Liverpool câștigă Premier League

Aguerooooo a fost momentul în care am reînceput să urmăresc cu interes fotbalul britanic. Doi ani mai târziu am suferit la alunecarea lui Gerrard, am văzut de la cativa metri dubla lui Džeko pe Goodison Park (primul meci de Premier League pe stadion), iar la două zile după a venit punctul final. Crystanbul.

Următorul moment important a fost venirea lui Klopp, the normal one. Am fost pe Anfield la câteva meciuri, m-am bucurat la revenirea cu Borussia, și ușor-ușor am început să sper. Două finale pierdute mai târziu (2016 Sevilla și 2018 Ramos) am spus însă ‘time to chill‘. Părea că succesul nu va veni prea curând pentru Liverpool, într-un moment în care fotbalul a devenit o afacere și succesul se măsoară mai degrabă în încasări decât în trofee.

Câștigarea Champions League în 2019 m-a prins cumva nepregătit. Nici după semifinala cu Barcelona nu am îndrăznit să sper și nu am încercat să merg pe stadion la Madrid. Eram chill. Victoria din finală m-a lovit însă într-un mod neașteptat și irepetabil.

Sezonul următor părea că va aduce, în sfarsit, și trofeul Premier League. Și chiar când mă pregăteam să admit că m-am transformat din doubter în believer, a venit meciul acela cu Atletico și imediat după, Covid-ul. Time to chill, din nou. A venit și trofeul Premier League, dar ca atunci când primești un cadou doar după ce le aduci aminte celor dragi că a fost ziua ta.

Sezoanele următoare mi-au reconfirmat teoria că fotbalul rămâne în primul rand un business și trofeele sunt doar un efect colateral fericit. Ca în Problema celor trei corpuri, epoca stabilă pre-Covid a lăsat rapid locul unei noi ere haotice, marcate de stadioane fără spectatori, accidentări pe bandă rulantă, înfrângeri cu 7-2, calificare în CL cu gol înscris de portar, visuri despre cvadruple și încă o finală pierdută contra inevitabilului Madrid.

Plecările lui Wijnaldum, Mane și Firmino au durut, intonarea YNWA pe Santiago Bernabeu a fost bittersweet, iar despărtirea de Klopp a devenit inevitabilă. So long, and thanks for all the fish.

Și apoi a venit Slot, care, cu acelasi lot mostenit de la Klopp, a reușit din prima încercare să aducă trofeul Premier League pe Anfield, de această dată plin cu suporteri. Un eveniment care aduce cu o lebădă neagră: istoric, improbabil (poate mai putin pentru Ted Lasso), dar care retrospectiv poate fi explicat. Explicațiile rămân pentru altă ocazie; acum e timpul pentru sărbătorit. Unul dintre cele 10 lucruri pe care le-am invatat despre fotbal este că succesul este ciclic. Asa că mă bucur de momentul ăsta fără să mă gândesc la viitor.

Time to enjoy! 🍾

Sursa foto: liverpoolfc.com
Muzica: Pete Wylie – Heart as big as Liverpool

O înfrângere cât o victorie

Am fost în tribună la meciul României contra Belgiei. Recunosc că nu urmăresc îndeaproape fotbalul internațional și că din 1998 încoace nu am mai fost implicat emoțional în meciurile tricolorilor. Am rezervat biletele din primul moment în care au fost disponibile; motivul principal fiind dorința de a le oferi fiului și tatălui meu prima experiență la un turneu final (în același timp, a fost prima experiență și pentru mine).

Atmosfera și prestația din primul meci m-au făcut să cred că suntem în fața unei transformări. Asteptările mi-au fost confirmate la finalul meciului: avem în fată o nouă echipă a României și, mai important, o nouă generație de suporteri.

România a pierdut aseară în fața Belgiei, dar rezultatul nu spune întreaga poveste a meciului. Am văzut un stadion în care suporterii români au dominat fundalul sonor. În care echipa a fost încurajată din momentul în care a ieșit la încălzire până când a părăsit terenul. Atitudinea a fost acolo, atât pe teren cât și în tribune. Energia pozitivă s-a transmis pe teren și tricolorii au jucat curajos, au trecut peste golul primit foarte devreme și și-au creat câteva ocazii importante de a reveni în meci.

Nu voi face greșeala de a trage concluzii doar pe baza rezultatului. Fotbalul este un joc cu puține goluri, iar rezultatele sunt de multe ori aleatorii. Într-o zi marchezi două goluri de la 25 de metri, în alta ratezi singur cu portarul. Ce a rămas constant a fost atitudinea pozitivă în față unor adversari mai bine cotați. La 1-0 contra Ucrainei au continuat să atace. La 0-1 contra Belgiei au jucat cu încredere și au crezut pană la capăt că pot reveni în meci.

Câteva cuvinte despre suporteri. Mi-au lăsat impresia că fac parte dintr-o nouă generație. Mai educată, mai prietenoasă și cu o înțelegere mai bună asupra asteptărilor de la suporteri. E adevărat că o combinație de factori precum distanța și costurile totale au filtrat parțial tipul de suporter prezent pe stadion. Am văzut insă suporteri români tineri, optimiști și cu zâmbetul pe buze:

Sursa foto: frf.ro

După foarte mulți ani, România scrie o poveste frumoasă la un turneu final. Indiferent de rezultatul ultimului meci din grupă, suporterii au motive să fie optimiști, iar tricolorii se pot baza pe energia tribunelor.

E ceva aici:

Liga Campionilor: FC Porto – Barcelona 0-1

Am bifat că văzut și eu odată Barca pe viu. Dar, fără Frenkie și Pedri, am vizionat o echipa fără strălucire, care a continuat și aici in nota acelor victorii cu1-0 cu care ne-a obișnuit anul trecut. Față de asteptarile mele a fost mult prea puțin, jocul ăsta economicos, la rezultat, nemeritând efortul de a merge la stadion.

Sa vedem în ce măsură am fost pe alături cu asteptarile…

Read more