– Arsenal a demolat-o pe Blackpool într-unul din cele mai dezechilibrate meciuri pe care le-am văzut vreodată în Premier League. Un meci ca-n curtea şcolii, cu vlăjganii de la liceu alergandu-i pe prichindeii de gimnaziu. Măsura naivităţii oaspeţilor e dată de numărul faulturilor, doar două într-un meci în care au fost călăriţi bine de tot. “If that is how my team plays one day, I will be absolutely delighted, the pace and movement was terrific, it was a joy to watch. It was an absolute education, a masterclass – but we have to learn quickly “ a spus Holloway. O lecţie de cotonogeală nu le-ar strica.

– Theo Walcott a bifat primul hat-trick din carieră de club, fiind implicat în mai toate fazele periculoase ale gazdelor. La MOTD, Alan Hansen a trecut drept cârcotaş resentimentar pentru că a încercat să mai domolească entuziasmul á la Zagreb în privinţa lui Walcott. Hansen remarca, şi tind să fiu de acord cu el, că Walcott rezolvă excelent fazele instinctuale, în care n-ar nici măcar o zecime de secundă să ia o decizie. Când are însă timp la dispoziţie, aproape de fiecare dată ia decizia greşită, fapt care s-a văzut şi sâmbătă în câteva rânduri.

– Gareth Bale este în mod oficial cel mai bun jucător de picior stâng din Premier League. A wand of a left foot this lad has. Al doilea gol cu Stoke e de-a dreptul Van Basten-esque.

– Jerome Boateng va debuta pentru City cel mai devreme la sfârşitul lui septembrie. Neamţul se accidentase uşor la genunchiul stâng în amicalul cu Danemarca şi în avionul înapoi spre Manchester, o stewardesă l-a lovit din greşeală cu căruciorul la acelaşi genunchi, agravându-i destul de grav accidentarea se pare.

– După două etape (fără meciul de diseară), cel mai frecvent scor este 6-0. Chelsea, suspecţii de serviciu, au bifat câte un set cu Wigan şi West Brom, Arsenal unul cu Blackpool. Ei bine cealaltă echipă care a reuşit acest scor e Newcastle, care a făcut 43.000 de Geordie foarte fericiţi duminică, umilind-o pe Villa.

– Craig Bellamy a marcat un gol şi a creat alte două la debutul pentru Cardiff împotriva lui Doncaster. Cam asta se întâmplă când un jucător de Champions League e exilat în Championship.

Previous ArticleNext Article