Cum va fi ținut minte Michael Owen?

Michael Owen a anunţat că se retrage la sfârşitul sezonului. Te aştepţi ca un fotbalist atât de important pentru Liverpool şi pentru Anglia să între automat în mitologia peluzei. Nu e cazul. Michael Owen e o legendă în almanahurile de fotbal, nu şi în inimile oamenilor.

Cum poate un fotbalist care a făcut atât de mult să fie iubit atât de puţin? Răspunsul e mai complicat decât pare.

His game was goals

A trecut atâta timp de când Owen n-a mai jucat cu adevărat fotbal încât e uşor să uiţi ce jucător a fost la vremea lui. Owen a debutat în Premier League la 17 ani, într-un meci cu Wimbledon în care a marcat la un sfert de oră după ce a intrat în teren. La 18 ani devenea cel mai tânăr marcator din istoria Angliei cu un gol împotriva României la Mondialul din 1998. O săptămână mai târziu, golul împotriva Argentinei avea să electrizeze o lume întreagă, vorba comentatorului englez.

Perhaps the problem is that Owen was never quite allowed to breathe as a player, all too hastily packaged and bundled out into the world aş a version of himself biased violently towards the extreme athletic gifts of his youth. Maybe the problem, in the end, was That Goal, Owen’s own epitaphic high against Argentina at France 98. That Goal, a slaloming sprint-dribble capped with a mercilessly clipped finish, was simply too exciting, too misleadingly one-off. (Barney Ronay)

Două calităţi au definit jocul lui Michael Owen: viteza şi finalizarea. Două trăsături native care deveneau aproape violente pentru adversari. Gerrard, care a fost încă de la pitici în aceeaşi grupă cu Owen, îşi aminteşte:

When he breezed into the Vernon Sangster, it was like a whirlwind visiting. The moment I saw him running at the keeper, killing him with his pace and youch, I appreciated with his extraordinary gifts. Michael’s talent didn’t just talk; it shouted. From the first glance I understood his game was goals. A natural.

[cleeng_content id=”388894600″ description=”Pentru a citi restul articolului, abonează-te cu doar 2 euro pe lună.” price=”0.29″ t=”article”]

Prea mult, prea devreme

În anii care au urmat Owen s-a impus drept cel mai bun atacant englez al generaţiei lui. A devenit golgeterul campionatului în primele două sezoane pline la Liverpool şi rămâne până astăzi jucătorul cu cele mai multe goluri (40) marcate în Premier League înainte de 20 de ani.

A câştigat Balonul de Aur în 2001, după un sezon în care a făcut tripla “cupelor” cu Liverpool şi a marcat un hat-trick istoric împotriva Germaniei. Finala Cupei împotriva lui Arsenal îl defineşte poate cel mai bine ca fotbalist. Owen a câştigat aproape de unul singur un meci dominat timp de 80 de minute de Arsenal, convertind două jumătăţi de ocazie în ultimele zece minute ale partidei:

În vara lui 2004 Michael Owen avea 24 de ani şi lumea la picioare. Marcase deja 118 goluri în campionat, la fel de multe ca Dalglish. Pe hârtie avea toate datele unei legende a Kop-ului. Şi totuşi peluza nu s-a ataşat de el. Owen era respectat, apreciat, dar nu iubit. N-avea un chant care să răsune meci de meci. El dădea impresia unui profesionist detaşat de clubul pentru care joacă. Având grijă să-şi lase contractul neprelungit, Owen a plecat la Real Madrid pentru doar opt milioane de lire plus Antonio Nunez. A fost începutul sfârşitului.

Accidentări şi alegeri neinspirate

Sezonul la Madrid n-a fost unul ratat. Owen chiar a marcat în Clasico, dar în general a rămas în umbra lui Raul şi Ronaldo. După un an s-a întors în Anglia, dar în mod neaşteptat a ales Newcastle, echipă care îi oferise un salariu uriaş dar terminase pe locul 14 în sezonul anterior. Pe 31 decembrie 2005 Owen se accidentează la metatarsian. Avea să fie prima dintr-un şir de accidentări în urmă căruia nu şi-a mai revenit niciodată la forma de dinainte.

Owen avea la acel moment 26 de ani şi marcase de 35 de de ori pentru naţională. Toată lumea se aştepta să-l depăşească pe Bobby Charlton dar n-a apucat să mai înscrie decât de cinci ori. Owen şi-a grăbit recuperarea pentru a prinde Mondialul din Germania. În al treilea meci din grupe, cu Suedia, Owen şi-a rupt ligamentele încrucişate în primul minut al partidei.

Newcastle a retrogradat câţiva ani mai târziu, Owen fiind căpitanul echipei. Fanii nu l-au iertat nici până azi pentru nepăsarea din acele ultime opt meciuri cu Shearer antrenor. Owen a semnat cu Manchester United, club pentru care trebuie să fi ştiut că nu va juca prea mult. A început doar şase meciuri de campionat în trei sezoane. În fine, în acest sezon a ajuns la Stoke, pentru care a jucat 70 de minute în Premier League.

Cu ce a greşit?

Astea sunt faptele pe care nimeni nu i le poate lua. Dacă mă întrebaţi de ce nu e iubit, intrăm în nisipurile mişcătoare ale părerilor, ale impresiei pe care oamenii o au despre el în baza unor informaţii incomplete.

Pe scurt, Owen nu e iubit pentru că nu are cine să-l iubească. Fanii Liverpool nu l-au simţit niciodată ca fiind unul de-al lor. Iar felul în care şi-a împins contractul în ultimul an pare calculat şi egoist. După Liverpool, alegerile pe care le-a făcut par mercantile. Bun, Real Madrid e de nerefuzat, dar de ce Newcastle, de ce Manchester United? Pe fondul accidentărilor, Owen a părut mulţumit să-şi respecte contractele cu un profesionism rece, dar fără pasiune nu doar pentru club ci chiar pentru fotbal în sine.

Undeva pe drum lui Owen au început să-i placă mai mult caii decât fotbalul. Asta e un soi de infracţiune afectivă pentru genul de suporteri care mănâncă fotbal pe pâine. Ei aşteaptă de la fotbalişti să-şi iubească meseria, dar câţi dintre oamenii din peluze îşi iubesc ei înşişi meseriile?

Toate astea nu sunt decât impresii, care trebuie luate cu un pinch of salt. Nimeni nu ştie dacă Rafa a vrut să-l păstreze pe Owen sau i-a dat de înţeles că e mai bine să plece. La fel cum nu se ştie ce alte oferte a avut în afară de Newcastle. Sau ce i-a promis Sir Alex când a semnat cu Man United. Sau cât de mult îi place de fapt lui Owen ceea ce face.

Tot ce ştim e că băiatul asta a fost timp de câţiva ani cel mai bun atacant al Angliei şi aşa trebuie ţinut minte. Vă las cu o anecdotă culeasă din comentariile de pe Guardian:

O.J. Simpson sat in the commentary box and watched the last of his NFL records being broken. As soon as the moment arrived, his fellow commentator turned to Simpson and, with barely concealed glee, said: ” Well O.J. that’s it … you’re now a has-been.”

Without missing a beat Simpson beamed a broad smile and retorted: ” Yup, better than bein’ a never-was!”

Michael Owen WAS … and I can think of many never-were who are his contemporaries.

[/cleeng_content]

Share on FacebookTweet about this on TwitterEmail this to someone
  • unul dintre atacantii mei preferati….pacat insa de faptul ca si-a atins apogeul in jurul varstei de 21 de ani….accidentarile l-au macinat..si nu cred ca a luat cele mai bune decizii atunci cand a trebuit.nu trebuia sa plece din insula niciodata.

    pentru el simt ce simt si pentru torres acum…ii compatimesc pe amandoi.

  • filotas

    frumos portret al unui jucator enigmatic
    dar, the bottom line ramane: nu a reusit din pacate sa ajunga in hall of fame-ul fotbalului

  • filotas

    cred ca fotbalului ii lipseste un sistem de pretuire al fostelor glorii ale acestui sport, asa cum exista in alte discipline, asa cum fac americanii de fapt si dupa parerea mea e un lucru foarte bun. Un hall of fame al fotbalului in care sa fie alesi anual fotbalisti care si-au incheiat cariera si care astfel sa primeasca pretuirea si intr-un fel nemurirea la care au dreptul

    • Radu

      Nu cred ca un asemenea sistem ar fi corect. Motivele de a selecta pe unul sau pe altul intr-un Hall of Fame, oricât de obiective ar incerca să fie, vor stârni nemulţumiri. Mai devreme sau mai târziu vom avea dispute, că sunt cutare şi cutare jucatori care au intrat in Hall of Fame si alţii care poate ar merita mai mult să fie şi nu au intrat. Noi ne certăm pe chestii simple, cum ar fi dacă este Messi cel mai bun în momentul de faţă …

      Personal, nu inteleg care e problema ca pretuirea fostelor glorii sa se faca prin amintiri. Amintirile sunt cele care-ti dau preţuirea, nu intrarea într-o listă oficială.

      Sa iti dau un exemplu simplu si legat de topicul de astazi. Pentru mine, Michael Owen a insemnat mult mai mult decat King Kenny. Pentru că Michael Owen a fost unul din motivele care m-au apropiat de Liverpool, pe când jocul lui King Kenny l-am văzut (sau l-am auzit) la mâna a doua, nu in direct. Nu poţi simţi aceeaşi bucurie când revezi victorii oricât de măreţe la care nu simţi că ai participat…

      Cu toate astea, Owen nu mai este de multă vreme fotbalistul meu preferat, iar cel puţin de când s-a transferat la Man Utd l-am scos pur şi simplu de la suflet. Nu am ajuns să nu îl suport, pentru că am senzaţia că, la fel ca şi Torres, şi-a ispăşit pedeapsa. Amintirile rămân, le preţuiesc, dar ar fi putut fi mult mai mult pentru mine…

    • pretorianul

      Un Hall of Fame nu ar strica, dar cred că ar trebui să fie înfiinţat de federaţiile naţionale. Dacă s-ar lăsa asta la latitudinea cluburilor sau, mai rău, a suporterilor unii ar putea fi nedreptăţiţi.

      Desigur, jucători de genul Totti, Maldini, Raul nu au nevoie de aprobarea nimănui pentru a intra în Hall of Fame. Ei înşişi sunt Hall of Fame.

  • Valentin

    …ceva asemanator cu McManaman, doar ca, in timp ce Steve a jucat pentru City (fara sa rupa gura targului), Owen a marcat impotriva lui City pe vremea cand juca la United. Deci, in Manchester (partea albastra) nu e tocmai apreciat.

    • Doru11

      mmm, n-as zice, Mc Manaman n-a fost just a shooting star. a jucat mult la Liverpool, si chiar foarte bine, apoi s-a transferat la Real, unde, chiar daca n-a fost titular incontestabil, era in primii 15 sa zicem.

  • filotas

    Alex baga mai repede topic-ul Ungaria Romania ca am o vaga senzatie ca lumea se cam plictiseste:)

    • lol

      Dar trebuie sa si gasim repede un suporter al prietenilor de peste Tisa, altfel trolling-ul n-are farmec 🙂

  • Ionut

    Nişte explicaţii de la Marcotti 🙂

    http://espnfc.com/blog/_/name/espnfcunited/id/4338?cc=5739

  • lol

    “…like a whirlwind visiting”. Yeah, sounds just like the Gerrard I know 😀