Liga Campionilor

Câteva gânduri, nu despre meciul de aseară, ci despre ce rămâne după ce tragem linie peste aventura lui Mourinho la Madrid:

• pentru prima dată în carieră Mourinho a eşuat. În trei sezoane la cârma celei mai scumpe echipe asamblate vreodată, Mourinho ia doar un titlu şi probabil două cupe. Dar obiectivul principal, câştigarea Ligii Campionilor pentru a zecea oară, a fost ratat. Mourinho a dus-o pe Real de trei ori la rând în semifinale, unde nu mai fusese de ani buni, dar s-a oprit acolo. A fost foarte aproape, dar aşa cum el însuşi a recunoscut aseară după meci, foarte aproape nu e de ajuns la Madrid.

• toţi antrenorii dau greş la un moment dat. De ce ar fi Mourinho special (pun intended)? Pentru că Mourinho s-a definit singur prin lucrurile pe care le câştigă. Asta e indentitatea pe care şi-a construit-o, de colecţionar, cum îi spune Sid Lowe. Or, când un câştigător nu mai câştigă, lumea începe să pună întrebări despre celelalte lucruri.

• o altă îngrijorare în privinţa lui Mourinho e ce se întâmplă cu clubul după pleacarea lui. Mourinho antrenează cu o intensitate şi loialitate care-l fac “a tough act to follow”. Chelsea şi Inter au tot schimbat antrenori încercând să-şi revină mandatul portughezului. La Real lasă în urmă o atmosferă mult mai învrăjbită decât era atunci când a venit.

• mai mult decât altădată, sare-n ochi bagajul toxic cu care vine Mourinho. Beligeranţa pe care o aduce în vestiar, agresivitatea de pe gazon, contrele cu antrenorii rivali, trufia de după victorii şi mania persecuţiei după înfrângeri. Felul în care da vina pe jucători, pe arbitri sau pe jurnalişti, înainte să şi-o asume el.

• Mourinho a dat de înţeles aseară că va reveni undeva unde e iubit, o aluzie la Chelsea. Asta ar fi trebuit să-i bucure pe jurnaliştii englezi, care n-au dus lipsa de citate cât timp Mourinho a fost în Anglia. Şi totuşi, câţiva au remarcat că în contrast cu aerul afabil al lui Klopp, carisma conflictuală a lui Mourinho devine un pic obositoare.

• concluzia lui Txiki Begiristain, după interviul lui Mourinho pentru jobul de la Barcelona pare astăzi mai validă ca niciodată:

Mourinho would do well, but the number of fires he would cause internally, and with the media, are not worth it.

Sursa foto: Jonah G.S.

Ispita de a vedea în meciul de aseară mai mult decât un meci e irezistibilă. Pentru Barcelona pare un capăt de drum, un sfârşit de epocă, un ciclu care s-a terminat. A fost, aşa cum a scris Marca, un baño barbaro. O baie sălbatică de fotbal. Bayern au fost harder, better, faster, stronger, ceea ce devenise aproape de neimaginat cu Messi, Xavi şi Iniesta în acelaşi timp pe gazon.

Uncanny to see Xavi, Iniesta and Messi looking so chastened. Will be hard to think of Barcelona in quite the same way after this.

— Tom Williams (@tomwfootball) April 23, 2013

[cleeng_content id=”794067857″ description=”Pentru a citi restul articolului, abonează-te cu doar 2 euro pe lună.” price=”0.29″ t=”article”]Câteva observaţii:

• it had been coming. Încă dinaintea partidei s-a scris despre despre predarea ştafetei. În ultimele două luni Barcelona a avut probleme serioase cu Milan, PSG şi Real. Devenise letargică şi plată. Bayern dimpotrivă, dădea semne că e tot mai robustă şi mai tăioasă cu cât înaintam în sezon. Era aproape de aşteptat ca Barcelona să sufere pe Fussball Arena, dar nu într-un mod atât de violent.

In five years of watching #FCB regularly I've never seen them so comprehensively outplayed in a match. #Bayern #UCL

— Ian McGarry (@garbosj) April 23, 2013

• Bayern a făcut meciul perfect, fiind mai bună tehnic, tactic, fizic şi mental. Perfecţiunea însă n-a constat într-un plan inovator, ci în multe lucruri mici făcute bine. Bayern a presat inteligent, nu la fel de sus cum făcea Barcelona în vremurile bune, ci aglomerând mijlocul terenului. Alaba a exploatat spaţiul din spatele lui Dani Alves, după modelul Realului în ultimele clasice. La artele marţiale, dacă simt că adversarul ascunde o jenă, luptătorii lovesc repetat şi fără milă în acea zona. Bayern a lovit cu încăpăţânare în slăbiciunile tradiţionale ale Barcelonei: faze fixe şi contra-atac.

• ăsta cred că a fost meciul pe care Pep Guardiola a încercat să-l evite cu orice preţ. Prin Tello, prin Cuenca, prin Fabregas fals număr nouă, prin tot felul de găselniţe numai să nu-şi lase echipa să devină atât de răsuflată şi previzibilă cum am văzut-o aseară. Nu pentru prima dată în acest sezon, Barcelonei i-a lipsit intensitatea în pressing şi penetrarea în treimea adversă. Martinez şi Schweinsteiger au făcut un scut perfect în faţa fundaşilor centrali:

• e destul de clar că Messi n-a fost apt de joc în adevăratul sens al cuvântului. Să joci în zece oameni în faţa unei echipe care duduie de energie şi intesitate e o eroare de judecată colosală din partea staffului Barcelonei. Același staff care e responsabil pentru căderea fizică din ultimele 20 de minute și schimbările venite atât de târziu în meci. La conferinta de presa de dupa meci prima întrebare pe care primit-o Roura de la jurnaliștii catalani a fost: “Explicați-ne și nouă cum a fost posibil asa ceva.”

• Pique amintea de sfertul de finală cu Bayern din primul an al lui Guardiola la Barcelona, când catalanii aveau 4-0 pe Camp Nou în prima repriză. Dacă te uiţi peste echipele de atunci e uimitor cât de mult au evoluat nemţii şi cât de mult au involuat catalanii. Barcelona îi avea pe Yaya Toure, Eto’o şi Henry. Bayern i-a adus între timp pe Muller, Robben şi Javi Martinez. Pe cât e de bună academia Barcelonei, pe atât e de neinspirată politica de transferuri.

• Javi Martinez a făcut legea aseară la mijlocul terenului, hărţuind şi limitând influenţa lui Iniesta asupra jocului. Despre închizătorul basc se spune că trebuia să ajungă la Barcelona, dar clubul n-a avut 35m de euro şi a fost nevoit să se mulţumească cu Alex Song. Austeritatea adoptată de Sandro Rossell, care a tăiat peste 100m de euro din datorii, are consecinţe directe asupra calităţii lotului.

[/cleeng_content]

Sursa foto: Kosare

Aplicaţia StatsZone include din nou statisticile meciurilor din Liga Campionilor. Iată două detalii din meciurile de aseară.

După ieşirea prematură a lui Kroos, Muller i-a preluat sarcinile, urmărindu-l pe Pirlo pe tot terenul. Pirlo a fost hărţuit constant, greşind mult mai multe pase decât în meciul cu Chelsea din grupe:

În cealaltă partidă, PSG a jucat inevitabil pe contra-atac, lăsând-o pe Barcelona să-şi facă jocul de posesie. În prima repriză, Xavi a avut mai multe pase în ultima treime decât toţi jucătorii lui PSG la un loc:

Sursa foto: Themeplus.

• de la venirea lui Guardiola, forma Barcelonei a fost proiectată să pice în februarie, ceea ce coincide cu turul optimilor Ligii Campionilor. Barcelona s-a cam târâit în aceste meciuri. Dar cât timp adversarii au fost Lyon, Stuttgart sau chiar Arsenal, era un risc asumat. Nimic ce nu se poate repara în retur.

• de data asta părea că şi-au săpat o groapa prea adâncă ca să mai poată ieşi. Rezultatul era mult mai greu de remontat iar adversarul mai redutabil. Absenţa antrenorului şi moralul julit după dublul eşec cu Real complicau şi mai mult lucrurile. Chiar unii cules se îndoiau, Pique simţind nevoie să-i avertizeze că cine nu crede că Barca poate întoarce rezultatul ar fi mai bine să-i dea abonamentul unui prieten. Dacă cineva a făcut-o, a pierdut un meci de poveste.

[cleeng_content id=”191525886″ description=”Pentru a citi restul articolului, abonează-te cu doar 2 euro pe lună.” price=”0.29″ t=”article”]

• genul de meci care face ca discuţiile despre lipsa unui plan B sau a neputinţei lui Messi în faţa echipelor italieneşti să pară un pic caraghioase. Barcelona n-avea nevoie de un plan B cât mai degrabă să recupereze ceea ce i-a lipsit acut în ultimele săptămâni: viteza paselor şi intensitatea pressingului. Cele două sunt parmezanul şi sosul de roşii din jocul Barcei. Fără ele, Barcelona e doar o porţie goală de paste. Şi nimănui nu-i plac pastele goale.

• Xavi spunea înaintea partidei: “Viteza paselor ar trebui să fie arma noastră. Cu cât e mai bună, cu atât avem mai multe şanse”. Nu i-a luat mai mult de cinci minute ca să-şi valideze teoria. Căpitanul Barcelonei i-a aşezat mingea lui Messi după un un-doi electrizant în urma căruia argentinianul a găsit vinclul porţii dintre cinci adversari.

• importanţa acestui gol nu poate trece subestimată. Un gol care a detonat de la bun început anxietatea care pândea la colţ. Aceeaşi anxietate care începea să se simtă pe finalul primei reprize, când Barcelona găsea tot mai greu spaţii în treimea adversă. Dacă Tito Vilanova ar fi putut cumva să-şi aleagă minutele în care Barcelona să marcheze, nu cred ar fi ales altceva decât cinci minute distanţă de capetele primei reprize.

• Barcelona a avut aseară acceleraţie în jocul de pase, pragmatism la finalizare şi o linie de mijloc cu roluri bine definite. Adică exact lucrurile bulversate de prezenţa în echipă a lui Fabregas. Nu e o coincidenţă că această evoluţie care a amintit de Barcelona anilor 2008-2011 a venit în urmă unei aşezări şi a unei linii de start apropiate de acea perioadă. Prin aducerea lui Fabregas Barcelona a încercat să repare ceva ce nu era stricat. Asta n-a ieşit în evidenţă cât timp Pedro şi David Villa au fost accidentaţi serios, dar acum e limpede că prezenţa lui Fabregas în echipă e redundantă.

He's hardly the main man tonight, but how good has Busquets been?! Won every ball so quickly and really positive with passing too

— Michael Cox (@Zonal_Marking) March 12, 2013

• n-a fost un meci perfect al Barcei, care a avut nevoie de şansă la bara lui Niang. A fost însă un efort colectiv remarcabil, dublat de câteva evoluţii individuale vintage. Busquets a taxat pe toată lumea, ca un controlor de bilete de care n-ai cum să scapi. Ce avantaj imens e să ai un singur închizător când orice altă echipă are nevoie de doi ca să facă treaba pe care o face Busquets. Iniesta n-a fost la fel de elegant ca de obicei dar a alergat mai mult ca niciodată. Xavi, the old chameleon eyes, a fost mai direct şi mai incisiv.

To some degree, this is one of those games that Messi will have to prove himself.

— Janusz Michallik (@JanuszMichallik) March 12, 2013

• şi acelaşi Messi a uimit încă o dată prin cât de puţin spaţiu are nevoie ca să facă atât de multe stricăciuni. Când îl văd în seri precum cea de aseară, când îi iese jocul, am acea impresie de “breathtaking rightness” pe care Leonard Bernstein i-o atribuia lui Beethoven:

Our boy has the real goods, the stuff from Heaven, the power to make you feel at the finish: Something is right in the world. There is something that checks throughout, that follows its own law consistently: something we can trust, that will never let us down.

[/cleeng_content]

Sursa foto: jeronen_bennink

• orice discuţie despre meciul de aseară trebuie să înceapă cu eliminarea lui Nani, care a întors jocul pe dos, şi o dată cu el soarta calificării. A fost genul de fază care polarizează opiniile. Unii spun că e clar ca bună ziua că a fost de roşu, alţii sunt convinşi că a fost de galben. Când opiniile sunt atât de împărţite, singurul lucru clar e că faza n-a fost atât de clară pe cât pare din ambele tabere.

• hai sa lămurim întâi lucrurile care nu contează. Nu contează că Nani nu l-a văzut pe Arbeloa, că a vrut să joace mingea sau că n-a avut intenţie. E irelevant. Nu contează că eliminarea lui Nani a stricat meciul. Arbitrii sunt puşi să ia deciziile corecte, nu să păstreze meciul palpitant. Nu contează nici câţi englezi a eliminat arbitrul turc la viaţa lui.

• tot ce contează, după regulament, e dacă intrarea lui Nani a fost reckless (de galben) sau a pus în pericol siguranţa adversarului (de roşu). Părerea mea e că face parte din prima categorie şi că un galben ar fi fost suficient. Dar nu mi-e greu să înţeleg de ce arbitrul a considerat că atunci când crampoanele unui jucător ajung pe şoldul altuia, siguranţa acestuia e pusă în pericol. Spiritul jocului impunea un galben, dar litera legii permite roşul. E o decizie aspră, dar nicicum jaf la drumul mare.

to be fair, this is what the referee saw from his angle, can't blame him for sending off Nani pic.twitter.com/W64ufe6mGC

— Beast Mode Soccer™ (@BeastModeSoccer) March 5, 2013

[cleeng_content id=”965225005″ description=”Pentru a citi restul articolului, abonează-te cu doar 2 euro pe lună.” price=”0.29″ t=”article”]

• unşpele trimis de Alex Ferguson a surprins prin absenţa lui Rooney, dar scoţianul n-a făcut decât să corecteze problemele din tur. Pe Bernabeu, Rooney şi Kagawa au fost cei mai slabi oameni ai lui United, astfel că în retur au sărit din schemă.

• Kagawa nu s-a ţinut de Xabi Alonso în meciul tur, aşa că a fost înlocuit de Welbeck, care a tăiat cureaua de transmisie a Madridului. Rooney a îngăduit prea multe şanse pe partea lui în tur, aşa că a fost înlocuit de Ryan Giggs, mult mai responsabil din punct de vedere tactic. Galezul a fost cel mai bun om al lui United aseară, jucând al 1000-lea meci pentru club. Ambele mutări s-au dovedit inspirate şi au redus Madridul la şuturi optimiste din afară careului în prima repriză.

• asta nu explică totuşi prezenţa lui Nani în echipa de start. Portughezul părea marginalizat după ce a început doar două meciuri în ultimele patru luni şi n-a făcut parte nici măcar din lot în meciul tur. Rooney în schimb e cel mai în formă jucător ofensiv al lui Man Utd. Cu excepţia meciului de pe Bernabeu, unde a jucat aproape ca mijlocaş defensiv auxiliar, Rooney a dat patru goluri şi două pase decisive în ultimele patru meciuri ca titular. De ce l-a ţinut Fergie pe bancă? Singură explicaţie rezonabilă e că a avut mai multă încredere în Nani decât în Rooney că poate să facă o treaba defensivă solidă.

• dar asta deja e o strategie prea reactivă, prea prudenţă. Singura zonă în care Fergie avea loc de manevră, era partea stânga, ţinând cont că Arbeloa nu e tocmai un fundaş aventuros. Dar chiar şi aici, SAF a ţinut să-şi ia măsuri de precauţie, pentru a avea două rânduri de câte patru oameni clar definite pe fază defensivă.

• cu toată bravada de la conferinţă de presă, Fergie a jucat la meci nul. United a avut un plan pe care l-a executat perfect până în momentul în care a rămas în zece oameni. Însă eu nu de execuţie mă îndoiesc, ci de plan. United a fost preocupată din cale afară să anuleze calităţile adversarului în toate zonele terenului. A ales să răspundă la întrebări, în loc să le pună. Din zece jucători de câmp, opt şi jumătate au avut sarcini predominant defensive. Întrebarea e dacă Man Utd nu şi-ar fi dat o şansă mai mare de calificare dacă ar fi jucat mai curajos.

• celălalt reproş care i se poate face trupei lui Ferguson e lipsa de reacţie imediat după eliminare. Nu e nicicum uşor să rezişti în zece oameni, dar Inter şi Chelsea au făcut-o în faţa unei presiuni mult mai mari, în deplasare. United a pierdut brusc controlul şi a cedat la primele asalturi serioase ale Realului.

• Manchester United nu merita să iasă în felul ăsta din Liga Campionilor. Arbitrul a făcut-o knock-out în repriza a patra, dar continuând pe logică pugilistică n-aş spune că era în faţă la puncte după primele trei reprize, deşi scorul de la pauză o califica. Trebuia să fie meciul sezonului, dar impresia lăsată e una de dezamăgire pentru că n-o să ştim niciodată cum ar fi evoluat jocul în 11-contra-11.

Sursa foto: 101gg.[/cleeng_content]