Antrenori și manageri

Englezilor le place să facă lucrurile altfel. Să conducă pe stânga, să stea la coadă când nu e coadă, să păstreze prize cu trei găuri şi robinete separate pentru apă caldă.

Fotbalul, fiind chintesenţial britanic, trebuia să fie altfel decât cel de pe continent. Asta se reflectă în obsesia pentru alunecări, dar şi în rudimentarismul unei culturi care pune calităţile atletice înaintea celor tehnice. Deşi această insularitate se estompează tot mai mult într-un campionat în care golgeterul e olandez şi cel mai bun pasator spaniol, organigrama cluburilor nu se lasă modernizată.

Fotbalul englez rămâne aprehensiv față de postul de director sportiv. Aproape toate sporturile de echipă din lume presupun existența unui “tampon” între antrenor şi patron. Nu şi în Anglia, unde antrenorul stă mai mult în birou decât în iarbă, un birou pe care scrie football manager.
[cleeng_content id=”887436919″ description=”Pentru a citi restul articolului, abonează-te cu doar 2 euro pe lună.” price=”0.29″ t=”article”]

Arhaismul conceptului de manager

Antrenorul-manager se ocupă de tactică, de transferuri şi de academia de fotbal. Ăsta e modelul tradiţional, care-şi avea rostul într-o perioadă în care Celtic luă Cupa Campionilor cu o echipa de jucători născuţi pe o raza de 50 km de stadion. Pe vremea aia cluburile erau buticuri, dacă e să le raportăm la corporaţiile de azi: un maseur, un doctor, un magazioner, un antrenor secund, toţi lucrând pentru manager, care nu dădea socoteală decât chairman-ului.

În era Premier League, când cluburile generează venituri de sute de milioane de lire, acest model devine caduc. Cluburile serioase au departamente de sport-science, scouting, youth development formate din zeci de angajaţi. E naiv să-ţi închipui că antrenorul poate să supervizeze toate aceste zone şi nesănătos să dai atâta responsabilitate unui singur om. Marcotti:

If a manager is doing his job properly, his main priority is going to be working with the squad in training, developing a tactical approach for the next match, motivating the players, satisfying his media commitments and, on match days, making the crucial decisions. A serious manager – one who doesn’t hit the golf course at every opportunity and doesn’t hang out at the race track on his nights off – will necessarily be spending 60-odd hours a week on his team. Which, frankly, makes it impossible for him to have the necessary knowledge of players other than his own.

Contra-exemplul clasic, dar fals, e Sir Alex Ferguson. E adevărat că e un manager britanic de modă veche, dar până şi Fergie a fost nevoit să se adapteze şi să dea tot mai multe responsabilităţi oamenilor din subordinea sa. Scoţianul spune într-un interviu recent pentru New York Times:

One thing I have learned in the last decade is delegation. In the early days, I was involved with scouting, coaching, youth, everything. You can’t do that for a long period of time.

Directorul sportiv – spaima englezilor

Modelul continental al directorului sportiv a fost încercat în Anglia şi a eşuat, de unde şi ostilitatea de acum. Dar a eşuat din cauză că principiile nu au fost respectate, nu din cauză că ele sunt greşite.

Frank Arnesen a dat greş la Chelsea pentru că a venit după Mourinho şi i-a impus portughezului jucători mediocri. Comolli a dat greş la Liverpool dar transferurile au părut mai mult ale lui Dalglish decât ale lui. Nu mai zic de Dennis Wise, care-i recomanda lui Keegan jucători de pe Youtube.

Dar când directorul sportiv e competent şi nu se bagă peste antrenor, când ambii se respectă şi pun binele clubului înaintea orgoliilor, atunci ai un model de organizare care poate aduce succes pe termen lung. Uitaţi-vă la Porto, la Valencia, la Lyon sau la Borussia Dortmund.

Alternativa e să-i dai toată puterea antrenorului, să-l laşi să definească strategia clublui, să aleagă transferurile şi să conducă academia. Şi implicit să dai toate astea peste cap atunci când antrenorul pleacă.

Liverpool vs Swansea

Să luăm exemplul lui Liverpool. Înainte să plece, Rafa Benitez trasase un proiect prin care toate grupele de la academie urmau să adopte sistemul 4-2-3-1 şi toate transferurile erau judecate în funcţie de cât de bine se integrau în acest sistem. Venirea lui Roy Hodgson a însemnat o întoarcere la 4-4-2 şi transferuri precum Konchesky sau Poulsen.

După şase luni de coşmar a venit King Kenny, care a avut o strategie simplă: centrări şi goluri cu capul. Au fost aduşi Suarez, Downing, Henderson şi Carroll. N-a mers. În vară Brendan Rodgers a acceptat să devină manager doar după ce a primit asigurări că nu va fi nevoit să lucreze cu un director sportiv. A început cu 4-3-3 şi un fotbal de posesie dar materia primă era exact pe dos faţa de ce avea nevoie.

Comparaţi toată brambureala asta cu exemplul lui Swansea care chiar dacă nu are are un director sportiv, are un patron care ştie mai mult fotbal decât oricare altul din Premier League:

Most clubs don’t have a clear vision, they allow the manager to set the direction, then they change the manager so often, they get stuck in a merry-go-round. We had to go down a different route, to compete with clubs who think spending money is the only way to get success.

Modelul britanic de organizare permite managerului să stabilească direcţia în care merge clubul. Când managerul e Sir Alex Feguson, modelul funcţionează. Când managerul e Redknapp, Mark Hughes sau chiar Wenger, cluburile merg bine pentru un timp. După care încep problemele.[/cleeng_content]

Sursa foto: pasukaru76

Share on FacebookTweet about this on TwitterEmail this to someone
  • Romi

    Un articol bine argumentat si bine scris.

  • COYS

    Cred ca modelul continental se va impune cat de curand si in Anglia, cel putin la echipele din Premier League. Cred ca Spurs l-au introdus prima oara oficial, pe vremea cand Frank Arnesen era sporting/football director. Apropo de Arnesen, la noi a facut lucruri bune si a vorbit aceeasi limba cu Martin Jol (literally:), in vremea lui au fost adusi Dawson, Lennon, Defoe si mai ales Carrick in jurul caruia Jol vroia sa construiasca echipa. Modelul in sine a functionat si pe vremea lui Redknapp (mai putin returul de campionat 2008-2009 cand Levy era prea disperat si i-a facut toate favorurile lui Arry) – oficial Redknapp era the f***ing football manager:), dar neoficial Tim Sherwood era un fel de sporting director cu Levy in part-time. Toate transferurile (si implicit esecurile) au avut semnatura lui Levy incepand din 2009 incoace, chiar si Crouch intrucat a venit relativ ieftin.
    Modelul Porto, Lyon (in perioada Aulas) sau Dortmund nu vor putea fi puse in aplicare in Anglia, din cateva motive:
    1. Se bazeaza pe achizitia de fotbalisti din America de Sud ieftini, care nu au apucat inca sa faca pasul spre fotbalul mare. Dpv legal asta nu merge in Anglia, unde daca nu e EU, respectivul trebuie sa aiba un anumit numar de jocuri ptr. nationala. Deci nu vom vedea d’alde Hulk&Falcao ptr. simplul fapt ca nu vor avea dreptul de a fi legitimati. Nu mai vorbesc de integrare, una e sa vii din Brazilia in Portugalia, alta sa ajungi intr-o tara si o cultura complet diferite.
    2. Se bazeaza pe tineri disciplinati, talentati si cu o viata relativ linistita si cu ceva dram de 7 ani de acasa. In Anglia youngsterul, daca prinde un contract de pro la 17 ani isi ia McLaren (chiar daca n-are carnet) si trage o betie zdravana in fiecare seara. Ptr. ca asa a vazut si la ai lui si nu i se pare ceva iesit din comun. Ma indoiesc ca aia de la academia Borussiei au masini sau ii lasa parintii sa vomeze in strada dupa o escapada bahica.
    3. Presiunea e mult mai mare in Anglia (din cauza banilor involvati) si se ard etape importante.

  • ama_

    Different strokes for different folks. Sau pe romaneste: cate bordeie, atatea obiceie. Nu inseamna ca un model de succes in Portugalia poate fi un model de succes si in Anglia, pornind de la diferentele de cultura (n-as zice de mentalitate care mi se pare ca are o conotatie negativa, ci de cultura) pana la diferentele de regulament, asa cum a zis si COYS mai sus.

    Eu as vedea o problema destul de mare si cu modelul cu directorul sportiv: risti sa iti faca echipa un contabil care sa iti aduca un jucator de un profil asemanator cu ce ai cerut, but not quite doar pt ca e mai ieftin. SAF n-o fi negociat el jucatori cu alte cluburi, dar cred ca a adus intotdeauna exact pe cine a vrut sa aduca.

    Sau poti sa mai ajungi in situatia de asta vara de la Man City cand Mancini, intrebat cand aduce un jucator pe nu-stiu-ce post raspundea “intrebati-l pe cutare”

    Cred ca cel mai important pentru un club e sa aiba o viziune pe termen lung si sa se tina de ea. Pe urma, cum se traduce viziunea asta in organigrama e o discutie administrativa. Problema de care zici de la Liverpool nu a tinut de existenta sau lipsa unui director sportiv, ci de schimbarea de strategie de la un antrenor la altul.