Ce a învățat Noica din fotbal

„Am jucat şi eu fotbal, acum vreo 50 de ani, şi cea mai bună lecţie din viaţă am primit-o de la antrenorul de atunci al echipei de juniori Tricolorul, unde jucam. Antrenorul se numea Traian Paraschivescu, dar lumea îi zicea «Litră», căci era mărunţel. La un meci cu echipa Val-Vîrtej, stătea pe tuşă şi ne urmărea cum jucăm. La un moment dat, am primit o pasă lungă şi înaltă. Mi-am făcut socoteala că nu pot ajunge mingea şi am rămas pe loc. Litră mi-a strigat de pe tuşă: «Fugi după minge, măgarule! N-ai să faci nimic în viaţă!»

M-am lăsat de fotbal, am mai jucat puţin tenis, pe urmă m-am apucat serios de carte. Am avut profesori buni, atît în ţară, cît şi în străinătate, ba mi s-a părut că învăţ mare lucru de la ei. Dar într-o zi, tîrziu, mi-am amintit de vorba lui Litră şi mi-am zis: or fi fost bune lecţiile filozofilor, dar tot mai bună a fost lecţia lui Litră. Căci ştiţi ce m-a învăţat el atunci? M-a învăţat că în viaţă trebuie să alergi şi după mingile pe care nu eşti sigur că le prinzi. Altminteri nu faci nimic în viaţă, sau fac alţii din tine ce vor ei.“

Anecdotă relatată în articolul lui Vintila Mihăilescu din Dilema Veche.

Sursa foto: geomangio

Share on FacebookTweet about this on TwitterEmail this to someone
  • filotas

    Echipa Val-Vartej…superb; exista atunci un aer romantic ce patrundea pana si in lucrurile cele mai triviale, precum numele unei echipe de amatori
    Imi amintesc cat de frumoase erau meciurile de fotbal cand eram copil, cand trageam de timp in recreatii sa mai jucam 5 minute in plus, sau acasa, in spatele blocului…si intr-adevar, caracterele se formau inca de pe atunci, ieseau in evidenta egoistii, cei care nu dadeau drumul la minge cu nici un chip, muncitorii, cei care jucau in spate, ducand greul, lenesii, cei care stateau la pomana cu mainile in buzunar asteptand sa le sara mingea; nu m-ar mira ca, dupa ani, evolutia lor in viata sa reflecte ceea ce faceau pe maidanu cu fotbal.
    Apoi imi amintesc de primul meci pe teren mare, alta mancare de peste; profesorul de sport, imi amintesc ca si cum se intampla ieri, predase armele la pauza, caci l-am gasit cu totii dormind intr-un sant pe marginea terenului, cu o sticla pe jumatate goala la capatai…am continuat sa jucam, jucam cu niste juniori bunicei, nu imi amintesc decat ca am avut un sut in bara cam de la 16 metri, ceea ce mi s-a parut epic, dar si ca am cazut secerat lovit in genunchi de cineva, o durere pe care nu o mai stiusem pana atunci
    apoi am lasat-o balta cu fotbalul pentru mult timp, poate scarbit si de implicarea profesorului de sport/antrenor de fotbal al scolii

    • Am si eu teoria asta ca e o corelatie intre caracterul cuiva si felul in care joaca fotbal, ca-i pomanagiu, ca-i egoist, ca-i ofticos sau mai stiu eu ce.

      Desi cred ca aplica mai putin celor care au trecut printr-un liceu sportiv sau pe la juniori, unde prind anumite automatisme.

      • ALEXGUNNER

        Total de acord! Asta am remarcat si eu de-a lungul anilor cu diversii tovarasi de joaca. Ba chiar si in cazul meu s-a aplicat. Cand era mic si eram un copil antipatic si egoist, la fotbal stateam doar la ,,pleașcă,, , iar cand primeam minge nu pasam aproape niciodata. Treptat cu anii, am devenit a better man, si odata cu asta si in teren am inceput sa ma asez tot mai jos si sa prefer o pasă filtrantă unui ,,craci,, 🙂

  • alex

    oarecum on-topic, un editorial ceva mai vechi marca radu paraschivescu:

    http://blog.prosport.ro/radu-paraschivescu/oglinda-8803139