Guru-ul jurnalismului de fotbal tacticizat, Jonathan Wilson, anunţa într-un articol superb de anul trecut că cei mai importanţi jucători în fotbalul modern au devenit fundaşii laterali. E o concluzie pe care a tras-o prima dată Jackie Charlton după WC ’94 şi de atunci încoace Cupa Mondială a ajuns la echipa cu cea mai bună pereche de fundaşi de bandă: în 1994 Brazilia i-a avut pe Jorginho şi Branco; în 1998 Franţa pe Lilian Thuram şi Bixente Lizarazu; iarăşi Brazilia în 2002 pe Cafu şi Roberto Carlos; şi în fine Italia în 2006 pe Gianluca Zambrotta şi Fabio Grosso.
Plecând de la premiza că echipa cu cei mai buni fundaşi laterali va ipoteca trofeul şi anul ăsta, vă propun să disecam favoritele din această perspectivă.
Brazilia are, e drept, cei mai buni doi fundaşi de bandă din lume. Necazul e că Maicon şi Dani Aleves joacă pe aceeaşi parte. Pe stânga Bastos nu e la „si altii” dar joacă extremă la Lyon şi s-ar putea să aibă probleme când va avea de-a face cu un mijlocaş care să-i testeze abilităţile defensive.
La spanioli, marginile defensivei sunt principalul motiv de îngrijorare într-o echipă foarte bine echilibrată de altfel. După cum spuneam şi aici, Sergio Ramos e prins câteodată cam prea sus, în timp ce Capdevila nu e tocmai un funaş stânga de clasă mondială. Nu ştiu dacă-l văd pe Capedevila blocându-l pe Robben spre exemplu.
Argentina pare o farsă din acest punct de vedere, în primul rând pentru că Maradona a decis că n-are nevoie de fundaşi laterali de meserie, în al doilea rând pentru că pare decis să joace cu o extremă, Jonas Gutierrez, în flancul drept al apărării. Ce a ieşit s-a văzut, cu Obasi şi Odemwingie terorizându-l pur şi simplu pe Jonas, care a părut rătăcit complet în acea poztitie.
Olanda merge pe o pereche diametral opusă. În stânga e bătrânul Gio van Bronckhorst, care la 35 de ani, lent şi imobil, e călcâiul lui Ahile al echipei Oranje. În dreapta va fi van der Wiel, un puşti mercurial de la Ajax, desemnat „Tânărul jucător al anului 2010” în Olanda, şi care e considerat urmaşul de drept al lui Michael Reiziger.
Nemţii, care au dansat aseară pe lângă rigizii australieni, îl au pe Phillip Lahm, care vine imediat după Maicon/Dani Alves în aprecierea lumii fotbalistice. Partea stângă e ceva mai vulnerabilă, ţinând cont că l-am văzut pe Badstuber depăşit de câteva ori în sezonul trecut de Champions League, cel mai evident pe Old Trafford, când Valencia l-a umilit în prima repriză.
Şi acum vă întreb: de ce nu Anglia? Eu mă încăpăţânez să cred că Ashley Cole e cel mai bun fundaş stânga din lume, controlând mult mai fîn mingea decât Evra pe faza de atac. Îl acompaniază Glen Johnson, care împotriva Statelor Unite şi-a creat mai multe şanse decât Rooney.
Calitatea fundaşilor laterali ai Angliei e subminată însă de problemele din zona centrală. King e indisponibil trei săptămâni şi ratează restul Mondialului. Asta îl lasă pe Capello cu doar trei fundaşi centrali: Terry, Carragher şi Dawson. Ăştia să fie oamenii care să-i anihileze pe Villa şi Messi, when push comes to shove? Mă îndoiesc.