri, alt element întâlnit în vechile arene din insulă. Constat spre sfârșitul meciului că mi-am pierdut antrenamentul la urmărit meciuri in pozitie verticală – mă cam dor picioarele și tălpile. Partea bună a fost că, deși e o zi friguroasă, cu un vânt rece (1 C după vreo două săptămâni în care temperaturile au fost în jur 12-15 C), în tribună nu bate vântul deloc și e plăcut.
Așteptările îmi sunt confirmate: echipe de start sunt compuse din englezi, cu câte un irlandez aruncat acolo, așa ca de sămânța. Sunt pregătit să asist la trosnet de tibii, tacklinguri solide, preluări aproximative și dueluri necruțătoare în jocul aerian. Va fi și așa ceva, dar într-o măsură mult mai mică decât mă așteptăm.
Asist la un joc dintre echipă locală, din partea inferioară a clasamentului, cu una care se bate, nesperat, pentru promovare. Diferența se va vedea în jocul prestat.
Meciul începe neinspirat, cu mult joc la centrul terenului și puține pase legate. încep să mă îngrijorez, mult prea devreme că voi asistă la nou rezultat alb ca acum două săptămâni la Monchengladbach (ocazie să arunc o privire pe Livescore să văd ce se mai întâmplă la Gladbach – și acolo e tot 0-0 deși meciul începuse cu 30 de minute mai devreme). Curând vin ocaziile și golurile. Dacă primul, marcat de gazde, e cumva clasic englezesc, centrare, recentrare cu capul și tap-în din apropiere, celelalte două sunt de genul care te fac să fii mulțumit că ai venit la stadion să le vezi pe viu. Ambele șuturi sănătoase, bine executate din punct de vedere tehnic, după combinații la firul ierbii. Accrington egalează după o fază rapidă, la care după o fentă înșelătoare a atacantului cu spatele la poartă, care lasă mingea să curgă pe lângă el, un mijlocaș scapă singur și trage frumos în diagonală imediat dup ace intră în care. Gazdele preiau conducerea după o fază la care același mijlocaș care fusese prins în clește și contrat solid de doi adversari, pierzând mingea, apare la finalizare 15 secunde mai târziu cu un șut puternic la firul ierbii din afară careului. Tribună explodează și sar și eu împreună cu susținătorii locali.

Rapid după pauză, echipa mai tehnică și mai bine așezată în teren, Accrington, preia hățurile jocului, face 3-2 și lămurește câștigătoarea. Cambridge mai are câteva momente de presiune, mai aruncă câteva mingi periculoase în careu, dar fără rezultat. Ar merita menționat penaltiul care stabilește câștigătoarea. A fost corect acordat, dar după un fault cum vezi în ligi inferioare: un apărător pur și simplu s-a urcat din pe un atacant care îi luase fața după care a fost foarte uimit că s-a fluierat fault.
La final, în ciudă înfrângerii jucătorii echipei gazdă salută fiecare tribună în parte și sunt aplaudați (nu se aud apostrofări și fluierături). Au luptat onest și au dat peste o echipă mai bună, cu un portar inspirat în 2-3 momente.
Diverse:
* In apropierea stadionului, o doamnă foarte amabilă îmi explică cum e cu biletele, care e caracteristica fiecărei părți a tribunelor și mă îndruma spre locul unde se vând bilete. Are un tricou pe care scrie mare “Here to Help” și împarte bomboane pe gratis, inclusiv adulților.
* Sunt surprins cât se însuflețesc tribunele când un jucător ia o acțiune pe cont propriu și începe un “run”. Deși nici una nu se termină cu rezultate pozitive.
* Dacă e un element clar care arată nivelul e numărul mare de mingi “frezate” consecință lovirii incorecte a mingii care iau traiectorii ciudate, cu mult efect și sunt greu de controlat cand revin.
* La un corner al gazdelor patru jucători în atac aflați în stânga porții pornesc la unison spre partea dreaptă a porții. Si mai suprinzator, patru fundași se sincronizează perfect în marcajul celor din atac. Rezultă un balet straniu de sincronizat, parcă cei opt au pregătit mișcarea asta la antrenamente comune. O fază comică, care produce râsete sănătoase în tribună.
* După meci, în timp ce mă îndepărtez de stadion, asist involuntar, la început, la o converatie între un adult și doi copii de 10-12 ani. Copii analizează penaltiul și efectul lui asupre desfășurării ulterioare a jocului. E o analiză serioasă și apreciez mult cum adultul (probabil tatăl unuia dintre cei doi) intervine rar cu câte o întrebare sau lăudând o observație bună. Imi vin să mă duc după ei să aud continuarea conversației când drumurile ni se despart. Copiii aceia sunt deja foarte buni spectatori de fotbal!
* Nu reușesc să deslușesc cântecele galeriei locale de la peluză. Mă ambiționez să îmi dau seama singur, fără să întreb pe cineva în jurul meu (parcă înțelegeam mai bine în Germania, unde nu știam limba). Mă alătur și eu celor din jurul meu când se strigă “ Yeeeellows! Yeeeellows!” bucuros că înțeleg. Dar, mai ale,s când deslușesc în întregime o strigare: “The referee’s a wanker!” repetat de multe ori. Cântat cu cuvintele alungite, parcă fără ranchiună și ură de către tribună, are ceva comic și irezistibil care mă face să zâmbesc. Arbitrul o merită, după ceva ”posturing” în stilul văzut des în Premier League si câteva greșeli, care nu influențează direct rezultatul.

Comparatie: un meci de Bundesliga cu unul de PL (1)

Prea tarziul meu debut la vizionarea pe viu a unui meci în Bundesliga (Borussia Mönchengladbach – FC Ingolstadt 04) s-a produs în acest sfârșit de săptămâna. Telul meu este să fac o comparație cu Premier League – unde voi viziona (sper) Tottenham-West Ham peste două săptămani. E cel mai mic eșantion posibil, dar nu mă voi lasă descurajat în a trage niște concuzii subiective și particulare (dacă tot nu pot generaliza). Ar fost poate mai bine ca ordinea să fie inversată, dar așa s-a nimerit.
în Germania am fost la Dortmund pentru trei zile. Aș fi preferat un meci la acolo, dar nu am putut face rost de bilet în avans – Borussia Dortmund juca cu rivalii locali de la Schalke 04 și practic era imposibil de făcut rost de bilete. In schimb bilete pentru Gladbach s-au putut procura foarte ușor cu o lună înainte de meci (am preferat acest meci in dauna unuia la Leverkusen bazat pe sfatul primit pe Anglofil și nu am regretat). Am intrat pe pagina de internet a clubului și, fără să fie nevoie să mă înregistrez sau să devin membru, am putut cumpăra rapid un bilet in zona mea preferată – tribună, pe linia careului de 16m (poate un pic cam sus pe rândul 3 în inelul superior).
Am postat separat o galerie de fotografii incluzând călătoria și meciul. Calitatea lasă de dorit, mai ales cele făcute din autobuz, dar vă pot da o idee despre locurile prin care am trecut și stadion.
Cu un plan detaliat și două aplicații de transport pe telefonul mobil plec la 12.30 din hotel din Dortmund la gară să prin un tren de 12.46. Biletul de tren îl luasem cu o zi înainte. în gară văd deja suporteri în culorile lui Gladbach care făceau aceeași călătorie. Mă voi intersecta în cursul zilei și cu suporteri Koln sau Leverkusen care mergeau să-și vadă favoriții din orașe relative îndepărtate. Regiunea Rhin-Ruhr este una din cele mai mari aglomerări urbane ale Germaniei, orașele cu echipe in Bundesliga sunt foarte apropiate și transportul foarte bun. Iar berea bună ajută la deplasări în Germania.

Stau liniștit, convins că nimic nu se poate întâmpla. Si dintr-o data surpriză: rumoare între călători și unii încep să plece. Anunțul fiind făcut doar în germană nu pricep mare lucru (vocabularul meu are cam 200 de cuvinte, majoritatea legate de fotbal de pe vremea când urmăream asiduu rezumatele pe Sat1 la emisiunea Ran – dacă asta nu vă spune nimic va dați seamă ca a trecut ceva vreme). Ochesc un tânăr de încredere și aflu că trenul s-a anulat, după ce inițial era dat că având întârziere de 30 de minute. Sunt neîncrezător – în Germania nu se poate întâmpla așa ceva! Spre mirarea mea în cele trei zile petrecute acolo am mai dat de întârzieri de trenuri și am fost clătinat în convingerile mele despre transportul feroviar german. Dar omul meu de încredere mă ajută – putem lua un tren de viteză ICE fără să plătim supliment – anunț făcut imediat după cel cu anularea. Sunt tot neîncrezător, dar mă conformez pentru că și el ia același tren și mă hotărăsc să îl am în câmpul meu vizual dacă vine nașul ca să am pe cine da vina dacă îmi cere biletul suplimentar. Nașul e foarte relaxat, nici nu verifică, ajung cu bine la Dusseldorf unde prind legătură inițială desi si trenul ICE avea intărziere. O plăcere să vezi pe mobil în aplicațiile de transport itinerariile actualizate live și datele despre peroane (doar o data din 20 peronul nu a corespuns).
In Mönchengladbach aveam planul să o tai pe jos – Google zice 1 oră și 10 minute eu zic că pot 45 de minute. Dar văd că mulțimea se îndreaptă spre stația de autobuz unde clubul pune la dispoziție transport gratuit la stadion în flux continuu și îmi zic să încerc, poate ajung mai devreme. Deși e o mulțime serioasa și mai sunt 75 de minute, lumea nu se înghesuie și călătoresc lejer. Nu am o poziție prea bună la geam și fotografiile din autobuz au dublaj. Cam 75% au o bere în mână, dar nu văd pe nimeni beat. Majoritatea depun frumos sticlele goale când se dau jos, dar mai rămân si pe jos în autobuz. Totuși datorită traficului și străduțelor inguste fac tot 45 de minute. Găsesc amuzantă parcarea de biciclete și ma mir ce multa lume vine la stadion cu bicicleta. Aș fi vrut să fac o tură de stadion în exterior, dar renunț vazand cozile mari la intrare. Lumea e ordonată, nu se înghesuie și întru în 12 minute. Arunc o privire pe la chioșcuri și iată-mă la locul meu cu 15 minute inainte de start. Am planificat corect si asta ma relaxează.

Stadionul e frumos, atmosfera plăcută și se va popula destul de repede în cele 15 minute rămase, deși pare destul de gol acum. La intrarea echipelor în teren mă conectez la atmosferă, deși nu am fular să-l rotesc deasupra capului cum fac majoritatea când se intonează imnul clubului. Mă trezesc chiar cântând imnul, deși nu știu cuvintele. Nimeresc cam un cuvânt din 7 și mai bag și cuvinte din alte limbi (nota: data viitoare sa  salvez pe telefon versurile). Mă simt integrat.
Pe scurt despre meci: Borussia venea după 6 victorii în Bundesliga și un egal marți în în Champions League cu Juventus, care i-a scos din cursa pentru calificare în optimi. In acel meci au avut superioritate numerică 37 de minute, dar nu au putut-o valorifica. Efectele dezamăgirii s-au resimitit, echipa intrând greu în joc, legând prea puține pase și fiind dominată în prima repriza. De partea cealaltă, Ingolstad, o nou promovată, un fel de Watford german, s-a închis bine, a presat și a stat mai mult în terenul advers. Meciul a avut ritm, a fost plăcut, au fost ocazii, deși s-a terminat cu un scor alb. Mi-a lipsit golul, mai ales că în repriza a două Borussia a jucat mai bine și tare mi-ar fi plăcut să aud explozia la gol a celor 50 de mii de suporteri locali. Finalul a avut dramatism, după eliminarea căpitanului echipei Granit Xhaka în finalul meciului, gazdele au avut cele mai mari două ocazii ale partidei. Oftatul tribunelor a fost pe măsură ocaziilor și făcut cât un gol.

Câteva observații:

  • Pe o rază de 10m în jurul locului unde stăteam am văzut 3 familii care au venit la meci cu fete de 8-10 ani. E ceva optimist și plăcut să vezi că scăndarile tribunei fac părinții să se simtă confortabili să vina la meci cu copii
  • Cozile, la mâncare cel puțin, erau foarte eficiente. Am reușit să ajung în 5 minute să cumpăr în pauză și să nu pierd nici un minut din meci.
  • Pe ecranele de afișaj orice gol de pe alt stadion era anunțat cu un nechezat de cal (mascotă locală). Plus o grafică de 3-5 secunde cu un Tooooor după care era anunțat golul. Mă întreb dacă te poți obișnui după un timp să urmărești și faza și ecranul că să nu pierzi ceva din meciul la care ești. Pentru mine a fost greu.
  • Cartonașele galbene erau anunțate cu o reclamă desen animat care părea o reclamă la o firmă de salubritate. Dar mai ales de un sunet strident că atunci când creta scârțâie pe tablă. Si au fost destule galbene în meci
  • Spectatorii mi s-au părut cunoscători, răbdători și pasionați. Nu s-au auzit fluierături deși echipa nu înscria. Doar câteva fluierături normale la simulări ale oaspeților.
  • Nefiind implicat, au fost amuzante reacțiile tribunei la golurile din meciurile echipelor cu care Borussia se află în luptă directă în clasament. Mai ales că erau favorabile echipei gazdă, care nu a putut profita. Si e greu de descris reacția la cele patru goluri ale lui Bayern: un fel de oftat amar, combinat cu exasperare și cu ciudă.
  • Trei fumători aflati la o distanță de doua locuri in dreapta mea m-au cam afumat. Sper ca in curând sa se interzică fumatul in tribune (oamenii trăgeau serios).
  • In repriza a doua, nocturna si zborul norilor mă fac de cateva ori să uit de meci si sa admir privelistea de pe cer.

După meci totul decurge snur: autobuz, tren si la 7.30 sunt in hotel. O după masă si o deplasare normală pentru un suporter local, bănuiesc.

Revin cu concluzii după meciul de la Londra.