Să începem cu … finalul meciului de NFL. Ascultați comentatorii locali descriind faza dramatică din final. In sezonul actual s-au transformat 189 din 191 de lovituri de la o distanță asemănătoare. În timpul acestui meci transformeur-ul vikingilor reușise trei lovituri din care doua de la distante mai mari. Dacă transforma mai erau 26 de secunde de joc și Vikings erau sigur câștigători cu 12-10 (după ce conduseseră cu 9-0).
Să vedem care ar fi echivalentul în PL. Să zicem că în rolul Vikings sunt Everton, o echipă care n-a mai fost demult în primele 4 și pentru care Champions League ar fi un success foarte mare. Clasamentul cu două etape înainte de final arată 4. Manchester City 5. Liverpool 6. Everton. Everton joacă la Liverpool și câștiga, reușind rocada de locuri (cam ce au făcut Vikings bătând în deplasare la Green Bay Packers în ultimul meci din sezonul regulat). După care în ultima etapă, joacă acasă cu City (campioană și vicecampiona în ultimele două ediții, la fel ca Seahawks, posedând un lot mult mai bun valoric). O victorie îi duce pe locul 4. Yaya Toure, care avusese un final de campionat superb și trăsese echipa după el se accidentează și nu poate juca. Everton are tot lotul valid. Lukaku e într-o formă de zile mari. Condițiile de joc sunt extrem de grele: vânt, temperatură foarte scăzută pentru început de mai , ploaie care se transformă în lapoviță. Condițiile favorizează pe Everton. The Toffees fac un meci perfect de apărare, se bat ca niște lei și prin minutul 60 iau conducerea după ce Lukaku, cu Mangala și Otamendi în coastă (Kompany e la 4-a recidiva din sezon la aductori) trage perfect de la 29 m după o pătrundere individuală și îl învinge pe Hart. City se aruncă disperat în atac și în min 85 Aguerro, primește o pasă prea în spate, alunecă, cade, se scoală, recuperează mingea, dribleza doi jucători și marchează din cădere. Tragedie! Everton nu se lasă, aruncă mingi după mingi, City face joc de posesie în jumătatea adversă. Și când nimeni nu se aștepta, Barry prinde o filtrantă minunată, Mangala și Otamendi se lovesc cap în cap și cad, iar Lukaku scapă singur spre poartă de la jumătatea terenului. Ajunge la marginea careului, îl driblează ușor pe Hart, care rămâne țintuit în noroi. Se oprește pe linia careului de 6 m, are timp să-și potrivească mingea, se uită în spate, nu vine nimeni încă. Îi face un semn cu ochiul unui puști din tribună pe față căruia citește bucuria golului și a victoriei. Apoi trage … pe lângă poartă. Incredibil!!! Arbitrul fluieră finalul. Tribunele sunt total amuțite. Nimeni nu fluieră echipa gazdă, care a dat tot ce a putut.
Ca rana să fie și mai dureroasă, Liverpool bate în ultima etape pe Arsenal în deplasare și prin jocul rezultatelor City ajunge pe 3 iar Liverpool pe 4. Pe primele două locuri, fără emoții, deja cu 3 etape înainte de final … cum a zis Filotas. Dacă tot e să ducem fantezia la extrem…
Am făcut doar câteva fotografii la meci. La temperatura de atunci -22C către -28C am scos mâinile doar de vreo trei ori din mănuși. Remarcați că în fața mea stau doi supporteri Seahawks, netulburati și tratați prietenos de către suporterii gazdă. Mai jos e un fan Green Bay (cei mai mari rivali Vikings) care n-a avut ceva mai bun de făcut acasă și a venit la meci.
Am fost pe stadioane sau săli în momente de bucurie. Am trăit finaluri pe muchie de cuțit și am simțit dezlanțuirea din final. Era timpul să văd și a trăiesc așa ceva. Toate cele 3 ore cât adurat, meciul a fost un roller-coaster de emoții, care s-au adunat pentru aceea lovitură. Care istoric însemna vicoria în 97.5% cazuri. Stadionul era ca un balon uriaș care sta să erupă din cauza presiunii. Și care s-a dezumflat fără nici un sunet. A fost cea mai stranie liniște posibilă. Oameni plângând și lacrimile înghețând pe față. Foșnetul picioarelor târâte. Nici un huiduit sau fluierat. Lumea nici măcar nu comenta, de parca absența vorbelor ducea la evadarea din realitatea dureroasă.
