De ce tineti cu cine tineti?

E genul de întrebare care m-a împins către masterul pe care l-am făcut la Londra. Voiam să înţeleg ce-l face pe Petrică din Chitila să ţină cu Chelsea, şi să mai şi plătească 50 de euro pe un tricou cu Lampard care pe Adidas i-a costat 5 euro să-l producă. Eu pot să vă spun ce cred sociologii, pot să vă spun ce cred eu, dar de lămurit de ce ţineţi cu cine ţineţi doar voi puteţi să mă lămuriţi.

Rămâi în perimetru!

În Anglia, regula nescrisă a fotbalului e: Support your local team!. Nu poţi să fii suporter autentic decât prin sânge şi/sau prin glie. Adică dacă bunicul tău a ţinut cu West Ham, taică-tău a ţinut cu West Ham, iar tu ai crescut în estul Londrei cu poveştile vecinilor despre alunecările lui Bobby Moore. Nu poţi să ţii cu West Ham dacă eşti născut în Birmingham. Nu se face.

Cine ignoră regula asta, indiferent de divizia în care a ajuns să se scufunde echipa locală, trece drept impostor şi devine un paria al pub-urilor, pentru că a dat loialitatea pe bragging-rights.

Trup și suflet pentru culori

Asta se întâmplă în Anglia. În România e aproape împotriva firii să ţii cu echipă locală. Cu excepţia celor câteva oraşe cu tradiţie fotbalistică, Timişoara, Craiova, Argeş, lumea şi-a căutat o echipă „adevărată” cu care să ţină, adevărată însemnând una care să câştige chestii. De fiecare dată când sunt întrebat cu cine ţin, şi răspund Poli Iaşi, urmează inevitabil întrebarea: „Bine, dar cu cine ţii, dintre astea mari?”, ca şi cum afilierea faţă de o echipă mică e inadecvată. Or, după ce am cunoscut domni respectabili cu abonamente vechi la Crystal Palace sau Swindon, știu că asta e o aberație.

In paranteză fie spus, nu prea mai țin nici cu Poli Iași, pe motiv ca nu prea mai există. Găinăriile cu damf politic m-au îndepărtat de echipă. Nu mai e echipa mea, e doar una care se întâmplă să joace în Iași.

Nu e o coincidenţă că aproape un român din doi ţine cu echipa care a câştigat cele mai multe chestii de-a lungul timpului. Când Steaua venea să joace în Copou, vedeam un public alienat de nişte tensiuni interioare, unii cu jobenuri roş-albastre ajungeau să strige „Iaşu’€™, Iaşu’”, alţii cu fulare cu Poli înjurau când Bănel şi-a dat autogol, o masă de oameni care nu prea mai ştiau cu cine ţin de fapt.

Glory-hunters made in Tecuci

Dacă englezii tind să ţină cu echipă locală, românii tind să ţină cu echipa care câştigă. Trebuie că suntem cea mai „glory-hunting” nație de pe pământul ăsta. Cum altfel să-ţi explici faptul că o echipă obscură din Cluj, care acum un deceniu avea maxim câteva sute de suporteri, a aspirat în acest timp 7% din microbiştii români. Cu 2%, Urzicenii au mai mulţi suporteri decât Argeşul, U Cluj sau Petrolul.

De-localisation of fandom may previously have been an ‘accident’ of television coverage, but it is now central to top English clubs’ profit maximisation, whose relationships with their communities decline as they consciously seek out the most lucrative markets for tickets and merchandise non-local fans spend the most per capita per visit. (Rex Nash)

Hai Focşaniul, Dinamo si Chelsea!

Dar fotbalul românesc e limitat. Ok, ţii cu Minerul Lupeni, dar ştii că n-o să ia niciodată campionatul, aşa că ţii şi cu Steaua/Dinamo/Rapid. Ţii cu una din ele, dar ştii că abia mai prind o primăvară europeană, aşa că ai nevoie şi de o echipă „de Liga Campionilor”. Anglia e la îndemână pentru că îţi dă sentimentul că iei parte la o cultură autentică cu tradiţii autentice. Fotbalul e genuin, de la mama lui, nu o pastişă ieftină ca la noi.

Ştii să fredonezi YNWA, ai auzit de un moş zis Shanks, Gerrard nu mai e Gerrard, e Stevie G pentru tine -€“ ai bifat deja toate bornele unui kopite din Balcani. Un fan-satelit, cum te-au numit cercetătorii. Ce-i ăla kopite?… hai nu mă plictisi!

To support a club 1,000 miles away in a foreign country would be the mark of ‘glory-hunters’. (Rex Nash)

Nu mi-o luaţi în nume de rău! Ştiu că împărtăşim aceeaşi pasiune pentru fotbalul englez, şi n-aş îndrăzni să vă jignesc. Unii dintre voi țineți cu o echipa dinainte să mă fi născut eu (you know who you are). Nu despre voi vorbeam mai sus, dar fără îndoială ştiţi pe câte unul sau altul care să se înscrie în portretul robot.

Întrebarea rămâne: de ce ţineţi cu cine ţineţi? Povestiţi-mi, faceţi-mă să înţeleg. Nu doar anglofilii, toţi care ţineţi cu vreo echipă, de la noi sau de la ei.

Dar ca s-o fac pe avocatul diavolului până la capăt, mărturisesc că cele mai frecvente explicaţii mi se par nelegitime. Ţii cu Juve pentru că te-au fermecat în anii ’90, cu trei (parcă trei erau) finale de Ligă la rând? Nu se ţine, pentru că dacă ţii cu ei pentru că jucau cândva un fotbal bun, ce te faci acum când îi ţine la respect Poznan? Ţii cu Realul pentru că ţi-a plăcut Raul? Înseamnă că acum te-ai dat cu Schalke, aşa ar fi logic.

Lămuriţi-mă aşadar, ce-i cu loialitatea asta aparent ilogică? Ce vă mână în luptă?

Sursa foto: Flickr, alexanderwrege