Bunăvoința campionilor

Citesc de câteva zile o colecţie de poveşti despre farmecul şi rutina vieţii de ziarist sportiv în Scotia.

Genul de meserie în care eşti tot atât de bun pe cât citatele cu care te întorci în redacţie. Treabă care te cam lasă la mila sportivilor despre care scrii. Dacă ei n-au chef să stea de vorbă, ziua ta devine mult mai complicată.

Unul dintre ziarişti povesteşte cum, în aceeaşi zi în care Kirk Bradfoot de la Rangers i-a spus că nu dă interviuri, a avut privilegiul să asculte timp de două ore amintirile marelui Joe Frazier:

Joe was sitting in the corner of the restaurant when I arrived. Lunch was being served. He took my hand and we said a prayer. Then we ate and shot the breeze. He asked if I had a wife and I said I did. He asked if I loved her and I said yeah, champ, I do. He asked if I’d kids and if I’d gone in the delivery room and I said yeah again, both times. Joe had lots of kids, but had never been around when they were born. “That damn tape switched on?” he asked. “Well, switch it on, man. Switch it on.”

Alt ziarist îşi aminteşte cum aştepta alături de alţi colegi la ieşirea din vestiarul de pe Ibrox după un amical între Rangers şi AC Milan. Aproape toţi jucătorii lui Rangers trec pe lângă ei fără să le spună un cuvânt. DeMarcus Beasley le acordă câteva minute. Tocmai când se întrebau cu ce-o să umple paginile de a doua zi, iese Becks:

Over the course of the next 45 minutes, Beckham spoke at length and courteously to every single reporter who wanted a word: and gave considered responses to all. Duties done, he signed off by thanking each of his inquisitors for taking the time to show an interest. Self-serving platitudes? Who cares. Here appeared a genuinely decent man who understood the value of the press and its usefulness to him and his brand.

Câteodată marii campioni se întâmplă să fie din cale afară de binevoitori. Poate nu-i o coincidenţă.

Sursa foto: CINIBlog

Câte pase a dat Hagi în ’94?

OPTA şi-a relansat recent site-ul, care include acum statistici detaliate de la toate Campionatele Mondiale din ’66 încoace. Până să-mi dau seama, pierdusem deja jumătate de dimineaţă scormonind prin statisticile puilor de lei. Iată ce am aflat.

Cu opt şanse de gol create, o acurateţe a paselor de 91.5% şi zece suturi, Dembrovschi pare să fi fost cel mai bun jucător pe care l-am avut în Mexic în 1970. Nu degeaba scria Ioan Chirilă despre Dembo că “e atât de sigur pe minge încât sunt convins că o poate ţine minute în şir lipită de picior”.

În Italia ’90 apărarea noastră a stat în cuplul Rednic – Andone, cu un plus pentru Ando la mai toate capitolele care contează. 11 din 12 alunecări reuşite pentru Andone şi 28 de mingi respinse faţă de doar patru ale lui Rednic. Nu mai zic că în faţa lor stătea Gica Popescu, cu 96% din pase reușite.

Că Hagi a fost cel mai bun român de la World Cup ’94, asta ştie toată lumea. Ce nu ştiam e că a fost şi cel mai faultat jucător al turneului, de 25 de ori, dar şi că a pus serios osul la faza defensivă, având o singură alunecare nereuşită din 11 încercări.

Şi ajungem la Franta ’98, un turneu neremarcabil pentru noi, dacă e să ne luăm după statistici. M-am mirat când am văzut că Marinescu a jucat în toate meciurile de atunci fără să facă prea mulţi purici la naţională. Din opt selecţii în toată cariera, patru au fost meciuri de Campionat Mondial.

Dacă aveţi nevoie de un motiv ca să procrastinati la serviciu… you can thank me later.

Sursa foto: footysphere.

Stadioane văzute de sus

Că tot vorbirăm de stadioane, iată o galerie cu capturi din satelit ale celor mai importante stadioane din Anglia. Ai zice că Tamisa înghite Craven Cottage la prima ploaie mai serioasă.

Şi tot apropo de stadioane, ştiţi probabil că fostul stadion al lui Arsenal, Highbury, a făcut loc unui complex de apartamente. Cam acelaşi lucru s-a întâmplat la Osaka, doar că rezultatul e mult mai spectaculos.

Dacă vi se urăşte cu binele altora, luaţi-vă două minute pentru involuţia publicaţiilor sportive în şapte paşi uşor de înţeles.

Sursa foto: ecstaticist

Revista presei anglofile

Ziarele de azi scriu că Theo Walcott e aproape de o prelungire pe cinci ani după ce Arsenal i-a oferit un nou contract de £90k pe săptămână, față de £60k cât are acum, şi £3m la semnătură.

Apropo de Arsenal, știți că vorbeam de aglomerația de meciuri din perioada următoare. E și mai brutală decât credeam. Here it goes:

13 ian – Man City (acasă)

16 ian – Swansea (acasă)

20 ian – Chelsea (deplasare)

23 ian – West Ham (acasă)

26 ian – Brighton (deplasare) – dacă Arsenal trece de Swansea

30 ian – Liverpool (acasă)

2 feb – Stoke (acasă)

Un clasament cu raportul şuturilor pe poartă date/primite de echipele din Premier League până acum. Manchester City e detașat pe primul loc ceea ce sugerează că au sub-performat în prima parte a sezonului. Via EplIndex.

Şi un print-screen cu liga de fantasy football a jucătorilor lui Stoke, via 101GG:

Sursa foto: NS Newsflash

Cele mai bune articole despre fotbal din 2012

E perioada aia a anului când se trage linie. De goluri și meciuri s-au ocupat alții, asa că dați-mi voie să vă recomand cinci articole care mi-au plăcut cel mai mult anul ăsta.

Brian Phillips se întreabă de ce ne mai uităm la fotbal dacă e plictisitor cea mai mare parte a timplui:

But — and here’s the obvious answer to the “Why are we doing this?” question — those same two qualities, difficulty and fluidity, also mean that soccer is uniquely adapted to produce moments of awesome visual beauty. Variables converge. Players discover solutions to problems it would be impossible to summarize without math.

Apropo de asta, dacă și Spania mai e plictisitoare, atunci echipele care parchează autobuzul în fata ei cum se cheamă că sunt?

When did our attention span shrink? This is football. It’s not a Michael Bay movie. We don’t need explosions every five minutes to keep us watching. International football is an extended technical, tactical and physical battle. Or in England’s case, an extended tactical and physical battle.

Alima Hotakie scrie despre lucrurile care-l fac pe Juergen Klopp un antrenor special:

Part of his success also stems from his ability to convert negatives into positives. Klopp uses a method called reframing or reinterpreting events (at least according to an article in Stern magazine). What that essentially means is that Klopp tries to see the best in everything, whether it’s a win or defeat. His outlook is never negative and he always takes a positive spin.

Jonathan Wilson fluieră în biserică, întrebându-se la finalul sezonul trecut dacă Steven Gerrard mai e bun pentru Liverpool:

It seems almost heretical to say it, but could it be that Gerrard is not the solution but the problem; that, fine player though he is, he has destroyed the balance of the side? When Gerrard has not started this season, Liverpool have won 48% of games played; when he has started, that drops to 9%.

Wright Thompson a încercat sa înțeleagă relația ambivalentă a lui Messi cu țara în care s-a născut:

He is fully Argentine in Barcelona but not completely one in Buenos Aires, since he came to Spain as a child and the contrast between his amazing games with Barça and the not-so-good with his national team also helps this strange vision of the Argentine people. Unlike Maradona, who shows an ultra-typical Argentine personality, Argentine people find it difficult to recognize themselves in this little, shy, introverted, silent boy.

Sursa foto: NS Newsflash