Ovidiubelge
După o Cupă Mondială nefastă, reprezentantele emisferei nordice pornesc pe lungul drum al construcţiei unor echipe care să le ţină piept titanilor din sud. Ediţia aceasta din Turneul celor 6 Naţiuni, urmaşul celui mai vechi turneu de rugby din lume (Home Nations Championship, 1883), ar trebui să ne indice dacă noile direcţii duc într-adevăr pe calea cea bună. O scurtă analiză a fiecărei echipe, cu plusuri, minusuri şi, eventual, o privire aruncată în perspectivă.
Anglia
Se aşteaptă enorm de la omul de pe bancă: Eddie Jones, considerat de unii cel mai bun antrenor de rugby din lume, trebuie să ajusteze fin echipa trandafirului, să le readucă dominarea pe înaintare şi să croşeteze acea minte de campion care redă încrederea. Îi văd ca având jucatorii de ¾ cei mai inventivi şi percutanţi din nord, de aceea mă aştept să fie echipa cea mai efervescentă şi plină de „french flair“ în atac. Problema cea mai mare o văd în linia 3-a, ultima Cupă Mondială a dovedit importanţa jocului la sol şi, momentan, nu ştiu dacă în acest compartiment englezii sunt aici la nivelul actual al galezilor sau la valoarea de anul trecut a irlandezilor. Toţi ochii pe linia 2-a Maro Itoje, cea mai de perspectivă propunere a lumii vechi.
Scoţia
După mulţi ani, biletele pentru primul meci pe Murrayfield s-au epuizat iute, semn că a speranţa a revenit în inimile scoţienilor. Un pic supraevaluaţi dupa meciul cu Australia, pentru că au avut un joc neconvingător în grupă, scoţienii trebuie sa confirme curba ascendentă. Se bazează pe o linie 1 omogenă şi stabilă, cu un pilier dreapta excelent, surpinzătorul W.P. Nel, pe linia a 2-a a fraţilor Gray, pe talentul lui Mark Bennett sau explozia lui Stuart Hogg pe liniile dinapoi. Cred că dacă pierd primul meci, o să se spargă valul pe care se află, dacă în schimb îl câştigă, pot fi pretendenţi serioşi. De urmărit John Hardie, în linia 3-a, un import de provenienţă neo-zeelandeză.
Ţara Galilor
Cei mai mulţi specialişti îi dau favoriţi, au rămas stabili după o Mondială în care au lăsat cea mai bună impresie dintre nordici. Una dintre cele mai bune defensive din lume (doar 3 eseuri încasate la Cupa Mondiala!), dragonii ar trebui sa domine la linia 3-a orice echipă din competiție, să aibă cel mai sigur picior, al metronomului Dan Biggar, să se revitalizeze la nivelul centrilor prin revenirea subevaluatului Jonathan Davies sau să-l vedem zburdând pe puternicul şi agilul George North. Semnele de întrebare apar în general la capacitatea de a juca inventiv în atac şi, în particular, la nivelul fundaşului (cu cât success îl va înlocui Gareth Anscombe pe Leigh Halfpenny, una dintre cele mai mari vedete actuale) şi mai ales la impactul ce-l vor avea rezervele pentru liniile dinapoi, Alex Cuthbert a fost deplorabil la Cupa Mondiala, iar nici pe Rhys Priestland nu aş miza pentru o schimbare de tonus dacă jocul o va cere.
Irlanda
A dezamagit la Cupa Mondială. Nu precum englezii, nu au trăit umilinţa cocoşilor cei mândri, dar aşteptam mai mult de la ei. Nu văd de unde ar veni creşterea turaţiei. Piese grele din înaintare pierdute (căpitanul O’Connor retras, Iain Henderson tot în linia 2-a sau Peter O’Mahoney accidentați) sau cu probleme fizice (ambii pilieri titulari, Healey şi Ross, ar putea rata primele 2 meciuri) şi un Jonny Sexton care si-a pierdut din vrajă (şi, împreună cu el, Leinster, echipa regională fanion a Irlandei), fac ca echipa trifoiului să fie cel mult a 3-a favorită. Totuşi, dacă şutul îşi revine şi daca rămân în joc după primele două meciuri, Joe Schmidt ar putea îndrepta corabia spre a 3-a victorie la rând în turneu, un record. De urmărit linia a 3-a Sean O’Brien, care le-a lipsit atât de mult în sfertul cu Pumele (şi care merita suspendat mai drastic), noul căpitan Rory Best, ce a arătat o formă foarte bună la Ulster şi, în general, tinerii care îi vor înlocui pe accidentaţii mai sus amintiţi.
Franţa
Cel mai mare mister de la această ediţie. Ce va putea schimba noul antrenor, având în vedere baza de selecţie? Cum va fi înlocuit imensul Thierry Dusautoir? Va apărea un număr 10 care să impună jocul, constant, sclipitor pe alocuri şi care să se ridice la valoarea omologilor din sud? Vor contrui acel cuplu de centri, stabil şi omogen, atât de necesar în marile meciuri? Îşi va regasi magia şi va reuşi Franţa să o aştearnă peste o structură armată cu determinare şi încredere, elemente ce i-au lipsit de atâtea ori în momentele importante? O certitudine în forţa liniei 1, într-unul din cei mai buni numarul 8 din lume, Louis Picamoles, dar în rest multe întrebări şi aceeași presiune de a câştiga orice meci, deşi e abia pe locul 7 în lume.
Italia
Când căpitanul Serigio Parisse la 32 de ani este principalul om de urmărit, ai o problemă. Cu el în primul 15, echipa primeşte o infuzie de oxigen şi se transformă într-una determinată şi incomodă. Problema rugbyului italian, deşi cu doar o lingură de lemn în ultimii 4 ani, este ca atât echipa reprezentativă, cât şi echipele de club, par fără identitate şi plutesc fără orizont. Pot avea o şansă în orice meci dacă vor reuşi să-şi ducă adversarii în zona forţei şi a intensităţii fizice (precum în meciul de la Cupa Mondiala cu Irlanda), dar luaţi repede la mână nu cred să facă faţă. Sunt curios dacă noua uvertură, tânarul Carlo Canna, va reuşi să impulsioneze jocul liniilor din spate.
