Pe hârtie pare cea mai neapetisantă grupă, Anglia (la cea mai slabă poziționare în clasamentul mondial), Japonia și Argentina aflându-se toate destul de departe de vârfurile lor de formă. Flama din grupă s-ar putea să vină de la Samoa. Infuzată de selecția câtorva foști internaționali neo-zeelandezi și australieni ce și-au schimbat echipa (fiindcă au origini samoane), Manu Samoa au marea șansă de-a reveni într-un sfert de finală după aproape 30 de ani. Mai mult ca sigur, câștigătoarea turneului nu va veni din grupa D, dar s-ar putea să se joace ambele locuri calificante până în ultima etapă, ceea ce rar vezi la o Cupă Mondială de rugby.
Anglia
Singura formație a emisferei nordice care a triumfat la Cupa Mondială, Anglia pornește la fiecare turneu final cu mari speranțe și se întoarce cu acea singură excepție din 2003 dezamăgită. Chiar locul 2 de acum patru ani a fost socotit o deziluzie: plecată mare favorită după ce a pus la respect Noua Zeelandă în semifinale, nu-i e lăsată nicio șansă în finala jucată împotriva unor sud-africani perfect pregătiți.
Tocmai pregătirea pare a lipsi cu vârf și îndesat Angliei de azi, o echipă complet debusolată după plecarea de la sfârșit de 2022 a lui Eddie Jones (care, cu un procentaj de 73% a victoriilor e pe primul loc dintre toți antrenorii echipei trandafirului) și sosirea fostului internațional englez Steve Borthwick. Niciodată nu-i un semn bun schimbarea antrenorului în chiar anul Cupei Mondiale, Anglia fiind azi o echipă lipsită de idei și ambiție. Turneul celor Șase Națiuni a fost execrabil în 2023, când pierd pentru al treilea an consecutiv în fața Scoției și sunt efectiv dezmembrați de Franța, 10-53 pentru cea mai grea înfrângere acasă din istorie.
Dincolo de pregătire, vasta majoritate a jucătorilor englezi provin din campionatul intern, iar Premiership Rugby s-a confruntat cu serioase probleme financiare, trei cluburi (Wasps, Worcester Warriors și London Irish fiind practic falimentare). Imposibil să nu se transmită și asupra jucătorilor toate aceste probleme extrasportive. Nu-i de mirare dominația la care au fost supuși în ultimii doi-trei ani de către echipele franceze și irlandeze în cupele europene.
Plusuri:
- Revenirea din toamna lui 2022 în fața All Blacks, un spectaculos 25 egal, și chiar înfrângerea din deplasare din martie 2023 în fața Irlandei, au arătat că echipa se poate mobiliza și ține piept oricărui adversar; englezii n-au uitat să joace rugby, cineva trebuie doar să-i impulsioneze și să le reamintească cum se face; nu știu dacă va reuși într-un decurs așa scurt, dar antrenorul Steve Borthwick e creditat de federație (Rugby Football Union), care promite să-l păstreze pe termen lung; uneori liniștea stabilității aduce dividende și pe termen scurt;
- Cele trei uverturi, Owen Farrell, George Ford și Marcus Smith sunt suficient de compatibili cât să-i vedem pe toți trei pe teren: Ford nr. 10, Farrell nr. 12 și Smith nr. 15; ar fi cea mai creativă și imprevizibilă combinație din rugbiul mondial, cei trei fiind în stare să declanșeze panica pentru orice apărare adversă; totul e ca înaintarea să le ofere dacă nu dominare, măcar un echilibru;
Minusuri:
- Nimic nu pare a se lega în jocul Angliei și, așa cum e obișnuința în rugby, problema pleacă de la jocul înaintașilor; când primii 8 nu funcționează, imposibil să meargă ceva; mai departe, pentru ca acești 8 să se lege, e necesar ca primele două linii să fie stabile; în aceste prime două linii, unde e important să ai și jucători cu experiență, aceștia sunt cam toți trecuți nu doar de prima tinerețe, ci și de apogeul carierei; Dan Cole sau Joe Marler nu mai sperie pe nimeni la linia I, iar Maro Itoje, unul dintre cei mai inteligenți jucători ai planetei, nu mai are prezența în joc a anilor trecuți;
- Owen Farrell, omul pivotal al echipei în ultima decadă, aflat pe punctul de-a depăși recordul de puncte al lui Jonny Wilkinson, are parte în ultima vreme de prea multe controverse; își urmează clubul în a doua divizie engleză după ce Saracens e retrogradată pentru nereguli financiare în 2019, recent are parte de o întreagă saga după ce e eliminat într-un meci de pregătire cu Țara Galilor, inițial nu primește suspendare, decizia stârnește un val de critici, apoi e totuși suspendat și nu va juca la primele două meciuri ale Cupei Mondiale;
Jucători de urmărit: Theo Dan, talonerul lui Saracens cu origini românești, și fundașul Freddie Steward, doi jucători de doar 22 de ani; primul o mare speranță, al doilea deja o certitudine de la alonja celor 26 de selecții.
Argentina
Acum patru ani erau trași în cea mai complicată grupă, cu Anglia și Franța, și n-au reușit accederea în sferturi. Au pierdut la limită chiar meciul inaugural, 23-21 cu Franța și acolo s-a încheiat practic drumul. Acum iar joacă meciul decisiv la debut, însă înfruntările următoare le sunt la îndemână și Los Pumas au un traseu favorabil, fiind după părerea mea cea mai competitivă echipă dintre cele ale grupelor C și D.
14 noiembrie 2020 rămâne ziua de referință a ultimilor ani, când înving Noua Zeelandă la Sydney pentru a închide lista echipelor de Tier I pe care nu le bătuseră. Repetă performanța doi ani mai târziu, la Christchurch, în Insula de Sud a Noii Zeelande. Dincolo de aceste partide și de victoria entuziasmantă cu Anglia de pe Twickenham, din toamna lui 2022, argentinienii nu au impresionat. Pierd pe linie cu Springboks, își împart victorile cu Wallabies aflați în pierdere de putere, în tururile de toamnă din Europa sunt clar înfrânți.
Suișurile și coborârile au legătură cu desființarea în pandemie a francizei Jaguares, echipa de Super Rugby la care activau mai toți jucătorii argentinieni de vârf. Risipiți apoi în cele patru zări, jucători de valoare certă nu reușesc să aibă coeziunea celor mai bune echipe mondiale. L-au adus la timonă pe fostul antrenor al Australiei Michael Cheika, un om cu reușita în ADN: deschizătorul de drumuri pentru Leinster, cel mai de succes club provincial al Irlandei, obține o victorie istorică în 2014 în Super Rugby pentru australienii de la Waratahs și îi duce pe Wallabies pe locul doi mondial în vremurile dominației strivitoare a All Blacks de acum 8-10 ani. Alături de legenda Felipe Contepomi, antrenorul secund, ce va și prelua echipa după Cupa Mondială, are obligația de a-i duce pe Los Pumas într-o altă semifinală mondială.
Plusuri:
- Structura defensivă la care încă lucrează, imperfectă, dar ce pare a arăta direcția viitorului: argentinienii încearcă să aducă cât mai puțini jucători la grămada spontană, ideal să placheze folosind un singur jucător; riscurile sunt evidente, dar beneficiul e că rămân mai mulți oameni disponibili să formeze perdeaua defensivă, una ce lasă astfel mai puține goluri;
- Emiliano Boffelli, unul dintre cei mai buni jucători de pe liniile dinapoi din lume (evoluează fundaș ori aripă) și, după părerea mea, cel mai bun transformer la ora actuală; solid în apărare, impecabil pe mingile înalte, cu contribuție semnificativă în atac, Emiliano Boffelli îi poate duce aproape de unul singur pe argentinieni în sferturi;
Minusuri:
- Deși au marcat în ultimii ani borne importante, pumele par încă blocați mental în fața adversarilor mai importanți și nu reușesc să se ridice la puterea de concentrare a adversarilor; în meciurile decisive, diferența e dată de o minge scăpată sau un placaj ratat;
- Încă nu și-au curățat jocul de erori și continuă să fie indisciplinați; marile meciuri se câștigă oferind penalități numărate cu o singură cifră și ferindu-te de cartonașe; argentinienii nu prea se pricep să facă nici una, nici alta;
Jucători de urmărit: Juan Martín González, flankerul de 22 de ani de la Saracens, un jucător de linia a III-a ce aleargă și pune pe picior greșit apărătorii prceum o aripă, dar care va fi mereu și în jurul grămezilor spontane, unde focul arde cel mai tare.