Faptul că Anglia a început nesigur Mondialule mai degrabă un semn bun: şi în 1966 au remizat cu Uruguayul în prima partidă, iar în 1990, când au ajuns în semifinale au terminat la egalitate cu Irlanda.
Anglia a început practic partida de la 1-0, după ce Gerrard, care ţâşnise pe bulevardul lăsat liber de fundaşii centrali americani, a fost servit perfect de Heskey şi a împins subtil mingea pe lângă Tim Howard. După gol, Anglia s-a retras în carapace, dezamăgind prin mentalitatea de echipă mică care încearcă să conserve tot meciul un avans minim. Jucând prea retras şi pasând execrabil, Anglia a cedat posesia mult prea uşor în prima repriză.
Egalarea a venit după un şut de rutină al lui Clint Dempsey, scăpat agonizant de Rob Green în plasă. Gafa surprinde doar pe cine n-a urmărit-o pe West Ham sezonul asta – Green e jucătorul din Premier League care a făcut cele mai multe greşeli din care a rezultat un gol în sezonul 2009/2010. Nu pot decât să sper că Hart va primi în sfârşit „a fair crack of the whip”.Anglia a arătat mult mai bine după pauză, şi ar fi trebuit să lovească decisiv, dar Heskey şi Lennon au fost neatenţi la finalizare. La yankei, a impresionat Onyewu, care deşi a jucat doar o jumătate de oră la Milan sezonul ăsta, a fost omul meciului aseară, după mine.
Un meci ezitant de debut pentru Anglia, din care mă feresc să trag o concluzie abruptă. E adevărat, Anglia va trebui să crească foarte mult în joc dacă are de gând să prindă măcar o semifinală. Pe de altă parte, când se trage linie, Anglia a avut posesia mai bună, a avut ocaziile mai mari şi a luat gol doar pe o greşeală uriaşă de portar.
Capello a spus după meci că a văzut multe lucruri pozitive, şi doar rezultatul e negativ. Fără îndoială, o declaraţie corectă politic dar care nu reflectă în nici un fel problemele, şi nu-s puţine, ale Albionului:
– King are o problemă la aductori şi a fost nevoit să iasă la pauză. Carragher a fost absolut oribil, luând galben la câteva minute după ce a intrat şi fiind lăsat în urmă aproape la fiecare fază de un atacant care se chinuie să prindă prima echipă la Hull. Îl vede cineva pe Carra făcându-i faţă lui Higuain, că să nu zic David Villa? Absenţa lui King lasă axul central al apărării pe mână unui cuplu de fundaşi extrem de vulnerabil în faţă jucătorilor de viteză. E cea mai mare problemă a Angliei în momentul ăsta.
– după 10 ani de căutarea a compatibilităţii, Gerrard şi Lampard tot nu reuşesc să funcţioneze împreună, în sensul că nu reuşesc să joace amândoi bine. Ieri Stevie G a fost cel mai bun englez de pe teren, însă Lamps a fost anonim şi a pasat neglijent. Din fericire, va intra Barry şi mijlocul Angliei ar trebui să se ridice la nivelul numelor care-l compun.
– Heskey a fost exact jucătorul pe care îl ştia toată lumea: altruist, a câştigat majoritatea duelurilor aeriene, a păstrat excelent posesia şi a dat pasa decisivă. Rămâne însă jucătorul care are nevoie de 5-6 ocazii singurul cu portarul că să dea un gol. Celălalt atu al lui Heskey e că îl face pe Rooney să joace mai bine, dar ieri n-a fost cazul. Rooney a fost izolat într-un rol static şi absent o mare parte din meci.
– Milner a atins mingea doar de două ori și a faultat de tot atâtea ori, obligându-l pe Capello să-l scoată prematur. Aş fi fost mult mai curios să-l văd pe Joe Cole în locul lui, nu pe SWP, dar cred că mijlocaşul lui Chelsea va avea şansa lui la un moment dat. Milner mi-e frică că a consumat deja tot creditul pe care Capello i l-a acordat.
În următoarele meciuri din grupă Anglia nu poate avea probleme (deși nici nu va defila), dar mai departe Capello trebuie să rezolve cumva neajunsurile astea. Un punct de plecare ar fi abandonarea acestui rigid 4-4-2, care-l obligă să joace cu un al doilea vârf de calitate îndoielnică.