Cine a avut adversari mai dificili: Real sau Barca?

 Mulțumiri lui Martin, Radu și Torpyla pentru sugestii 

analysis 8F QF

Concluzie

În opinia mea, analizând tabelul, nici una din cele două tabere nu poate afirma fără echivoc că a avut adversari mai dificili decât cealaltă în cei 10 ani analizați. Mă bazez pe scorul egal 5-5 și utilizarea unor coeficienți calculați cu un oarecare grad de subiectivitate. Cititorii vor trage propriile concluzii.

Metodologie

Am folosit datele din UEFA European Cup Coefficients Database, coloanele Matches is Team Coefficients.  La fiecare an pentru meciuri am folosit coeficienții echipelor din anul precedent (de exemplu pentru meciurile din 2015-2016 am folosit coeficienții echipelor din 2014-2015).  Procentajele au fost obținute împărțind coeficientul fiecărei echipe cu coeficientul echipei de pe locul 1. Un procent mai ridicat semnifică un adversar mai dificil. În tabel rândul subliniat cu galben a fost obținut scăzând din procentul Barcei cel al lui Real. Ultima coloană conține media celor zece ani.

Probleme

Analiza are destule neajunsuri de care sunt conștient. Coeficienții sunt destul de arbitar calculați, dar alții mai buni nu avem. O privire în anumiți ani în coloana Team Coefficients va stârni zâmbete văzând unde sunt clasate anumite echipe. Am convenit că folosirea mediei pentru comparații are destule dezavantaje. Am folosit procente pentru a putea compara și ani în care metodologia de calcul a coeficienților s-a schimbat. În timp ce lucram m-am întrebat dacă nu ar fi fost mai bine să fac o medie a coeficienților între anul anterior și cel curent. Am pus în Dropbox fișierele Excel pentru cei interesați dacă vor să încerce altă abordare. Sunt deschis la alte sugestii de îmbunătățire a analizei.

Share on FacebookTweet about this on TwitterEmail this to someone
  • Dorin Moise
  • Stire socanta, nu imi revin: infantino implicat in scandalul panama papers etc…
    Cum adica, presedintele fifa e un corupt?! Socant.
    Adica ala care era omniprezent la tragerile la sorti?

  • Eu pot afirma fara echivoc ca am avut adversari mai dificili. Pana la urma nu a contat, dar asta e alta poveste.

    • Romulus N Filip

      Asta e diferenta, tu mereu ai certitudini. Iti dai seama ca analiza nu era pentru tine. Ci pentru noi, neutrii, care ne punem intrebari…

  • COYS

    Bai acum stiu ca toata lumea are un soft spot ptr Atletico, dar mie mi se pare Simeone un ‘marlan’ mai mare decat Mourinho si madrilenii o echipa de ‘thugs’. Evident ca nu au mijloacele financiare ale Big2in Spania dar exista o limita.
    Nu stiu daca Torres a primit vreun rosu cat a fost sub Benitez, sub Mourinho a luat rosu pe WHL (intarziat) si sub Simeone, oh dear…

    • Mihai Roman

      Dpmdv sunt adversarul cel mai dificil pe care l-am avut in ultimii 10-15 ani. Sunt o echipa care stie sa si atace cand vrea, sa contraatace fulgerator cand sunt pusi sub presiune si sa se apere mai bine decat Inter-ul sau Chelsea din vremurile bune ale lui Mourinho. Pe langa astea, au dus faulturile si tragerile de timp la rang de arta. Aseara insa am avut noroc, daca Torres nu era un tembel, nu cred ca mai reveneam. Returul va fi infernal, sansele sunt cam 50-50.

    • Il iubesc pe Simeone si nu am nici o problema cu stilul lui si modul in care isi pregateste echipa. Dar ce ma deranjeaza e cand madrilenii (realistii nu atletico), in lipsa de orice argument si cand vad ca barcelona are iar un sezon in care e batuta doar cand vrea ea, scot din maneca as-ul cu “Uefalona”. Asa si aseara, vuieste madridismul de mila rosului lui Torres, cand toata lumea de pe planeta asta a vazut ca a fost un rosu absolut corect acordat.

      • Tudor Eliade

        Daca Simeone ar fi la Real sau Chelsea, nu l-ai iubi deloc si ai avea uriase probleme cu stilul si modul lui. COYS are pe jumate dreptate, este un mare marlan, da nu chiar ca Mourinho.

        Madridul (si o mare parte a Europei, de altfel) nu vuieste de rosul lui Torres, ci de lipsa lui la Suarez si Busquets. Suarez al doilea meci consecutiv. Si nu, argumentul tau de mai sus cu eliminarea intregii echipe Atletico nu sta in picioare, ei nu au lovit fara minge. Call a spade a spade si recunoste ca Suarez trebuia eliminat. Probabil de doua ori.

        • n-ar legatura cu real sau chelsea. pur si simplu imi place ca antrenor, mi se pare ca, avand mijloace mult sub marile echipe ca barca sau real, face treaba extraordinara.
          Atletico nu a lovit fara minge? pai cred ca iti pot arata 20 de faulturi fara minge aseara care nu au fost sancionate cu cartonas.

        • Mihai Roman

          Poate ca trebuia eliminat la acel kick la Juanfran (cred), dar nu e un rosu ca la carte. La duelul acela cu Filipe consider ca galbenul a fost suficient. In privinta lui Busquets, la ce anume te referi?

          • Tudor Eliade

            Eh, daca toate cartonasele, penaltiurile, henturile ar fi ca la carte, noi ce am discuta aici. Poate nici primul a lui Torres nu a fost ca la carte. Dar baiatu a fost stupid si a platit. Ceea ce nu se poate spune despre Suarez, ma rog, de data asta si in weekend.

            Busquets, pe langa ca a fost cu vaca tot meciu, a si faultat cum, cand si de cate ori a dorit. Dupa ce a fost eliminat Torres, a avut un fault de galben (ca la carte) si chiar am fost uimit ca nu l-a primit, mai ales ca Torres a fost eliminat. L-a primit in debutul reprizei secunde, dar atunci probabil trebuia avertizat ca la urmatorul e rosu (dupa galbenul ce trebuia luat in prima).

            Din punctu meu de vedere nu e problema, se intampla (cam des, da asta e), vezi Leicester, da no, trebe sa fim consecventi si sa comentam ambele fete ale monedei.

            PS. Daca in locul lui Juanfran (cred) era Suarez sau Bus, ce crezi ca se intampla?

          • Mihai Roman

            Daca vrei sa duci discutia in zona conspiratiei, Uefalona etc., be my guest, dar nu cred ca e locul aici. Torres a luat rosu pentru doua faulturi stupide la mijlocul terenului, in fata arbitrului. Pe al doilea l-a luat dupa ce inainte a mai facut unul de acel gen, fix dupa ce l-a luat pe primul. Busquets nu a luat galben la acel prim fault al sau din meci pentru ca probabil arbitrul da mai greu galbene mijlocasilor defensivi, din motive evidente. In rest, exact cum zici tu, se intampla. De exemplu, in weekend Sergio Ramos trebuia sa fie la cabine prin minutul 25, nu stiu daca am fi batut in acele conditii, dar pana la urma it evens out.

          • Tudor Eliade

            Relativ la uefalona, let me quote myself:

            “Din punctu meu de vedere nu e problema, se intampla (cam des, da asta
            e), vezi Leicester, da no, trebe sa fim consecventi si sa comentam
            ambele fete ale monedei.”

          • Andrei G.

            A mai fost și intrarea de roșu a lui Augusto, sau faptul că s-au jucat efectiv 57 de minute din 97 și s-a dat doar un galben pentru trageri de timp. Discuții din categoria AmVăzutMeciulÎnPresăȘiPeWhoscored.
            Greșeli sunt și vor fi, ies mai mult în evidență la Real/Bayern(știu shocking) și Barca pentru că, recent, sunt mai mereu prezente în ultimele 4. Pe undeva e normal să arăți cu degetul mereu spre ăl mai puternic, Barcelona vinde mai bine decât celelalte două.

          • Lasand la o parte fazele incriminate ce zici tu e in felul urmator:
            – se dau 2 echipe: una super agresiva si negativa, una pozitiva si neagresiva (schematizez pentru simplitate).
            – la sfarsit fiecare echipa trebuie sa aiba acelasi numar de eliminati si de ingalbeniti ca asa e corect. Altfel e avantajata echipa pozitiva.

            In realitate, mie mi se pare corect ca echipa agresiva sa suporte costurile strategie: don’t do the crime if you can’t do the time. E ilogic ca cele 2 echipe sa termine cu sanctiuni disciplinare echivalente, cand una e clar mult mai bordeline la regulament

          • Tudor Eliade

            Asa am zis io? Ooooookay. Deci daca Suarez, pentru acel kick era eliminat, Barca era dezavantajata. No, noroc ca nu l-a eliminat, ca luau foc forumurile. Mind you, Atletico a luat 7 galbene, plus un ros, pe cand Barca 3 galbene, deci ceea ce spui tu oarecum s-a indeplinit.

            Feri doamne sa fi muscat iar Suarez, sau sa fi facut cineva fault sau hent ca ultim aparator, ala dezavantaj sa fi fost tarminatara in acelasi numar.

            Ca de obicei cand esti implicat emotional, we agree to disagree. Mie mi se cam rupe, dupa mine Barca e by far cea mai buna si anul asta, dar asta nu inseamna ca nu are voie sa piarda.

            Apropo, cum am mai scris io pe aci, nu vad nimic in neregula sa fi negativ sau agresiv, atata timp cat e in oarecare limite ale regulamentului. Ceea ce la Alteti e de dezbatut, si nu ma refer doar la meciul de ieri.

          • Nici eu nu vad nimic in neregula cu agresivitatea lui atletico. Chiar in place, pentru ca e mult mai mult decat atat. Doar ca oamenii trebuie sa nu se planga cand au jucatori eliminati.

    • ovidiubelge

      Dupa recentele meciuri Barcelona vs Madrid, dincolo de valoarea fotbalistica incontestabila, imi sar neplacut in ochi mijloacele exterioare sportului la care se apeleaza in Spania (poate generalizez, nu urmaresc La Liga). Parca se strang prea multe simulari, faulturi tactice, exagerari si mai ales proteste, iar fiecare dintre cele 3 cluburi amintite exceleaza la anumite capitole. Nu inteleg de ce li se da satisfactie incurajandu-i in toate cele de mai sus, prefer mult mai mult fotbalul mai de la nord, fie el mai frust, dar si mai onest in acelasi timp. Cat despre fazele punctuale incriminate mai sus, nu vad de ce merita Suarez cartonas rosu, la fel cum El Niño putea fi iertat de al 2-lea cartonas galben, in minutul 35 pentru un fault nu asa de dur cum pare la prima vedere, facut la mijlocul terenului. Am fi avut cu totii mai mult de castigat daca l-ar fi avertizat serios:
      https://streamable.com/5tyl

  • Torpyla
    • tu esti constient ca daca il elimini pe suarez trebuie sa elimini intreaga echipa a lui atletico?

  • Torpyla
    • Ba voua nu va e rusine sa vorbiti de barcelona si de conspiratii?:)). Sincer, rade ciob de oala sparta, amazing. Dupa ce ca aveti penalty uri la fiecare plonjon in careu pe bernabeu si dupa ce altii joaca cu psg bayern arsenal city etc si voi jucati cu galatasaray, shalke, wolfsburg, roma, apoel, si alte mari echipe aveti neobrazarea sa veniti si sa acuzati barca ca primesc adversarii rosu. A fost rosu absolut corect, iar atletico daca alege sa joace agresiv trebuie sa isi asume riscul ca va lua cartonase. Nu se poate altfel, si cu prajitura si cu banii pe prajitura. Ori una ori alta.
      Eu inteleg ca e depresie mare in madrid ca de 10 ani v-am umilit in mod constant si ati luat un singur titlu in 10 ani in fata noastra, dar mai usor cu acuzele astea naive. Nu e cazul.

      • Torpyla

        Nu zice nimeni ca nu merita torres roşu,dar mă întreb,ce trebuie sa facă un fotbalist al barcei ca sa i se acorde un roşu? Suarez şi busquets nu mai aveau ce sa caute pe teren după minutul 60. Cât despre schalke şi ce alte echipe mai întâlneşte realul,tocmai ţi s-a demonstrat cum stă treaba.
        În plus,sa vorbeşti de penalty-urî într-un sezon în care barca are vreo 16 primite în favoare ei,e puţin …cum sa zic…amuzant .

        Barca are o super echipa,dar absolut de fiecare data cand jocul nu merge,arbitrul îi ajuta cu un imbold exact cand au nevoie mai mult…vs chelsea,vs milan,vs arsenal,vs real…dar realul are arbitraje favorabile şi i se pregăteşte liga cadou pentru ca n-au câştigat titlul de multe ori în ultimii ani. E şi asta o treaba de luat în seama.

        • Mihai Roman

          Ai uitat cat ne-a ajutat in semifinala cu Bayern din 2013, dar na, cine sa vada si greselile impotriva Barcelonei. Sau in dubla cu Inter…etc.

        • va dau un sfat madrilenilor: vedeti-va de echipa voastra. Care e varza deocamdata, fara nici o idee tactica. Ronaldo nu poate sa va mai scoata, nu mai poate fizic omul, iar din spate nu vine nimic. Nu faceti bine sa va ocupati de barcelona cu toate problemele pe care le aveti

          • Torpyla

            Intradevar,mostre contra-argumente fabuloase.

          • ce argumente mai vrei? nu vezi ce va face wolfsburg, mai mare rusinea:)

          • Torpyla

            N-are nici o legătură ce am spus eu cu ce ne-a făcut wolfsburg.
            Cei de real nu sunt nici cei mai corecţi,nici cei mai inocenţi,nici cei mai puri,nici cei mai buni…

    • Radu

      Pe ce perioada e aceasta statistica ?

      Cel putin cativa factori care pot distorsiona acest asa-zis fact: In cate meciuri ? La cate faulturi incasate ?

      Imi amintesc cand Liverpool era acuzata ca primeste multe lovituri de la 11m. Nu conta ca jocul de atac practicat, cu devieri rapide si rupturi de ritm, favoriza foarte tare actiunile din care rezulta faulturi in suprafata de pedeapsa, tot ce stiau rivalii era ca arbitrii ne dau multe penalty-uri. Mi-e teama ca si aici e ceva similar. Mai degraba ma surprinde locul ocupat de PSV, acolo cred eu ca e o conspiratie …

  • Radu

    Stiti ceva, eu vreau sa discutam pe articol de data asta, nu am vazut si nici nu ma pasioneaza discutia despre Barcelona – Atleti (totusi sa arunc si eu 2 centi, galbenul al doilea pare usor, si pare sa fi fost fortat si de reactia misto a domnului Busquets, misto dar nici pe departe nemaivazuta sau nemaintalnita).

    Romi, as fi vrut sa fac cateva comentarii – in primul rand, multumim pentru efortul depus, iar daca multumirile mi-erau adresate mie, iti multumesc si eu dar nu sunt sigur ca le merit, nu am facut mare lucru.

    Nu am apucat sa vad fisierele detaliate, acolo se vede si ce echipe au intalnit si ce coeficienti aveau ? Romi spune ca se pot starni zambete, as fi vrut sa vad care sunt acele cazuri. Poate cineva sa sintetizeze ?

    Apoi, scorul de 5-5 nu e neaparat concludent, pentru simplul motiv ca eu as trata 0,9 %, 3,6 % drept diferente minimale, deci egaluri; deja ne indreptam spre un 5-3 pentru Real, care pare sa fie in marja de eroare, dar daca mai vedem si ca diferentele mari au fost de ambele dati in favoarea Realului (2013-2014 si 2007-2008), incepe sa nu mai para chiar joc egal.

    Al treilea comentariu, si cel mai important – eu cred ca inteleg de ce ai facut analiza pe 10 ani, sa inmultesti numarul de observatii si sa creasca relevanta statistica, dar nu cumva astfel ai inclus una din perioadele cele mai proaste ale madrilenilor, care cativa ani stiu ca nu reuseau sa treaca de optimi sau sferturi in CL? Nu mai tin bine minte cand se intampla asta, probabil inainte de Mourinho, dar sigur in perioada luata de tine ca reper. Inca imi amintesc un 4-0 incasat pe Anfield, cred ca era primavara lui 2009, si tin minte ca nu m-a surprins asa de tare. Pe de alta parte, surpriza este ca pe ultimii 5 ani chiar pare sa fie joc egal in ceea ce priveste tragerile la sorti. Astept argumentele lui filotas, stiu ca nu intotdeauna coeficientul este totul, dar eu numai gandindu-ma la cate Barcelona – Arsenal am vazut in ultimii 7-8 ani, toate cu rezultatul cunoscut dinainte, nu m-as hazarda sa spun ca Barcelona ar fi cumva defavorizata de trageri.

    • deci barca a fost cea avantajata la trageri, nu real, am inteles:))

      • Radu

        Mai citește o data, zău că nu asta e concluzia mea.

    • Romulus N Filip

      Bune obsevatii, de acord.

      Da, in fisiere sunt toate partidele din optimi si sferturi si toti coeficientii. Pentru un zambet vezi locul ocupat de Steaua si coeficientul in 05/06

  • Joe Hart danseaza pe linia portii, mesteca guma si zambeste larg, tintindu-l cu ochii pe Zlatan, care isi fereste privirea si o tintuieste in pamant. Are muschii fetei stransi si toata lumea stie ca va rata. Chiar si el.

  • COYS

    Meciul de la Wolfsburg dovedeste ca Real e mai dezavantajata la tragerea la sorti:)

    • Mie mi se pare un meci suspect. Am urmarit ultima parte a lui, inclusiv prelungirile, insa am vazut un Real care nu forta absolut deloc. Parea ca e multumit cu acest 2-0. Ciudat. De cand ii stiu eu si i-am vazut in meciuri condusi, incercau mereu sa revina, puneau presiune, se grabeau, faceau ceva, mai ales acum la 2-0 care e totusi teoretic un scor periculos.
      Asa ca am un pont.
      Puneti pe Bernabeu 7 sau 8-0 pe Real. Imi veti multumi dupa aceea.

      • COYS

        Man, inteleg ‘pontul’ cu Leicester dar asta cu Realul si Florentino o duci mai departe decat unul born and bred in Catalunya. Honestly…

        • nu stiu. am un feeling din acela. sa vedem. eu imi mentin pronosticul.

          • COYS

            Ala cu Leicester a fost un feeling pozitiv, asta cu Florentino care face bani de transferuri din pariuri e unul de hater. Cred ca esti convins si tu in sinea ta ca Zidane, Ronaldo et comp au indeajuns de multi bani incat sa fie tentati de asa ceva.
            Cand i-au distrus Dortmundul acum cativa ani tot asa credeai ca vor bate cu 8-0 in retur? Cu exceptia masacrului de la Schalke pur si simplu Realul nu se simte bine in Germania.

          • Din păcate, s-au simţit bine şi pe Allianz o dată. Deocamdată, ăsta e singurul lucru care-mi va aminti de Pep cât voi trăi 🙂

          • o sa-ti amintesti de el cand o sa terminati pe 4-5

          • Inainte de pep ati castigat 2 CL in 30 de ani, una la penalty-uri, una in prelungiri, ambele nemeritate dupa aspectul jocurilor. Inainte de el erati o echipa de esalon secund in fotbalul european, care ocazional mai strica planurile marilor puteri, intr-un fotbal dominat de real, barca, echipele englezesti si cele italiene. Latrofee castigat, al joc sau la atractivitate mondiala nu puteati sa va comparati nici macar cu juve si milan, ca sa nu mai spun de real, barca sau united. Inainte de 2013 ati luat acelasi numar de CL ca echipe ca dortmund, liverpool sau porto. In campionat au fost perioade lungi in care erati dominati fara drept de apel de echipe ca Dortmund, leverkusen, schalke, werder, wolsfburg etc. Acum acest lucru este inimaginabil. Ultima data cand ati mai castigat 3 titluri la rand cu acelasi antrenor a fost cu otmar hitzfeld intre 98 si 2000, adica acum 17 ani.
            De la venirea lui Pep, bayern a devenit cu adevarat un brand global si o echipa din top class, alaturi de barca si real, temuta de toti si cu un fotbal pe alocuri revolutionar (fapt recunoscut de jucatori prezenti dar si de cei care au plecat).
            Asa ca daca esti un fan adevarat, iti vei aminti de toate aceste lucruri pe care acum le iei for granted. Nu sunt.

          • ovidiubelge

            Stai, stai, stai. Bayern a castigat in cei 40 de ani precedenti venirii lui Pep (in 2013) fix 5 Cupe ale Campionilor (prima in 1974), nu e deloc fair din partea ta sa le desconsideri pe cele 3 din anii ’70, dar sa le contbilizezi pe-ale lui Liverpool tot cam pe-atunci castigate.

            Cat despre concurenta pe plan intern, tin sa precizez, cu un pic de ciuda, ca o parte din ea a fost cumparata cu bani multi de la rivale (Neuer, Gotze, Lewa) sau de aiurea (Vidal, Douglas, Javi Martinez). Si ca nimeni din campionat (si doar vreo cativa din Europa) nu are banii lui Bayern. Asta nu e o acuza la adresa lor, ci o constatare.

          • ideea cu cei 40 de ani era sa arat ca ultimele 2 cupe castigate au fost castigate la distante foarte mari una de alta. E clar un club care a underperformat, aceleasi perfomante (sau mai mari) fiind obtinute de alte cluburi in orizonturi de timp mult mai scurte (barca, real, milan, juventus, united…).
            cat despre cumpararea pe bani grei, nu e o noutate la bayern, mereu au facut asa, au cumparat de la altii. Inclusiv otmar hitzfeld a fost angajat dupa ce a facut performanta cu dortmund. Bayern a fost mereu un club bogat, nu doar in perioada Guardiola. Dar nu a avut mereu rezultatele asteptate asa ca pretentiile pentru ce trebuia sa faca Pep sunt absurde, necorespunzand cu istoria recenta a clubului

          • Dacă ai înțeles că-l urăsc pe Guardiola, te-ai înșelat. Îl apreciez, dar nu-l idolatrizez. Ca orice suporter, am și eu micile mele fixații. Una dintre ele era mândria de a nu fi pierdut niciodată pe teren propriu contra lui Real. A rezolvat-o Pep pe asta :), dar – repet – nu-l urăsc și nici nu am avut pretenția să câștige Liga an de an. O dată ar fi suficient :). Ca să înțelegi ce părere am despre el, poți citi ce-am scris la sfârșitul sezonului trecut:
            https://blog4bayern.wordpress.com/2015/06/03/guardiola-procesul/

          • nu am zis ca il urasti. Am zis ca e putin unfair sa spui ca singura amintire va fi ca a pierdut cu real. Ati pierdut o groaza de meciuri si calificari cu real de-a lungul istoriei, de ce asta ar fi ceva special?

          • Chiar nu înţelegi de ce? Credeam că am fost destul de clar. Mai bag o fisă: pentru că orice “primă dată” e specială faţă a doua, a treia etc. Aşa cum voi ţine minte toată viaţa primul sărut, primul meci pe stadion etc îmi voi aminti mereu că Real ne-a bătut prima dată la Munchen în mandatul lui Guardiola.

          • In fine, e treaba ta ce faci. cat despre blogul al carui link l-ai dat, e plin de personaje care pur si simplu sunt hateri guardiola, pe care il fac pepene, dovleac, inept tactic, dement plus alte epitete. Deci e destul de clar ce e acolo, vechi fani ai lui mourinho atat de bitter dupa caderea spectaculoasa a idolului lor incat nu le mai ramane decat sa il atace mizerabil pe guardiola.

          • Tudor Eliade

            Habar nu am ce e cu blogul ala, daca e a lui Catalin au ba. Ce pot eu sa spun e ca, desi epitetele nu sunt deloc aducatoare de cinste, sunt oameni care nu il considera pe Pep inventatorul mingii de fotbal. Sa spui ca Bayern a fost dominata de Shalke, Wolfsburg, Lever (mai ales), Werder e hilar. Doar nu trebuia sa castige 100 de titluri, sau? De ce ar fi fani Mou pe situl lui Bayern? Si, chiar daca ar fi asa, daca te uiti mai bine, comentariile sunt din Iunie 2015, cand Mourinho era pe val dupa ce tocmai ce luase titlul. Cred ca e noua instanta de implicare prea emotionala. Nu-mi amintesc de tine sa fi avut cuvinte de lauda despe Tito, Roura, Lucho etc, toti antrenori ai echipei cu care tii, yet nimeni nu te-a facut hater.

          • cand sunt motive clare sa contesti un antrenor, da, orice critica e binevenita. Dar cand nu sunt, pentru ca nu sunt, hai sa fim seriosi (am explicat de ce), atunci se numeste cautarea nodului in papura

          • Tudor Eliade

            Bre, ce naiba? Nu ai vazut intalnirea de taina dintre jucatorii Realului si italian? Ala era un pic stramtorat, le-a spus ca a jucat la pariuri ca nu le da nimic. Real, baieti finuti, l-au ajutat. Gol perfect valabil in min 1 Ronaldo anulat? Check. Vreo 3 penaltiuri clare ca lumina zilei nedate? Check. Penalty absolut, da absolut, inexistent dat pt W? Check. Upercut primit de Marcelo de la Arnold Mike Tyson ignorat? Check. Pai nene, lucruri de astea pur si simplu nu se intamplau pe vremea lui Fiorentino nepanamezu.

            Gluma gluma, da o noua mostra de fotbal spectacol spaniol. Marcelo .. jeez, nu invata nimic de la antrenor. Ala macar cand a plesnit un cap, si l-a asumat, nu s-a tavalit ca un las dupa ce a lovit. Sincer, partea asta a fotbalului ma deprima total, nu inteleg de ce vasta majoritate a astfel intimplari vine din Spania.

            Cotu zilei pt mine?

            “Marcelo fell down harder than a confidence of a Barca player when the tax authorities visit.”

            hihi

          • Tudor Eliade

            Lose lose situation pt poor Real. Daca nu bat min la 3 goluri, ies pt ca sunt slabi, Zidane nu e Pep, Ronaldo nu mai poate si din urma nu vine nimeni. Daca bat, nu e pe merit, e cu arbitrii, conspiratie, Blaterino, Infantino, Fiorentino sau, in cel mai rau caz, ca patronul W e fan Real. Poate dau numa de fani pana castiga dodecima sau cum naiba i s-o spune.

            Insa, cu stupoare, deduc eu e urmatorul lucru. Toti anii asta in care Arsenal a fost eliminata de Barca, nu a fost pentru ca Barca a fost mai buna, noooo sir, ci pentru ca Wenger e fan declarat al stilului Barca.

          • nu zice nimeni ca e ceva la mijloc. Florentino are voie sa aiba pe cine vrea ca prieten etc…Dar daca realul se va califica lejer dupa ce a pierdut cu 2-0, e legitim sa ne intrebam cum se face? daca va castiga greu cu lupta etc…nu cred ca zice nimeni nimic, chiar daca se va califica.

          • Tudor Eliade

            Sigur ca e legitim. Unul posibil raspuns ar fi ca poate Zidane e in termeni buni cu Roura sau Xavi de exemplu si ii intreaba secretele unei rasturnari de 2-0 in mansa tur.

          • Adrian

            El primo de Marcelo en Brasil. pic.twitter.com/aFCG4lbnRi— Sandromeu (@sandro_dimitit) April 6, 2016

  • Mihai Roman

    Eu propun ca urmatoarea analiza sa fie: cine a avut arbitri mai prietenosi? 🙂

  • Adrian

    Vin si eu mai tarziu la petrecere dupa cateva zile prin Dublin.

    Atlético Madrid’s players can complain. It is their right. But the truth of the matter
    is that they were outdone at their own game. Their intentions were
    clear from the start of the game: they would destabilize Barcelona, and
    turn the game into a fight. The only trouble with this was that they
    were also unintentionally building the stage for the cynics, the
    bastards of Barcelona to shine. And none is, for better or worse,
    bigger than Luis Suárez.

    http://www.sbnation.com/soccer/2016/4/6/11380558/barcelona-atletico-madrid-champions-league-luis-suarez

  • ursano

    Sincer, sunt dezamagit.

    In afara de Filotas, despre care stiu ca e subiectiv mereu in ce priveste pe Barca, nu am vazut aici un singur suporter catalan dintre cei mai putin patimasi care sa nu se ascunda dupa cires si sa zica, fair and square „da, suarez trebuia eliminat cel putin o data”. Numai scuze, schimbatul subiectului si alte manevre pe care sunt obisnuit sa le vad in politica sau la suporterii excesiv de patimasi. Ceea ce nu e cazul aici, pentru majoritatea. Omul a avut doua comportamente nesportive de manual, end of story. Macar unul trebuia penalizat cu rosu. Fara sa discutam despre cat de thugs sunt Atleti, cate rosii meritau etc.

    Si ca sa imi fie clare afinitatile, din Spania tin cu Barca, pe Atleti nu i-am suportat niciodata (nici pe vremea lui Antic, cu atat mai putin acum cand au stilul acesta urat imprimat de Simeone), mereu mi-au stricat niste ape (cu Bilbao, cu Barca etc), ce mai, nu am nicio motivatie subiectiva pe tema de fata favorabila lor. Dar un pic de masura si de echidistanta mi se par elementare in acest caz.

    • Adrian

      Poti fi la fel de dezamagit la fel cum esti indreptatit la propria opinie 🙂
      Eu unul am vazut meciul pe “mute” intr-un bar in Dublin dupa 2 pint-uri de Bulmers si 2 de Guinness :). Nu tin minte sa imi fi sarit grav in ochi agresiunile lui Suarez dar nah, imi amintesc vag golurile, ce pretentii sa ai 🙂

      Insa incercarea ta de a disocia comportamentul lui Suarez (te cred pe cuvant ca trebuia eliminat) de tipul de joc a echipei lui Simeone nu tine. Sunt legate la fel cum presupusele “dive-uri’ ale Barcelonei din meciurile cu Real din era Mourinho erau dependente de stilul de joc ultra-agresiv al baietilor din Madrid.
      E simplu: actiune-reactiune.

      • bebelak

        Asta chiar era o discutie in care nu voiam sa ma bag, m-am contrat de prea multe ori cu prea multa lume pe tema simularilor in fotbal.
        Da’ totusi din ce zici tu pe final io inteleg asa: when the going gets tough, we dive. Pe bune?!

        • mniezo’

          E stupid dar inevitabil: altfel nubse da fault. E doar o consecinta a incurajarii nefiresti a contactului fizic in fotbal in asa fel incat echipe uberurate ca atleti cu simeone sa para ceva spectaculos de privit si deci, vandabile. In realitate nu il cred nici pe ultimul masochist pe cuvant cand foloseste cuvinte ca “joc barbatesc” si “tragere tactica de timp”. E ca si cum ai merge la un concert floyd pentru partea in care se cara sculele.

          • bebelak

            Mda, vezi, de asta trebuia sa tac :))
            Mie mi se pare ca e taman invers, contactul fizic si jocul barbatesc sunt din ce in ce mai putin incurajate in fotbal.

          • mniezo’

            Nu inteleg ce argumente pot fi pentru joc barbatesc in fotbal. De ce e nevoie sa fii mult mai musculos decat inteligent? De ce nu poti incerca driblinguri creative pentru ca risti ca adversarul sa iti rupa piciorul? Te rog, raspunde-mi cu un argument bun, de ce pentru numele lui dumniezo e mai frumos fotbalul violent?

          • bebelak

            Pentru ca sportul nu inseamna doar virtuozitate. Ce Suarez reuseste prin tehnica si viteza Shearer reusea prin forta si sudoare. Ambele trebuie recompensate in sport, dupa parerea mea.
            Nu vorbim de violenta si de rupt picioare. Vorbim de penaltyuri obtinute ca ala al lui David Luiz alaltaieri. Daca vrei, te intreb exact invers: ce legatura are sportul cu simulatul? Daca tu ma impingi pe strada nu cad pe jos. Daca se intampla acelasi lucru da’ sunt in careu e ok sa cad?

          • mniezo’

            Ca si cum la cei cubtehnica nu vorbim sibde determinare si sudoare, ceea ceea ce e absurd. Cum vad eu lucrurile: intr-o parte trebuie rasplatit fotbalul tehnic dar la care sudoarea nu se vede asa indarjit ca la celalat fotbal caare trebuie rasplatit, bazat pe sudoare, dar care se vede la sange si transpiratie. Mai sa fie. Adica, stii cat alearga neymar? Stii cat e de faultat neymar? Cel mai mult din liga. Stii cat alearga sau cat e faultat un taur ca diego costa? Cam de doua ori mai putin. Talk about munca si sudoare.

          • bebelak

            E o discutie fara sens, eu n-am zis ca ceilalti nu muncesc. De ce ar trebui sa ma mir ca cel mai faultat e Neymar? E atacant, deci e mai faultat ca altii, e la Barca, deci are mingea mai mult ca altii, e brazilian, deci stereotipul spune ca simuleaza mai mult ca nemtii. Deci da, numarul de faulturi pe care-l strange pe sezon o sa fie mai mare decat al altora.
            Unii muncesc mai mult pe teren, altii mai mult in sala de forta etc etc.
            Frumusetea e intotdeauna ‘in the eye of the beholder’; poate insemna un dribling spectaculos, o pasa de 50 de metri sau un Gattuso care pur si simplu nu se lasa.

          • Sunt partial de acord cu tine. Si mie mi se pare ok ca fiecare echipa sa joace cu mijloacele pe care le are. Dar nu trebuie sa te miri, cum se mira mourinho, de ce joci in zece mereu. Trebuie sa iti asumi.
            Pe de alta parte, asta cu simulatul. Am mai zis-o, oricine pe lumea asta in fotbal simuleaza, in orice liga. Arata-mi o simulare in La liga, iti arat doua in Premier league. Unii simuleaza mai mult, e adevarat, altii mai putin (asta devine dupa facultati, vorba lu Moromete). Unii o fac ca asa sunt ei construiti ca oameni, altii strict pentru a obtine un avantaj, altii pentru a se proteja de violente etc…

          • bebelak

            Mai lasa-l, frate, pe Mou, ca n-a inceput fotbalul cu el, nici nu se termina. Nu e vorba despre asumat nimic, io nu zic ca fotbal barbatesc inseamna talpi pe tibie, coate in nas si capete in gura. Pentru alea trebuie sa se dea rosii linistit.
            Si da, in PL se simuleaza destul de mult, dar asta e doar o consecinta a invaziei de jucatori latini si a felului in care se arbitreaza.
            Gata, nu mai postez, a fost ultima :))

          • COYS

            Ashley Young acest latino al PL:)
            Ca tot vine meciul direct duminica, sa intram putin in atmosfera & banter:)

          • bebelak

            Ah, duminica e ziua aia cand Leicester castiga campionatul 😀

          • COYS

            Nope, ziua cand ne apropiem la 4 puncte de lider:)

          • Adrian

            Aici vad 2 optiuni;

            1. intri in jocul dur al adversarului si iese o rupere in regula cu multe rosii de o parte si de alta.
            2. incerci sa te protejezi. Si asta o face prin obtinerea unei reactii de la arbitru. Nu spun ca trebuie sa simulezi dar spun ca daca intra cu crampoanele sus, fii sigur ca scoti un cartonas galben. Data viitoare va fi mai atent cum intra si scad sansele sa iti rupa picioarele.

    • M-am uitat si eu cu atentie la faza. Da, era de eliminare. Dar nu cred ca arbitrul a vazut; daca vedea il elimina, pentru ca era o faza care se petrece undeva in plan secund. Daca vrem sa fim fair, trebuie sa recunoastem si asta, nu sa spunem ca barca e avantajata de arbitri, uefalona etc..

  • COYS

    Wow meciul de pe Boleyn Ground e ridicol, arbitrul le-a scos efectiv mingea din poarta de 2 ori i-a scapat si de penalty si tot e 3-2 love it!:))) andy carroll he scores when he wants:)

  • ALEXGUNNER

    poate doar cu apararea lui Villa le-ar iesi schema, dar oricum, primul gol de ieri al celor de la Bournemoth made my day 🙂 https://streamable.com/6c03

  • Bar a biblical meltdown, Leicester este noua campioana a Angliei.
    Se pare ca Dumnezeu prefera vulpile.

  • de ce simuleaza fotbaistii: lamela ajunge la minge, este contrat puternic de un fundas, care il loveste cu crampoanele in brate, lamela se ridica totusi incercand sa ajunga la minge, apoi cade sugerand ca a fost fault mai devreme. arbitrul waives on.
    daca ar fi ramas la pamant ar fi primit fault. ca a fost baiat bun si a incercat sa se ridice, arbitrul nu i-a mai dat nimic
    morala: pentru ca abitrii nu au obraz, data viitoare stai jos si prefa-te ca te-a impuscat cineva cu bazooka, poate obtii ceva.

    • Romulus N Filip

      Contactul initial a fost barbatesc, dar corect. Lamela s-a ridicat crezand ca mai putea ajunge mingea. Cand a simtit mana adversarului pe spate si realizand ca nu mai poate ajunge mingea, s-a lasat sa cada, sperand intr-o decizie favorabila. Dar nu avea de ce, atingerea cu mana a fost doar o atingere accidentala care nu l-a impiedicat sa ajunga mingea.

      • mana nu am vazut-o, am crezut ca a crezut ca sa fructifice avantajul de la primul fault

  • United a devenit atat de irelevanta pentru fotbalul mondial incat Spurs o bate acum fara sa forteze, ca si cum ar bate un mddle-table team venit sa faca turism.
    Problema pentru premier league e ca e in acest moment o diferenta mare de valoare (de valoare, nu de circumstanta sau oportunism) intre Leicester si Spurs pe de o parte, si crema PL pe de alta parte.
    Si si mai marea problema, e ca nu se astepta nimeni la asta.

    • deci nu, nu se poate, e un non-contest intre o echipa profesionista si o echipa de amatori.
      Daca nici dupa acest meci bossii de pe old trafford nu semneaza contractul lui mourinho, atunci inseamna ca sunt mai naivi decat ii credeam

    • COYS

      Chiar vorbeam cu vecinul de scaun, ori noi am devenit atat de buni incat nici nu mai e nevoie sa jucam bine ca sa batem pe United cu 3-0, ori ei au devenit atat de shite:) categoric suntem improved dar inclin sa cred ca a doua varianta e mai plauzibila:)
      Si nu, meciurile cu middle-table fodder au fost mult mai grele.

      • Mihai Roman

        To be fair, apararea lor a parut ca s-a prabusit in momentul iesirii lui Fosu-Mensah, care pana in momentul in care a fost scos accidentat a fost cam cel mai bun de pe teren. Toate cele 3 goluri au venit pe partea aia dreapta a defensivei lui United. Pana la acea schimbare jocul a fost echilibrat cu un plus de hotarare pentru Spurs.

      • bebelak

        Suntem intr-un hal fara de gaal. Vai de cascavalu nostru. Congrats!

  • Adrian

    Barcelona face 1 punct in ultimele 3 etape din La Liga si relanseaza campionatul. Motive multiple, oboseala, ghinion, Copa America, deplasari dure dar punctele lipsesc si incepe sa fie ingrijorator.

    Meciul de Miercuri cu Atletico devine crucial; o eventuala eliminare ar evalua cu declansarea unei crize din care nu stiu cum Barcelona ar iesi.

    Echipa e obosita, e vizibil cum presingul nu mai functioneaza cum concentrarea in fata portii lipseste…moment f prost in care echipa a cazut. Dar momentele astea “make or break” o campioana asa ca eu inca cred ca putem termina bine.

    • e prea tarziu pentru asta, damage done. Si totul dintr-o prostie de la meciul cu real, neluat in serios.Nimeni de la club nu a realizat repercusiunile morale ale infrangerii intr-un el clasico, indiferent de contextul de moment si de faptul ca era un meci care teoretic nu conta.
      atletico ne elimina lejer, nici nu o sa ma uit la meci, is written in the stars. Campionatul cred ca e de asemenea pierdut

      • Adrian

        O sa vin si o sa-ti dau cu asta in cap miercuri noapte dupa calificare 🙂
        Nu e totul pierdut – cateodata se atarna stelele ca in meciul din weekend. Prima faza pe poarta, golul perfect, din centrarea perfecta dintr-o minge bubuita. Shit happens.

        Apoi portarul advers face meciul vietii iar atacantii nostri trag f slab din orice pozitie. Shit happens again.
        Ca toate astea sa se intample deodata; e o probabilitate mica. De aia in majoritatea meciurilor desi am fost condusi am revenit. Din cele 3 echipe cu sanse la titlu avem cel mai usor program plus ca ne mai permitem o infrangere intrucat la egalitate de puncte primeaza rexultatul direct.

        • Nu tine. Cand stii ce meci greu e pe anoeta, cand stii ca nu ai mai castigat de nustiu timp, cand stii ca lumea se asteapta sa pierzi acolo, si totusi pierzi, inseamna ca esti prost. Atat.
          Eu cand eram mic in spatele blocului jucam fotbal. Si cand prindeam un portar mai fraier, ii aratam coltul pe care ii dau gol. Ii spuneam: ba, o sa-ti dau gol pe partea dreapta. El stia ca o sa trag acolo. Si tot lua gol.
          cam asta e si cu barcelona.

        • mi-ar placea sa-mi dai in cap cu cei vrei tu sincer dar nu vad alt outcome pentru acest sezon decat victoria realului atat in campionat cat si in CL.
          in CL deja e facuta; uite-te ce campanie au inceput cu Si se puede, la remontada, notte magica, samd; de parca cine stie ce mare realizare ar fi sa elimine wolfsburg. Dar o prezinta ca si cum ar fi realizarea mileniului, astfel incat atunci cand se va intampla sa ii puna intr-o lumina super favorabila pentru semifinale.
          Noi din pacate am intrat in astenia aceea de final de ultim sezon al lui Pep. Nu prea mai iese nimic, echipele ne cam citesc, messi nu prea mai are chef. Stii sentimentul, ca ai mai vazut si tu in trecut aceleasi semne. De aceea nu sunt foarte optimist. As vrea sa avem si noi optimismul Realului, dar nu-l avem, desi teoretic noi in momentul asta avem ami multe motive de optimism. Dar uite-te la presa si la modul de comunicare: realul desi e pe locul 3 si condus cu 2-0 in CL e super optimist, si se puede, la liga se joaca etc etc.

    • Mihai Roman

      Miercuri vom vedea cata motivatie mai are echipa asta si da, e cum zici tu, it’s the make or break moment of the season. Daca ne calificam putem sa castigam iar tripla, daca suntem eliminati e posibil sa pierdem tot pe final. Eu vreau sa cred ca aceasta cadere de forma este ceva ce Enrique a luat in calcul si sa vad o alta fata a echipei pe Calderon. Daca jucam precum in prima repriza de pe Camp Nou cu Atletico nu avem nici o sansa.

  • e ceva in succesul lui leicester care inca ma framanta; acel ceva are legatura cu jucatorii. Daca ne intoarcem cu cateva luni in urma, nimeni nu avea habar despre jucatorii lui leicester. Acum insa nu numai ca echipa a avut ca intreg un traseu impresionant, ceea ce poti sa faci si cu jucatori necunoscuti, cum s-a mai facut in istorie, dar acum sunt cativa jucatori de la leicester care in momentul asta sunt extrem de valorosi, individual vorbind. E ca si cum succesul echipei i-a facut sa fie mai buni si succesul lor a facut la randul ei echipa sa fie mai buna.
    oare cati Kane, drinkwater, morgan, simpson sau vardy exista uitati pe la echipe mici? eu nu cred ca am asistat la o coincidenta istorica care a facut ca jucatorii de mai sus sa fie INTRINSEC talentati si pur si simplu s-a intamplat sa joace toti la leicester. Nu exista asa ceva. Acesti jucatori erau jucatori de pluton acum 6 luni si azi sunt jucatori stelari. Ambele propozitii sunt adevarate.
    Kante de exemplu e acum cred ca cel mai bun mijlocas din lume, nu cred ca exagerez. Nu cred ca e cineva mai bun ca el, poate busquets cand vrea. Cred ca poate face fata in absolut orice echipa vreti voi.
    cati jucatori ca si kante mai exista in lumea asta, anonimi, pentru ca nimeni nu crede in ei, si nici ei nu cred in ei suficient de mult?

    • Adrian

      Se mai intampla cateodata ca anumiti jucatori sa aiba evolutii exceptionale e perioade scurte de timp: Michu, Schilacci, etc
      Se intampla mult mai rar ca multi jucatori sa aiba evolutii exceptionale, mult peste valoare lor in acelasi timp.

      Cred ca e o combinatie intre starea de gratie a unor jucatori, disciplina tactica, melanj perfect intre abilitatile jucatorilor, moral de fier.

    • Mihai Roman

      In fotbal increderea in sine este un element extrem de important. Iti dau un exemplu graitor, Sergi Roberto de la Barcelona a fost vreo doua sezoane un jucator mediocru, cum i-a dat antrenorul putina incredere si a prins o conjunctura in care a jucat mai multe meciuri la rand imediat forma sa si jocul au crescut foarte mult. Roberto a fost jucatorul revelatie al Barcelonei in debutul de sezon. Asta cred ca este unul dintre elementele succesului la Leicester, Ranieri a stiut cum sa-i motiveze sa-si atinga forma maxima. Un articol foarte frumos scris de Ranieri spune multe despre man management-ul care a dus la performanta asta inegalabila.

      http://www.theplayerstribune.com/claudio-ranieri-leicester-city-premier-league/

  • sper sa mai lase loc si pentru spectatori:)
    https://twitter.com/CoveringEurope/status/719898745329086464

  • Cand va spune fratele vostru ceva voi nu vreti sa credeti:)

    • Torpyla

      Tu dormi bine noaptea?

      • Foarte bine. Mai ales ca meciul astea mi a adus un castig important la pariuri:)

        • COYS

          Pai am scapat ceva, nu era vorba ca e 7 sau 8-0?:)
          Bayern – City finala hihi

          • probabil. City cred ca va elimina realul, iar bayern poate trece de atletico

      • Succes cu city;)

        • Torpyla

          Poate nu o sa fie city, poate o sa fie iar o echipa slaba în genul lui atletico madrid.

    • Mihai Roman

      Cand te aperi cu Dante si Naldo in fata unora ca Ronaldo, Bale sau Benzema sansele de calificare, chiar si cu un avans de doua goluri, sunt foarte mici. Deci nu e ca si cum ai inventat roata cu predictia ta ca Real se va califica lejer 😉

      • aceeasi jucatori au jucat excelent acum o sapt

  • de ce mi-era frica nu am scapat. e ceva in spiritul catalan care capituleaza atunci cand sortii nu sunt favorabili. Aici Real e mult superioara. Real nu capituleaza niciodata. De la presedinte la ultimul jucator isi joaca sansa pana la capat, in culise sau pe teren, nu conteaza dar si-o joaca. Catalanii nu. E un spirit mioritic la ei.
    Ei castiga doar cand sunt cu mult superiori adversarului. Cand nu sunt si valorile sunt apropiate, se sperie si pierd. Nu au mentalitate de invingatori.
    Acum inteleg pe undeva si evazionismul lui messi. E ceva in caracterul lui care nu e ok. Joaca doar cand vrea. Cand nu vrea nu-l intereseaza de club, de suporteri, de rezultat. E un mic escroc, un mic maradona. E cel mai mare din istorie, dar din seara asta am terminat-o cu el. Nu e nici accidentat, nu e nici obosit, nu e nimic. Nu are nici o scuza sa joace in halul asta. Nici una. Sa-i fie rusine. Si lui si tuturor pentru zecile de milioane castigate.
    Bravo Real. Bravo Ronaldo. Poate nu sunteti la fel de talentati, dar fata de fanii vostri nu sunteti niste escroci. Jucati pana la capat mereu 100% atat cat puteti.

    • E ceva în spiritul filotasian care capitulează atunci când sorţii nu par favorabili echipei sale. El e optimist doar când echipa lui e mult superioară adversarului. Când nu e şi valorile sunt apropiate, se sperie şi devine pesimist. Nu are mentalitate de învingător. Şi aşa mai departe.

    • “Nu e nici accidentat, nu e nici obosit, nu e nimic.” Stresat poate. Vine procesul din mai, a mai aparut si Panama Files / are la ce se gandi.

  • Ce furt pana la urma. Penalty clar. Ce rusine

    • ursano

      Clar penalty, greseala de neinteles a arbitrului, dar poate e justitie divina pentru ce s-a intamplat in tur. What goes around, comes around.

      • Nu se compara.

        • ursano

          Asta e buna, de ce nu se compara? De doua ori sa nu dai rosu unui jucator, acela marcheaza doua goluri, nu echivaleaza cu un penalty nedat. Sa nu uitam ca, in momentul primei greseli pro-Barca, Atleti controla autoritar meciul.

          • am mai zis, daca dai rosu lui suarez trebuie sa elimini si jumatate din echipa lui atletico. deci nu se compara

          • ursano

            In primul rand, vorbesti la modul general fara a da exemple concrete. Si eu pot spune ca jumatate din echipa lui Bayern trebuia eliminata la meciul cu Juve, nu ma doare gura (mainile cu care tastez), cat timp nu dau niciun exemplu concret, e doar o vorba in vant, neargumentata si lipsita de o minima diligenta in acest sens.
            In al doilea rand, pe baza comentariului tau, propun ca Atletico sa inceapa cu 9 sau 10 oameni meciurile cu Barca. Ar fi la fel de logic ca si argumentatia din comentariul tau.
            In al treilea rand, se poate iar discuta in seara asta de eliminare la Suarez – lovire cu, cotul (din nou, nu se poate, trebuie sa fie o greseala) si la Iniesta – hentul de la penalty. Eu, sincer, nu sunt sigur la niciuna din faze care era decizia corecta, dar dubiul ramane: Barcei nu i se elimina jucatorii indiferent de situatie.

            Acum, nu am de gand sa mai dezbat subiectul. Oricum, esti orbit de suparare si nu te voi putea convinge de nimic.

          • lucas, godin, luiz, juanfran sunt exemplele care imi vin in cap si pt care se impunea rosu daca se dadea la suarez rosu.

          • Tudor Eliade

            De ce, si ei au lovit fara minge?

          • exact. dar nu ai fost atent

          • Tudor Eliade

            Nu zic nu. Dar o sa te rog niste imagini totusi.

          • Adrian

            1. uite , promit ca maine ma duc pe opta si o sa iti comunic cate faulturi au avut Godin Si JuanFran
            2. 9-10 din start, cmon, chiar vrei aici sa coboram discutia? De la un fan Juventus?
            3. Lovire cu cotul in incercarea de a lovi mingea cu capul in careu pe centrare in aer. De unde dracu e asta rosu? Hentul de la penalty – a fost aseara o situatie similara cu galben si penalty la City-PSG dar acolo nu urla nimeni, normal. Arbitrul a considerat ca e pasa laterala, PLM, nu zic ca nu a gresit dar asta a judecat el. Dupa cum a decis sa nu ne dea penalty in min 94. Asta iti amintesti?

          • ursano

            De la un fan Juventus si, ocazional, Barca, aici s-a terminat dialogul. Va mai mirati de ce se indeparteaza lumea de Barca cand comentezi atat de subiectiv.

          • Adrian

            Drum bun.
            Eu am felicitat pe Atletico ptr calificare si tu vii si incepi sa cauti favoruri Barcelonei atunci cand ele nici nu exista. Nici nu ma mira ura si frustrarea pe care succesul echipei asteia a provocat-o de-a lungul timpului. Fan ocazional Barca zici…right…

          • Tudor Eliade

            Pe toate cronicile pe care ma uit vad ca Atletico a avut 20 faulturi, Barca 10. Nu vad pe Opta, ce e drept. Deci 9-10 de fundas mi se pare un pic exagerat.

            Altfel, nu inteleg care a fost penaltiul de la City PSG la care faci referire.

          • Adrian

            Stau si ma intreb cat cacat o sa mai luam in cap dupa UN meci in care Suarez a fost pasibil de rosu.
            Alde Costa + jumate din echipa lui Simeone fac asta meci de meci si sunt Heroes dar noua ni se baga o faz ain fata probabil la fel de des ca Obrevo.

          • uefalona.

          • ursano

            Daca voua vi se pare ca la Suarez e un caz singular, eu nu mai am nimic de adaugat.

          • Adrian

            Nici nu trebuie sa mai ai de adugat daca incepi cu muscaturile lui, pe bune. Folsim cutume aici sau ce dracu?Dam ruso deoarece Suarez e rau..se stie?

          • ursano

            Nici nu trebuie sa caut: in seara asta iar a lovit cu cotul la un duel aerian. Punct.

          • si a luat galben, decizie corecta

          • ursano

            S-a modificat regulamentul?

          • nu orice cot e rosu direct. doar ala intentionat. you’re biased against suarez

          • ursano

            Hmm, greu de judecat intentia la o faza ca aceea. Din acest motiv am zis in alt comment ca nu mi-e clar. Dar nu poti sa excluzi a priori intentia dupa cum a fost faza. As mai fi vrut niste reluari.
            Suarez, da, nu suport asemenea personaje pe un teren de fotbal. Si nu reuseste deloc sa ma convinga ca s-a cumintit. Are in continuare accese de furie necontrolata. Doar muscaturile au incetat, deocamdata.

          • Tudor Eliade

            Nu. Pt Barca a fost tot timpul altfel 😉

          • da, la noi la hent clar in careul advers se da lovitura libera

          • Tudor Eliade

            Domne, daca era Ronaldo in locu lui Messi, 11m sau libera de pe 16 e la fel, hihi. Iniesta nu merita rosu?

          • ursano

            Din Laws of the game:
            „A player is sent off, however, if he prevents a goal or an obvious goalscoring opportunity by deliberately handling the ball”. Sper ca versiunea pe care o am sa fie inca valabila.

            Asta e din ura si frustrare, daca nu stiai deja. Dar, de fapt, cred ca si tu te incadrezi aici.

          • Adrian

            Din nou, seara trecuta,, arbitrul a judecat la fel in City – PSG. Probabil caa u primit indicatii ca pasa laterala in careu nu se considera “obvious scoring opportunity”

          • ursano

            De fiecare data, imi raspunzi la comentarii adresate altora. Ignora-ma pls.

          • Adrian

            Nu te pot ignora cand ai o atitudine rectiliniu anti Barca. E un forum public din pacat si ne asumam si discutii in grup nu doar monologuri/dialoguri.

          • ursano

            Permite-mi sa dialoghez cu cine doresc. Daca doreai sa dialogam, puteai adopta un ton mai civilizat, cu atat mai mult cu cat ai comentat la ceva ce nu iti era adresat.
            Cat despre atitudinea anti Barca, intreaba-l pe Torpyla de cate ori nu m-am contrat cu el in chestiuni Barca/Real. Nu ai putea fi mai departe de adevar cu ceva asa cum esti cu aceasta afirmatie. In Spania doar Bilbao mai exista pentru mine, dar in 99% din situatii sunt suporterul Barcei. Nu unul infocat, dar totusi.

            Hai, te rog, fa-mi o favoare si ignora-ma. Dialogul asta e total nedorit.

          • Adrian

            Tonul a fost si este civilizat; tu te-ai intepat ca am amintit de mizeriile facute de Juve; a da lectii de moralitate din postura asta e usor deplasat. Stiu ca doare dar ca si fan ar trebui sa ti le asumi.
            Poti inchia dialogul incetand sa imi mai raspunzi.

          • ursano

            Doar te citez:
            „chiar vrei aici sa coboram discutia”
            „Asta iti amintesti?”
            „Folsim cutume aici sau ce dracu”

            Acum poti avea ultimul cuvant.

          • Tudor Eliade

            Laterala, in spate sau in fata, important e daca omu la care ar trebui sa ajunga mingea ramanea singur cu portaru au ba.

          • Adrian

            Ma daca 2 arbitrii in 2 meciuri consecutive au avut decizii consistente inclin sa ii cred pe ei si nu pe voi, acum pe bune.

          • Tudor Eliade

            Io-s cu tine aici. La fel cum orice fault dur (deci si cot) se sanctioneaza cu rosu.

          • ursano

            Pana sa gasesc citatul asta, nu eram sigur. Daca citatul mai e valabil, mi se pare evident ca era rosu. Pasa mergea catre un jucator care ramanea singur singurel in mijlocul careului. In plus, nu parea sa presupuna dificultati in a controla mingea.

          • a fost pasa paralela cu poarta, unde e obvious goalscoring opportunity?

          • Adrian

            Ma obosec de cateva posturi sa explic ca aseara a fost decizie absolut similara la PSG – City. Nu a murit nimeni de inima. Ca poate s-a decis ca pasa laterala nu e oportunitate iminenta.Dar daca e ptr Barca , the hell breaks loose…

          • ursano

            Vrei sa zici ca daca mingea trecea de Iniesta, receptorul pasei nu era in obvious goalscoring opportunity?

          • NU. Obvious inseamna clar, fara dubii. Obvious e hentul facut de suarez la mondiale, cand a impiedicat un gol obvious. Aici vorbim de cativa pasi in plus, ala trebuia sa preia, trebuia sa suteze si portarul trebuia sa NU apere. Asta nu e obvious.

          • ursano

            Gresesti, ce spui tu e premisa nr. 1 din text.
            „if he prevents a goal or an obvious goalscoring opportunity”.

            Asta inseamna ca sunt 2 situatii: cea in care previi un gol (exemplul tau cu Suarez de la mondiale) sau an obvious goalscoring opportunity. Daca aceasta faza nu s-ar incadra, in ce caz s-ar putea da rosu: doar daca e pe linia portii? Mi se pare evident ca se interpreteaza exact ca la rosu pentru fault in pozitie de ultim aparator: si acolo mai trebuie sa preia de multe ori mingea, sa suteze si sa marcheze. Identitate de ratiune, identitate de solutie.

          • ursano

            Asa, parere de privitor, lovitura aia trebuia batuta de Neymar. Si am zis-o cuiva in direct, nu doar acum, dupa meci.

          • Tudor Eliade

            Pentru proteste.

    • mniezo’

      Penaltiul a venit dupa o ne-eliminare a lui iniesta.Rosu indiscutabil. Pornind de la asta, arbitrajul mi s-a parut impecabil, mai ales la o partida atat de grea.

      • ursano

        Of, uite-asa se lumineaza seara cu un comentariu echilibrat. Upvote mare!

      • chiar admitand ca iniesta trebuia sa ia rosu (ceea ce nu e clar, pentru ca pasa a fost in lateral, deci nu era obvious goalscoring), un rosu nu se compara cu un penalty

  • Romulus N Filip

    Asta trebuie sa fie culmea culmilor si pentru Filotas:
    “Nu au mentalitate de invingatori.” (referindu-se la Barca)
    dupa toate trofeele castigate in ultimii 10 ani :))))))))))

    • E furt oricum nu mai conteaza. Penalty clar acolo. La asemenea nivel e inacceptabil. Asta nu scuza evolutia noastra penibila dar e furt. Mare

    • Andrei G.

      N-a zis-o el, da’ şi aia cu lipsă de atitudine/motivaţie e funny.

  • Pana si united a castigat in seara asta, da-o dracu…

  • ursano

    Ce ti-e si cu Liga asta … De fiecare data cand zici ca gata, cineva o va castiga de doua ori la rand, se intampla ceva si nu face dubla niciunul. Incep sa cred ca asta e marea provocare a fotbalului actual, sa iei Liga de 2 ori la rand. Mai mult decat orice altceva in istoria ultimilor 20-30 de ani.

  • Adrian

    Hai sa fim seriosi, echipa asta e epuizata.
    Mental/fizic, habar nu am dar Pep era mai bun, programa caderea asta prin Februarie. Macar Liga sa o luam si tot e OK. Acum Ateltico vor trebui sa se pregateasca si ptr CL si ptr Liga deci va fi mai usor aici.
    All in all Atletico merita sa mearga mai departe, le doresc o intalnire cu concitadinii 🙂

    • liga o va lua real. CL va si castigat de Real. it’s written in the stars

  • mniezo’

    Am anticipat eliminarea asta desi o vedeam deja cu arsenal. Sper ca baietii sa isi dea seama ce au gresit si de ce atitudinea lor nu duce departe. Daca batem valencia ne punem un pic pe picioare. Singurul escroc mi se pare arda turan, messi a avut un sezon ireprosabil, nu e usor sa joci 10 mai ales daca 5, 8, 9 si 11 joaca slab. Sper sa nu pierdem tottusi liga, ma astept la meciuri imposibile cu valencia si sevilla. Sper si sa plece mascherano sa dispara jefecito cu vestiarul asta care a ajuns de cocalari nestapaniti. Hai barça!

    • Adrian

      Da ce ai frate cu Masch? Pe bune?

      • mniezo’

        Am mai explicat. Vestiarul intreg e foarte foarte neserios iar dupa 4-0 pe bernabeu au mers tot mai cu nasul pe sus. Nu pot uita cum pique urla la 4-0 la rafinha ca nu l-a lasat sa inscrie. Aia nu poate fi decat o problema care trebuia rezolvata in vestiar. In schimb, de cate ori barca ia gol mascherano urla la cineva, ceea ce nu e in regula. Pe bune, nu e in regula saa urli la bartra sau sergi roberto, doi copii, indiferent cat au gresit. Si oricum, nu direct pe teren. Stiu caa asteptarile mele sunt absurde, dar ce am cu maascherano este ca nu are stapanirea si intelgenta lui puyol, dar are rolul lui puyol. O echpa cu adevarat mare are nevoie de un leader cu adevarat mare iar asta nu se poate decat daca pleaca mascherano si acolitul lui, alves.

        • Adrian

          Poate ca ai dreptate dar pe de alta parte Masch e singurul care poate si are mentalitatea de a combate fizic intr-un meci cu Atletico.
          Tu ai vazut in seara asta? Alergau si cand ii ajungea adversarul din urma pasau sa nu fie faultati? Pai lasa sa te faulteze frate, scoti lovitura libera, galben etc?

          In fine, sunt multe probleme la echipa asta dar Masch mi se pare ultima dintre ele. Cum se face dar ultimii 3 antrenori pe el il cheama pe margine sa ii dea indiciatii, nu pe altcineva.

          • mniezo’

            simplu, e cel de care asculta lumea. tocmai de-aia e problema imensa.

        • Andrei G.

          https://twitter.com/3gerardpique/status/668149070922440704
          Hint: Nu e Rafinha (care a stat ceva vreme accidentat din septembrie).

          http://humorfutbolclub.com/wp-content/uploads/2013/02/carles-puyol-enfadado-bronca-compa%C3%B1eros-bar%C3%A7a-ac-milan.jpg

          Iar la cum şi când joacă Bartra, adică rar şi slab, Mascherano ar trebui să-l sune şi noaptea să-l certe.

        • v.

          :)) era munir si era mai degraba explicabil in context.
          altfel, foarte nedrept comentariul. poate vrei sa revezi niste meciuri si sa vezi cum tipa puyol la ei , chiar cand castigau clar (in primul rand pique )

          • mniezo’

            ma rog, munir. mi-e totuna la ce copil tipi in teren. si nu sunt de acord cu tine, adica, da, puyol tipa mai rau pe ei, dar in alt sens.

          • v.

            cuvantul cheie era “context”. meciul era deja castigat.
            sigur puyol n-ar fi fost in careu la faza aia, si nici nu l-ar fi interesat daca marcheza sau nu.
            deci in ce sens e bine sa tipi la ei? pare ca pique nu o face dupa greseli de aparare (da’ e rau ) . masche o face (n-am observat) da’ e rau si el.
            faptul care m-a facut sa comentez e ca mascherano e/ a fost o problema – foarte nedrept. ma indoiesc ca exista multi suporteri barca care sunt de acord…a revedea meciul cu arsenal din 2011, interviul sid lowe cu xavi etc.

  • COYS

    Wow I didn’t see this coming, cum spune si Ursano oare va castiga vreo echipa de doua ori la rand?
    Daca nici aceasta Barcelona nu poate…

    • spurs va fi prima

      • ursano

        Wrong, Leicester. It is written in the stars.

      • COYS

        Daca e un fel de ‘Leicester campioana’ atunci pun maine un tenner la pariuri:)

    • ursano

      Vorbeam cu un prieten la telefon, e incredibila metamorfoza Barcei din ultimele 5 meciuri. Parca au plecat unii jucatori la nationale si au venit sosiile lor inapoi la club.

      • COYS

        Aici e ca la tenis pe vremuri, Fed nu-l poate bate pe Rafa, care Rafa nu-l poate bate pe Novak, care la randul lui are complexe fata de Fed.
        In CL se pare ca Barca nu poate trece de Atletico, care nu pot sa ii bata pe Real, care la randul lor pierd mereu cu Barca:)

        • ursano

          Djokerul pierde la Vesely mai nou 🙂
          Cateodata si in fotbal e ca in tenis, o chestiune de match-up.

      • Mihai Roman

        Si eu am remarcat diferenta uriasa din jocul nostru dupa pauza internationala, dar adevarul este ca in nici un moment sezonul asta nu am evoluat la nivelul celui trecut in care am castigat tot. Da, am avut meciuri bune si chiar foarte bune unele (Clasico din tur), dar in general castigam partidele in 20-30 de minute de joc blitzkrieg si in rest dadeam impresia ca ne menajam pentru finalul sezonului. Ori cu un Atletico condus de Simeone nu e loc de menajamente. Si asta ne-a costat. Tot respectul meu pentru Cholo, calificare meritata pe deplin! Raman la parerea ca vedem cea mai buna aparare din ultimii 20 de ani de cand urmaresc fotbalul, iar felul in care ies pe contra din 3 pase e genial in unele momente.

        • Simeone e cel mai bun antrenor din fotbalul actual. Punct. As vrea sa-l vad la o echipa cu buget nelimitat totusi

  • Andrei G.

    La un scurt ctrl+F doar un comentariu despre Simeone, şi ăla de rău 🙂 Ce face omul ăsta e absolut fantastic la ce resurse are. L-a reinventat pe Filipe Luis, joacă cu un puşti(ocazional 2) de 20 de ani în centrul apărării şi i-a dat Torres gol decisiv în sfert de CL printre altele.
    Cât despre ai noştri, well, e prea mult să alergi în 6 competiţii cu lotul ăsta subţire(mulţam Barto) şi dezechilibrat. Sezonul ăsta au jucat 7 meciuri în plus faţă de Atleti şi vreo 11 faţă de băieţii lui Sauron, iar la un moment dat se simte, cu toate că staff-ul lui Lucho e as pe partea fizică. Unde mai pui că cei 3 mai fac şi deplasări în America de Sud.
    Acum 4 ore erau încă favoriţi pentru triplă, acum au mai rămas în joc *doar* cea mai tare competiţie (La Liga) şi Copa. Nu-i bai mare, la vară facem pretemporada în Europa, şi dacă luăm fundaşul ăla central serios după 5 ani de aşteptare, ajungem tot în poziţia asta şi la anul.

    P.S. Fraud-ul ăla de Pep face 7 semifinale din 7, egalându-i pe SAF şi Ancelotti.

    • ursano

      Singura mentiune legata de Simeone e ca jocul lui Atleti e urat cu spume pentru privitorul neutru. Desi fundasul din mine nu poate sa admire organizarea defensiva ireprosabila si atitudinea de caine cu care hartuie continuu jucatorii adversi. Asta atunci cand nu devin violenti (nu chiar rar).

      In privinta lotului, nu stiu daca din necesitate sau nu, dar parca Barca ar fi putut avea un pic mai multa rotatie in primul 11. Rutina conduce inevitabil la epuizare, psihica inainte de cea fizica.

      • Andrei G.

        Au încercat la începutul sezonului să plimbe mingea mai mult, n-au reuşit şi back to the basics de atunci.

        Nu prea aveai cu cine să roteşti, îl ai pe Sergi la mijloc, da’ apoi trebuie să-l joci ba pe dreapta, ba pe stânga, ba extremă. În centrul defensivei doar 3 dintre ei sunt reliable şi în atac moale. Ţi-au plecat Xavi/Pedro şi apoi ţi se rupe Rafinha. Rezervă la fundaş stânga nu ai, Adriano nu mai face faţă etc.

      • mie mi se pare foarte frumos, cu exceptia agresiunilor. Primul gol a fost superb, miscarile jucatorilor sunt superbe, pasele si demarcarile la fel, am vazut si multe driblinguri frumoase etc…

    • Adrian

      Corect.
      Dar mai e ceva. E mult mai usor de jucat cand ai de acoperit spatii mici decat atunci cand ai de dezvoltat. Daca te blochezi cu 10 oameni in 10 M something is going to give, nu trebuie mult stiinta sa o bubui.

      Unde face Simeone minuni e la faza de pressing pe constructie si dezvoltare de faza de joc din aparare in atac. Tu ai vazut cate pase din prima fac ptr a ajunge in avantaj? Absolt incredibil.

      Si da, jocul echipei lui e absolut atroce ptr privitorul neutru.
      Si da, ptr un antrenor de nivelul lui ar putea sa nu se mai maimutareasca pe margine un meci intreg; e ridicol de-a dreptul

  • Sper ca luis enrique sa se intoarca sa antreneze middle table teams, acolo unde e nivelul lui adevarat. Way over his head, un tata martino mai oportunist.
    Inept tactic, a profitat de revirimentul lui messi din sezonul trecut care a decis in ianuarie ca mai vrea un balon de aur. Sezonul asta, cand echipa avea mai mare nevoie de antrenor mai ales ca starurile au probleme, antrenorul a facut o treaba absolut jenanta, dovedind cat de departe se afla ca skills-uri de simeone.
    Adica sa ai in echipa jucatori ca messi si neymar si sa fii eliminat fara drept de apel, absolut fara drept de apel de juanfran si thomas e inadmisibil.Nici macar Tata nu a fost eliminat atat de clar, si el nu-l avea pe suarez si avea doar un baby neymar. Daca torres nu era eliminat pe camp nou situatia era si mai clara.
    Deci da, aceasta frauda de antrenor nu mai are ce cauta in fotbalul mare. Intr-un fel e bine ca fotbalul face dreptate si nu poti sa-l pacalesti la nesfarsit. Daca nu va pleca acum, la finalul sezonului (m-as mira), va fi dat afara in toamna.

    • Adrian

      C’mon dupa ce castiga totul intr-un an batand campioanele celorlalte tari pe linie si dupa ce domina autoritar competitiile pentru inca unul, la prima cadere si criza a echipei devine brusc frauda.
      Pe bune daca echipa asta nu merita mult de la fanii ei. Uita-te prin ce trec Milan, United, Arsenal si spune-mi cat de norocos esti.
      Ai uitat de transfer ban, ai uitat de faptul ca Vidal si Arda abia au inceput sa joace, ai uitat de seria groaznica de accidentari de anul trecut ai uitat ca l-a creat pe Sergi Roberto, ca l-a pierdut pe Rafinha ptr tot sezonul, ca sub el Neymar a devenit Neymar ca l-a convins pe Messi sa treaca pe dreapta, etc, etc..

      Dar asa e suporterul roman, primul hop, ne dam cu curul de pamant si tipam.

      Stai linistit, la Barcelona sunt oameni cu mai multa minte decat tine si nu o sa il dea afara prea devreme.

      • cat este meritul lui ca a castigat tot? hai sa fim sinceri acum…sezonul trecut habar nu a avut de capul lui pana la anoeta, era cu un picior dat afara…sau ai uitat? Dar Messi a decis atunci impreuna cu conducerea sa mearga mai departe cu el. Stim foarte clare ce s-a intamplat acolo. Apoi a urmat victoria cu bayern care a decis practic CL iar in finala nu uita ca am fost dominati momente bune de Juventus. A fost cea mai proasta finala a noastra de la cea cu Arsenal.
        Din 3 clasice a castigat doar unul singur, cel cu benitez, in celelalte fiind dominat clar. Nu a reusit sa gestioneze o situatie extrem de favorabila pentru noi, cu avantaj de 12 puncte in camponat fata de real, fara accidentari si cu meci cu atletico care nu e bayern sau real. Si asta in al doilea sezon al lui.
        Deci lucrurile mi se par clare. Habar nu are sa pregateasca echipa atunci cand piesele grele nu merg. Uite-te la Simeone ce face. La el nu conteaza ca nu joaca torres, griezmann, arda, costa etc…Intotdeauna gaseste SOLUTII. Asta trebuie sa faca un antrenor. Sa gaseasca solutii

    • Mihai Roman

      Este un roman, ii zice Delirul…

    • Tudor Eliade

      Oh My God. Si Steaua ar fi prea mare pt no name-ul asta ce o indraznit sa aiba un sezon ca Pep si sa-l bata pe Pep in the process, pacalind la nesfarsit fotbalul (unlike Messi). Unul dintre motivele pentru care fanii Barca is apreciati pe tot mapamondu.

      Este o vorba, you gained attention but lost respect, cu posturi de astea nu-s ce sa zic …

      • Mai oameni buni, nu este normal ca o echipa vazuta cea mai buna din lume sa se transforme in 2 saptamani intr-o echipa nerecognoscibila. Nu este normal. Nu ai accidentati, nu ai conflicte, nu ai program infernal, ai in campionat un avans absolut ok, in CL cazi cu arsenal si atletico…Treaba antrenorului e sa keep the shit together si sa gaseasca solutii. Ori el ce face? clueless. L-ati vazut si aseara cum a asezat echipa, in loc sa atacam sa marcam golul din deplasare, noi pasam mingea in careul nostru. Simeone asta vroia, asta astepta iar enrique a cazut in plasa lui. Greseala noastra oricum venea si a venit. A fost cel mai previzibil 1-0 din istoria fotbalului.
        Nu zic ca nu e si vina jucatorilor. Este, am si zis. Dar cand e vina jucatorilor tot a antrenoului este. Inseamna ca nu e capabil sa tina un vestiar si sa-i motiveze, ceea ce e grav.
        Fractura asta intre barcelona de acum 10 zile si cea de acum este vina lui. Nu are voie sa permita la un asemenea nivel asemenea schizofrenie. Nu are voie.

        • Tudor Eliade

          Ce nu prea inteleg eu e cum, in doua posturi consecutive, spui ca atunci cand se pierde,desi e si vina jucatorilor (adica mai multi) e si vina antrenorului pe cand atunci cand se castiga e exclusiv meritul jucatorului (adica unu singur). Dar ma rog, asa o fi, nu urmaresc Barca meci de meci, deci probabil tipul cu vreo 5-6 trofee in doi ani e clueless.

        • Tudor Eliade

          Luis Enrique on Barcelona’s form: “I’m 99.9% to blame, no (actually) 100%. That’s why I am the coach, the most responsible”

      • Are si pep gargaunii lui, dar te rog nu il compara cu luis enrique. Enrique e un one trick pony. El stie doar MSN, Cand MSN nu merge (si nu poate merge mereu), nu stie altceva. Pep a avut succes 4 ani la rand cu aceeasi echipa. Eliminarile lui din CL au fost ambele nemeritate si circumstantiale. Cu inter a fost eliminat de arbitrii, cu chelsea de o tactica a autobazei dusa la extrem. In ambele duble echipa sa a fost mai buna, mult mai buna. Enrique a fost eliminat clar de atletico, pe merit, iar atletico a fost mult mai buna.

        • Tudor Eliade

          Il compar, de ce nu. Pep are mai multe trofee pana acu, dar, cum zici tu de Simone, as vrea si io sa-l vad pe Pep la o echipa cu buget limitat. Mie fotbalul propus de Barca astia doi ani mi-a placut mai mult decat ce propune Pep. Stie o aparare mai buna. Si de aia exista acolo MSN, ca jocul sa fie calibrat pe ei. Pep e si el un one trick pony, oarecum. Numai ieri au luat gol din prima faza de poarta, in a doua a trecut mingea printre fundasi ca printre jaloane si bar un sut jalnic, erau condusi cu 2-0. Clasic Pep, cate meciuri (inclusiv autobaza Chelsea, daca nu ma insel) le-a pierdut la singura faza de poarta a adversarilor?

          Pep a eliminat Chelsea cu scandal. Parca si pe Arsenal, cu rosu acela inca istoric si nerepetat. A fost invins mult mai clar decat Enrique de Real si clar de Enrique.

          • te referi la rosul lui RVP? D-aia nu ati castigat voi atunci, exact. Nu ca erati foarte slabi, ca si acum. Ala a fost un rosu corect acordat, tragi la poarta dupa ce fluiera arbitrul este o ofensa pentru care se da galben. RVP mai avea un galben. Afara.
            Aaa, am inteles, tu vrei ca regulamentul sa se aplice la sange doar contra barcelonei. Cand un jucator de la arsenal face o prostie sanctionabila, nu a vrut saracul, nu a auzit fluierul etc…
            hai sa fim seriosi

          • Tudor Eliade

            Ce am scris io si ce comentezi tu. Nu-i de mirare ca sunt printre putinii tembeli de pe aci care incearca un dialog cat de cat civilizat si mai ales bazat pe argumente cand in joc sunt zeii tai. Oh well … lesson learned. Nu a auzit fluierul, nu l-a vazut pe Godin, era in saritura, era pasa laterala, da, cred ca stiu la ce te referi cand e vorba de Arsenal. La sange nene.

    • Martin

      Voi folosi un ton mai drastic pentru ca te simt pe tine pornit.

      Cred ca-ti amintesti total aiurea cum a fost eliminat Tata Martino. Nu tin minte in 17 ani de cand ma uit (la majoritatea meciurilor) sa fi fost dominati mai rau decat in primele 20 de minute ale meciului aluia.
      Imi pare rau cel mai mult pentru faptul ca minimizezi munca lui Atleti, nemeritat. Uiti ca (ignorand meciurile cu Barcelona) Simeone a stat repetat in gat si lui Ancelotti sau Mourinho (la 2 cluburi). Si astia, antipatici sau nu, nu poti nega ca nu stiu fotbal sau cum sa taie o echipa. Ei Simeone i-a batut cu jucatori ca “juanfran si thomas”.

      Dintr-un articol:

      “What will culés remember? Talking points, for starters. There will be
      takes and countertakes and whatever you call that third wave when the
      conventional wisdom creeps back in. Most articles won’t be about the
      game. They’ll be big ideas about how the loss was inevitable because of
      squad depth or tactical rigidity or whatever. People will question Luis
      Enrique, Messi, the Barcelona way, the viability of metaphysics,
      anything to keep from thinking about what actually happened.”

      Asta faci si tu, (si nu intentionez asta ca pe o jignire) previzibil. Intrebarea mea e – ce vrei de fapt de la echipa? Si eu sunt suparat, ieri probabil ca “mad” era cuvantul potrivit, dar nu asa se intampla? Circula pe net prostii de poze “motivationale” cu un citat Messi, cum ca nu poti castiga intotdeauna; pai si nu asa e? Da, cel mai probabil ne-a facut rau recordul acela de 39, pentru ca nu exista sezon in care o perioada sa nu te simti fara creativitate, sa ti se arda gazul. Ei a fost dragut cand golurile sareau de oriunde, iar linia de meciuri era doar WWWWW, dar era normal sa apara candva o perioada de nerecunoscut. Asa e in fiecare an. Cu fiecare club. Madridul a muscat-o sezonul trecut prin ianuarie si pe final. Noi nu am muscat-o cum era normal in februarie-martie, ci acum. Moment prost, dar asta e. Sa ne suparam pe Neymar ca a cerut mai multi bani si a fost lemn 1,2,5 meciuri? Scriitorii intra in blocaje iar fotbalistii in colaps pozitional si creativ. Pacat ca a fost o reactie in lant si au intrat mai multi. Dar era de asteptat. Ce speram eu era sa trecem in ciuda faptului astuia, live another day.

      • Martin

        As mai spune ceva; nu fac parte din tagma celor care sunt cu “Enrique e cel mai bun antrenor” – nici pe departe. Dar poate ar trebui sa-i pupam putin mana ca a folosit decent jucatorii aia superbuni pe care-i are astfel incat dupa 8 puncte pierdute sa mai avem inca avans 4 SI meciul direct – deci 4.5 puncte. Tata nu a reusit asta. Luis Enrique anul trecut nu a reusit asta. Daca ne prindea asa ceva (3 rez. proaste) anul trecut? Pa-pa tripla.

        Also, intr-un fel suntem cei mai porci dintre suporteri (i mean this in the cute way). Eu nu mai sarbatoresc o victorie in Clasico la un gol distanta pentru ca imi pare o rusine, egalul e ca o infrangere. Ma amuza cat de importanta e (pentru ei) victoria cu un gol a Madridului, in conditiile in care au luat 4 acasa. Traim vremuri geniale, care nu vor tine la infinit. Iar acum ne uitam spre alea 2! trofee pe care le vom lua si suntem suparati pe antrenor, acelasi om care cumva i-a pus pe aia 3 pe teren sa joace bine (sa nu uitam ca repetat Messi nu s-a prea pigulit pe teren cu Ibra, chiar si Neymar primul an – desi cu asteriscuri), si simtim totul ca pe o infrangere.

        Pentru mine personal 3 titluri nu fac cat o Liga, dar asta e ceva propriu mie. Nu e normal sa simta toata lumea asta. Asa ca ma doare absenta Ligii. Si totusi acum ne pasc (CEL mai probabil 2 trofee) – cu putina concentrare. Cu absolut orice alt club care nu se cheama Bayern sau PSG as fi tinut asta ar fi peste asteptari.

      • Ce vreau eu? Oamenii sa plateasca pentru incompetenta. Asa cum au luat bonusuri si lauri la victorie, asa acum mi se pare firesc ca enrique sa plece. Ok, poate nu acum dar daca pierde si campionatul mi se pare firesc sa plece. De ce sa fie iertat? Cine nu castiga pleaca. Cu exceptia lui arsenal, asa e la toate cluburile. Mourinho a luat titlul in PL dar a plecat al doilea sezon ca nu a mai reusit sa mentina echipa. De ce enrique sa aibe tratament special?
        nu ramane nimic in urma lui, decat sezonul trecut unde influenta lui e contestata.
        Cum putem sa spunem ca el a stat la baza sezonului trecut cand era sa fie dat afara in suturi in ianuarie 2015? Nu e ca si cum la Anoeta el a fost personajul pozitiv. NU, el a fost personajul negativ, villan-ul. Ati uitat asa repede. Deciziile lui absolut imbecile au adus vestiarul in pragul unui razboi civil. Ce s-a intamplat acolo este ca s-a decis, nu stim de cine si cum, a fost un pact ale carui consecinte au fost fericite: am castigat cupe. Dar am si pierdut supercupa batuti la scor de bilbao, iar in supercupa europei era sa patim o rusine istorica.

        Asa ca te intreb eu pe tine, cine este Luis Enrique? cel de acum? cel din sezonul trecut? cel de la anoeta? Cu ce ramane el in filosofia de joc a echipei? care este stilul luis enrique? care este aportul sau tactic la imbogatirea fotbalistica a omenirii?

        • COYS

          Harry Redknapp a imbogatit fotbalistic omenirea???
          Tu esti constient ca a lasat doua cluburi in paragina totala (unul trecand milimetric pe langa desfiintare)? Sper ca a fost in spirit de gluma:)

          • :)) evident

          • Romulus N Filip

            Imi place ca am sarit amandoi un metru in sus muscand momeala 🙂

        • Romulus N Filip

          Cand Filotas scoate perla dupa perla imi doresc ca Barca sa piarda cat mai des 🙂

          Asta cu ‘Arry in insiruirea de mai sus e mai mult decat epica.

          Iata doua contributii:

          “When he sent him on against Liverpool in the league fixture, he instructed him to “just fucking run around”. “These things I do understand,…” said Pavlyuchenko.”

          “Harry is a very special man, that’s why I already feel at home at Spurs. It feels like I’m back on the street,” Van der Vaart told The Sun. There are no long and boring speeches about tactics, like I was used to at Real Madrid. There is a clipboard in our dressing room but Harry doesn’t write anything on it.”

          • era o gluma….am adaugat in lista aia un mar stricat ca sa maresc efectul:)

  • ursano

    Simpatic, cautam ceva in niste comentarii vechi si iata cateva predictii de la inceputul actualului sezon:
    COYS: 1. Chelsea 2. Arsenal 3. United 4. City 5. Liverpool 6. Tottenham
    18. West Ham 19. Leicester 20. Bournemouth
    Filotas: 1.Chelsea 2.United 3.City 4.4senal 5.Liverpool 6.Everton 7.West Ham 8. Southampton 9. Tottenham 10.Stoke
    Mihai Roman: La retrogradare ii vad pe Bournemouth, Norwich si pe Leicester.

    Observati vreo surpriza fata de predictii? :))))

    • imi amintesc exact momentul, testam o productie de vin a unui prieten…

      • ursano

        Nu e asta, cred ca oricine facea o predictie la acel moment, regreta amarnic acum. Sezonul asta a fost pur si simplu nebun. Dar e amuzant sa vezi cat de usor ne putem insela in predictii.

        • nu-mi amintesc de predictia asta, probabil ca au fost mai multe:)
          dar imi amintesc ca inainte de inceputul sezonului am avut o discutie despre cum o echipa mica poate castiga PL daca isi doreste suficient acest lucru. La care mi s-a spus ca nu exista asa ceva, cred ca discutia era preponderent cu alex si coys.
          apoi, urmand ideea asta, dupa 2-3 etape am pus si un nume pe aceasta echipa mica, Leicester. N-a existat nici un motiv rational sa fac asta, in afara discutiei pe tema echipei mici care poate castiga PL.
          Uitandu-ma in retrospectiva, habar n-am de ce am zis lucrurile astea. pacat ca nu am pariat

          • ursano

            Predictia e in comentariile la finala UCL de anul trecut. Nu am mai vazut si altele atat de clare in acele comentarii. Toate 3 au fost oarecum facute in aceeasi perioada de timp.

    • COYS

      Oh n-ai prins vorbele mele de bine despre cat de mult apreciez ca vom incepe sezonul cu Dier ca unic DM, Dembele the best sideways passer si Delle who is he Ali ca trio la mijloc:) we’re all fickle hai sa admitem:)

    • Mihai Roman

      E amazing cat de departe de realitate am fost cu totii 🙂

  • meciul dement din seara asta a batut la fund toate sferturile de CL

    • COYS

      Yep, pacat ca the Creme de la creme of English football (Leicester, Spurs, West Ham, City si Pool) vor juca la anul in CL:)

      • a daunting prospect

        • COYS

          Stiu, fanii Barcelonei s-au obisnuit cu Arsenal:)
          Mai in gluma mai in serios am inteles ca BT va fi in big trouble daca Leicester, Spurs si West Ham vor merge in CL si vor cadea multe capete ptr ca au platit over the odds ptr drepturi de exclusivitate. Ceea ce poate explica in parte arbitrajele la West Ham, macar Arsenal si una din mancuniene trebuie sa mearga in CL.

    • E posibil să fi bătut şi semifinalele, şi finala. De anul ăsta şi de la anul.

      • mai mult ca sigur, nu vad cum in CL sa se joace atat de deschis si la astfel de scoruri

  • City – Real
    bayern- Atletico

    Sevilla – Liverpool
    Villareal-Shahtior

  • city- real , meciul retur pe bernabeu.
    poti sa-ti potrivesti ceasul dupa tragerile la sorti ale uefa

    • Adrian

      Ba e incredibil, pe bune acum……se aliniaza stelele pentru madrid. Cat PLM bulan sa ai din grupe pana in finala.

      • nu e bulan. norocul e aleatoriu. azi ai noroc, maine ai noroc, poimaine nu mai ai. aici e un pattern. pattern-urile nu au legatura cu aleatoriu, sunt opusul aleatorului

  • ursano

    Nu am apucat sa scriu inainte de tragerea la sorti ca cel mai amuzant ar fi sa pice Bayern cu City, acum sau in finala, si sa bata City. Ar fi o demonstratie in plus ca, pentru Pep, karma is a bitch.

  • sunt foarte trist acum. nu ma bucur ca am dreptate. am sperat ca sunt eu nebun. ca sunt un nuthead care vede doar teorii ale conspiratiei. acum imi dau seama cu tristete care e intinderea fraudei in fifa si uefa. ce s-a intamplat cu tragerile realului, anul trecut si anul asta cel putin, sfideaza orice explicatie probabilistica. intotdeauna au avut adversarul cel mai facil pe hartie, cu retur pe bernabeu.
    ii invit pe cei interesati de probabiitati sa citeasca despre teorema lui bayes. E extrem de frumoasa. in esenta, explica probabilitatea ca un eveniment sa se intample, in functie de conditii trecute legate de un eveniment.
    in cazul de fata, care este probabilitatea ca real sa pice cu inca cel mai favorabil adversar, stiind ca de anul trecut si pana acum, la cel putin 6 trageri consecutive, a picat cu cel mai favorabil adversar?
    daca luam separat tragerea de azi, probabilitatea sa cada cu city e de 33%. Asta e probabilitatea neconditionata. E una destul de mare, dar nu asta conteaza. Dar geniul lui bayes a fost sa calculeze probabilittea conditionata. care este probabilitea conditionata de evenimente trecute? adica tragerile favorabile de care vorbeam? cu mult mai mica.

    • Victor

      Poti te rog sa faci calculul aici pentru tragerile lui Real Madrid si sa ne arati cum functioneaza teorema lui Bayes in cazul asta. Eu ma uit la tragerile anterioare si nu imi dau seama ce 6 trageri consecutive ai considerat. Nu-mi dau seama care sunt meciurile pe care te bazezi cand aplici teorema.

      • Wolsfburg real
        Roma real
        Juve real
        Atletico real
        Schalke real
        Sunt doar 5 dar mai mult decat suficient

        • Victor

          Chiar nu pot sa fiu de acord cu tine. Nu poti sa aplici Bayes pentru doar 6 trageri la sorti si apoi sa consideri ca Schalke e mai slaba ca Leverkusen, Sahtior, Roma e mai slaba ca PSV, Dinamo Kiev, Gent, sa excluzi Atletico fiindca era alt animal. Dar putem astepta tragerea de la anu 🙂

          • asteptam si la anul, nu-i problema. Dar va fi la fel. Oricum nu e prima data cand ghicesc cu cine va pica real aici pe anglofil. Nici a doua. Nici a treia. Ghicesc de 4-5 ani. Sunt nostradamus? am puteri supranaturale?

          • Victor

            La anul pun un bilet la pariuri cu variantele tale si facem banii 50-50. Nu ti-am remarcat puterile pana acum, dar chiar nu mi se pare ca realul are adversari slabi. Mai ales in semifinale. Mai conteaza ca e bayern, barca, atletico, juve? La nivelul asta, dupa 60 de meciuri intr-un sezon nu cred ca e asa mare diferenta intre ele. Nu stii niciodata in ce forma sunt messi, robben, simeone.

          • mniezo’

            E diferenta intre atletico in forma si wolfsburg in forma.

    • Bogdan

      Eu vreau sa mi explici cum pe hartie, nu in mintea suporterilor, Man City e mai favorabila decat Atletico pe baza rezultatelor anterioare.

      • Serios? In ce univers sau la ce sport e city mai buna decat atletico in momentul de fata? E echipa cea mai slaba din cele 4 si cu cea mai putina experienta in acest stadiu.

        • Bogdan

          De acord cu tine cu privire la experienta si la valoarea echipei. Pe de alta parte atletico are experienta aibasta ne spune ca doi ani la rand au pierdut fara drept de apel. Acum dintre un tip slab si unul pe care l ai batut mereu in contextul asta care iti e mai favorabil…era discutia cu tenisul mai devreme dar tb subliniata diferenta intre cel mai slab adversar si cel mai favorabil

  • ovidiubelge

    Stiu ca articolul curent are o alta tema si discutia s-a incins ca urmare a unor frustrari mai vechi reaprinse, dar o sa pun aici link spre articolul pe care l-am scris pentru RFI in legatura cu Super Rugby. Domnul Petru Clej l-a distribuit intr-un comentariu chiar la precedentul articol, cel despre rugby, insa ma gandesc ca acolo nu se mai prea uita prea multa lume.

    • Ce vrei, fotbalul naste altfel de pasiuni:). O doza de rugby e binevenita

      • ovidiubelge

        Oh, dar inteleg perfect. 😉

    • Dragan Florin

      bravo!

      • ovidiubelge

        Mulţumesc! Sper să mai scriu articole pe tema rugby din emisfera de sud acolo, secţiunea de rugby e bine întreţinută de domnul Petru Clej, poate ne strângem vreo câţiva şi mai şi comentăm meciurile sau ştirile. Totuşi, Super Rugby fiind foarte greu de recepţionat şi, cum rugby-ul în sine e o nişă la noi, vorbim despre o nişă într-o nişă, nu e tocmai cel mai uşor de găsit cotlon al casei.

        • bebelak

          Ca de obicei, o placere!
          Ai putea sa ne spui cand incepe si pe ce putem vedea meciurile? Skysport, ceva?

          • ovidiubelge

            Da, pe Skysport sunt în Europa, eu le găsesc pe stremuri dubioase.

            Meciurile se joacă vinerea şi sâmbăta şi merg pe toată durata zilei, depinde de ţara în care se joacă. Ca atare, este greu să dau nişte ore exacte, traduse în fusul nostru orar, ele se aşează astfel: dimineaţa (10.35 e ora de referinţă, dar şi mai de dimineaţă din Noua Zeelandă), apoi imediat după prânz urmează Australia (12.45 ora de referinţă, dar şi mai târziu). În Africa de Sud încep de pe la 16, 18 sau 20, Argentina miezul nopţii şi în Japonia nu ştiu (ca nu-i urmăresc, plus că joacă meciuri si la Tokyo şi în Singapore). O nebunie aşadar. Cel mai bine e să te uiţi pe programul fiecărei etape, sigur găseşti ceva să se combine bine cu programul tău.

            Prin ora de referinţă înteleg ora la care încep majoritatea partidelor din ţara respectivă.

          • bebelak

            Mersi! Si eu tot pe streamuri. Mai nou folosesc Mobdro, o aplicatie de android care da o gramada de posturi de sport la calitate buna si gratis, impreuna cu un chromecast care face toti banii. Pe ce data incepe distractia?

          • ovidiubelge

            A cam început deja, pe 26 februarie, s-au disputat până acum 8 etape din cele 17 ale sezonului regulat. Am încercat în articol să fac un scurt rezumat a ceea ce s-a întamplat până acum, în raport cu aşteptările iniţiale mai ales. Dar nu e târziu să mai prinzi câte un meci şi acum, merită, mai ales echipele din Noua Zeelandă.

  • Chelsea distrusa de un city pe cai mari. De bruyne si aguero.
    Eu daca as fi suporter al lui city m -as ruga ca cei doi sa nu pateasca nimic pana la semifinalele CL. Am un feeling

  • COYS

    In sfarsit un arbitraj decent la Leicester. Au ocazia sa arate acum ca ar fi worthy champions.

    • cate cartinase galbene ai vazut tu pt diving in PL? mai ales la marile echipe? mai ales cand atacantul mai avea unul?
      hai sa fim seriosi…a dat ca e leicester si ca nu tipa nimeni

      • COYS

        Sa fim seriosi, nimeni n-a dat nimic impotriva lui Leicester de nu stiu cate etape ptr ca ar distruge visul frumos si ar deveni nepopular.
        Since you’ve asked, Delle Ali a luat galben ptr diving la ultimul meci vazut live, cel cu ManUtd ptr un dive mai putin evident decat al lui Vardy.

  • rusinos arbitrajul, rusinos. ultima incercare a establishment-ului sa mai schimbe ceva. primul galben al lui vardy a fost extrem de sever, iar al doilea, desi nu a fost penalty, a fost la fel de sever; a fost un contact acolo, caderea e normala.

    cati diver-i din PL au primit cartonas galben pentru diving?
    cate cartonase galbene pentru dive au primit ashley young si costa?
    incredibil

    • COYS

      Pai din perspectiva establishmentului e absolut egal daca titlul merge la Leicester sau pe WHL:) ce sa schimbe establishmentul acolo???
      Man City sau Arsenal nu au nici macar sanse teoretice la titlu chiar daca vine establishmentul si marcheaza goluri impotriva lui Leicester themselves:)))

      • penalty:))
        asta nu a mai fost dive?

    • bebelak

      Care establishment?! Spurs sunt establishment, zau acuma…

      • spurs e o echipa bogata care a fost impiedicata sa castige cel putin un titlu in ultimii ani de calitatea infiorator de slaba a managementului clubului.

        • bebelak

          Come on, asta nu-i face ‘establishment’. Daca era in vremurile bune cand SAF controla tot (dupa cum zic unii, io nu cred asa ceva…) as mai fi zis, da’ Spurs?!

        • COYS

          Spurs echipa bogata raportata la Derby County sau Norwich, la asta te-ai referit nu? Banuiesc ca nu la stadion, revenues, profit si alte chestii din astea marunte care indica pozitia financiara a unei grupari:)
          La calitatea managementului din ultimii ani sunt in mare masura de accord.

  • COYS

    Yeeees!!! get in there!:)))
    Probabil mult prea tarziu ptr title race dar in sfarsit Leicester sunt expusi ptr ceea ce sunt, a fraud. Vina celorlalte echipe ca au permis asta, nimic condamnabil ca au profitat de lipsa competitiei.

    • hai coys recunoaste ca e furt din avion ce dracu.

      • COYS

        Nu e furt, dar a fost penalty la Huth, fair enough

  • huth luat de gat si nu e penalty:))
    cel mai mare furt din istorie
    e incredibil ce se intampla

    • COYS

      E intr-adevar un furt incalificabil, daca ala a fost penalty ptr Leicester…honestly…

      • nu a fost, dar a dat in compensatie.
        i-a soptit cineva in casca sa o lase mai moale

      • oricum unul dintre cele mai slabe arbitraje pe care le-am vazut in acest sezon…

      • bebelak

        Mie ambele penaltyuri mi s-au parut subtiri 🙂

  • COYS

    O zi buna dpv fotbalistic:)

    • mniezo’

      dpv al dramatismului, e inca in crestere. 😉

  • Remington Steele

    Fabulos, cum poate o echipă să decadă în halul ăsta și să piardă un avans atât de mare. Nici nu știu dacă e vina lui Enrique, așa cum spune filotas, cât, mai ales, a jucătorilor.

    • nu e vina lu enrique; e si el pe acolo, un sofer la club; nu e ca si cum e principalul om care decide tactic si tehnic la echipa, platit cu milioane de euro.
      cum sa fie vina lui?
      in plus a luat 5 trofee anul trecut…

      • Remington Steele

        Are și el partea lui, dar mult prea mică. Dacă anul trecut a reușit X trofee cu, mai mult sau mai puțin, aceiași jucători, doar nu i s-a șters tot din cap în ultimele săptămâni și acum nu mai știe să antreneze.

        • n-a stiut niciodata sa antreneze

      • Remington Steele

        OK, am înțeles, nu a știut niciodată să antreneze.

        Atunci, trofeele câștigate anul trecut se datorează exclusiv jucătorilor. Toate victoriile de până acum câteva săptămâni li se datorează tot jucătorilor. Perioada asta proastă e din vina antrenorului?

        • absolut. el e seful. e clar o problema sistemica, care e treaba antrenorului.

    • Adrian

      Lasand la o parte descoperirea unora de vreo 2 saptamani ca Enrique nu stie sa antreneze cred ca e vorba de un cumul de factori plus ceva ce se intampla in vestiar/club si noi nu stim.

      Odata cu Panama papers, Messi e mort pe teren. Suarez a avut el tendinte de a rata dar ultima vreme nu nimereste nici usa unui hambar iar neymar trece prin cea mai proasta perioada de cand e la Barcelona (legatura cu saga contractului lui sau nu, nu stiu)

      Cred ca e un cumul de calcule physio facute prost si epuizare, de lipsa de optiuni pe banca (ce bun ar fi fost un Nolito sa alterneze pe cei 3) plus blocaj psihic.

      Altceva nu poate fi in momentul in care ratezi din absolut orice ocazie si apoi iti dai autogol. Ce vina ar avea Enrique in asa ceva?

      Nu au trecut nici 100 de zile de la acel 7-0 cu aceasi echipa si uite ce se intampla.

      Jucatorii sunt de vina ca nu performeaza; sunt platiti cu palaria aia de bani sa faca exact lucrul asta. Cand Neymar de ex rateza si da in bara de 20 de orin in 4 meciuri si nu inscrie niciodata da, este de vina. Aia e treaba lui si nu si-o face bine.
      Enrique e de vina ca dupa ce s-a stabilizat pe un 11 nu l-a alternat aproape deloc. In meciuri usoare tot cu cei 3 in fata a inceput de fiecare data. De Vidal a uitat cu totul, de Bartra la fel. Problema lui e , din nou, ca nu are banca de rezerve la nivelul lui Real sau bayern.

      Si in final; daca nu suntem in stare sa scoatem macar un punct cu Valencia care se taraste prin subsolul clasamentului poate, ..doar poate, nu meritam campionatul.

      • jucatorii sunt de vina, sigur. E adevarat ca au partea lor de vina, dar asta e un meltdown total. e o cadere brutala, ca un castel de nisip.
        Acest lucru este IMPOSIBIL la o organizatie care este bine manageriata. Daca managerul este competent, organizatia este astfel construita incat sa fie rezilienta, sa nu cada brutal.
        EU cred ca jucatorii prin calitatea lor au acoperit grava problema de incompetenta a managerului, care pur si simplu nu este capabil sa gestioneze o echipa. El ar fi trebuit sa gaseasca solutii pentru a minimiza pierderile din aceasta perioada mai proasta, asa cum ar fi facut orice manager competent. In schimb, pierderile sunt totale, in decurs de 2 saptamani. E ca si cum Apple ar ajunge in 2 saptamani de la cea mai puternica companie la faliment. Nu exista asa ceva.
        “Nu am facut nici o schimbare pentru ca nu am vrut sa scot pe nimeni deoarece toti au jucat foarte bine. Au facut toti un meci foarte bun” Luis Enrique, dupa infrangerea cu valencia. Omul e nebun. Punct

        • Adrian

          Nici Pep nu isi critica jucatorii in public, niciodata.
          Ce le spune la vestiar e alta poveste, sunt sigur ca nu e la fel bland.
          Tu sa fii antrenor, pregatesti meciul si atacantii tai rateaza din orice pozitie meci de meci. Bara, pe langa, in portar, suteaza in loc sa paseze, paseaza in loc sa suteze….oricum doar sa nu intre mingea in poarta.
          Apoi ca totul sa fie complet iti dai autogol.

          Ce dracu poti face tu ca antrenor in situatia asta? Poate schimbari dar uita-te la banca de rezerve. Tu nu ai un Isco/jese uitat pe banca, il ai pe Munir care inca nu stie nimeni daca e un Krcik 2 sau the real deal.

          Iti amintesti de meciul celbru cu Arsenal de pe Camp Nou cand ne conduceau cu 1-0 fara sa suteze nicioadat ala poarta? Isi daduse Busquets autogol.

          E ceva tragic in catalanii astia, nu au cinsimul de a duce o treaba simplu la capat, trebuie sa se prabuseasca in flacari ca sa faca o drama totala. Sunt condusi si in loc sa se gandeasca, mai avem 70 de minute de jucat nici o problema ei deja intrevad dezastrul, le da tarcoale, le afecteaza jocul.

          Dupa meciul de miercuri sper sa fiu in stare sa fac si o analiza a lotului intrucat prevad niste schimbari la vara.

          Si mai e ceva…se poate sa se fi intamplat ceva in vestiar de ce noi nu stim. O bomba de genul sa le fi spus Messi ca se cara la alta echipa sau ceva echivalent. Moment in care toti isi cam baga picioarele.

          • Dupa meciul din el Clasico prevesteam ca acel rezultat va avea repercusiuni grave. Nu m-am inselat.
            Nu intelegeam la data respectiva cum am putut sa tratam acel meci atat de miserupist, ca si cum era un meci obisnuit, ba chiar teoretic fara importanta majora data fiind distanta din clasament
            eroare majora…El clasico e important intotdeauna si victoria sau infrangerea are repercusiuni pentru cateva meciuri urmatoare. Intotdeuana a fost asa.
            incredibila lipsa de viziune si intelepciune…

  • vom intra in istorie ca cel mai mare meltdown ever. dupa 39 de victorii nu mai suntem in stare sa castigam de 5 meciuri…
    pana si spurs reusesc sa keep their shit together si sa dea macar o impresie de lupta la titlu pana la final…

  • mniezo’

    Intrebarea mea este cine a avut adversari mai dificili in campionat, real sau barça?

    • ursano

      Atleti, de departe.

  • Vardy e suspendat 2 etape in loc de una, pt ca arbitrul a scris nu stiu ce in raport.
    Drinkwater mi se pare cam necioplit de asemenea. Eu zic ca merita si el 3 etape. Nu mai zic de kante, care sigur a mintit in privinta varstei.
    Iar schmeichel dupa ce a zis tat-su pe twitter eu cred ca nu mai are ce cauta in poarta; surely runs in the family.

    Hai ca incet-incet se rezolva spinoasa problema.

    • ursano

      Am inteles ce vrei sa spui (alta conspiratie) dar nu inteleg scopul. Pentru ce, ce se urmareste?

      • nici nu cred ca e conspiratie; e doar incompetenta si lasitate din partea oficialilor.
        fanii spurs se bucura probabil acum, pentru ca e in favoarea lor. Dar peste 2 etape s-ar putea sa fie ei in aceeasi situatie. un penalty dubios pe stamford bridge la o simulare a lui costa, un offside aiurea la Kane etc…
        sper doar ca atunci sa nu se planga:)

        • COYS

          Cred ca nu urmaresti fotbalul englez decat de 2-3 sezoane altfel nu pot explica comentariul tau. Spurs nu au fost niciodata favoritii FA sau ai arbitrilor, cred ca ar trebui sa te uiti o mila putin mai la sud (Islington) daca e sa cauti favoritisme ptr nordul Londrei. Look up Dein.
          Dpv fotbal iarasi nu stiu daca ai urmarit comparativ meciurile noastre cu cele ale lui Leicester, spui ca nu-ti place autobaza si fotbalul mic dar apreciezi acel dull 1-0 to the Leicester in dauna celui mai bun fotbal prestat de Spurs arguably din anii 60. Am avut un start greu ptr.ca echipa s-a ‘geluit’ relativ greoi si Levy fcuked up again ptr ca nu am avut un al doilea striker cand Harry Kane was running on empty in ianuarie. Sincer nu te inteleg, nu se bucura nimeni la Spurs ptr cea suspendare aditionala la Vardy, exceptand armchairs supporters. We enjoy our football, unde inscriem 4 goluri ratand cu poarta goala si trimitand mingea in bara. On a cold night at Britannia unde nici Messi nu se descurca:). Personal nu dau doi bani pe Leicester daca castiga campionatul cu cel siege mentality si decizii favorabile de arbitraj din etapa 1 pana in etapa 33, eu sunt fericit ca ii vad pe ai mei jucand cel mai bun fotbal. Ptr ca la anul in aceste conditii nu cu noi vor face Barcelona sau Bayern double figures, ci cu Drinkwater&co.
          LE: si ca tot insisti cu cel arbitraj la Leicester ieri, parerea mea:
          1) unul din cele mai proaste arbitraje (insa uita-te prin comparatie meciul nostru la Stoke in 2011 cand pana si Dixon si Keown au recunoscut ca a fost daylight robbery, asta ca sa vezi ce inseamna cu adevarat un linsaj)
          2) rosu corect ptr Vardy, diving patetic. Primul galben extrem de soft, insa a fost iertat de galben la un atac f dur inainte
          3) fault in careu la faza premergatoare golului lui Leicester, deci trebuia penalty West Ham
          4) nici vorba de 11 m la West Ham, diving patetic, se impunea galben
          5) penalty clar la Huth cand Ogbonna il apuca cu treimaini.
          6) daca e penalty la ‘faultul’ lui Carroll atunci fiecare meci trebuie sa aiba macar vreo 25 de penalty-uri.
          Asta a fost meciul nr 34 ptr Leicester, poti sa faci un efort sa cauti ce s-a intamplat in cele anterioare? Macar Sauthampton home si Sunderland away, cele 2 meciuri de dinainte.

          • aici te inseli. Table never lies.
            ceea ce faceti voi acum, Leicester reusea in prima parte a campionatului, cu resurse mult mai putine. Fotbal au jucat si ei destul.
            Nimeni nu contesta fotbalul placut al lui Spurs, dar pur si simplu nu puteti pretinde sa luati titlul pentru ca jucati acum frumos. In prima parta a campionatului ati jucat italieneste. Si leicester joaca italieneste, dar ei au un italiano vero si in loc de 1-1 ei fac 1-0 most of the times:)
            cannot blame them

          • COYS

            Perfect de acord, the table never lies si voi fi primul care sa-i felicite daca castiga campionatul.
            Eu ce am incercat sa spun era altceva, ca nu ma intereseaza suspendarea lui Vardy, ca ma bucur ptr ai mei. Aaa, daca Vardy era goonner, poate era altceva:)

    • Radu

      Wtf ?
      Mr Vardy l-a făcut puțin pe arbitru cnut. Cred ca si cheating. Merita o etapa suplimentara? Da, fără dubii. Sa recunoaștem, omul e în forma vieții dar e un pic de cnut himself. Nu e Costa, desigur, dar nici nu as sta la o bere cu el.

      Și Henderson ? Ce a zis/făcut Henderson de a ajuns intr-o asemenea companie selecta ?

      Și ultima idee, chiar nu cred ca va fi o problema. Vulpile vor trece peste linie.

  • pe de alta parte, frumos mai joaca tottenham. pochetino a reusit sa transforme jucatori mediocri in adevarate staruri. Dembele e superb, are o lejeritate tehnica incredibila. Lamela dintr-o umbra s-a transformat intr-un adevarat argentinian. Rose, cel rapit de extraterestri si gafeur constant, e acum o revelatie.
    desi nu va castiga titlul, din cauza unei prima parti de campionat mai nereusite (7 egaluri din primele 10 meciuri) cred ca e una din favoritele CL de la anul

    • COYS

      Dembele a fost cel mai important jucator al nostru sezonul asta, absolut imens. Inaintea lui Kane, Delle Ali, Toby et comp, cand e mingea la el sunt atat de linistit ca nu i-o ia nimeni, unul din cei mai solizi jucatori cu mingea la picior. Cred ca Poch i-a descoperit in sfarsit pozitia ideala, un DM ofensiv care sa impinga jocul in fata dar fara pase hollywoodiene. Keep things simple and don’t give the ball away.

      • ALEXGUNNER

        good to hear this. era mijlocasul meu preferat din PL pe vremea cand juca la Fulham, mi se parea genial cum facea serpuirile alea cu mingea la picior. apoi cand s-a pierdut in ultimele sezoane, eram dezamagit, ca un scouter care si-a luat teapa si care n-a avut ochi buni la jucatori :))

        • Mihai Roman

          Facea un cuplu interesant cu Clint Dempsey pe vremea aia 🙂

  • Radu

    Interesant ca la 8-0 nu comentează nimeni.

    Eu nu am văzut meciul, asa ca nu zic nimic. Am văzut însă o parte din Liverpool- Everton aseară, și putea fi la fel. Tv zicea ca șuturi au fost 41-3, pe poarta 15-0, mai clar nu prea se poate. Nu e așa de rău pentru un club care a fost preluat din naivitate de Klopp la început de mijloc de sezon

    • Adrian

      Hai ca iti zic eu.
      Pentru prima data in ultimele 4 meciuri, adversarul nu a marcat la prima faza periculoasa. Pentru prima data in ultimele 3 meciuri consecuriv marcam primii.
      Restul e istorie, dupa 2 goluri Suarez a inceput sa joace singur: 4 goluri si 3 pase de gol….absolut ridicol.
      In ciuda scorului, Depor a avut cel putin 3 faze clare de gol in care apararea a dormit. Am mai vazut ca Bartra poate fii prima rezerva la Masch/Pique.
      Si datorita programului usor, s-ar putea ca, clasamanetul final sa se pastreze in aceasi parametri, primele 3 luandu-si toate punctele.

      • I’ll sign for that.
        2 cupe nu ar fi asa rau, mai ales daca realul nu ia nimic:)

      • Mihai Roman

        Au fost vreo 10 minute de haos clasic in careul nostru dupa golul de 0-1, a fost un mic miracol ca am scapat cu plasa neatinsa.

    • Da, nu mi-ar parea rau sa ma insel pana la urma:)
      sper sa faceti un push puternic pentru top 4. eu cred ca e posibil

      • Radu

        Prefer Europa League 🙂

    • Mihai Roman

      Fanii catalanilor comenteaza doar in momentele de criza cand avem impresia ca s-a terminat lumea si vrem sa schimbam tot: jucatori, antrenor, conducere etc.

    • Remington Steele

      Eu aş comenta, dar mi-e jenă de Depor cu care ţin din Spania.După meciul mizerabil din ultima etapă din sezonul trecut când Depor s-a salvat de la retrogradare făcând egal pe Camp Nou. Preferam să retrogradeze decât să văd teatrul ăla ieftin.

  • LuigiBruins

    Vad ca de cateva zile se discuta in presa din Anglia de o posibila demitere a lui Roberto Martinez. De cand a venit nu s-a observat nici un progres la aceasta echipa. Nu poti sa ramai la o echipa cu lotul lui Everton doar ca esti un gentleman si vorbesti frumos. Cand era la Wigan si echipa juca cu echipele importante aveam senzatia ca echipa se odihneste. Pur si simplu nici nu incerca sa le incomodeze. Asa si la Everton parca nu vad ca se enerveaza sau se oftica cand pierde. Pare genul de antrenor pe sistemul ,,lasa ca vom castiga meciul urmator”.

    • nu a inceput tocmai rau, ba primul sau sezon a fost cel mai bun al lui everton de multi ani. Dar acum da, nu cred ca mai poate evita demiterea

  • Torpyla

    Eu o înțeleg pe aia cu perez și invartelile lui cu arbitrii în UCL și la liga,dar chiar la hatrick de penalty-uri nu m-am gândit.

    • Tiamee

      dintr o pura intamplare am fost nevoit sa ma uit la meci. grotesc pur si simplu ce s a intamplat, dar nu cred ca merita sa ne ostenim sa discutam despre asta, barcelona merita oricum sa castige.

      • Torpyla

        Nici nu se pune problema de aşa ceva,e clar ca barca merita sa câştige dar ce trebuie sa facă pique penru un roşu sau suarez pentru a se da fault în atac la golurile sale…??

    • FroNa

      Primul gol – fault in atac Suarez
      Golul 2 – offiside Suarez
      Penalty Pique – neacordat
      +3 penaltyuri.

      Reteta unui campionat castigat.

      • Nu exista personaje mai manipulatoare decat fanii madrileni. O echipa care cade cu adunatii copaceni si chiajna pana in finala CL.
        Pentru a evidentia manipularea extraordinara de care sunt capabile aceste personaje nu ma ostenesc decat sa subliniez ca pique a respins mingea pe linia portii cu bratul lipit, caz in care evident nu se da penalty.
        Celelalte faze sunt insa mult mai clare, penaltyuri absolut clare si primul gol nici vorba de fault, portarul intrand in suarez.
        Dar evident tristetea e mare cand ai o liga in OPT ani si singura ta modalitate de a justifica miliardele investite e sa furi cu bile incalzite si cu dejan stankovic un champions league

        • Torpyla

          Nu se ascunde nimeni dupa deget doar pentru ca realul a castigat un titlu in 8 ani. Se spunea la inceput ca liga e pregatita pentru real,tocmai din acest motiv. Acum,cine plateste pentru acele declaratii???

          Ma intreb,oare ce se spunea daca real madrid avea 19 penalty-uri date intr-un sezon(si inca nu s-a terminat)???

          • trebuia sa avem 34 de penalty-uri, nu 19…
            jucam mult in careul advers, e normal sa avem penalty-uri

          • Torpyla

            o sa fac un print screen pentru comment-ul asta pentru data urmatoare in care o sa te plangi ca ronaldo a avut 8 penalty-uri intr-un sezon.

          • ronaldo simuleaza grosolan. Nici suarez sau neymar nu sunt sfinti, dar in nici un caz nu simuleaza la nivelul lui ronaldo

          • Torpyla

            ca mai simuleaza pe alocuri,yeap,who doesn’t? dar grosolan? sa fim seriosi…e la acelasi nivel din punctul asta de vedere cu peste 90% din atacantii din lume.

          • Mihai Roman

            Dezbaterea asta presimt ca va fi foarte productiva :))

          • n-are rost sa mai continuam discutia asta. Ati uitat toti anii in care primeati cate 2 penalty-uri pe meci pe bernabeu+2jucatori eliminati de la adversari, meci de meci? cate pichichiuri ati luat cu penalty-uri? uite-te la istoricul lui ronaldo. majoritatea prin simulari.
            si barca a avut sezonul asta 19 penlaty-uri, marea majoritate corecte; in plus, cate au fost decisive? probabil nici unul. +cate trebuia sa ni se dea si nu s-au dat? sunt multe variabile aici

          • Torpyla

            wow. imi place. cand realul primea penalty,se fura…cand barca primeste penalty-uri(cele mai multe din ISTORIA la liga intr-un sezon,atunci sunt corecte pentru ca echipa ataca mult,dar varianta asta nu merge si vice versa).

            2 penalty-uri pe meci si 2 oameni eliminati,meci de meci? lasa pastilele

            si cu toate astea,hatrick de penalty-uri pentru barca INTR-UN MECI,intr-un sezon in care campionatul e pregatit pentru real,pentru ca nu l-au mai castigat de mult.

            bravos

        • Adrian

          Nu te mai obosi, dupa cum se vede Suarez ar trebui eliminat cam odata la doua meciuri deoarece “se stie” ce a facut el in trecut iar simplul fact ca ai un nr mare de penalti-uri este suspect per-se nu conteaza ce si cum le-ai obtinut.

          Nu conteaza ca Neymar are de departe (verificati statisticile) cel mai mare nr de dribling-uri in careu din tot campionatul si pe acolo se invart si messi si suarez, nu are nici o legatura, penalti-urile se dau intrucat arbitrii sunt cu noi cap coada in acest campionat.

          Unde a gresit cu adevarat arbitrul a fost ca l-a eliminat pe amaratul ala; nu imi e clar daca in urma fault-ului (!?!) sau in urma protestelor. Are nevoie de el Abelardo etapa urmatoare si ar fi picat sa pice Gijon.

          De jucat am jucat slab taras grapis, scorul nu reflecta deloc jocul nostru. Si uite asa, pe burta si pe coate ne indreptam incet incet spre titlu.

          • Andrei G.

            Avem și aici vreo 4 nedate când aveam nevoie, https://vimeo.com/142960951?ref=tw-share. Plus cel din Clasico din toamnă. De cealaltă parte, Cristiano a lovit de vreo 5 ori fără minge în tur, și n-a primit vreun avertisment verbal, ce să mai vorbim de comisii. Incidente băgate frumos sub preș, dar mă rog, președintele ligii spaniole tot fan declarat RM rămâne ca să împingem conspirațiile până la capăt.

      • Faza lui Pique, doar pentru a ne da seama cu ce aveam de-a face. textbook. Omul isi retrage mana din calea balonului, care il loveste in corp, nici macar in brat.
        Dar pentru madrileni e penalty
        cam astea sunt argumentele madridului, din pacate.
        https://www.youtube.com/watch?v=c-vQO0DCrqw

        • Torpyla

          n-am cum sa ma astept de la tine sa spui ca trebuiesc date anumite penalty-uri impotriva barcelonei cand ei sunt renumiti pentru meciurile in care sunt iertati in dese randuri.

  • Torpyla

    Am înţeles eu bine? A aruncat simeone o minge pe teren pentru a întrerupe un contra atac al adversarilor?

  • mniezo’

    Revin aici cu informații noi din țara fanilor paranoici ai barcei, partid al carui lider sunt, cu un titlu care vine dupa 14-0 în ultimele două meciuri:
    Șoc și groază! Împăratul este gol!
    Îmi mențin părerea că barca joaca la ora asta mai prost decât ambele madridiste. Noroc cu programul.Arbitrii favorizează evident echipa, nuș ce-i cu ei dar dacă aș fi și mai paranoic aș spune ca madridul s-a consolat cu medaliile de bronz și acum se creează un cadru în care să se afirme bine, l-au luat, dar cu arbitrii. Deci tot Perez e la butoane god damn it. Enrique e cel mai slab antrenor al nostru în ultimii ani și echipa e dezbinată total. Chiar mă aștept să plece Neymar, ce porcărie ar fi. Are dreptate Filotas, antrenorul ăsta e jale, l-a scos pe Messi de tot din joc acolo jos în dreapta și în locul lui îl tot văd pe Rakitic în careu. Nu e în regulă. Și de când sunt ținuți Raki și Iniesta la om pe tot terenul, o luăm de la madride și e nevoie de arbitrii de treabă să deschidem scorul cu depor și alte asemenea, vezi ultimul, nici nu mă deranjez să rețin cum îi cheamă că sigur nu-i mai văd curând prin ligă. Mă așteptam la ceva schimbare din mers, dar nu văd niciuna. Joc fără orizont pe cârca Messi-Neymar și îl facem pe uruguayan Batistuta din penaltiuri. Halal echipă. Toată lumea vede henț la Pique dar nu observă nimeni că în toate meciurile e pus în situația să scoată mingi de pe linia porții. Așa că vă las cu glumele mele fără sare despre Pique, promit că nu mă cocălăresc la dume cu shakira.

    Pique are mai multe mingi apărate decât portarul de rezervă.

    Fanii Barcelonei propun retragerea tricoului cu nr 1. în memoria sezonului excelent făcut de Pique

    Se va transfera Pique la Real? Echipa madrilenă de handbal infirmă zvonurile: ” Oricine l-ar dori pe semicerc, dar din păcate nu ni-l permitem! este reacția oficialilor madrileni”

    ”Îmi pare rău ca nu am jucat în aceeași perioadă dar acum este rândul tinerilor ca Pique să se afirme” declară Michael Jordan într-un interviu recent

    Controversă după întâlnirea regelui cu echipa catalană. Pique a refuzat să dea mâna cu regele pe motiv că o ținea lipită de corp pentru orice eventualitate. Reluarile au demonstrat contrariul.

    După ultimele prestații ale lui Pique Mourinho afirmă că și-l dorește în locul lui De Gea. Barcelona preferă însă o opțiune solidă în poartă după plecarea lui Ter Stegen.

    Pique – imaginea unei campanii împotriva arahnofobiei, după ce prestațiile recente i-au adus porecla de ”omul păianjen”

  • Statistica, pentru a pune putin in perspectiva sezonul asta al barcei cu 19 penalty-uri:
    – daca ne uitam la sezoanele din 2009/2010 pana in prezent (ca sa plecam de la barca lui pep, ca asta a creat animozitati), Real madrid a avut in total in aceste 7 sezoane 72 de penalty-uri, Barca avand 62; deci realul a avut cu 16% mai multe penaltyuri. Daca facem exceptie de acest sezon prezent, situatia era 62-43 (deci Realul avea cu 44% mai multe penalty-uri in ultimele 6 sezoane, exceptandu-l pe cel curent)
    – Barca a avut 19 penalty-uri, dar a si avut impotriva 20 de penalty-uri in acest sezon.

    Concluzia colegilor madridisti: uefalona, barca fura, barca e ajutata de arbitri.

  • Andrei G.

    Acum două sezoane Liverpool, azi Spurs. Același Tony Pulis.

    • Spurs inca nu e pregatita sa ia titlul, pentru ca nu il merita inca. Fanii insa nu trebuie sa fie suparati, vor avea aceeasi sansa si sezonul viitor…

      just kidding:)…e cam unica sansa asta, din sezonul viitor concurenta e ingrozitoare

      • Tudor Eliade

        That’s unfair, si asta vine de la mine. Sezonul ne spune ca Spurs au fost foarte pregatiti, in ideea in care au fost si Leicester. No one saw them coming. Au profitat f bine de colapsurile ‘favoritelor’. Intre cele mai bune atacuri. Cea mai buna aparare. 4 infrangeri.

        Sigur, daca va lua Leicester, nu il vor fi meritat Spurs. Si da, la ce se prefigureaza sezonul viitor, ar fi un regret mare.

        Daca as fi fan Spurs, singurul repros ar fi modul in care a fost tratata cupa Angliei si UEFA. Un trofeu ar fi dat si mai multa incredere, si se putea, linistit. Dar mai sunt 3 meciuri, totusi.

        Ca fapt divers, daca nu ma insel, Leicester poate termina cu max 85 puncte. Spurs cu 78. Incepand din 2000 incoace, cu punctele astea ar fi castigat doar 3 titluri, ma refer la Leicester. Spurs nici unul.

        • nu zic ca nu au avut un sezon foarte bun. Dar cand faci asemenea pasi gresiti, nu prea poti sa ai mari pretentii si nu prea poti sa vii cu discursuri gen Leicester e un fraud…

          • Tudor Eliade

            Eh, chestia cu fraud e evident exagerata. Pana acum, Spurs au avut unul dintre cele mai bune run in de cand imi aduc aminte. Parca a mai fost unul de genu asta. Victorii la City, Manu, 3 egaluri, Arsenal si la Pool intre ele si o singura infrangere, la West Ham. Nu e de colea. Mai ales in Anglia, run-in-uri cu 10-12 victorii on the trot sunt cam rare. Si da, probabil ca pasul acesta gresit doare, mai ales cu o echipa care pana si pe noi ne-a facut sa aratam spectaculosi acu cateva zile.

            Chestia pe care eu sunt cu lupa e alta insa. Si Leicester si Spus si-au beasted primul 11, din cate imi pare. Nu prea mult rotatie. Ma refer in campionat, bineinteles. Urmeaza Euro, Copa, cu jucatori multi de la Spurs participanti. Urmeaza CL (destul de intens, inca din faza grupelor) si inca un campionat. Sunt foarte curios cum va gestiona MP situatia. Chelsea sau mai bine? Asta e unul dintre cele mai interesante lucruri pentru mine sezonul viitor.

      • COYS

        WestBrom e un fel de bogey team pe WHL, nu I-am batut in ultimii 5 ani. Si favoritii tai ca fapt divers au facut egal acasa cu mult noroc cu Pulis.
        Nu cred sa fie ingrozitoare concurenta la anul, Chelsea, City si poate chiar ManUtd vor fi in revamp the whole squad mode. Eu zic ca vom fi intr-o pozitie buna si la anul. Sau intr-un si mai buna daca Levy nu mai face iar un momumental fcuk up cu al doilea striker.
        Ce zice Tudor e adevarat, avem un 11 bun si suntem acoperiti la reserve in aparare si oarecum attacking midfield, insa Dembele/Alli/Dier nu pot juca un sezon intreg pe multiple fronturi si rezervele sunt subtiri rau.

        • Cred ca lupta se va da intre leicester, spurs, city, united, arsenal, chelsea si liverpool. Nu cred ca united si chelsea isi mai permit inca un sezon de adormire asa ca vor fi acolo.
          7 echipe pentru 4 locuri. that should be fun

          • Mihai Roman

            Hai bre, ce predicitie e asta? Zi si tu acolo un Bournemouth for the title. Asa pot si eu sa arunc 7 echipe care se bat pentru 4 locuri 😉

          • COYS

            Disappointing really. Daca mai adaugai si un West Ham in the mix erai deja on the safe side ptr sezonul viitor. Dupa ce le-ai aratat tuturor how it is done cu pronosticul ptr. Leicester, sa vii sa spui ca la anul sunt 7 favorite e ca si cum un chef ar pregati un main senzational marti ptr a veni cu niste sarmale incalzite a doua zi, honestly:)
            Nu stiu cat conteaza ca United sau Chelsea ‘isi permit’, chestia e sa si poata. Eu ii vad pe Liverpool mult mai bine pregatiti sezonul viitor decat Chelsea purely and simply ptr ca au avut deja un warm up cu Klopp si stiu exact ce vor la anul.
            Dar Tudor are un punct important, vara asta sunt o gramada de competitii care nu intereseaza pe nimeni pasionat cu adevarat de fotbal (Copa America, Europene, Olimpiada), insa care vor distruge competitii cu adevarat interesante (campionatele nationale, Ch.League, Europa League)…

          • Astept sa vad nou promovatele:)

  • Adrian

    #justice at last….

    Hillsborough Inquests: Jury has decided 96 people were unlawfully killed, supporters misbehaviour did not contribute

    http://www.theguardian.com/football/video/2016/apr/26/hillsborough-victims-families-sing-youll-never-walk-alone-after-verdict-video?CMP=twt_gu

    • le-a luat 27 de ani sa ajunga la concluzia asta? nu degeaba se face misto in filme de justitia engleza

      • Adrian

        Mai rau de atat. Au fost mintiti, li s-au ascuns dovezi, au fost umiliti (vezi articolele din the Sun cum cica au talharit cadavrele si atitudinea lui Thatcher) si au fost scosi vinovati ptr acea tragedie in care majoritatea mortilor au fost adolescenti.

        Sper sa mearga pana la capat si sa deschida caz penal impotriva autoritatilor locale care au impiedicat adevarul sa iasa la iveala.

  • Ciakar a venit iar cu tema facuta la manchester…

    • Rosu clar la ramos, nu se da nici galben. La fel galben clar casemiro, nu se da nimic. Pt mult mai putin decat a facut ramos, Nani a fost eliminat. Spectacolul continua

    • Torpyla

      tot cu city barca a primit penalty pentru un fault in afara careului(demichelis vs messi) si tu spui ca real are arbitrii de partea sa.

      e si asta un punct de vedere

  • Deprimant de slabi city. Acum ii inteleg si eu pe fanii real cand se uitau la meciurile noastre cu city.

  • Cred ca asta e printre ultimele sezoane in care CL mai poate ramane in acest format. Deja se pierde interes si formatul nu mai corespunde cu valorile reale din fotbal.
    Meciul de ieri a aratat ca un meci din liga a doua din pakistan, si pe drept cuvant. Doua echipe care in mod evident nu au ce cauta la acest nivel, fotbalul jucat fiind atat de slab si plictisitor incat te intrebi cum s-a ajuns aici. Semifinalele de CL trebuie sa cuprinda cele mai bune echipe, nu oportunisti de moment.
    Nu vad alta solutie decat eliminarea pe cat posibila a tragerilor la sorti si a sistemului eliminatoriu de 2 meciuri, precum si avantajul golului din deplasare, un adevarat anacronism care distruge acest sport din temelii.
    un tip de sistem ar fi urmatorul:
    1. Sistem grupe: 2 grupe a cate 8 echipe.
    2. Calificarile in grupe sa se faca prin sistem eliminatoriu in 2 sau trei tururi
    3. Primele doua din fiecare grupa sa se califice in final four
    4. Final four sa se joace pe parcursul a 3 zile, sistem fiecare cu fiecare
    5. Primele doua joaca finala.

    • Adrian

      Seeding sistem ca in tenis. nu se intalnesc Sampras cu Agassi in turul 2 de mare slem.

      • Sau asta, sau faci o singura tragere la sorti la inceput, ca la campionatul mondial.
        nu am inteles niciodata de ce se fac trageri dupa fiecare etapa a competitiei. Singurul motiv ar fi ca cineva vrea sa se asigure de anumite imperecheri. Asa stii de la inceput ca nu poate nimeni sa modifice traseul fixat initial

        • mniezo’

          asta ar fi cel mai corect.

    • Tudor Eliade

      Talk about unbiased, huh? Ce inseamna valori reale? Cand in semifinala una din echipe pierde 5, 6-0 la general? Da, meciul de ieri a fost slabut, cu Endstation Bale si Benzema. Bine macar ca Ronaldo a fost cat de cat in vana, cu suturi pe poarta cat Bale, Benzema si Aguero impreuna.

      Ideile tale nu sunt rele in principiu, dar inaplicabile, din multe puncte de vedere. Pai nici europenele nu se mai joaca cu 16 ehipe, darmite CL. 8 echipe in grupa cu 2 care se califica inseamna ca dupa primele 3-4 meciuri sunt echipe care nu mai au nici o sansa si se concentreaza pe altceva. Final four ar fi fain, da in nici un caz nu se pot juca 3 meciuri in 3
      zile. Plus, daca joaca fiecare cu fiecare (unde, apropo, un sigur
      stadion? pai ala va ceda destul de repede ma gandesc), la ce bun mai e
      inca o finala?

      Cel mai mult mi-ar placea sa fie ca pe timpuri, cand era muuuult mai greu de castigat liga decat in ziua de azi. Dar never gonna happen again.

      • Mihai Roman

        Acum ti se pare ca e usor de castigat sau cum?

        • Tudor Eliade

          Da, mult mai usor decat pe vremuri.

          • Mihai Roman

            No offence, dar asta venind din partea unui fan al unei echipe care nu a castigat niciodata aceasta competitie, ultimul titlu important l-a obtinut acum vreo 15 ani si care dispune totusi de un buget impresionant ma face sa LOL.

          • Tudor Eliade

            None taken. Poti sa LOL cat vrei, ba mai mult, ma alatur. Si deoarece constat cu satisfactie ca nu esti genul celora care sustin faptul ca trebuie sa fii fanul unei echipe castigatoare ca sa ai o parere pertinenta (au ba) despre fotbal, ci esti interesat in argumentatie, o sa-ti ofer niste hinturi.
            1. Pe vremea vechiului format, 3 din cele 4 finaliste din acest sezon nu aveau ce sa caute in competie.
            2. Pe vremea vechiului format, castigatoarea de anul trecut nu avea ce sa caute in competitie.
            3. Si the case cracker. Daca era asa de usor cum sustii, cum de Barca nu au castigat nici o liga in cele vremuri? Da, stiu ca era inca European Cup in 92, dar au fost grupe in fazele finale totusi.

            Intelegi unde bat? Anume ca in primul si primul rand trebuia sa-ti castigi campionatul inainte de a subordona Europa.

          • Mihai Roman

            Eu nu contest faptul ca inainte nu era greu sau foarte greu de castigat, contest doar ca tie ti se pare ca acum e mai usor, desi cerintele fizice si mentale de dupa ’92 incoace de la schimbarea formatului sunt infinit mai mari pentru orice echipa care ajunge departe. Tu te legi de niste detalii tehnice, care sunt irelevante pentru cat de greu este sa castigi CL. OK, din partea mea sa revenim la vechiul format, va astept acolo sezonul viitor! 😉

  • Sa ai cea mai buna echipa din lume cu 4 clase peste orice exista acum, dar sa nu reusesti nici macar sa joci semifinalele in fata unor echipe jenante din punct de vedere fotbalistic, ca real, atletico, bayern si city…
    asta inseamna sa fii luis enrique

    • Mihai Roman

      Sa ai cea mai buna echipa din lume nu inseamna doar sa ai cei mai buni 3 atacanti din lume din pacate si in rest sa se rezolve totul de la sine. Iar cand cei mai buni 3 atacanti din lume prind si cateva saptamani de forma slaba, rezultatul e cel care se vede acum.

      • mniezo’

        cei mai buni fundasi centrali, cei mai buni laterali (poate marcelo pare mai tehnic ca alba sau brazilienii lui psg par mai strong ca masche, dar nu sunt), cel mai bun inchizator, singurul fara epitete e rakitic care e si el cu siguranta cel mai bun ceva care intr-o echipa cu cei trei ii bate la stats pe kroos, pogba si david silva…ar mai fi amaratul de iniesta care e cel mai bun mijlocas din lume… hai sa vedem, post pe post daca exista un loc la barcelona lui enrique, unul singur unde cineva poate fi contestat din pozitia de… lider in lume. Ah, da. Keylor Navas al realului e cu siguranta un portar mai bun decat bravo. Dar nu si decat Pique 😀 Nu vorbim doar de cei mai buni atacanti din lume, cat de puritani sa fim sa ne prefacem ca nu stim ca oricare dintre titularii barcelonei are mai multe trofee decat orice echipa intalnesc?

        • Mihai Roman

          De acord. La fel pot sa te intreb si eu, cat de puritani sa fim sa nu le acceptam acestor jucatori o scadere de forma? Sau unele decizii mai putin inspirate ale antrenorului care cu un sezon in urma aducea o tripla nesperata?

          • nu exista tripla nesperata la Barca. nu cu jucatorii astia

        • ursano

          Nu pot fi de acord la fundasii centrali: mai ales Masche nu ar fi top fundas la o echipa cu alt stil de joc din cauza inaltimii care il face vulnerabil in jocul aerian. La portar nici nu are rost sa discutam, eu nu il vad pe Bravo nici in primii 3 din lume (Buffon, Neuer, Navas/Courtois/de Gea).

    • COYS

      4 clase chiar si peste Leicester? 🙂 Cum se numara/acorda clasele astea, e ceva stiintific sau random?
      Si intr-adevar nimic nu e mai jenant dpv fotbalistic decat Bayern, Steaua ar fi jucat un fotbal muuult mai spectaculos.

      • Guardiola nu reuseste sa inteleaga ca exista o dimensiune in jocul de fotbal care se numeste dimensiunea defensiva. Nu pricepe chestia asta. Nici nu cred ca fundasii fac drilluri defensive la antrenamentele lui. Cel mult ii pune sa joace magarusul.