Alex

anglofil.ro > Articles by: Alex

Oscar vs Mata

By In Premier League

Una dintre polemicile începutului de sezon din Anglia e marginalizarea lui Juan Mata de către Mourinho. Cum ajunge cel mai bun jucător al lui Chelsea din ultimele două sezoane să nu prindă nici măcar banca de rezerve într-un meci cu Fulham? Răspunsul scurt: nefăcând faza defensivă.

Răspunsul lung a venit într-o intervenţie de zece minute a lui Mourinho în direct pe Sky. Portughezul a fost arogant şi revanşard, cum îl ştim, dar a fost totodată sincer şi limpede în privinţa lucrurilor pe care le aşteaptă de la echipa sa.

Întrebat de ce s-a apucat să repare lucruri care nu păreau stricate de la bun început, Mourinho a vorbit despre trecerea de la o apărare joasă cu ieşiri pe contra-atac la un sistem bazat pe posesie şi pressing:

The ideal is always a high block, recover the ball very very fast, to have the ball, to build well and to always have control of the game, to be pro-active and not reactive.

Bun, dar ce treabă are asta cu Mata? Mourinho a spus că ştie statisticile sezonului trecut (Mata a adunat de trei ori mai multe goluri şi pase decisive decât Oscar), dar că e nedrept să compari un număr zece cu un mijlocaş lateral care are în grijă un flanc întreg.

Portughezul a sugerat a Mata a fost privilegiat, pentru că două blocuri de câte patru oameni au făcut muncă de jos în spatele sau. Or în viziunea lui Mourinho, nimeni nu e mai presus de munca de jos. Întrebat ce face Oscar în plus faţă de Mata, Mourinho a spus că brazilianul aleargă şi presează. Asta după ce confirmase vineri că Oscar e punctul fix din linia ofensivă a lui Chelsea:

I want to build with Oscar as my No. 10. I want the other two players, from the side, to adapt to that reality and learn now to do things that they were not ready to do before.

E limpede unde bate Mourinho. El speră că prin mutarea lui Oscar în centru va câstiga travaliu fără să piardă creativitate. Iar dacă Mata învaţă să facă faza defensivă, atunci Chelsea câştigă creativitate în banda dreaptă fără să piardă travaliu. Dacă Mata nu se adaptează, atunci Schurrle, De Bruyne sau Willian abia aşteaptă să-i ia locul.

Ceea ce în teorie pare un win-win, pe gazon s-ar putea să devină un lose-lose. Oscar a desfăcut apărări ca ale lui Hull sau Fulham, dar e în stare s-o facă şi cu Man City sau Bayern? Iar Mata, deşi nu e tocmai un muncitor, a creat în sezonul trecut o treime din golurile lui Chelsea. Abilitatea asta de a face golurile să se întâmple rămâne o calitate mult mai rară decât cea de a alerga şi a face alunecări.

Etica flexibilă a lui Mourinho

By In Premier League

Un gând scurt despre tevatura cu Rooney. Întrebat la începutul lui iulie dacă l-ar vrea pe Rooney, Mourinho răspundea:

It’s a funny, tricky question because from the ethical point of view, I cannot speak about players from other teams.

Două oferte refuzate mai târziu:

“We are trying to get a player that a manager told: ‘You will be a second option.’ (…) Was he actually saying it was Moyes’s fault Rooney wanted to leave? “Of course,” he replied.

Unele lucruri, cum ar fi etica lui Mourinho, sunt flexibile. Altele, cum ar fi nemulţumirea lui Rooney, nu prea. Acum trei ani, Rooney voia să plece de la United. Era nemulţumit că Man Utd nu mai aduce jucători de cel mai înalt nivel. Fergie i-a făcut pe plac şi a adus cel mai bun atacant care era pe piaţă. Care atacant, i-a luat locul în prima echipă. Asta iarăşi l-a nemulţumit pe Rooney, care a mai predat o cerere de transfer la finalul sezonului trecut.

Toată povestea asta e un triunghi de interese nealiniate. Rooney vrea ce-i mai bine pentru el, Mourinho ce-i mai bine pentru Chelsea. Întâmplarea face că e același lucru. Doar că în cale le stă David Moyes, care are tupeul să vrea şi el ce-i mai bine pentru clubul lui.

Cristea

By In Vintage

Când ţii cu Poli Iaşi, momentele de bucurie pură sunt… few and far between. La începutul anilor 2000 Politehnica ajunsese în Divizia C. Rebrănduită, cu un antrenor nou şi investiţii decente, Poli aproape face nefăcuta de a promova back-to-back în Divizia A. Zic nefăcută pentru că toată lumea ştie că o echipa ţinută de primărie n-are voie să promoveze decât în ani electorali, cum s-a şi întâmplat în sezonul următor.

După un deceniu de jucat la matineu, Politehnica nu s-a acomodat cu diferenţa de fus orar, aşa încât după şapte meciuri Poli era pe ultimul loc cu doar două puncte. Pleacă Simionas, vine Ionuţ Popa. Primul meci al lui Popa: deplasare pe Ghencea. Orice înfrângere la mai puţin de trei goluri, ar fi trecut drept un rezultat bun. Şi totuşi, cum-necum, Steaua ratează din toate poziţiile în timp ce Iaşul dă gol la singurul şut pe poartă. Nu ţin minte un gol care să-mi fi dat mai multă bucurie.

Adrian Cristea, căpitanul echipei la 20 de ani, fusese până atunci secretul știut numai de ieşeni. Avea şut, avea dribling, avea viziune. Genul de jucător pe care Copoul îl dă o dată la 20 de ani. Fusese meciul lui. He had arrived. Mai am şi acum într-un sertar, cronica din Gazetă, scrisă de Manolo Terzian.

IMG_20130731_123939

Au trecut aproape nouă ani de atunci. Meciurile se dădeau pe Telesport şi Naţional TV. FC Naţional era pe primul loc. Şi Adrian Cristea avea toată cariera în faţă.

The saddest thing in life is wasted talent, and the choices that you make will shape your life forever. (A Bronx Tale)

Gazeta Sporturilor în anii ’20

By In Jurnalism

Primul număr din Gazeta Sporturilor apare pe 14 septembrie 1924, într-o duminică. Ziarul apare pe fondul entuziasmului generat de Jocurile Olimpice de Vară de la Paris, fapt lămurit încă de la prima ediţie:

Se simţea nevoia unui mare ziar popular, care să canalizeze mişcarea, servind tineretului în formaţie îndrumările necesare. Astăzi când publicaţiile duc zile negre avem curajul să scoatem la lumină marele ziar popular atât de necesar vieţei sportive. O facem în interesul binelui obştesc.

DSC06086

La vremea respectivă, fotbalul era sportul care venea din urmă, dar boxul, ciclismul şi hipismul dominau încă paginile Gazetei. Sportul cel mai afectat de popularitea fotbalului a fost însă oina:

DSC06107

În primii ani ai Gazetei, fotbalul era un sport amator, fără un campionat naţional şi o federaţie, dar cu meciuri regulate între echipe care ţineau de şcoli dau de fabrici. Vocabularul fotbalistic era cât se poate de englezit: jocul era numit football asociaţie, meciurile erau match-uri, mijlocaşii erau halfi, iar henţul se chema hands.

Despre începuturile fotbalului de la noi mai citisem în cărţile lui Ioan Chirilă, dar ce nu ştiam, probabil din cauza cenzurii comuniste, e că în primii anii fotbalul a fost adoptat în special de comunitatea evreiască. Iaşul avea, spre exemplu, patru echipe la acea vreme: Concordia, Fulmen, Hacoah, Macabi. Ceea ce e oarecum de înţeles ţinând cont că aproape jumătate dintre locuitori erau evrei, dar aproape fiecare oraş în care se juca fotbal mai serios avea câte o Macabi.

DSC06099

Dacă azi nu mai recunoaştem nici una din echipele anilor ’20 de la noi, în Anglia nu s-au schimbat prea multe, după cum se vede:

DSC06103

Deşi tonul şi scriitura erau mult mai sobre acum 90 de ani, primele Gazete semănau totuşi cu cele de astăzi mai mult decât va imaginaţi. La mica publicitate se vindeau motociclete Harley Davidson şi maşini Chevrolet:

DSC06095

Dar alte branduri s-au pierdut intre timp:

DSC06159

Rubrica de can-can era mult mai mică, dar la fel de preocupată de viaţă de noapte a fotbaliştilor:

Xifando, Căpăţână şi Boby formează cel mai nou terţet sportiv monden. La balul Juventusului o adevărată competiţie de dans între cei trei crai a atras atenţia publicului şi captivat o blondă cu ochi albaştri.

Iar tabloidelor nu le-a luat multă vreme să se prindă că titlurile senzaţionale vând:

DSC06157

To be continued…

Summer readings

By In Recomandari

Povestea World Series-ului din 2003, când un bluff colosal (deşi neinspirat după umila mea părere) a făcut pokerul să explodeze în mainstream:

There’s a saying that the only thing more interesting than a poker player is the person sitting next to them. It was a unique breed of person who decided to become a professional poker player. Everyone had an interesting story how they got to that seat. And we were confident that was going to resonate.

Un articol despre ultimele proiecte ale lui Albert Adria, care încearcă să umple golul lăsat de mult mai celebrul său frate în gastronomia moleculară:

That sleight-of-hand is at the core of the nearly four dozen courses served at 41 Degrees. During the night’s journey, you will eat tree branches made out of marshmallows, caviar made from hazelnuts, walnuts made from white chocolate, pearls fashioned from black sesame, beans made out of a puree of beans, noodles out of sea cucumbers, octopus made from purple corn, and, most famously, wobbly olive spheres made from pureed olives and olive oil. By the time the bill comes, you’re surprised to find out that it’s not printed on white asparagus.

ESPN-ul are un reportaj despre faţa urâtă a fotbalului italian, cea despre care rar se scrie din mijlocul peluzei:

“Somebody will call me a monkey in front of the referee,” he says. “I turn to the referee and say, ‘Did you hear what he said?’ The referee says I should keep quiet. That is what the referee tells me. Are you kidding me?”

Păstrând ce-i mai bun la sfârşit, iată mărturia suprarealistă a bucătarului personal al lui Kim Jong Il, unul dintre puţinii who lived to tell the tale:

Kim had also established an institute dedicated to his longevity. Its staff of 200 approved every element of Kim’s diet. Each grain of Kim’s rice was hand-inspected for chips and cracks—only perfectly shaped rice, grown in North Korea, was approved. According to Fujimoto, the rice had to be cooked over wood harvested from Mount Paektu, the sacred mountain where, North Korean propaganda claimed, Kim was born under a double rainbow and a newly born star. All were impressed when Fujimoto served the freshest meal of all: still-living fish he’d fillet alive by cutting around the organs—a skill he’d learned while working at Japan’s Tsukiji fish market.