Un articol-mărturisire scris de Ursano
Mă uit de mulți ani la tenis dar a devenit ceva foarte important pentru mine abia de la Agassi (pe Năstase nu l-am prins cu adevărat). A fost primul pentru care m-am sculat noaptea, primul la meciurile căruia am transpirat și m-am stresat. După Agassi am mai iubit un singur jucător, un anume Rafael.
Totuși, intensitatea trăirilor mele a atins maximul abia în vara anului 2013. Atunci am auzit că o jucătoare de tenis română, o Simona Halep despre care știam câte ceva (campioană la juniori la RG, top 50 atins de curând, bineînțeles celebra operație) și pe care o văzusem o dată sau de două ori, face un turneu de vis la Roma. Am început să caut să văd pe net meciurile ei (atunci nu prea le găseai la televizor) și am rămas încântat. Întâi de jocul ei, o combinație foarte plăcută de joc geometric și defensivă, aproape exclusiv de pe baseline (este evident tiparul preferat de mine dacă ne uităm la ce preferințe am), dar foarte repede și de personalitatea ei. Ingenuă în primul rând, dar și foarte caldă. Avea ceva special, în joc și în ochi. Aducea în prim-plan un joc fain, o personalitate adorabilă și o constanță pe care nu o mai văzusem la jucători români de simplu (și care te asigura că nu vei fi constant dezamăgit urmărind-o).
Și, culmea, rezultatele pozitive au început să curgă de atunci, victorie după victorie, turneu după turneu. Clasamentul ei a început să se îmbunătășească continuu și spectaculos și așa a ajuns în top 10 la începutul lui 2014. Prima jumătate a anului 2014 a adus premiere după premiere și părea că luna de miere a Simonei cu publicul și presa române va tot continua. Încetul cu încetul însă au apărut, cum era normal după o ascensiune atât de bruscă, și eșecurile și starea de fapt s-a schimbat din 2015. Presa a început să scrie din ce în ce mai urât și tendențios despre ea, iar o bună parte a publicului, montată de presă dar și din lipsă de înțelegere a sportului în sine (mai ales judecând lucrurile prin prisma fotbalului, sportul la care se „pricep” toți românii), a început să o denigreze.
Au fost câțiva ani în care lucrurile au mers rău din aceste perspective, totul culminând cu vara anului 2017 când a pierdut acel meci dureros cu Ostapenko și a ratat de vreo 3 ori urcarea pe primul loc. În acest timp, am început să evit să citesc despre ea pe altceva decât treizecizero.ro, dar am și purtat zeci de discuții (nu exagerez) în care încercam să o „apăr” în fața majorității cunoscuților. Țin minte în special o discuție cu mama mea (care nu se pricepe deloc la sport) care îmi explica foarte clar prin 2016 că nu va mai face nimic pozitiv pentru că a câștigat deja destui bani sau una cu niște prieteni care habar nu au de tenis și, totuși, păreau să aibă certitudini clare cu privire la valoarea Simonei sau la ce a făcut și va mai face în tenis.
Probabil că rezumatul tuturor acelor ani îl regăsiți pe acest tricou: https://www.treizecizero.ro/shop/produs/tricou-treizecizero-n-o-sa-simona-halep-titlu-grand-slam/. Fără cuvinte.
Apoi au venit, în cascadă, finalul anului 2017 cu locul 1, turneul incredibil (eu îl consider cel mai dificil al carierei sale) făcut de Simona în Australia, care i-a atras enormă simpatie pretutindeni, și mult-doritul prim Slam. Și liniștea, o apreciere aproape unanimă a valorii ei.
A urmat o perioadă de timp cu câteva nereușite pănă la Wimbledon, care aproape că reporneau valul de contestări, dar acum, odată atins visul „verde”, vechi de pe vremea lui Nasty, probabil că Simona va fi greu de atacat în viitor. Mai degrabă cred că majoritatea presei și a opiniei publice va trece, în mod tradițional, în extrema opusă, idealizând-o și construind un fel de cult al personalității ce va conduce la pierderea esențialului. Simona nu a fost și nu este perfectă, probabil nici pe aproape. Dar cred că e cea mai bună versiune de sportiv („tehnic”, uman și ca model public asumat) pe care a avut-o România, mai mult, venită și la momentul potrivit.
Care este însă esențialul? Esențialul îl reprezintă următoarele, în opinia mea:
- Exemplul sportiv propriu-zis dat de Simona – nu a ajuns ușor la succes, a muncit intens și promovează reușita prin luptă, este de departe una dintre cele mai constante (constanța, una dintre calitățile cele mai puțin apreciate în România) jucătoare de tenis din ultimii 30 de ani (e la doar 8 săptămâni de recordul actual de timp petrecut în top 10 de o jucătoare activă, 293 săptămâni, datând din 2003 și aparținând lui Venus Williams, e aproape sigur că îl va depăși), a trecut prin multe eșecuri, s-a ridicat mereu deasupra, nu avea ceea ce este uzual privit ca avantaj genetic în tenis cu excepția deplasării, a progresat enorm ca jucătoare, și-a diversificat și perfecționat continuu jocul;
- Exemplul uman dat de Simona – când a început să devină cineva în tenis era o persoană introvertită, perfecționistă deopotrivă în sens bun și rău, știa o engleză aproximativă, orizontul ei ca persoană era evident limitat. Astăzi, vorbește fluent engleza (super interviurile date la Wimbledon, on și off court), a înțeles limitările pe care le avea și a făcut tot ce era necesar să le depășească, mai ales în plan psihologic, este din ce în ce mai deschisă spre noi experiențe în afara sportului, ce să mai vorbim, e altă persoană;
- (Poate cel mai important) Mesajul pe care Simona încearcă acum să îl transmită – din 2018 a devenit evident faptul că încearcă să facă ceva ce nu a mai făcut niciun alt sportiv român de top: să ne „învețe” câteva lucruri deosebit de importante, cum ar fi să ne înțelegem, sprijinim și iubim necondiționat copiii, să fim deschiși spre a învăța din greșeli, să facem mai mult sport/mișcare, să fim mai buni unii cu ceilalți etc. E suficient să vezi reclamele în care apare, să îi asculți discursurile pe care le are cu aproape orice ocazie. La fel, e suficient să asculți ce zicea Darren despre viitorul ei: https://www.treizecizero.ro/news/interviu-darren-cahill-simona-s-a-expus-mereu-asa-cum-e-cu-bune-si-cu-rele-si-a-incercat-mereu-sa-devina-o-persoana-mai-buna.
Și totuși, care e legătura cu cea mai bună versiune a suporterilor sau a mea, nu?
Dincolo de faptul că i-am „ținut partea” în mod constant, îmi este evident acum că am greșit în modul de manifestare al susținerii de câteva ori.
Poate și ca o reacție la negativismul din jurul meu, am idealizat unele situații, am ignorat că erau lucruri de perfecționat la ea și, cel mai grav, nu am văzut că ea poate cu adevărat să schimbe acele lucruri odată ce le va conștientiza. Finala cu Ostapenko reprezintă, în opinia mea, în mod paradoxal, cel mai bun lucru care i s-a întâmplat (alături, evident, de celebra ceartă cu Darren de la Miami). Pentru că atunci a greșit, fapt pe care eu nu l-am acceptat, l-am negat la acel moment. Dar greșeala de atunci a reprezentat exact combustibilul care a alimentat dezvoltarea ulterioară, trecerea la alt nivel, perfecționarea pe care a simțit că trebuie să o facă.
În plus, nu reușesc încă să îmi stăpânesc trăirile din timpul meciurilor importante. Cel mai relevant este faptul că, la finala cu Sloane, nu am mai putut să mă uit spre sfârșitul setului 1 și am plecat de acasă să mă plimb. După ce a egalat la începutul setului 2 (mă tot uitam pe livescore), m-am așezat pe o bancă pe stradă și am urmărit meciul pe telefon. Acolo am stat până aproape de sfârșit, când am plecat spre casă să prind bucuria de final (pe care o intuiam) la televizor. Toți prietenii râd și acum de mine pe această chestiune.
Ce să mai zic de superstițiile nesfârșite? La meciul cu Davis de la AO, am sunat de nervi un prieten care se uita la meci (era vreo 4 dimineața), când Simona avea de înfruntat cele 3 mingi de break, și am închis televizorul. Cum a anulat cele 3 mingi de break, din superstiție am rămas să vorbesc până la sfârșit la telefon, fără să mă uit (soția s-a trezit pe la 5 și nu înțelegea de ce vorbesc la telefon și nu mă uit la meci). Acasă, soția nu prea mai vrea să vadă meciurile cu mine pentru că transmit un „vibe negativ”. Refuz în mod constant să merg la prieteni să văd meciuri de-ale ei din superstiție (am făcut-o de vreo 2 ori și a pierdut). Wimbledon-ul, cât am fost în țară (eram în concediu la început), l-am văzut în camere diferite cu soția (așa „merge” cel mai bine).
Încerc continuu să fiu mai liniștit, să mă bucur de tenisul ei și de ceea ce îmi/ne oferă. Simt că e mai bine pe măsură ce trece timpul. Sper ca într-o zi să fiu și eu o versiune de suporter măcar pe aproape la fel de bună precum e ea o versiune de jucătoare de tenis …
În încheiere, vă invit, a doua oară, să citiți acest articol. E absolut superb, poate cele mai frumoase cuvinte scrise despre Simona până acum.
Am ajuns atât de alienați de momentul ăsta luminos, încât prezența într-o semifinală de Slam ni se pare o contraperformanță dacă nu e dublată de calificare în finală. Ba chiar și finala li se pare unora inutilă dacă nu-i câștigată. E frumoasă țara asta, mânca-i-ar tata de campioni mondiali la ridicarea baxului de bere și la deșertarea scrumului de țigară direct pe străzi.
MIRCEA MEȘTER – COMOARA DIN INSULĂ
Foarte frumos articolul.
N-am comentat nimic atunci după meci pentru că nu eram în stare să articulez nimic. Am fost euforic o zi întreagă (până la mingile alea două de meci blestemate de a doua zi)
Am început meciul cu o stare de încredere care mă mira și pe mine. Dar pe măsură ce curgea meciul mi-am dat seama că optimismul meu inițial era la o cotă mult prea joasă față de ce juca Simona. Cred că la meciul ăsta Simona a atins starea aia rară în care un sportiv e 100% aliniat cu el însuși și ce vezi pe teren e de domeniul magicului. Senna pe ploaie, Maradona lansat spre poarta engleză, Jordan zburând spre coș, Simona la Wimbledon
Am terminat meciul într-o stare de fericire pe care doar sportul ți-o poate provoca. Eram fericit pentru Simona, fericit pentru Dobre care bocea în tribună, fericit pentru mine că am avut ocazia să văd așa un meci
Foarte frumos, uman, un articol cald care ofera si o alta perspectiva asupra autorului care te face sa emptizezi:).
Felicitari!
Am uitat sa povestesc si finalul meciului cu Sloane: am intrat in casa la 5-0 in decisiv si, imediat ce Sloane a facut 5-1, soția a vrut să mă dea afară:))) Cu greu am convins-o sa ma mai lase sa vad un ghem, cel care spre norocul meu a fost si ultimul.
Merci!
Sper sa ajungi si tu într-o bună zi sa o vezi live pe Simona, pana acum ai avut ceva ghinioane. Merita, de regula, mai ales pe zgura. Eu cel putin am vazut-o live de 10 ori pe zgura si a castigat toate meciurile. Poate la anul la RG?
extrapoland ce s a tot vorbit pe aici cu mane si salah, Mahrez e noul balon de aur?
Soția mea e foarte înțeleaptă in general, plus genul deloc coleric, asa incat e normal ca eu sa port rolul vulcanului inainte de eruptie :))
Cat despre uitatul pe livescore, eu nu vreau sa ma deconectez, ci sa “inmoi” trăirile, iar depărtarea de imagine imi face bine in sensul asta. Dar corect ar fi sa fiu mai calm, asa cum am fost la finala de la Wimby (dar asta evident nu se pune pentru ca nu a fost deloc un carusel emotional care sa te testeze), sa ma pot bucura de tenisul ei. Tenis pe care l-am asteptat parca de cand ma stiu si de care probabil imi va fi dor in vreo 5 ani.
Cunosc multi care se fac “vinovați” de cele scrise pe tricoul ala, si ma refer doar la oameni care inteleg tenis (restul au doar vina de a vorbi fără să cunoască), dar cred ca una din părțile esențiale ale “mostenirii” Simonei este tocmai lecția ce privește inutilitatea verdictelor. Oamenii sunt perfectibili mereu si unii dintre noi chiar au puterea sa se perfecționeze continuu.
:)))))
Excelent articol, intr-adevar. Recunosc ca si eu sunt vinovat de macar unul din randurile alea de pe tricoul ala de la treizecizero.
M-a amuzat partea cu trairile din timpul meciurilor; la noi in familie e invers: sotia e cea care nu reuseste sa se uite live la meciurile importante. Recunosc ca va inteleg doar pe jumatate: daca tot va asumati faptul ca nu vedeti live meciul, de ce nu va deconectati complet in loc sa stati cu degetul pe livescore? 🙂
Cele trei puncte care formeaza esentialul sunt spot-on. Mentalitatea de a nu ceda niciodata si incercarea continua de a se imbuntatati sunt lucrurile care imi plac cel mai tare la ea. Si legat de latura umana: in 2014, cu o zi inainte de finala contra Sharapovei, pe un teren secundar de la RG, Simona a stat cateva minute de vorba cu fiica-mea (atunci 4 ani) care era putin blocata de faptul ca o jucatoare de tenis pe care o vazuse cu o zi inainte live (semi contra Petkovic) e langa ea… Pana la urma Simona a convins-o pe fiica-mea sa faca o poza impreuna 🙂
Nici comentatorii algerieni de la BeIn Sport Africa nu au indraznit sa il dea cu vopseaua Modric!
Bale la reuniunea lotului:
https://www.facebook.com/100000209288721/posts/2945717918778489?s=1111402140&sfns=mo
Sa vedem cum o sa îl țină genunchii pe Fekir 😋
Nabil Fekir ajunge la Betis pe vreo 20 de mio (potential sa fie bargainul sezonului, acum un an Liverpool era aproape sa il achizitioneze cu 50 de mio din cate imi amintesc). Transferul asta se pare ca va deschide calea pentru venirea lui Lo Celso la Spurs, care inteleg ca sunt aproape si de achizitia lui Sessegnon pentru acoperirea benzii stangi. Miscari interesante facute de Spurs, daca reusesc sa il tina pe Eriksen cred ca vor avea un lot excelent. Ah, si un fundas dreapta in locul lui Trippier 🙂
La cele 5 meciuri cat e fit el pe sezon nu cred ca va fi o problema atat de mare pentru Premier League.
Se pare ca se va închide, cel putin in penal (la americani, în mod ciudat, procesul penal nu opreste procesul civil), cazul de viol in care e acuzat CR. Raman la parerea ca genul acesta de acuzații este greu de dovedit in multe cazuri, si aproape imposibil după 10 ani. Astfel, CR nu poate fi acuzat public de viol dar o umbră va atârna asupra lui oricum.
“As of this season pretty much everything Andy Carroll does in a penalty area will be declared illegal by VAR – a hand on the shoulder here, a high-velocity aerial body-slam there. The Premier League video panel may as well just pixelate him out of the feed, as football has been keen to do to his type, the full-contact players, ever since the rules began to change, with great vindication elsewhere. There is a sadness to all this. Carroll really does seem to love football, even as it has pushed him from place to place. But Carroll has always seemed to exist beyond the cold facts, an emblem of football as something more immediate and more emotional; a man out of his time from the start of his time, who might just have one last big scene left. “
Citeam pe undeva acum o luna ca Fekir a avut un sezon mai slab, nemaifiind pe lista LFC. Acesta ar putea fi motivul plecării sale de la Lyon și a pretului scăzut, pe lângă problema riscului amintit de Dorin. Altfel, cred ca la 20 milioane ar fi meritat un punt.
https://uploads.disquscdn.com/images/e854d0b8bffdc6ed7023d6c0b0eb4da9a27abf112a84e56ba39d5c8b77d68826.jpg
Aveam impresia ca a jucat mai mult. Dar, cu un singur gol marcat în sezonul trecut (și ala în cupa) e greu de crezut ca va mai prinde un contract în PL.
Se pare ca vom scapa de Rakitic. Sunt indicii ca e pus la vanzare. Desi Valverde il iubeste si se va desparti cu greu de talismanul lui.
si cu ce e diferita treaba asta de cea cu Bale?
Fii pe pace!
Bine ba baieti ca raki pleaca. Sa va fie de bine, cred ca aprindeti lumanari la vii. Pe de alta parte, rakitic are obiectiv cifre mult mai bune decat busquets, vidal sau SR in ultimele doua sezoane, dar ce sa faci, daca nu e din masia ne put picioarele lui in vestiar, sau daca nu alearga ca un idiot plin de inima si cu 0 creier precum cilianul.
Ce va mai scapa e si liga adjudecata aproape exclusiv de leo, raki, alba si TS prin prestatii magistrale, inclusiv motm impotriva madridului pe bernaleo, dar hei, repet, ne puteee
Ce vede orice tactician de fotoliu, respectiv un jucator box to box jucat la inchidere+acoperire, e ca vezi doamne, e slow. Pai joaca doua posturi deodata, iar cu lateralii nostri dreapta, aproape trei posturi.
Dar, sa fie intr-un ceas bun. Lasa ca ramanem cu vidal, sa recuperam mingile pierdute tot de el. Ne pleaca makelelele, man, iar noi dam cu pietre dupa el pe drum la despartire. Eu vreau sa spun ca nu sustin acest trend si aceasta atitudine. Are mai multe titluri cu noi decat stiu eu sa numar. Ii urez drum bun si sa revina si imi urez mie sa nici nu plece. Avem nevoie de el. Sic!
Am vazut si eu azi.
Daca Dybala ajunge la Spurs, eu semnez cu PSG.
Tipicul PR stunt marca Levy
Rakitic epitomeaza declinul Barcei din ultimii ani. Un jucator mediocru. Dar nu e vina lui ca a fost fortat intr-o echipa de asemenea calibru.
Nu exista un declin man, suntem cea mai infricosatoare echipa din lume. Ce da fac?
În Italia se zice ca Spurs ar face o oferta de 80 mil. pounds pentru Dybala. Argentinianul nu e hotarat dacă sa plece sau nu dar si-a scurtat vacanta pentru a afla dacă e dorit sau nu de club si antrenor.
Cu faptul ca antrenorul nu a iesit public sa-si bata joc de jucator. Miscarea se face in culise, nu in public.
Pai aia inteleg ca zice si Filotas, ca Barca actuala il infricoseaza pur si simplu:)
Barca actuala e echipa a mai hiperinflata, nesimtita as zice, suprasaturata de cei mai talentati fotbalisti din lume. Cu exceptia fundasului stanga, care e excelent, stam beton la orice capitol la modul 2 pe loc. Dai afara din line up un mijlocas de 100 de mil si pui altul la fel.
Valoarea intrinseca a fotbalului prestat a scazut, e drept, dar asta e o chestiune ce se va remedia in timp, cand jucatorii mai tineri incep sa confirme, chiar si vv sa fii tot castigi cu 11-le nostru. Nush ce doreste filotas de la echipa asta, ca nu poti juca fotbal stelar 90 de min pe meci, meci de meci, nici nu poti da afara antrenorii si jucatorii anual. Nici barca lui pep nu juca mereu bine, dar adversarii nu aveau minge sa protesteze. Daca il luam si pe de ligt si pe ney vara asta, echipa era deja o gluma proasta facuta la football manager de cineva cu prea multi bani din editor. Eu nu vreau faraoneala, iar raki nu e sclipitor, dar cu siguranta nu e nici pe departe vinovatul la 0-4 si nici nu e motivul pt care barca joaca urat dupa 1-0. Filotas nu intelege ca genul asta de presiune si de demand e exact cauza de la radacina jocului nostru conservator si plictisitor intr o echipa doldora de staruri.
Ei, da, am gresit tactica cu pool, ce sa zic. Dar…
Campioni. Finala de cupa a picat intr un moment prost, ca altfel ii dezmembram pe valencia. Nici o emotie cu realul, tur retur. Nici o emotie cu atm, tur retur. Am luat o bataie zdravana, pe tactica, ata ete. Dar pana la urma antrenorul a zis babaetz, noi suntem barca, murim pe mana noastra decat la 442. Plus ca dembele si-a gasit momentul sa se accidenteze. Ca sa nu mai spun ca fu sezon de tranzitie, fundasul dreapta, mijlocasul central, aripa stanga au fost practic manji.busi si suarez sunt umbre, dar tot nu sunt jucatori de ii poti da, ca nu schimbi surprize turbo aici. Intre timp ne am intarit cu fdj si griezmann, a fost un sezon bun, abia il astept pe urmatorul. Nu vad nici un declin la noi, sincer. Iar daca cineva pe blogul asta ridica mana sus si zice sincer ca ar vrea barca in eliminatorii in loc de oricine altcineva.. Bring it on! Am un feel ca sezonul asta o sa impresionam din nou lumea fotbalului.
Imi doresc sa nu piarda cu 4-0 in fiecare an in CL. E prea mult? E prea mult…