Corespondente

Pe scurt de pe Anfield la returul contra Hoffenheim

By In Corespondente, Liga Campionilor

Mergeam la genul de meci din care nu ai prea multe de câștigat, ci doar enorm de pierdut dacă nu treci mai departe. Așa că atmosferă înainte de meci nu era deloc de vacanță. Locul meu este la primul etaj al noului Main stand, lângă suporterii germani. Are avantajul ca oferă terenul de joc asa cum ne-au obisnuit transmisiunile TV: cu Kop-ul în dreapta.  You’ll Never Walk Alone cântat de tot stadionul are ceva magic și nu se compară cu nimic din ce am experimentat până acum pe un stadion de fotbal. Ți se face părul măciucă și în timp ce cânți prin marea de fulare întinse îți dai seamă că te ții în brațe cu vecinii de scaun.

Primele 30 de minute ilustreaza fotbalul ofensiv imaginat de Klopp: 3 goluri în succesiune rapidă și ceea ce din tribuna pare încă vreo duzină de ocazii imense. ‘This is football’ – izbucnește Klopp după golul 3 – semn că sezonul asta Liverpool joacă fotbalul pe care-l vrea germanul. Nu îmi aduc aminte să fi văzut live un gol mai frumos decât cel de 3-0 al lui Can. Așa cum s-a văzut și la primul gol din meciul din prima etapă contra lui Watford, echipa dă dovadă de mai multă fluiditate decât anul trecut. La succesiunea rapidă de pase participă jumătate din echipă (Moreno, Wijnaldum, Mane, Firmino și Can) și suporterii sunt entuziasmați: vecinul de scaun ma îmbrățișeaza euforic și e clar pentru toată lumea că meciul e jucat si calificarea e asigurată. La pauză, un fan se întrebă mucalit dacă Coutinho ar avea loc în echipă actuală.

Repriza secunda curge mai lent, si am timp să observ mai bine sistemul 4-3-3 al lui Klopp. Am ocazia să îl văd de aproape pe Trent Alexander-Arnold, care pare să își fi câștigat locul de titular înaintea lui Clyne. E înlocuit pe final de Gomez, care nu pare la fel de comfortabil pe flanc. Salah care pare că joacă de 3 sezoane la Liverpool: vine des în sprijinul apărării și explodează periodic spre poarta adversă. Meciul se încheie și nu știu dacă omul meciului este Firmino sau Mane: Firmino a fost peste tot și a contribuit la toate cele 4 goluri, iar Mane a terorizat pur și simplu apărarea adversă tot meciul.

Un singur aspect negativ mi-a atras atenția: acel sentiment de ‘moaning’ omni-prezent în social media se simte într-o mică măsură și pe stadion: unii comentează când văd că Moreno e titular, înjură printre dinți când Lovren greșește la golul de 3-1 și devin nervoși când Mignolet nu prinde din prima o centrare înaltă cu 15 minute înainte de final. Un pic de neînțeles o asemenea atitudine și o să revin la asta într-un comentariu separat.

Ce urmează: calificarea în Champions League crește așteptările suporterilor pentru noi transferuri în ultima săptămâna. Este clar pentru toată lumea că ar mai fi nevoie de un apărător și de un înlocuitor pentru Coutinho. Cel mai probabil însă nu se va întâmpla nimic: Klopp a repetat că este mulțumit cu actualul lot și orice transfer înainte de 31 august ar avea un aer de ‘panic buy’. Grupa ușoară în care va juca Liverpool aduce de asemenea așteptări pentru fazele superioare ale Champions League.

Tenis la Madrid

By In Corespondente, Europa

Convins de articolele despre openul de tenis de la Madrid scrise de Ursano anul trecut, am fost și eu anul acesta și am văzut o zi plină de tenis. Am ales o zi de joi cu optimi la bărbați si sferturi la femei plus meciuri de dublu femei. O alegere care s-a dovedit inspirată în ciuda unei vremi neașteptat de friguroase, cu averse de ploaie (sunt trei terenuri acoperite care fac intreruperile mult mai rare ca la alte turnee).

Am avut prilejul să văd destui jucători si jucătoare de tenis din diverse unghiuri si de la diverse distanțe (mai departe din arena centrală, mult mai aproape de pe celelalte arene). Aș enumera aici câțiva, fără ca aceasta să fie o listă completă: Nadal, Djokovic, Murray, Dimitrov, Nishikori, Ferrer, Coric, Thiem, Halep, Kuznetsova, Mladenovici, Mirza, Bouchard.

Pentru cineva care vede foarte rar tenis pe viu și cu dorința de absorbi cât mai mult, o zi ca acesta e un prilej deosebit, care îți pune la încercare rezistența fizică si capacitatea de concentrare. Nu prea stăteam bine cu niciuna, in special din cauza diferenței de fus orar după ce tocmai aterizasem de peste ocean cu o zi înainte. Am tras de mine si am plecat foarte mulțumit când nu am mai putut, pe la ora 22.00 (programul s-a încheiat după ora 23.00 după ce incepuse la amiază).

A fost prima dată când am văzut-o pe viu pe Simona, i-am studiat reacțiile și comunicarea de foarte aproape. Am prins-o într-o zi bună în care a impresionat mai ales prin concentrare și o stiința de a-și stăpâni emoțiile care mi-au dat mare incredere pentru viitor. Starea aceasta s-a intamplat atât la simplu cât și la dublu alături de Irina. Pe Irina am vazut-o și la antrenament. Acolo îți dai seama ce muncă grea e tenisul, cât suflet pune ea la antrenament si joc si ce dificil e să fii in primii 100 in clasament îin ciuda pregătirii. Iar pe un alt teren am admirat de aproape traiectoriile sublime prinse de mingile trimise din racheta Soranei. Chiar dacă a pierdut, Sorana are in orice meci un stil de a lovi care e o incăntare de privit când îi intra mingile. În viață trebuie să știi să te multumești și cu perle mici, oricât de rar le-ai găsi.

Avantajul unei zile pline cu multe meciuri pe diverse terenuri este că alergând dintr-o parte în alta vei găsi până la urmă o perlă mai mare, ceva deosebit. Și norocul mi-a surâs pe terenul 2, unde fiindcă lipsesc lojile poți prinde loc foarte aproape de jucători. Și dacă aceștia mai întind și un meci pe cinste …Am văzut un Dimitrov-Thiem de toată frumusețea. Pe Grisa Dimitrov îl mai văzusem la TV. De Dominic Thiem doar auzisem și am fost foarte impresionat. Fiecare a alternat perioade de dominare a adversarului cu perioade în care era dominat. Dimitrov a etalat o gamă mai largă de lovitori, Thiem mai multă intensitate și îndârjire. Totul pe fundalul unei solide galerii bulgărești care i-a montat pe spectatorii locali și pe neutrii să îl încurajeze la fel de frenetic către sfârșit pe Thiem. Și a fost înduioșător, într-un fel, să-i vezi pe vecinii noștrii de dincolo de Dunăre urmând o traiectorie asemănătoare nouă: agățarea disperată de una din puținele glorii sportive actuale, încurajările din inimă, dar ușor speriate de inevitabilă cădere a preferatului, tăcerea când Grișa avea mai multă nevoie ca publicul să-i fie alături când la greu. Și cel mai frumos a rămas finalul cu un tie-break pe muchie de cuțit, scor alternând și victoria lui Thiem cu 11-9 după ce Dimitrov avusese 6-3, urmat de aplauze la scenă deschisă ale întregii arene pentru ambii jucători. Pentru că nici unul nu merită să piardă. De admirat a fost felul in care cei doi jucători și-au arătat respect reciproc îin toate momentele jocului. Până și arbitrul s-a ridicat la nivelul jocului punctând cu umor fin intervențiile rare când verifica urmele mingii pe teren.

Să nu uit. Dacă vreți să mergeți la un astfel de eveniment aveți nevoie de un „Ursano” personal, parafrazand vorba despre cine nu are bătrâni. Adică de cineva foarte informat, bun cunoscător, care să știe toate dedesubturile locului să va fie ghid și sfătuitor. Să fie mereu în căutarea unui nou unghi din care să privească, a unei noi abordări care să o împartă cu plăcere cu ceilalți. Eu am avut această onoare și îi sunt foarte recunoscător.

O introducere de 3 minute în snooker

By In Corespondente, Premier League, Recomandari

O scurtă introducere în snooker, scrisă rapid şi adresată celor interesaţi de acest sport. Fără niciun link, pentru a fi parcursă rapid, fără întreruperi.

Reguli de bază
– se începe cu 15 bile roşii şi 6 bile colorate (galbenă, verde, maron, bleu, roz, neagră) şi bineînţeles, bila albă
– bilele roşii sunt aşezate în formă de triunghi, bilele colorate pe poziţii predefinite
– fiecare bilă roşie introdusă e urmată de o încercare la o bilă colorată
– bilele roşii rămân în buzunar, bilele colorate revin pe punctul lor predefinit

Etape ale jocului
– întâi se introduc toate bilele roşii
– apoi urmează ‘curăţarea’ (the clearance): când pe masă rămân doar bilele colorate, acestea nu mai sunt scoase din buzunar
În timpul curăţării, bilele colorate trebuiesc introduse în ordinea valorii lor (vezi mai jos)

Punctaj
– o bilă roşie – un punct
– bilele colorate au între două şi 7 puncte: galbenă 2 – verde 3 – maron 4 – bleu 5 – roz 6 – neagră 7
– faulturile sunt penalizate cu 4 sau 7 puncte (ex. introducerea bilei albe – 4p pentru adversar)
– break-ul maxim este de 147 de puncte: 15 bile roşii urmate de 15 bile negre (15×1 + 15×7 = 120p) plus cele şase bile colorate (27p)
– un break de peste 100 de puncte este denumit şi ‘century break’
– un meci este compus din mai multe jocuri (frames). Exemplu – finala campionatului mondial poate avea maxim 35 de jocuri
– un frame se poate încheia înainte că toate bilele să fie introduse, dacă diferenţa de puncte dintre cei doi jucători este suficient de mare

Tipuri de lovituri
Există două tipuri de lovituri:
– de atac: atunci când jucătorul încearcă introducerea bilei obiect
– de siguranţă: atunci când jucătorul încearcă să îşi lase adversarul într-o poziţie incomodă. Această poziţie incomodă dă şi numele jocului: poziţia de snooker reprezintă o poziţie în care jucătorul care urmează la masă nu are o traiectorie directă între bila albă şi bila obiect

Turnee
Cele 3 turnee majore sunt:
– World Championship – Sheffield, aprilie/mai
– Masters – Londra, ianuarie
– UK Championship – York, decembrie
Câştigarea celor 3 turnee este denumită ‘Triple Crown’, iar trei jucători au reuşit această performanţă în decursul aceluiaşi sezon.

Elemente specifice
Pe lângă dezavantajele inerente unui sport individual, unul dintre elementele specifice snookerului este faptul că atunci când adversarul este la masă, pur şi simplu nu ai ce să faci decât să urmăreşti ce se întâmplă şi să rămâi concentrat.
Regulă de baza în snooker este sportivitatea. Este unul dintre cel mai fair-play sporturi, în care jucătorii sunt primii care semnalează o eroare pe care o comit. Nu există simulări, tactici de intimidare a adversarului sau comentarii răutăcioase.
Arbitrul joacă un rol minor, iar activitatea lui se reduce de multe ori la poziţionarea bilelor pe masă sau, mai rar, la refacerea poziţiei iniţiale atunci când un jucător comite o eroare.
Spre deosebire de alte sporturi, jucătorii pot rămâne în activitate o perioada destul de lungă: cel mai tânăr campion mondial a câştigat titlul la 21 de ani, iar finalistul acestei ediţii de cupa mondială, John Higgins are 42 de ani
Spectatorii joacă şi ei un rol important: ştiu cât de importantă este liniştea şi de multe ori, înaintea unei lovituri cheie, în sala poţi auzi sunetul unui nasture căzut (‘you can hear a pin drop’ – unul dintre clişeele comentatorilor britanici).
Deşi este un sport care necesită sacrificii enorme, premiile sunt relativ mici. Spre comparaţie, campionul mondial este răsplătit cu aproximativ 300.000 lire sterline, cam cât câştigă Lovren în 3 săptămâni la Liverpool. Venitul anual maxim este sub 1 milion de lire pentru un jucător de top.

Jucători în activitate
– Super-starul acestui joc este fără îndoială Ronnie O’Sullivan, considerat de mulţi cel mai talentat jucător din istorie. Are 5 titluri mondiale, şi printre multe alte recorduri, este autorul celui mai rapid break maxim din istorie: acum exact 20 de ani, în timpul campionatului mondial, Ronnie a reuşit un 147 în 5 minute şi 20 de secunde. Youtube ‘snooker fastest break’, merită.
– Campionul mondial în activitate: Mark Selby – 2 titluri mondiale la care cel mai probabil va mai adăuga unul luni seara
– Finalistul din acest an – John Higgins, deja 4 titluri în palmares
– Alţii: Jud Trump, Barry Hawkins, Ali Carter, Mark Allen, Stuart Bingham
– De peste hotare: Neil Robertson (Australia), Ding Jung Hui, Marco Fu (China)
– Un singur jucător de snooker a primit titlul de “BBC Sports Personality of the Year” – în 1988

Câteva interferenţe interesante cu fotbalul
– Ronnie O’Sullivan şi Liverpool au lucrat pentru pregătire psihologică cu doctorul Steve Peters. Pe 5 mai 2014, în doar 23 de minute, Liverpool a ieşit din lupta pentru titlu după faimosul 3-3 la Crystal Palace, iar Ronnie O’Sullivan a pierdut inexplicabil finala Campionatului Mondial (14-18) după ce la un moment dat îl conducea pe Mark Selby cu 10-5. Steve Peters a fost în dressing room în timpul finalei lui Ronnie, fără a fi însă în măsură să îl ajute
– Mark Selby – the Jester from Leicester – a câştigat al doilea sau titlu mondial după cel de mai sus la doar 11 minute după ce Leicester a devenit matematic campioană în urmă victoriei lui Chelsea împotriva lui Tottenham (2 mai 2016)

Disclaimer
Urmăresc snooker de mai bine de 10 ani. Ca spectator, am partipat la un campionat mondial (2014) şi 3 mastersuri (2015, 2016, 2017).
Experienţa unui meci de snooker văzut live este extraordinară, iar preţurile biletelor sunt mai mult decât decente. Imi doresc să văd live un 147 al lui Ronnie. M-am nimerit să stau în spatele lui Ronnie când făcea pozele cu ultimul Masters câştigat:

Concluzii dupa Turneul Celor 6 Națiuni

By In 6 Nations, Corespondente, Rugby

           Un articol de Ovidiubelge

Ediția 2017 a Turneului celor 6 națiuni la rugby s-a încheiat cu o victorie scontată, dar fără panaș a Angliei. Reprezentanții trandafirului au avut scalpul cel mai scump, iar în final vajnicii irlandezi i-au oprit chiar înainte de doborârea unor recorduri: de la acceptarea Italiei din 2000, nimeni nu a reușit încă două grand slam-uri consecutive și englezii au rămas la 18 victorii consecutive în meciuri test, un total la care neo-zeelandezii fuseseră la rându-le opriți de aceiași soldați irlandezi.

Echipa lui Eddie Jones a fost pragmatică în majoritatea momentelor cheie, dar, cu excepția eseului de manual din finalul meciului cu Țara Galilor și a jocului perfect din față scoțienilor, englezii nu s-au ridicat la înălțimea ștachetei pe care așteptările iubitorilor de rugby au ridicat-o poate nerealist de sus. Au fost parte în cel mai bun meci al turneului, înfruntarea intens disputată cu galezii, o partidă spectaculoasă, încheiată prin faza amintită mai sus. De asemenea, i-am găsit în prim planul celui mai straniu moment din acest an: meciul de pe Twickwnham cu Italia, în care azzurri au redefinit catenaccio-ul și în rugby, au refuzat să formeze grămezi ordonate (placau și eliberau zona), ceea ce le permitea o apărare avansată. O tactică gândită de un sud-african (antrenorul responsabil cu apărarea, Brendan Venter), ce i-a încurcat serios pe britanici, conduși la pauză 5-10 și care au găsit cheia abia în repriza secundă: pătrunderea în axul „grămezii imaginare” (o numim așa pentru că tehnic, ea nu era formată).

Irlandezii au ratat acest turneu în meciurile din deplasare: la debut, o partidă frumoasă pe Murrayfield, din Edinburgh, în care scoțienii au preluat inițiativa în prima repriză, pentru ca apoi echipa trifoiului să revină după pauză, să controleze jocul, dar să-l piardă din mână în ultimele 10 minute; în cea de-a patra etapă, după un joc extrem de intens, brutal pe alocuri, s-au topit pe final în fața galezilor și au pierdut astfel orice șansă la trofeu. În rest, aceeași echipă disciplinată, solidă la linia a 3-a, care a propus un jucător de mare viitor: centrul Garry Ringrose, înlocuitorul de succes al lui Jared Payne și care poartă un tricou cu numărul 13 extrem de greu, moștenitor în linie directă al legendei Brian O’Driscoll.

Franța a surprins plăcut în acest început de an. Cum ziceam, au un prim 15 stabil și au cimentat câteva cupluri cruciale în jocul de rugby: Kevin Gourdon și implacabilul Louis Picamoles la linia a 3-a, incisivi în apărare, impecabili cărăuși de baloane, gata oricând să-și asume riscuri în atac; apoi, la nivelul centrilor, o combinație reușită între Gaël Fickou și Rémi Lamerat; însă mai ales mijlocașii, noul copil minune Baptiste Serin ca demi și un Camille Lopez la uvertură, mereu de încredere, impecabil în transformări. Încă nu au anvergura de a câștiga marile meciuri, au înscris doar 8 eseuri și de multe ori ratează oportunități clare, dar șampania pare a avea tot mai multe bule.

Scoția încheie mulțumitor un turneu 2017 în care au reușit trei victorii (o cifră pe care n-au mai atins-o din 2006) și o perioadă de 2 ani și jumătate revitalizanți grație lui Vern Cotter. Neo-zeelandezul a dus echipa ciulinelui către aspirații mai înalte, o formație care la trecuta Cupă Mondială a fost la o greșeală de arbitraj distanță de-a juca semi-finalele. Desigur, cea mai mare sincopă au înregistrat-o prin înfrângerea record, la 40 de puncte, în fața englezilor, 7 eseuri încasate, 61 puncte în total. O corecție zdravănă, într-o întâlnire în care își puneau mari speranțe, un succes pe Twickenham e așteaptat din 1983. Pe altă parte, i-au învins convingător pe irlandezi și galezi și au câțiva oameni pe care pot conta ceva ani de-aici încolo: excelentul Stuart Hogg, al doilea an la rând jucătorul turneului, centrii Huw Jones și Alex Dunbarr ori uvertura Finn Rusell.

Țara Galilor și Italia au dezamăgit cel mai mult. Privind clasamentul, pare firesc să considerăm astfel ultimele două echipe, dar nu e doar atât. Dragonii sunt singurii care nu au luat punct bonus cu azzurrii, un atac impotent, lipsit de flamă, părăsit de inspirație. Dan Biggar rămâne distribuitorul cerebral de la numărul 10, Leigh Halfpenny transformă parcă de oriunde, însă centrii nu mai sunt la fel de percutanți, înaintarea nu exercită suficientă presiune, singura gură de foc e aripa Liam Williams, prea puțin pentru o formație ce aspiră la cele mai înalte culmi. Sigur, au făcut un meci extraordinar împotriva Angliei, dar au părut prea puțin ofertanți în acest an. Despre Italia se pot trage multe concluzii și prin prisma faptului că doar galezii nu le-au înscris măcar patru încercări. Astfel, în afară de inovația din jocul de la Londra, rămâne întrebarea îngrijorătoare pentru ei: cine-l va înlocui pe inepuizabilul Sergio Parisse. Pe Diego Dominguez la uvertură, Alessandro Troncon la demi sau pe Mauro Bergamasco în linia a 3-a se pare că încă nu au reușit, iar cu toată strădania antrenorului Conor O’Shea, va fi greu fără echipe de club puternice și un campionat rezonabil ca forță. Momentan nu au de nici unele.

Se întrevede în toamnă o confruntare între titanii celor două emisfere, atât de așteptata înfruntare între Noua Zeelandă și Anglia. Primele două echipe din clasamentul World Rugby nu aveau programată nicio întâlnire, însă e posibil să-i vedem pe 4 noiembrie, când All Blacks ar trebuie să joace împotriva Barbarians. Până atunci, Leii Britanici și Irlandezi vor disputa trei meciuri în față All Blacks, pe 24 iunie, 1 și 8 iulie. Vă doresc să ne delectăm cu cât mai mult sport onest și să nu ratăm restul bucuriilor mai mici sau mai mari de fiecare zi.

Abonat pentru prima dată în viață

By In Casual Friday, Corespondente

De fapt îmi place mai bine cum sună în engleză “season ticket holder”. Mi-ar fi plăcut să fiu așa ceva la o echipă din Premier League, dar cum așa ceva nu se poate din cauza limitărilor geografice trebuie să mă mulțumesc cu următoarea variantă de pe listă.

Pe 12 martie e primul meci pe teren propriu al nou inființatei echipe de Major League Soccer (MLS), Minnesota United. Știu, numele e complet lipsit de imaginație. Măcar porecla și mascota echipei e mai inspirată: the Loons. O simpatica pasare, ceva intre rață si gâscă si care se remarcă prin …solitudine. Ce are a face asta cu un sport de echipă ca fotbalul e mai greu de ințeles, dar măcar e un element local spre deosebire de numele echipei.

Ce m-a determinat sa fac acest pas, ținând seama de felul ciudat, pentru cei din afara SUA, cum a fost inființată? Să explic pe scurt geneza unei echipe de MLS: un grup de investitori vine cu un plan de afaceri, liga acorda dreptul de franșiză (sună oribil, știu), se creaza lotul prin două drafturi (5 jucatori de la celelalte echipe si 5 jucatori din campionatul universitar) plus jucatori ieftini si liberi de contract de oriunde din lume. MN United a optat pentru 2 costaricani si cativa scandinavi plus un elvetian. Toți cu contracte mici relativ la ce este pe piața europeană și cea sudamericană. Se adaugă 5 jucatori pastrați din lotul echipei care până acum a evoulat in liga a II-a, care să dea o vagă idee de continuitate. A rezultat acest lot.

Deci motivele:

  • Planul stadionului care ar fi trebuit să fie gata în 2018, dar va fi dat în folosință doar în 2019
  • Grupul de suporteri Spurs si cel de fantasy soccer care au făcut o trupă care sa meargă la meciuri impreună
  • Numarul de abonați (in jur de 11.000) și media prevazută de spectatori  (către 20.000)

Așteptări: zero, adică măcar MN United să nu fie cea mai slabă echipă. Partea bună este că nu se retrogradează.

Iată ce zice ziarul local că ar fi cele mai așteptate evenimente ale acestui sezon.

Ca să va faceti o idee voi posta aici un set de fotografii de la primul meci al sezonului disputat pe o vreme tipica lunii martie in Minnesota.

*Epilog după meci: în ce m-am băgat? După doua înfringeri cu 1-5 și azi cu 1-6 e clar ca echipa locală are ca prim țel sa nu ia mai mult de trei goluri într-un meci. Va fi foarte greu. Și eu mă voi concentra pe jocul oaspeților la meciurile la care voi asista ca abonat.