Despre PressOne
“…when bad men combine, the good must associate; else they will fall, one by one, an unpitied sacrifice in a contemptible struggle.” – Edmund Burke
Pe la începutul lui mai, ajuns acasă după fotbal într-o vineri seara, am văzut un apel nepreluat de la Mihnea Măruță. L-am sunat înapoi. Mi-a spus despre un proiect care părea un pic prea frumos ca să fie adevărat. Câteva săptămâni mai târziu, am fost la Cluj și m-am convins că e adevărat. De atunci tot muncim la treaba asta care se cheamă PressOne.
Ce va fi de acum încolo, dacă se va ridica la nivelul așteptărilor, dacă va avea succes sau dacă va fi doar un alt site bine intenționat de care nu știe nimeni, nu pot să vă spun. Ce pot să vă spun e că avem un investitor de bună credință, un redactor șef integru, și o echipă mică de jurnaliști/fotoreporteri/developeri buni. Nu e puțin lucru.
Despre ce caut eu la PressOne
Mihnea căuta un reporter local pe Iași, nu unul sportiv. Să fac ce făcusem de-a lungul timpului, adică să scriu despre fotbal, nici nu s-a pus problema. Așa că am tot schimbat mailuri încercând să vedem cum aș putea să mă integrez în acest proiect.
Îmi place să scriu, dar următorul Viorel Ilișoi nu sunt. Mintea mea merge pe bază de argumente, nu de povești. Lui Mihnea i-a plăcut ce am făcut pe Locuri Comune și așa am ajuns la ideea unui newsletter zilnic de știri. E un format pe care îl înțeleg binișor și ceva ce simt că are are valoare într-o cultură saturată de informații irelevante și efemere. Citesc mai multe texte online decât majoritatea oamenilor și știu că 98% din ce se publică e gunoi, dar mai știu și că există și oaze de civilitate și dezbatere inteligentă și aș vrea ca mai multă lume să afle despre ele. Revista Pressei e doar un email, dar dacă emailul ăsta face viața cititorului doar un pic mai ușoară sau mai plăcută, atunci mi-am făcut treaba
Dincolo de newsletter, care o să fie principala mea responsabilitate, e un free-for-all: explainere, jurnalism local și o serie despre cafea. Am fost aproape să deschid un chioșc de cafea anul trecut, și dacă tot nu s-a întâmplat măcar să put that knowledge to good use.
Despre presa românească
Asta se întâmplă acum: prin deprofesionalizarea presei: bârfa se ridică la rang de adevăr. Cu asta avem de-a face. Voi o să încercaţi să lămuriţi o situaţie. Veţi fi striviţi! Ăsta e amurgul presei. – Cristian Tudor Popescu
Nu eram un cititor de presă românească înainte să-mi devină parte din fișa postului. Doar Dilema, DoR și vreo două-trei bloguri. Lumea cu care vorbesc e dezgustată de ce vede pe siturile mari de presă, de articole și comentarii și reclame și cross-porno-uri, dar să vezi ca jurnalist cum meseria pe care ți-ai ales-o se dizolvă de la an la an e… gutting, ăsta e cuvântul care-mi vine în minte.
Prăbușirea veniturilor ziarelor n-a făcut decât să dea pe față venalitatea oamenilor de presă, de la patroni, la manageri, la ziariști. De-acum știți că nu văd presa doar ca pe un business și un business ca ceva care există doar ca să maximizeze profitul. Însă chiar dacă ar fi așa, umflatul traficului cu orice preț se arată a fi o decizie de business catastrofală acum când valoarea spațiului de publicitate online tinde spre zero.
Despre jurnalism ca vocație
Write without pay until somebody offers pay; if nobody offers within three years, sawing wood is what you were intended for.” – Mark Twain
Când am dat la jurnalism habar n-avem ce înseamnă jurnalismul. Aveam doar o oarecare înclinație către scris, îmi plăcea fotbalul, și gazetăria sportivă părea o meserie agreabilă, judecând după carțile lui Ioan Chirilă. Asta era în 2005, fix acum zece ani. Dar în ăștia zece ani presa s-a schimbat mai mult decât în cei 100 de dinainte. Puține industrii de-a lungul istoriei au fost “disrupte” atât de violent într-un timp atât de scurt.
În ultimii doi ani am căutat să înțeleg cum funcționează presa, și cred că am o idee destul de bună, even if I say so myself. Însă cu cât înțeleg mai bine direcția în care se duce jurnalismul, cu atât mă văd făcând altceva pe termen lung.
Îmi dau seama că sunt inadecvat pentru industria asta nu doar prin temperament dar și prin felul meu de a înțelege lumea și viața. Așa că atunci când primesc sfaturi despre ce-ar trebui să fac, care în general implică compromisuri de un fel sau altul, întreb două lucruri: (1) Înțelegi jurnalismul mai bine decât mine? și (2) Avem aceleași idei despre ce contează în viață? Răspunsul nefiind aproape niciodată “da” la amândouă întrebările sunt în situația de a refuza să primesc sfaturi legate de carieră. Nu e vorba de mândrie, doar că nu pot să-i las pe alții să ia deciziile astea pentru mine.
Despre griji
The web is bad for writers, he said, who are too exhausted by the pace of an endless news cycle to write poised, reflective stories and who are paid peanuts if they do. It’s bad for publishers, who have lost advertising revenue to Google and Facebook and will never make enough from a free model to sustain great writing. And it’s bad for readers, who cannot absorb information well on devices that buzz, flash and generally distract. – John R. MacArthur
Șansa de a fi parte din ce se întâmplă la PressOne a fost de nerefuzat. Și am de gând să pun tot ce știu să fac în slujba acestui proiect. Dar dincolo de asta, exista presiuni structurale legate de ritmul frenetic de publicare în online, care fac scrisul edificator dificil și care duc inevitabil la burnout. Asta e ceva la care mă gândesc destul de mult.
Alt lucru la care mă gândesc e că oamenii în general n-au timp pentru cuvinte, idei și cultură, iar cei care au caută lucrurile astea în cărți și eventual în reviste. Nu e o întâmplare că lumea plătește cu bucurie pentru cărți și reviste, dar nu pentru ziare devenite situri. Genul de scris pe care-l găsești în cărți și reviste are substanță pentru că autorii au destul timp să gândească, să scrie și să revizuiască. În online, bagi cărbuni ca să-ți faci norma zilnică de articole, ca situl să-și facă norma de vizualizări și de like-uri. Nu știu cine are de câștigat din asta, oricum nu tu, ca cititor.
Avoid Mount Stupid pic.twitter.com/PrtPoRX3xJ
— Steve Case (@SteveCase) September 15, 2015
Grija mea nu e că n-o să facem treabă bună, ci că s-ar putea să nu fie de ajuns. Nu numai că nu există un model de business validat pentru jurnalismul online, dar în România nu sunt semne că există o piață care să susțină jurnalismul de calitate. În privința asta nu-mi pierd speranța, dar nici nu sunt optimist.
Nu vreau să vă spun că o să facem și o să dregem. Am devenit destul de umil și prudent în privința limitelor mele, dar și ale jurnalismului. Nu am acea încredere temerară în puterea poveștilor, cred că e mai mult mitologie decât realitate. Cât despre proiecte grandioase, era o vreme când Adevărul urma să fie o fabrică de conținut, dar a ajuns un site porno în insolvență. Talk is cheap. Dacă scrii nu doar pentru bani, sau pentru faimă, sau ca să manipulezi, tot ce poți să faci e ce zice Ian McEwan :
I don’t know how to best describe what I do except to say you should work honestly, patiently, true to what you think is right, and hope that other people see the world the way you do.