Când ţii cu Poli Iaşi, momentele de bucurie pură sunt… few and far between. La începutul anilor 2000 Politehnica ajunsese în Divizia C. Rebrănduită, cu un antrenor nou şi investiţii decente, Poli aproape face nefăcuta de a promova back-to-back în Divizia A. Zic nefăcută pentru că toată lumea ştie că o echipa ţinută de primărie n-are voie să promoveze decât în ani electorali, cum s-a şi întâmplat în sezonul următor.

După un deceniu de jucat la matineu, Politehnica nu s-a acomodat cu diferenţa de fus orar, aşa încât după şapte meciuri Poli era pe ultimul loc cu doar două puncte. Pleacă Simionas, vine Ionuţ Popa. Primul meci al lui Popa: deplasare pe Ghencea. Orice înfrângere la mai puţin de trei goluri, ar fi trecut drept un rezultat bun. Şi totuşi, cum-necum, Steaua ratează din toate poziţiile în timp ce Iaşul dă gol la singurul şut pe poartă. Nu ţin minte un gol care să-mi fi dat mai multă bucurie.

Adrian Cristea, căpitanul echipei la 20 de ani, fusese până atunci secretul știut numai de ieşeni. Avea şut, avea dribling, avea viziune. Genul de jucător pe care Copoul îl dă o dată la 20 de ani. Fusese meciul lui. He had arrived. Mai am şi acum într-un sertar, cronica din Gazetă, scrisă de Manolo Terzian.

IMG_20130731_123939

Au trecut aproape nouă ani de atunci. Meciurile se dădeau pe Telesport şi Naţional TV. FC Naţional era pe primul loc. Şi Adrian Cristea avea toată cariera în faţă.

The saddest thing in life is wasted talent, and the choices that you make will shape your life forever. (A Bronx Tale)

Previous ArticleNext Article

This post has 334 Comments

334
  1. Pe Stanciu crede-ma ca nu trebuie sa-l duca printul la sprituri. Daca nu-l “acapareaza” capitala poate ajunge jucator de nationala.

  2. Îmi amintesc că, la un moment dat, chiar şi Acasă TV transmitea meciuri din Divizia A. Nu ştiu dacă a prins perioada aia, dar dacă ar fi prins-o, cu siguranţă acolo dădea cel mai bine Cristea. Eu zic că a ajuns unde îi e locul, la cel mai telenovelistic club din România, la clubul cu staff-ul administrativ format, parţial, din puşcăriaşi şi puşcăriabili, la clubul care are manelişti (şi la propriu şi la figurat) în staff-ul tehnic, la clubul al cărui purtător de cuvânt pare a fi o „sexy-impresară”.

    Mult succes, Cristea! Bine că nu te-ai întors la noi!

  3. Păi n-ai cum să-mi răspunzi. Patronul e la puşcărie, condamnările penale există, Piţi Talent e pe bancă, Reghecampf merge cu nevastă-sa la lăutari şi se laudă cu asta, Prodanca vorbeşte în numele clubului. Cum să-mi răspunzi?! Ar fi culmea culmilor să îndrăzneşti să pretinzi că e altfel situaţia.

    Sigur, n-am nimic cu ceea ce înseamnă Reghecampf ca antrenor (clar cel mai bun din România), dar una n-o exclude pe cealaltă. Capacitatea profesională diferă de caracter. Să nu uităm că, totuşi, el a fost un neica nimeni ca fotbalist. A câştigat un titlu cu Steaua şi două meciuri importante în Europa, iar acum se crede cel mai bun din istoria fotbalului românesc. Îşi permite, alături de (încerc să găsesc un cuvânt mai puţin dur) creatura aia pe care a luat-o de nevastă, să îi ia peste picior pe Dinu, Piţurcă sau Iordănescu.

    Despre jucători n-am ce comenta. Ei reprezintă o categorie aparte. Aproape toţi sunt la fel din punct de vedere al capacităţii intelectuale, inclusiv străinii. Aproape, pt. că există şi pe la noi un Ionuţ Badea (acum e antrenor, dar omul e foarte inteligent şi citit) sau pe la ei un Lamps.

    E greu să fii dinamovist şi a fost mereu, dar prefer să-mi port crucea asta decât să accept să iau tonul şi să mă reprezinte, la modul general, o jigodie ca Stoica Mihai. Scuzată să-mi fie exprimarea dură, dar cum altfel să descrii un individ care loveşte în stânga şi-n dreapta, inclusiv în propriii suporteri?

    Nu uita că rezultatele sunt trecătoare. Nu tremur de frică, stai liniştit. Accept că e posibil să pierdem iar. O să fiu la stadion, deşi ştiu că există acest mare risc. Şi o să fiu la stadion şi in retur, şi campionatul viitor şi campionatul celălalt.

    Totuşi, cu ce schimbă situaţia lui Dinamo (bani puţini, echipă moale) faptul că Steaua e un club manelist în cadrul căruia clientul fidel al lui Capatos se încadrează perfect?

  4. Absolut nicio relevanţă n-are ce se întâmplă la Dinamo. Spune-mi un singur lucru din ce a zis Cosmin despre Steaua care nu e adevărat.

  5. ce a scris cosmin despre steaua este o mizerie, din cauza ca l-au luat pe cristea. e o postare care nu-i face cinste, e o iesire umorala de suporter dinamovist, suparat ca ai lui sunt la ani lumina in spatele unui “club de manelisti” (de parca steaua ar fi singurul club de fotbal unde se asculta manele – fie vorba intre noi, la steaua se asculta mult mai putine manele decat la alte cluburi)

  6. Da, corect. King şi Balkan cred că sunt cluburi unde se ascultă mai multe manele.

  7. Îmi pare rău că nu eşti capabil de mai mult decât de replici de grădiniţă. N-am adus în niciun moment Dinamo în discuţie. Tu ai făcut-o. Şi nu îmi răspunzi nu pentru că sunt eu ultras antistelist, ci pentru că nu poţi găsi contraargumente pertinente la cele scrise de mine. Asta-i realitatea Stelei, exact aşa cum am prezentat-o eu. Ce relevanţa are cum e prin alte părţi?

    P.S: Păcat că discursul ăsta tipic manelistic bogat în termeni precum „hateri” sau „invidie” te-a prins şi pe tine. Nu am nicio treabă cu echipa Steaua din teren, cu performanţele ei sau cu ce joacă oamenii ăia. Eu vorbesc despre clubul Steaua, în general, şi despre imaginea pe care o are el. Poze cu Mulţescu şi nevastă-sa lângă Florin Salam n-am văzut, dacă despre asta vrei să vorbim.

  8. Scuză-mă, dar n-a zis nimeni că ar trebui să se schimbe ceva. Divaghezi din nou, a nu ştiu câta oară. Eu am prezentat doar situaţia reală şi am zis că Adrian Cristea se încadrează perfect în peisajul de la Steaua. Vlad se pare că e de acord cu mine. Discuţia a deviat spre alte zone strict din cauza ta.

  9. Poate c-am gresit postand comentariul ala, dar nu m-am putut abtine. Problema mea e cu discursul tau care se bazeaza pe ideea ca oricine indrazneste sa zica ceva de rau de Steaua sau Barcelona o face din invidie, nu din alte motive. Eventual e ‘hater’ sau ‘frustrat’. Atat. Dar nu mai are sens sa purtam discutia asta aici.

  10. Adică doar steliştii au voie să vorbească despre Steaua? De fapt nu, probabil doar cei care au aprobare de la Stoica.

    Adrian Cristea e un fost dinamovist care a ajuns la acest club. Eu am comentat mutarea.

    Steaua nu e jignită de mine. Eu n-am jignit cu nimic, doar am prezentat realitatea, adevărul. Steaua e jignită de cei care-mi dau mie ocazia să mă folosesc de toate aceste argumente.

    Oricum, cu tine n-are rost. Când vine vorba despre Mourinho, de exemplu, aspectele non-fotbalistice sunt extrem de importante. Despre favoriţii tăi, în schimb, trebuie să vorbim doar la modul „ce fac oamenii pe teren”.

  11. E bine pentru tine ca poti desparti atat de bine ce se intampla in teren de ce se intampla in afara. O sa protestezi vehement, dar eu zic ca nu poate dura. Cat de curand se va sparge balonul de sapun si vor urma inca 5 ani de seceta. Cauza va trebui cautata in afara terenului.

  12. “Rossini, apoi Salam şi Minune » Familia Reghecampf a sărbătorit Crăciunul pe ritmuri de manele”

    “Steliştii sărbătoresc locul 1 cu lăutari » Reghe: “Facem o petrecere cum n-a mai fost la Steaua””

    “DOSARUL VALIZA Gigi Becali, CONDAMNAT la 3 ANI de ÎNCHISOARE cu EXECUTARE.”

    “Reghecampf, replică VIOLENTĂ pentru Cornel Dinu: “E un BEŢIV şi un DROGAT”

    “MM STOICA, condamnat la 4 ANI de INCHISOARE”

    Vrei să mai caut sau sunt suficiente probe?

  13. Titlurile cu litere mari sunt de pe site-ul celor de la Realitatea. În orice caz, replici de grădiniţă din nou. Astea nu-s titluri de articole sau postări de pe bloguri, ci sunt efectiv ŞTIRI.

    Aş putea să-ţi arăt poze şi înregistrări audio şi video, dar nu mai continui, că n-are sens.

  14. Păi am zis eu că e vreo problemă pt. că există chestiile astea? Eu am zis doar că există!

  15. Nu, dar te-ai luat de caracterul lui, de declaraţiile lui, de comportamentul lui atunci când nu e pe teren. Astea, la fel ca şi obiceiurile şi declaraţiile lui Reghecampf la adresa unor oameni mai în vârstă şi mai galonaţi decât el (te concentrezi doar pe partea mai soft, cu muzica, ignorând argumentele cu adevărat solide, din câte văd) fac parte din latura non-fotbalistică.

  16. Jucătorii intră pe teren cu mesaje „Free Gigi”, antrenorul îi dedică victoriile, omul negociază transferurile din închisoare, îi dă undă verde lui Chiricheş să plece tot de acolo, iar tu ai impresia că el nu mai influenţează :))

    Auzi, linşaj mediatic la adresa Stelei dintotdeauna! Incredibil…

  17. Filotas, sensul discutiei s-a pierdut de la bun inceput de vreme ce Cosmin a facut o observatie bazata pe fapte, la care tu ai raspuns cu atacuri ad hominem si/sau argumente care n-aveau nici o treaba cu ce spusese Cosmin.

    Daca ar fi sa punem problema la fel ca tine, am spune ca oricum n-are rost sa-ti raspundem la comentarii pt ca fiind fan Barcelona credibilitatea ta e zero in discutii despre Real, Chelsea, Inter etc Ca parerile tale despre echipele astea sunt o mizerie si oricum vbesti de parca Barcelona ar fi o echipa noble warriors care nu simuleaza niciodata.

    Dar banuiesc ca nu ti-ar placea sa ti se raspunda asa, nu?

  18. “Steaua s-a mai ales cu un transfer: nu e vorba de vreun jucător de valoare, ci de un manelist. Piți Talent (foto), un manelist prieten bun cu antrenorul Laurențiu Reghecampf, a apărut la meciurile Stelei îmbrăcat cu treningul oficial al echipei.
    Mai mult, Piți Talent a dat senzația că face parte din staff-ul Stelei, intrând nestingherit la vestiare și ajungând și în preajma băncii tehnice, anunță Gazeta Sporturilor.

    Manelistul a fost prezent la meciurile cu Chelsea din Europa League, dar și la partide din campionatul intern.

    Legătura sa cu Reghecampf pare una strânsă, având în vedere că antrenorul i-a botezat copilul. Mai mult, manelistul a compus și un imn al Stelei.”

    http://www.enational.ro/wp-content/uploads/2013/05/piti31-669×500.jpg

  19. Zi-mi despre declaraţiile la adresa lui Piţurcă, Iordănescu şi Dinu. Alea nu au legătură cu fotbalul?

  20. Oops, ti-am dat din greseala un vot negativ, fat fingers:) intentia era de aprobare. Ptr ca oricat ar sustine filotas ca virgula clubul se comporta profesionist de cand personajul ala e unde merita, hmmmm, sorry. Ultimul episod cu Chiriches dovedeste exact contrariul. Plus free Gigi, hihi:))) iar mm stoica e incalificabil, the lowest of the low. Eu in locul lui filotas mi-as fi pus intrebarea cum ar fi aratat Steaua cu o conducere competenta daca cat de cat a facut performanta in ciuda panaramelor de care a fost manageriata de aproape 20 de ani?

  21. Stai că am uitat despre restul chestiilor scrise. Cum să nu fie Prodanca purtătorul de cuvânt al Stelei, din moment ce ea apare cu declaraţii în numele antrenorului acestei echipe atunci când acesta este „atacat” de cineva? Prodanca vorbeşte despre transferuri, despre Dinu, despre Piţurcă, despre toată lumea care se leagă într-un fel sau altul de Reghecampf şi de activitatea acestuia la Steaua. Iar clubul nu are nimic împotrivă, permiţându-i să vorbească despre ce vrea ea.

    Oricum, hai să fim serioşi, ar trebui să fii mulţumit că am adus-o în discuţie pe Prodanca şi nu l-am băgat la înaintare prea mult pe Stoica. Individul ăla are funcţie OFICIALĂ la Steaua, după ce a jurat că nu o să mai calce pe la acest club, după ce a bătut un suporter sau după ce a înjurat ca în şatră nişte reporteri sau după ce a fost condamnat penal! Omul ăsta reprezintă oficial Steaua. Acest individ este acceptat de fanii Stelei, aplaudat şi admirat, desi l-a pocnit pe unul dintre ei! Aşa ceva nu cred că mai există pe undeva în fotbalul mondial. Mă rog, astea-s chestii irelevante pentru tine, din moment ce rezultatele echipei te orbesc. E suficient să vezi că ai ajuns să zici că nu mai influenţează Becali nimic la club…

  22. sigur nu esti rapidist, mi se pare ca esti singur impotriva tuturor.

    eu unu cred ca ar trebui sa te mai destinzi si sa nu mai fii asa vehement in a apara niste oameni clar indoielnici din punct de vedere moral (cred ca e cea mai delicata caracterizare la ora asta). vad ca absolut nimeni nu a spus nimic de echipa Steaua in sine, de joc, jucatori, performante, care chiar sunt in ultimii 2 ani peste media RO.

    oare restul oamenilor de aici s ar supara asa tare daca ai spune despre Glazeri ca sunt niste avari pusi doar sa faca bani sau Abramovici e mai stiu eu cum, etc.?
    de ce ar trebui sa ne intereseze pe noi de acesti oameni daca suntem fani ai unor echipe si suntem aici sa vorbim de fotbal 99%.

  23. sa inteleg ca dinamovistii reprezinta o subspecie care nu are voie sa critice steaua? sau ca cei care nu sunt dinamovisti au dreptul sa atace aiurea cu invective steaua, spre deosebire de dinamovisti (o, ce cuvant urat!)?

  24. te cred pe cuvant, vad ca esti mai bine informat decat mine la capitolul asta, si in general la capitolul monden si reviste de scandal esti mult mai bine informat. Iti spun cu mana pe inima ca e prima data cand aud de piti talent, de declaratii si scanadaluri intre dinu si reghe etc… pentru ca nu ma prea intereseaza. Sunt constient ca romania e plina de scandaluri si ca steaua nu face exceptie, dar nu ma intereseaza, nu sunt cititor de can can, nu ma intereseaza ce a mancat x la pranz nci macar nu ma intereseaza de nikolic e betiv; ma uit la fotbal si ma intereseaza fotbalul, in rest problemele cu justitia, preferintele muzicale etc le las in seama ziarelor de scandal care din asta traiesc.
    chiar acum, ca sa-ti fac pe plac ma uit si eu la scandalul dinu reghe si vad ca dinu l-a acuzat ca a trantit meciuri cu bayern (?!) dupa aia s-au balacarit reciproc ca intr-un final, din ce vad (sa-mi confirmi te rog ca probabil esti mai la curent) s-au impacat…
    deci, despre ce vorbim?

  25. Păi asta-nseamnă că ai prejudecăţi şi e strict problema ta. Atât timp cât argumentele mele sunt bazate pe o realitate concretă şi pe dovezi clare, nu văd de ce ar conta că mă duc în PCH şi urăsc Steaua. Te legi de chestiuni absolut irelevante şi ai raţionamente pe măsură.
    Păi şi despre Dinamo am puterea să recunosc că, dacă n-aş fi ţinut de mic cu echipa asta, probabil aş urî-o, actualmente, din cauza trecutului. Că asta-i realitatea, avem un trecut mizerabil şi mânjit de ajutorul acordat de sistem. Înţeleg ura celorlalţi vis-a-vis de noi.

  26. Dar tu de unde ştii despre „propaganda asta anti-stelistă care a existat dintotdeauna”, dacă nu citeşti presa şi nu urmăreşti televiziunile sportive din România?! Chestiunile aduse în discuţie de mine sunt găsite pe site-uri precum gsp, prosport sau sportro, nu pe site-uri de cancan. De asemenea, ele au apărut şi pe la TV, la emisiuni de sport. Pentru că, despre asta-i vorba. De prin 2005 încoace, de când urmăresc fenomenul fotbalistic din România şi în afara meciurilor, suntem intoxicaţi cu Steaua. Se fac emisiuni de 3 ore în care se vorbeşte despre cum ar trebui să joace Reghe, cu Piovaccari sau cu Nikolic. Becali obişnuia să intre la TV când voia, peste oricine voia, în orice emisiune voia. Comentatorii de la Protv şi Digi se manifestă ca nişte maimuţe la meciurile Stelei din Europa, şi tot cei de la ProTV făcuseră un spot înainte de meciul cu Chelsea prin care scriseseră „România (colorat în roşu şi albastru) – Chelsea”. Care-i propaganda anti-Steaua?

    Nici pe mine nu mă interesează scandalurile şi non-valorile, tocmai de-aia tot aştept să se schimbe ceva în presa românească, atât în cea sportivă cât şi în restul ei. Dar asta avem, deocamdată. Asta e peste tot, asta auzi, asta vezi, fie că vrei fie că nu vrei.

    Dinu l-a acuzat pe Reghecampf că a trântit meciuri cu Bayern, iar Reghecampf l-a numit drogat şi beţiv. Într-adevăr, o replică demnă, de om cu bun simţ. Mă rog, mai mulţi oameni l-au tot acuzat pe Reghe că era blatist, dar asta-i altă discuţie. Şi eu am bănuieli şi nu mă refer la ce se întâmpla prin Germania, pentru că nu ştiu. Cunosc, în schimb, câteva meciuri de pomină în care a fost Chiajna implicată, când el antrena acolo. O să vedem în viitor cum stau lucrurile. În orice caz, replica dată lui Dinu e fără cuvinte.

    P.S: Dacă te referi la faptul că-s mai bine informat în privinţa cluburilor în care se ascultă manele, probabil ai dreptate. Fiind student în Bucureşti, e greu să nu fi la curent cu lucrurile de genul ăsta.

  27. Pentru COYS:

    We are delighted to announce that we have reached agreement with Valencia for the transfer of Roberto Soldado subject to medical.

    The striker netted 80 times in 146 appearances during his time at the Mestalla who he joined from Getafe in 2010, after impressing with a tally of 29 goals in 60 league appearances.

    Tell us what you think about our new centre forward. #THFC

    Deci nu e dracul chiar atât de negru. Dacă vă iese şi cu Bale la Real pentru suma aia uriaşă, în care înţeleg că ar fi inclus şi unul dintre Di Maria, Coentrao şi Morata, ar fi fantastic pt. voi.

  28. pai din ce spui tu vad ca e o problema cu presa, si sunt de acord cu tine, si mai putin cu clubul steaua in sine; dar probabil ca pentru ca steaua e un club popular, se scrie foarte mult despre el, vrute si nevrute; asta nu inseamna ca in sine steaua e un club scandalagiu sau manelist. Si eu asputea sa spun ca dinamo e un club manelist din moment ce borcea invita manelisti la petreceri si jucatorii lui dinamo cantau manele parca, mi se pare ca au existat cazuri nu mai stau acum sa caut, ai prins ideea.Asta nu inseamna ca dinamo e un club in sine manelist si telenovelistic; dinamo e dinamo, un club de traditie ca si steaua care s-a intamplat sa fie condus de anumite personaje, ca si steaua, la fel cum nu inseamna ca juventis e un club infractional pentru ca a fost moggi pe acolo

  29. daca e vorba de comentariul cu glazerii, sa stii ca era doar un exemplu. echipa mea de suflet este United de cand ma stiu, nu ca asa mi ar da dreptul sa spun ceva despre patronii lor. si cred ca stii si tu intr un fel ca am dreptate, au avut noroc pana acum cu SAF ca a facut echipe cu maini moarte, bani relativ putin (fata de altii- sa zicem) si de multe ori au evitat sa faca un transfer mai important pe unul mai ieftin. saf a fost acolo si a scos maxim din echipele lui.
    dar crezi ca moyes o sa faca aceeasi treaba buna? cand noi avem nevoie de un mijlocas ca de aer, nici nu vreau sa stiu ce o sa fie fara carrick ( care are 32 totusi). in fine, cert e ca n am vrut sa jignesc si ce o sa fie prin etapa 5.

  30. Haha, nu, nu m-ar deranja niciodata vreun comentariu despre patroni. Sa speram ca Moyes n-o sa ne dezamageasca. Desi daca vrea sa aduca Fabregasi… mai bine nu. Sper sa iasa treaba cu Fellaini, are loc perfect langa Carrick.

    Era vorba despre comentariul cu rapidismul. Iar ‘singuri impotriva tuturor’ se refera la campionatele alea in care anume echipe aveau cate 5-6 sateliti fiecare si arbitri de casa si reguli facute doar pentru ei. Nicidecum nu se refera la indivizi care cauta argumente si la babele de la aprozar doar-doar isi pot sustine puncte de vedere aberante.

  31. hihi, admit ca putem termina sub arsenal din nou, dar evertonul lui martinez si liverpoolul fara suarez parca nu sunt asa amenintatoare:)
    Serios vorbind, cu Soldado, Lamela si Morata in locul lui Bale as fi multumit si genuinely believe ca vom ameninta serios top3-ul:)
    Spurs being Spurs ma astept insa la un alt epic fail de a ‘semna’ inlocuitori la Bale. Deocamdata nu am reusit inca sa-l inlocuim pe Caulker, d’apai pe Bale…

  32. wow, daca il bagati si pe Morata in tranzactie sunteti tari. vedeti ca mai au si alte perle care nu au loc in echipa mare.. levy e jjidan adevarat se vede

  33. În timpul finalei Audi Cup, Andrei Niculescu a enumerat datele la care vor începe campionatele transmise de Digi. Totuşi, el nu a menţionat şi Premier League. Aveţi idee dacă mai au drepturile cei de la RDS?

  34. Da … e respectabila comportarea din teren a Stelei, dar retrogradarea ar fi o masura excelenta pentru Dinamo si Steaua, pentru blaturi multiple, sfere de influenta de 30-40 de ani incoace, si impreuna cu ele, a unor personaje gen Mitica si Sandu care tin steagul acestor practici sus. Episodul valiza a fost doar ceva minor intre marea de porcarii care au avut loc la Steaua si Dinamo.

  35. Pai Dinamo si Steaua au la un loc vreo 25 de campionate in perioada comunista. Rapidul are unul si vreo zece sezoane in B.

    Ramane sa judece fiecare cine a beneficiat mai mult de pe urma sistemului.

  36. Adică just ar fi să ne retrogradeze, în compensaţie, 25 de ani adunat, nu? Să suferim noi, cei de azi, pentru păcatele celor de ieri. La fel de bine am putea spune că albii ar trebui să fie asupriţi de negri drept compensaţie pentru anii sclaviei. Cam asta-i logica.

    Din punctul meu de vedere, corect ar fi să fie excluse din fotbal toate persoanele care au avut orice fel de conexiune cu fostul sistem. Evident, ar trebui să începem cu cei din fruntea Ligii şi a Federaţiei, apoi cu cei din cadrul cluburilor. Asta ar însemna o renaştere a fotbalului românesc, dar ar presupune arderea lui din temelii mai întâi. Nu există club în România fără vreun fost activist în organigramă.

  37. Ca orice fotbalist român care ascultă de alţii despre ce trebuie să facă şi Cristea s-a pierdut undeva pe drum. Unde? Nici nu mai are importanţă. Contează că a fost o speranţă şi acum e doar şef la tabloide.

    Cât despre comentariul lui Comsin11, filotas are parţial dreptate. Este comentariul unui suporter care vede cum un jucător care a trecut pe la echipa pe care o susţine, trece acum în curtea rivalei de moarte. Aiuritor moment şi e cazul ca toţi dinamoviştii să găsească în Cristea o victimă în care să dea.

    Sigur că nu a fost nici o problemă atunci când a plecat de la Dinamo şi a ajuns la U Cluj (unde Florian Walter a devenit patron, deşi avea strânse legături cu acţionarii lui Dinamo). Nu a fost nici o problemă atunci când a ajuns la Petrolul (unde patron a devenit tot Walter, deşi se pare că în acte a rămas patron, sau cel puţin acţionar, şi la U Cluj). Dar acum să ajungă la Steaua? E de neiertat. Şi atunci aruncăm cu noroi în tot ce ţine de Steaua uitând că până mai ieri şi la Dinamo erau o grămadă de puşcăriabili (Borcea, Badea, fraţii Becali etc) şi că nici Negoiţă nu ar fi chiar uşă de biserică, mai ales că ar spatele politic asigurat 🙂

  38. Nu cred ca retrogradarea ar mai ajuta acum la ceva.

    Dupa mine, cluburile departamentale trebuiau sanctionate de jos in sus, adica de suporteri in primul rand, asa cum s-a intamplat cu Dinamo Dresda sau Dinamo Berlin in Germania. Dar e drept ca nemtii aveau alternative. Noi am fi ramas cu un campionat de cinci-sase echipe, ceea ce o utopie.

    Oricum, macar am scapat de Victoria si FC Olt. 🙂

  39. Pe Cristea îl consideram un ratat încă de când era la Dinamo. Nu mă deranjează absolut deloc că el s-a dus la Steaua. Nu l-am considerat niciodată dinamovist. Acum zic doar că şi-a găsit un mediu care i se potriveşte de minune. Un mediu telenovelistic.

    Că zic asta din ipostaza mea de dinamovist şi anti-stelist, e absolut irelevant, atât timp cât argumentele stau în picioare. Eu vin cu dovezi concrete care să-mi susţină punctul de vedere, iar tu şi Filotas spuneţi: „păi tu eşti antistelist”. Aşa, şi?! Cu ce face asta mai puţin adevărate cele spuse de mine?

    Cât despre Walter şi de echipele la care activează (Dinamo a câştigat un meci din patru, dacă nu mă înşel, cu echipele sale, ăla în minutul 93, după ce am fost dominaţi copios chiar acasă), deci relaţia lui cu foştii acţionari e irelevantă.

    La fel de irelevant e şi faptul că „până mai ieri” şi la Dinamo erau tot felul de indivizi demni de dispreţ. Eu i-am acuzat pe respectivii, la fel cum au făcut-o majoritatea dinamoviştilor. Nu am acceptat să-mi dicteze ce să cânt, după ce i-au tras un pumn în gură colegului de tribună. Şi nici n-am zis vreodată că Dinamo e vreun club pur sau lipsit de infractori. Deci unde-i ipocrizia?

  40. N-am zis nimic de ipocrizie, asta ai adus-o tu în discuţie.

    Evident că poţi comenta orice, oricând şi despre oricine indiferent de ipostază. Ăsta e un drept pe care îl are oricine din ţara asta.

    Ceea ce am spus eu mai sus sunt fapte care există şi pot fi găsite pe orice site de sport sau nu. De asta am şi spus că e parţial corect comentariul lui filotas.

    Majoritatea cluburilor de fotbal româneşti au mari bube, şi nu numai pentru ce s-a întâmplat înainte de ’89, ci şi după. Mi se pare absurd ca un suporter al unei echipe să spună despre altă echipă “că e cea mai nasoală, cea mai telenovelistică, cea mai etc.”, mai ales când e vorba de echipa rivală de moarte.

    De asta citesc cu mare circusmpecţie comentariile lui filotas despre Real, ale tale despre Steaua (şi de multe ori despre Barca, mai ales când te stârneşte filotas :)) ) etc şi le apreciez pe cele ale lui COYS de ex (deşi are şi el problemele cu Arsenal 🙂 )

  41. Ai zis „uitând că până mai ieri şi la Dinamo erau…”. Prin asta sugerezi că eu aş fi ipocrit când vorbesc despre situaţia de la Steaua. Sau cel puţin aşa văd lucrurile.

    Majoritatea cluburilor din România sunt telenovelistice şi manelistice, dar dacă tu-mi găseşti un club mai implicat în scandaluri de genul ăsta decât Steaua, la momentul actual, atunci o să fiu de acord cu tine. Chiar astăzi, Reghecampf a împrumutat din discursul lui Becali, care spunea că „nu vorbesc cu angajaţii!”, spunând despre Eugen Neagoe că e „căţeluşul lui Piţurcă” şi „doar un antrenor secund, care aşează jaloanele pe teren”. În acelaşi timp, Mihai Stoica posta pe Facebook imnul Concordiei Chaijna, ca o ironie la adresa Rapidului, club ce tocmai a fost exclus din Liga 1.

    Ăştia-s oamenii care reprezintă clubul de fotbal Steaua Bucureşti. Că vă place sau nu, vouă, ca suporteri ai acestei formaţii, asta-i realitatea! Repet, dacă-mi arăti alţi oameni, reprezentanţi actuali ai altor cluburi din România, care să se manifeste în halul ăsta, atunci voi recunoaşte că am catalogat greşit Steaua.

  42. Repet: tu ai adus în discuţie ipocrizia.

    Faptul că un club (Steaua, în cazul ăsta) e prezent în mass-media cu scandaluri manelistice, cum le spui tu, nu e vina clubului. În afară de Becali, despre care se scrisese la un moment dat că era prezent zilnic la televiziunile trustului Pro pentru că trustul ar fi avut o datorie de 1 milion de euro la Becali şi astfel latifundiarul ar fi renunţat la bani, nu cred că vreun alt angajat al clubului cere expres să fie prezent la TV, ziar, radio etc. Din păcate, brandul Steaua vinde, indiferent de ce se spune, motiv pentru care orice ziar, TV caută orice tâmpenie despre club pe care o prezintă ca pe o ştire sportivă. O metehană tâmpită a presei din România.

    PS: Nu ştiu de unde ai dedus că aş fi suporter al clubului Steaua, dar deh, îţi place să tragi concluzii. Eu nu sunt suporter al Stelei, ci al echipei locale, FC Braşov, dar îmi permit să emit şi eu păreri despre altcineva decât echipa locală.

  43. ca tot se discuta de fotbalul nostru cel de toate zilele, ce mizerie incredibila s a facut cu Rapid. nu pot sa inteleg cum mai marilor fotbalului romanesc le sunt suportate atatea si atatea greseli si mizerii.

  44. dat fiind faptul ca am citit cum vezi-Doamne steaua are o presa negativa,mi-a facut deja ziua mai buna!!!

    filotas,te-ai gandit vreodata la o cariera in stand up comedy???

  45. Nu e vina clubului? Dar a cui?

    Presa greşeşte, într-adevăr, că prezintă situaţiile penibile şi de prost gust în care Steaua este pusă de către oamenii care o reprezintă, dar nu presa fabrică aceste situaţii! La baza lor stau fix oamenii aceştia.

    Presa îi forţează pe patronul echipei şi liderul unei peluze să comită infracţiuni care să-i ducă după gratii? Nu cred că presa îl face pe Stoica să fie aşa cum e, nu cred că presa îl forţează pe Reghecampf să răspundă unor acuze(formulate decent, totuşi) ale unui om mai în vârstă şi mai galonat decât el, prin cuvinte precum „beţiv” şi „drogat”. La fel cum nu cred că presa îi determină pe toţi cei de la Steaua să fie pasivi vis-a-vis de declaraţiile nevestei antrenorului care compromit, în mod evident, imaginea clubului.

    Una peste alta, cam ăştia-s oamenii care reprezintă clubul în zilele noastre. Dacă nu patronul, managerul, antrenorul, jucătorii şi liderul unei bune părţi a suporterilor, atunci cine reprezintă clubul Steaua?

    Îmi cer scuze, aveam impresia că ai scris în urmă cu ceva vreme că eşti stelist. Probabil te-am confundat.

  46. super tare ideea!
    // eu unul astept emirates cup-ul din weekendul asta de parca ar fi prima etapa a sezonului :))

  47. M-am uitat şi eu la Arsenal – Napoli. M-am simţit ca la un sfert de finală din Liga Campionilor. Golul lui Giroud a fost cireaşa de pe tort.

  48. ya, a fost destul de intens :)) , Koscielny a crezut ca era chiar finala

  49. Nu se contrazice nimeni.

    Presa a avut doar în aparenţă o atitudine mai vehementă la adresa Stelei, şi asta doar în ultima vreme, nicicum dintotdeauna.

    Au existat două cauze:

    1. Războiul care s-a purtat contra lui Stoica. Cei de la Sport.ro şi Protv nu ştiau cum să se mai scuze faţă de Steaua când prezentau materiale despre abuzurile(probabil unice în istoria fotbalului românesc şi nu numai) pe care managerul Stelei le-a făcut faţă de ei la Skopje. Înainte să arate cum ăla le brusca reporterii şi îi ameninţa cu bătaia, ţineau să elogieze „cel mai mare club din istoria fotbalului românesc, un club care a adus glorie şi onoare acestui sport în România”, dar care „din păcate se asociază cu Mihai Huligan Stoica” (exact aşa îl numeau). Totul a fost personal.

    2. Revolta unor jurnalişti, după ce au scăpat de ameninţarea lui Becali. Oameni precum Mironică sau Ştucan, care şi-au văzut de multe ori puse posturile în pericol pentru că aveau tupeul de a comenta într-o manieră care nu era pe placul lui Becali situaţiile în care era implicat numele Stelei, au răbufnit acum şi atacă diverşi indivizi din cadrul clubului. Totuşi, de remarcat că nimeni nu se leagă de Tătăruşanu, Chiricheş sau Duckadam, persoane din cadrul clubului, dar care-şi văd de treaba lor. Ca o paranteză, Duckadam, săracul, parcă se simte stânjenit când este pus în situaţia de a declara ceva deşi, de fapt, e mai recomandat să-şi dea cu părerea decât cei mai mulţi dintre componenţii staff-ului tehnic şi administrativ de acolo. Revenind, analiştii sportivi îl critică pe Stoica, în principal, dar şi pe Reghecampf. În fond, şi aici tot personală-i problema. Să nu uităm că emisiunea de tip pamflet „Pe bune”, de la Sport. ro, prezentată de Banciu şi Mironică, a fost închisă de către şeful departamentului Sport din cadrul trustului Pro, pe numele său Felix Draghici (dacă nu mă înşel, sper să nu greşesc), la ordinul şantajist al lui Gigi Becali, care a ameninţat că nu mai intră în direct la Sport.ro şi Protv dacă emisiunea continuă! De asmenea, el i-a interzis pe reporterii acestui trust de la orice fel de activitate a sa sau a Stelei până când emisiunea a fost închisă. Să nu mai vorbim despre ce s-a întâmplat cu Ştucan (http://blogsport.gsp.ro/decebal/2013/03/11/felix-mi-e-ciuda-de-mor), care-a fost suspendat tot la ordinul lui Becali de către acelaşi Drăghici (stelist recunoscut, de altfel). Şi sunt mult mai multe cazuri de genul ăsta, dar şi de alte genuri (http://2.bp.blogspot.com/-s_ebg_cck3k/UKJhreiijpI/AAAAAAAACog/07RyalRFK1U/s640/Snapshot_2012-11-13_170501.png)

    Cam aşa a fost Steaua „linşată” de presă de-a lungul vremii. Şi să nu-mi spui că asta n-are legătură cu Steaua, ci doar cu Becali, pentru că ştim cu toţii că cine se lua de ce se întâmplă la Steaua, se lua automat de Gigi, din moment ce el decidea cam tot ce se petrece la echipă.

    Cât despre speculaţiile referitoare la verdictul UEFA, alea au fost nişte bazaconii irelevante care n-au afectat cu nimic Steaua, ba din contră.

  50. Pai e singurul lor trofeu la care concureaza cu sanse reale, normal sa ‘se daruiasca’:)

  51. Perfect de acord cu tine. Dar cele două episoade n-au, din nou, nicio legătură.

  52. ntz ntz ntz, Arsene a declarat ca echipa lui are sanse sa castige PL chiar daca nu il aduce pe Suarez. 🙂

  53. Cred că eşti de acord că la noi presa sportivă nu face deloc presă sportivă. Face doar can can şi dacă se nimereşte să iasă de un scandal cu atât mai bine. În cazul Mihai Stoica v. Pro a fost o provocare clară din partea trustului media. Nu intri pe teren să filmezi 15 minute din antrnamentul Stelei începând să filmezi pe ascuns.

    Dar cel mai bine e să citeşti acest articol: http://www.onlinesport.ro/fotbal/liga-1/steaua/de-ce-varule-nid-99829/ care e unul dintre cele mai echilibrate despre scandalul Stoica-Pro.

    Dacă ţie, ca membru al unui trust de presă ţi se spune de cître o firmă privată: “De azi înainte tu nu mai ai ce să cauţi în curtea mea?”, tu ca trust media ce faci? Te duci peste ei încercând să forţezi intrarea? Speri să se ia cineva de tine ca să iasă un scandal? EVIDENT!

    Repet: Steaua vinde. Dacă nu ar fi aşa, trustul PRO nu ar mai fi prezentat nici un meci de-al Stelei. Sau nu ar mai suna pe nimeni de la Steaua să le spună: “Piţurcă a declarat asta despre Reghe. Ce părere aveţi? ” Mă îndoiesc că cei de Steaua îi sună pe cei din presă: “Hai să-ţi dau o declaraţie şi să vorbesc despre ce a spus Piţurcă despre noi.”

    Presa va căuta să speculeze orice scandal, altfel va muri.

  54. Gary Neville (Guest Commentator) and Nasser Hussain (Arsenal Fan)
    Commentating for Sky sports Ashes.

    Nasser: Tell me would we get Luis Suarez?

    Gary: I don’t think so, Liverpool won’t sell him to a rival team.

    Nasser: Not the answer I was expecting…

    Gary: (Laughs) Did you enjoy RvP last season?

    Nasser: Australia 15-0

  55. Articolul ăla punctează, printre altele, multe chestii absolut stupide, aşa cum a subliniat şi altcineva la rubrica dedicată comentariilor, precum folosirea poreclei „vărule” sau adresarea prin intermediul apelativului „mă” de către o femeie care era agresată şi al cărei telefon mobil era în mâna gorilelor lui Stoica. Nici vorbă despre echilibru sau altceva. E aproape la fel de părtinitor ca şi cele scrise de cei de la Pro, cu două obiecţii: cel care l-a scris n-a fost implicat direct, iar cei de la Pro au dreptate din punct de vedere regulamentar.

    Şi despre care curte a lor vorbeşti? ProTV avea acreditare, lucru dovedit prin documente oficiale. De când e stadionul din Skopje curtea lui Stoica? Oamenii ăia s-au dus să filmeze antrenamentul, fiind televiziunea care transmitea meciul respectiv şi având, deci, tot dreptul să facă asta conform regulilor UEFA! E greşit, în primul rând, că cei de la ProTV au fost nevoiţi să FORŢEZE intrarea, o intrare care trebuia să fie deschisă conform regulamentelor! Dovada clară a acestui lucru e faptul că UEFA a fost sesizată şi a deschis caz contra Stelei.

    Cât despre Steaua vinde, sunt de acord cu tine. Steaua vinde şi Steaua a fost, este şi va fi intens promovată în mass-media. Chiar şi această rară publicitate negativă e tot publicitate, până la urmă. Mi s-ar părea de bun simţ să nu mai încerce suporterii stelişti să-şi victimizeze clubul din punctul ăsta de vedere. Cât despre sunatul de către cei de la Steaua, numai săptămâna trecută Reghecampf a intrat de minim două ori, din proprie iniţiativă, în direct la Sport.ro. Mai urmăresc dimineaţa o emisiune de acolo, din lipsă de activitate, şi te asigur că aşa s-a întâmplat. A intervenit să facă nu ştiu ce precizări într-o manieră ironică şi arogantă.

  56. A spus ca trebuie sa fii in cadrul clubului ca sa iti dai seama de acest lucru.

  57. Uiti ca e o competitie organizata de Arsenal, deci cupa merge la echipa de pe locul 4. Take a bow Rafa, inca un trofeu pentru CV!

  58. Adevăratul Ronaldo = Luis Nazario de Lima. Când vorbeşti despre el, zici Ronaldo. Când vorbeşti despre portughez, a devenit aproape reflex să-i pronunţi şi prenumele Cristiano.

    Şi nu e ca şi cum Cristiano şi Dinţosul ar fi fost vreodată în competiţie. Pot fi „cel mai bun din lume”, respectiv „adevăratul Ronaldo” în mod concomitent.

  59. Intrebare: ce inseamna in traducere libera ca un fotbalist are ‘dribbling in regim de viteza’? Exista numeroase expresii tampite in lingo-ul fotbalistic, dar asta e spectaculara in absurditatea ei. Si care e opusul, dribbling in regim static, sau cum? Una din modalitatile de a-ti depasi adversarul, mai ales daca nu prea le ai cu dribblingul, e de a da mingea in fata si a trece in viteza pe langa el, asta e ‘dribblingul in regim de viteza’? Citeam deunazi ca un fotbalist e mai scump ptr ca, si aici bang! ‘Are dribbling in regim de viteza’. Wow! Adica da mingea pe langa tine si fuge?

  60. Aici sunt cu filotas. Sunt destui fotbalisti care dribleaza bine fara sa aiba neaparat acceleratie. Ma gandesc la Iniesta, Mata, Berbatov, chiar si Luis Suarez.

    Parca sunt din alt aluat decat CR, Hazard sau Pedro, care sa zicem ca dribleaza in regim de viteza, ceea ce e o calitate mult mai rara, if you ask me.

  61. Aha, am crezut ca ‘dribbling in regim de viteza’ sunt speed merchants like Lennon sau Walcott, care odata ce vor fi pierdut viteza sunt gata ca fotbalisti. Oricum imi suna a la exprimare Cornel Dinu asta cu regim de viteza. De parca ai pune jucatorul pe o banda din aia rulanta la fitness si i-ai da primul test sa dribbleze cand viteza e scazuta. Daca trece testul maresti viteza benzii si vezi daca mai poate dribbla ‘in regim de viteza’:)

  62. Cred ca ‘decarii’ din anii 80 sau 90 sunt cei cu cele mai exquisite dribbling skills gen Maradona, Roby Baggio, Hagi, Rui Costa, Ortega, jucatori care puneau pe picior gresit o intreaga aparare doar cu o miscare simpla din sold. Dar da, vremurile s-au schimbat, cred ca inteleg acum la ce se refera ‘dribblingul in regim de viteza’:)

  63. nu cumva e cel cand lasa mingea sa i treaca printre picioare la golul lui Raducioiu? o faza de exceptie

  64. sunt de acord ca la real e mai multa politica si acolo sunt alte prioritati..cum ar fii loviturile de imagine,de marketing..etc iar fotbalul si performantele sunt cam pe ultimul plan(de asta il iubesc eu pe florentino perez).

    ce a facut insa mourinho,e putin deplasat.nu e atat de grav pe cat pare,as fii preferat insa ca vorbele portughezului sa-l tinteasca pe iker,nu pe c.ronaldo.

    cat despre numele lui…o mai spun o data.eu cred ca e vina mamei lui c.ronaldo.de ce nu s-a gandit ca acesta va deveni fotbalist peste 18 ani de la nasterea lui si va fii contemporan cu un alt fotbalist pe nume ronaldo.e doar vina ei!!!

    cu toate astea,mourinho nu scuipa mereu acolo unde a pupat.vezi porto,chelsea si inter.la real au fost alte probleme,si pe de o parte il inteleg.ca nu sunt de acord cu tot ce zice,e alta treaba..da’ nu inseamna ca nu pot sa-l inteleg.nu e chiar usa de biserica si nu ma astept sa aprinda lumanari pentru real la biserica,insa,avand in vedere modul in care clubul s-a comportat cu el,pot spune ca e totusi cuminte.

    cate stiri despre mourinho au fost in ultimele 2 luni????

  65. Rapid a fost incomparabil la capitolul asta cu Steaua si Dinamo … dar intr-adevar cam toate echipele au participat la hora generala.

    Totusi o pedeapsa exemplara pentru capii nazbatiilor ar fi ideala. Si poate as reincepe sa privesc si eu fotbal romanesc apoi.

  66. Eu nu înţeleg de ce nu sunt lăsaţi oamenii să plece, dacă vor să plece. Cu ce te poate ajuta un jucător care e cu gândul în altă parte şi căruia i s-a cam luat de tine şi de clubul tău? În altă ordine de idei, telenovela Neymar a durat vreo cât? 3-4 ani? Se poate şi mai rău de trei luni, deci.

  67. Ai vreo informatie oficiala conform careia Real ar fi facut vreo oferta lui Spurs si care sa matchuiasca ceea ce a cerut Levy? Furthermore, exista poze cu Bale refuzand sa se antreneze? eu am poze cu el de la ultimul antrenament de saptamana asta si chiar va juca maine cu Espanyol

  68. Ştiu că, tehnic vorbind, cluburile au tot dreptul să facă asta. Dar dacă ai un jucător sub contract, care nu mai vrea să stea la tine şi pe care poţi lua bani foarte buni, atunci de ce să nu-l dai? În fond, e greu de crezut că respectivul va da acelaşi randament pentru echipa ta, din moment ce, evident, vrea în altă parte. Astfel de evenimente duc la plafonarea unor fotbalişti şi nu aduc decât rău atât în viaţa lor, cât şi în viaţa cluburilor. Ţin să menţionez că eu vorbesc despre o idee generală, nu neapărat despre cazurile particulare menţionate anterior. Astea-s doar exemple.

    Personal, cred că Rooney va ajunge la Chelsea în vara asta, Suarez va pleca de la Liverpool cel târziu în iarnă, iar Bale va mai fi al lui Spurs până vara viitoare. Pe galez nu-l văd aşa disperat să plece, nu a dat de înţeles până acum, din câte ştiu. Primii doi, în schimb, nu mai au viaţă cu nimeni de la actualele cluburi dacă nu vor fi lăsaţi să plece. Mai ales că, în cazul lui Rooney, n-ar fi prima oară când se întâmplă ce s-a întâmplat.

  69. Pana la urma, da, e player power si desi teoretic poti trimite jucatorul la rezerve nu prea poti trimite 50+ Mio la gunoi. In principiu cred ca e o tactica de a tine cat mai mult la pret si de a cauta inlocuitori intre timp, si eu sunt de parere ca Suarez si Rooney nu vor mai fi la echipele actuale come 2nd of Sept. Cu Bale e discutabil, inteleg ca adevaratul motiv e ca impresarului ii expira contractul cu Bale la vara viitoare, de unde si cel now or never.

  70. cat au durat telenovelele fabregas(2 ani???),neymar(2 ani),sanchez(3 luni),ibrahimovic,villa si asa mai departe…

  71. cred ca sunt trei motive ptr care nu le dau drumul: doua sunt cele mentionate de COYS (crestere pret si cautare inlocuitori), al treilea e reprezentat de nevoia de a (nu) stabili precedente (sau de a arata cine e seful)

  72. Suarez e un infect, dar lucrul asta se stia inca de cand evolua la Ajax, asa ca Pool nu se pot plange.. in alta ordine de idei moftangiii astia merita frecati bine de tot de cluburi pana sa fie lasati sa plece, eventual jumatate de sezon pe tusa si apoi valea.. oricum genul asta de jucatori vor pleca pe bani multi

  73. La Liverpool nu prea înţeleg nici eu de ce nu vrea să îl lase pe Suarez să plece. Doar nu te baţi la titlu să te sperii că înăreşti o contracandidată, deşi mi-e greu să cred că Arsenal mai poate lua titlul cu Wenger pe bancă.

  74. Cel mai probabil nu, Swansea de acum mi se pare mai puternica decat era Everton atunci. Ar fi fost mai frumos un Astra – Spurs 🙂

  75. Exact, Arsenal e o echipa care se bate pe locurile de Liga Campionilor, si Liverpool, desi e inferioara, tot acolo tinteste.

    Cu Suarez plecat la Arsenal, Liverpool devine o echipa de locurile 8-12, iar Arsenal una cu sanse la titlu.

  76. ‘The bid? It’s lost time for them. My advice to them is to go to the second player on their list because they are wasting their time. We don’t want to lose our best players. No chance.” – declarația lui Mourinho apropo de intenția Barcei de a-l lua pe Luiz.

  77. Vedem azi, uraaa, back to WHL dupa 3 luni:) Sper sa-i vad pe new boys Paulinho si Soldado, pe Sandro si Kaboul inapoi in echipa (macar 15-20min), pe Bale primind standing ovation la intrarea in a doua repriza (gen Modric in amicalul cu Bilbao acum 3 ani) si pe Capoue prezentat la pauza.

  78. Diferenţa dintre Luiz şi Rooney e că Luiz n-a ajuns să se antreneze cu echipa de rezerve.

    Mourinho le-a tăiat rapid craca celor de la Barcelona şi chiar îmi pare rău pentru tine, ştiu că ţi-ai dori să aveţi şi voi un fundaş central ca David. Rooney e la a treia, parca, tentativa de a pleca de la United. Mi se pare normal ca Chelsea să insiste.

  79. Intr-o lume ideala e asa cum spui. Dar in contextul de acum, daca jucatorul vrea sa plece, clubului nu-i mai ramane decat traga cat mai mult de pret. Ceea ce de multe ori implica bid-uri refuzate si declaratii ipocrite, care sunt “part of the dance” cum ar zice Brendan Rodgers.

    De asta e mult mai relevant ce vrea jucatorul, decat ce vrea clubul. Cazurile in care un jucator e obligat sa-si respecte contractul, cum s-a intamplat cu Llorente, sunt rarisime si in dezavantajul ambelor parti.

  80. Am auzit de o oferta de 27Mio pounds refuzata instantaneu de Levy, dar e doar chestie de folclor. Daca la Bale incep sa-mi pun din ce in ce mai multe semne de intrebare, la Vert nici nu se pune problema vreunei plecari, exceptand doar vreun silly money dar cred ca nici atunci, suntem ‘gauriti’ rau de tot in aparare. Judecand dupa numarul de mijlocasi si disproportia fata de aparare, cred ca vom juca un inovativ 2-7-1 sezonul asta.

  81. Se pare că tu nu faci diferenţa între piaţa cu mere şi castraveţi şi piaţa transferurilor în fotbal. Mă rog, ceva-mi spune că o faci, dar emiţi aceste „raţionamente” (cu exemple cu mere şi castraveţi) doar pentru că este vorba despre Mourinho.

    Dacă toate cluburile s-ar opri la „not for sale”, probabil n-am mai avea transferuri mari deloc. De câte ori i-a spus Arsene Barcelonei că Fabregas nu-i de vânzare?

    Ce te faci dacă la a treia ofertă United zice „da”? Eu cred că sunt şanse mari să se întâmple asta. Toată chestia cu „not for sale” e pură strategie de negociere, la fel cum a fost şi în cazul Torres. Trebuie să fii orb ca să nu vezi că omul nu mai vrea să joace pentru tine, nu mai e motivat de ce-i oferi şi s-a şi plafonat puţin, între timp. Dacă nu-l dai acum pe 30-35 de milioane de lire, atunci n-o să-l mai dai niciodată şi nici nu te vei alege cu ceva. Sunt convins că şi cei de la United ştiu asta, dar doar încearcă să diminueze efectele impactului pe care le va avea transferul. Din punctul meu de vedere, ei vor mai întâi să aducă ceva, ca să ia şi ochii fanilor, iar apoi să amâne vânzarea până către ultimele zile, pentru că Roo merge, totuşi, la o rivală. Moyes vrea să-i acorde cât mai puţin timp de acomodare la noua echipă înainte să înceapă meciurile.

    Apropo, cică Rooney are „shoulder injury” şi nu joacă nici în Community Shield. Totuşi, la echipa de rezerve părea destul de sănătos, iar pentru Roy Hodgson, Wayne e suficient de zdravăn încăt să fie convocat la naţională.

  82. Adică ar trebui să se transfere doar jucători liber de contract, nu? Pentru că e logic că dacă toată lumea-şi respectă contractele, nimeni nu o să plece cât timp e legat de un club.

    Ce zici tu sună a sclavie. Dacă ai semnat un contract, te gândeşti la prezentul şi viitorul tău. Cauţi salariu cât mai bun, durată cât mai convenabilă, dar şi portiţe de ieşire. De aia există clauzele de reziliere. Contract nu înseamnă sentinţă, iar cluburile nu-s închisori. Dacă o luăm aşa, putem extinde la toate domeniile şi ne vom trezi că n-ar trebui să existe modalităţi de avansare pentru niciun tip de angajat.

  83. Asta cu sclavia e total deplasata, un concept introdus parca de Ronaldo cand era sclav la ManUtd si toata lumea ii plangea de mila. Hai sa fim seriosi ptr. o clipa, pune-i pe toti fotbalistii astia spoilt si tinuti in sclavie cu 100 sau 200k weekly sa traiasca o zi ca un om care trebuie sa se scoale la 6am si sa se duca la servici ptr. ca are o familie si copii de intretinut si sa gaseasca inca 50quids pe saptamana sa vada in direct cum favoritii lui tinuti in lanturi au 90 minute libertatea de a se desfasura pe un teren de fotbal. Una e un contract de munca ‘normal’ in care ai 1,2 sau 3 luni preaviz daca ai gasit ceva mai bun si alta cand esti platit cu o suma obscena si clubul normal pune niste conditii. Daca sclavul platit cu 100k weekly se accidenteaza si sta un an pe tusa, atunci presupun ca nu se mai razvateste impotriva clubului care ii da acesti bani conform contractului.
    Cred ca sunt o gramada care ar schimba locurile cu Rooney sa ajunga in inchisoarea United sau cu Suarez in inchisoarea Liverpool.

  84. E alegerea fiecăruia ce meserie vrea să urmeze. Doar pentru că eşti fotbalist şi câştigi mulţi bani, nu înseamnă că trebuie să taci şi să te supui celui care ţi-i dă. Eu m-am referit la ideea lui filotas cum ca „e irelevant ce vrea jucătorul”. Cum să fie irelevant?

  85. Normal că United n-o să vină să spună „Da, fraţilor, vrem să i-l dăm pe Rooney lui Chelsea, doar că ne-ar trebui mai mulţi bani ca să acceptăm tranzacţia”. E ilogic, pentru că, spune-mi, ce se va face United dacă Chelsea renunţă să mărească suma? Va arăta prost în ochii tuturor. De la suporteri până la jucător. Ce spui tu n-are nicio legătură cu arta negocierii în fotbal. Dacă vrei să vinzi o casă sau o maşină, da, atunci joci cu cărţile pe faţă. Dar în fotbal nu e aşa. În fotbal încerci să te aperi şi să tragi de timp şi de bani cât mai mult. Şi de ce n-ai insista, dacă vrei să cumperi? Ce e imoral sau incorect la asta?

    Am impresia că discutăm despre lucruri total diferite. Nu ştiu unde a zis cineva că doar pentru că jucătorul X vrea să plece de la echipa Y, atunci trebuie să fie lăsat fără niciun fel de obligaţie. Cum echipa Y îi plăteşte valoarea contractului atunci când doreşte să scape de el, tot aşa şi echipa Z, care vrea să-l cumpere la un moment dat pe X, plăteşte o sumă minimă numită clauză de reziliere. Rooney, Suarez sau Bale n-au cerut în niciun moment să fie lăsaţi liberi. Chelsea nu a cerut niciodată aşa ceva. Doar a mărut oferta Deci despre ce vorbim?

    Aş prefera să iau nişte sume foarte bune pe cei cinci de la Ahmed şi să cumpăr alţii cu potenţial şi capabili să facă faţă la Chelsea, decât să-i văd pe ăştia botoşi şi mofturoşi, jucând în scârbă pentru că n-au fost lăsaţi să plece.

  86. Vor juca aşteptând să plece. În condiţiile astea, mi-e greu să cred că vor mai da acelaşi randament. Vor fi priviţi şi cu alţi ochi de către coechipieri (vezi articolele de azi despre cum e văzut Rooney de cei de la United mai nou), să nu mai zic de suporteri.

  87. Să refuze toate ofertele, atunci. Să tragă de jucători care sunt cu gândul în alte părţi, să accepte huiduielile fanilor pentru aceşti jucători, să spere că ei vor mai putea fi „vitali” şi în condiţiile astea şi să se roage c-o să le mai dea cineva vreodată sume d-astea hipnotizante pe ei.

  88. Cele 3 cazuri celebre sunt totusi un pic diferite, Filotas.
    Incep cu cel pe care il stiu cel mai bine, Bale. Daca e sa o iei ad literam, Real Madrid vs Spurs, totusi e un no brainer, drept ptr. care orice suporter normal la cap il intelege pe galez. Probabil si clubul. Nu stiu exact ce intelegere exista intre cele doua cluburi dar clar discutii au fost, de unde si asa zisul parteneriat semnat dupa vanzarea lui Modric. Iarasi era destul de previzibil ca Bale va fi ofertat de Real vara asta si poate ca pana la urma asta a si fost intelegerea initiala, insa Levy si Lewis s-au infuriat la intarzierea platilor ptr. Modric. Eu spun doar ca daca Realul ar veni cu banul jos nimeni nu i-ar sta in cale lui Bale. Din informatiile asa zisilor ITK problema nu e vanzarea in sine, ci daca madrilenii vor reusi sa faca dovada fondurilor, nici bancile spaniole nu sunt ce au fost candva si nimeni nu se arunca sa garanteze ptr. Perez in zilele astea. Daca n-ar fi impresarul lui Bale si ambitia lui Florentino sa contracareze dpv PR achizitia lui Neymar, ar fi un non story. Interesant de vazut cum va evolua, dar repet, galezul s-a comportat pana acum destul de profesionist. Spre stupoarea presei britanice, surpinsa de aparitia lui la antrenamente, ce soc ca un jucator sub contract sa vina la antrenament.
    Rooney. SAF il tine in afara lotului si-i zice ca se rateaza nefiind profesionist. O gramada de alti punditi zic la fel. Hai, daca-ti zice Shearer sau Hansen depe canapea esti tentat sa zici, yes, sure, dar daca vine Neville si-ti spune acelasi lucru, lasand la o parte ca nici SAF nu a avut doar doi ani de antrenorat totusi apleci urechea si pui capul in pamant. Mai ales daca si ai 200k weekly. Vine Moyes iti spune ca trebuie sa muncesti mai mult ca sa-i ameninti pozitia lui RVP, in loc sa se apuce de treaba Rooney isi arunca jucariile din carut. Te duci de la United, arguably cel mai mare club din Anglia la Chelsea? hmmm…Problema cea mare e ca Moyes nu prea reuseste sa convinga pe nimeni, daca ar fi venit Fabregas atunci clar fanii s-ar fi impacat cu Rooney la Chelsea, asa insa nu merge. Daca United nu va face nici o achizitie stelara, Rooney se va antrena in continuare cu rezervele in opinia mea.
    Suarez. Oh, dear. Pleci de la arguably al doilea mare club al Angliei la unul de n-a castigat nimic din 2005 si ptr. care singurul trofeu e locul 4? Asta in conditiile in care clubul si-a stricat si imaginea ptr a te sustine cand nu meritai? Asta da!:) Cred ca Pool l-ar vinde totusi fara probleme intrucat orice fan pe Anfield cred ca si-a pierdut rabdarea cu el, insa aici e si mai delicat intrucat nu prea au cu cine sa-l inlocuiasca. Iago Aspas nu are aceeasi charisma. Nici Soldado daca ar fi venit la ei si tot nu ar fi fost acelasi lucru. Iarasi e tricky, as fi surprins totusi sa ajunga la Arsenal. Real Madrid nu cred ca-l vor ptr. ca ar pune sponsorii pe fuga si madrilenii tin la imagine ptr. ca asta le aduce o gramada de bani, probabil de aia s-au disociat si de Special, care ii tara in scandaluri fara rost.
    Paradoxal dintre cei 3, il vad doar pe Bale ajungand la ‘clubul favorit din copilarie’.

  89. De azi totusi incep sa fiu si mai convins ca Bale e off to Madrid. Mi-a atras atentia cineva ca totusi exista niste coincidente stranii:
    1) Intotdeauna la ultimul amical dinaintea sezonului se prezentau ceva imagini din sezonul anterior, anul asta nada, zilch. Ptr. ca ar fi trebuit invariabil sa aiba imagini cu Bale.
    2) Cand s-au anuntat noul sponsor si noul kit evident imaginea a fost cu Bale. Toate posterele din magazin si de pe stadion/programul de meci nu contin o singura poza cu galezul, pana si Kyle Naughton e in poze. Imaginea centrala de pe ultima pagina a programului de meci si cea de la magazin e cu Jan.
    3) Programul de meci ca veni vorba e cel mai indiferent cu putiinta. Singura mentiune a lui Bale e la pagina cu jucatorii favoriti ai mascotelor din meciul cu Espanyol, ar fi fost si culmea ca Bale sa nu fi fost favoritul nimanui ci in schimb sa fi fost Hudd sau Parker:) Sunt absolut convins ca interviul initial cu Paulinho de pe site-ul oficial mentiona ca e incantat sa joace alaturi de Bale, nimic in program. Pana si Chandli nu pare a fi auzit de galez daca e sa te iei dupa notele din programul de meci de sambata:)
    4) Toate reclamele la FIFA14 au fost fara imagini.
    5) Interviul cu Ledley la pauza nu a continut nici o intrebare legata de asteptarile de la noul sezon, straniu. s-a mers la infinit pe ce experiente culinare au avut King si Ginola in Hong Kong.
    Ptr. un club a carui imagine e croita pe Bale (he’s the cash cow fara doar si poate in materie de PR), e inadmisibil ca toate astea sa lipseasca. E ceva la mijloc totusi.
    Oh, the icing on the cake, serviciul de imprimare nume pe spatele tricourilor nu era disponibil sambata, culmea la primul meci pe WHL din vara. Uite Filotas ca nu e chiar balcanizare, e Britishness at its best sa musamalizezi cu atat succes un caz totusi care face headlines-urile in media:). Discretie la maximum, detaliile fac diferenta.

  90. In alta ordine de idei, sa incepem pariurile! s-a spus mereu despre unu special ca darama cluburile si lasa in urma cenusa si fum. ce credeti de realul de anul asta? mie mi se pare cumva renascut.. cel putin in amicale joaca, nu se joaca. bets, anybody?

  91. Putin off-topic

    Alex, de gura ta 🙂 si astora de pe lifehacker.com am inceput si eu sa ‘trag” cafea mai buna, am incpeut sa o macin, etc
    Basca faptul ca m-am intors din vacanta din Italia cu un Bialetti din care scot tot 🙂

    Intrebare de baraj: de unde as putea lua din Romania filtre si garnituri de Bialetti ?

    Multam & enjoy your cup !

  92. N-am vazut, dar recunosc ca nici nu prea am cautat in RO.

    Eu dau comanda de pe amazon uk cand se aduna mai multe in wishlist, si adaug si niste filtre de Bialetti.

    http://www.amazon.co.uk/Cafetiere-Bialetti-Washer-Filter-Suit/dp/B000KGEU4Q/ref=sr_1_2?ie=UTF8&qid=1376311701&sr=8-2&keywords=bialetti+spares

    Dar daca esti atent, filterle default rezista un an fara probleme.

    Cafeuaua in sine de unde ti-o iei, ca eu tot experimentez cu prajitori din Bucuresti care se indura sa trimita in tara…

  93. “s-a spus mereu despre unu special ca darama cluburile si lasa in urma cenusa si fum”

    De catre cine? filotas?

  94. exceptand inter,care a fost manageriat foarte prost dupa plecarea lui mou…nici o alta echipa n-a suferit prea mult dupa ce a plecat mou…ba’ as putea spune ca a continuat sa aibe performante pe acelasi schelet format de mou…

  95. in sensul asta ziceam si eu, cu un pic de sare. parerea mea personala e ca echipele se descatuseaza dupa plecarea lu’ unu. Interul, d.p.m.d.v. a fost un accident intr-o perioada in care juventus efectiv n-a existat, milanul s-a rebuilduit, roma, lazio sau napoli nu au fost chiar canditate la titlu (poate in masura in care pandurii sunt), cat despre champions league, meciurile interului sunt motivele pentru care sustin vehement introducerea arbitrajelor din american football in fotbalul nostru cel de toate zilele.

  96. Păi d-aia e revolta asta virtuală că nu vede lume Premier League. D-aia suntem toţi disperaţi să găsim streamuri şi să primim informaţii oficiale de la RDS. Pentru că EPL nu e cea mai tare.

  97. Codul pt. fantasy, pentru cei care n-ai citit comentariile de la articolul anterior:

    477430-119659

  98. hai c-am facut un lucru bun cu postu asta, am mai facut rost de un site. 🙂

    cheers

  99. Scuze ca n-am apucat sa raspund, ieri am fost pe drumuri toata ziua. Codul e cel pus de Cosmin si toata lumea e binevenita.

    P.S. Mignolet made my FPL day!

  100. As spune ca tocmai de aia e o liga “tare”, pt ca echipe ca Arsenal pot oricand sa piarda cu echipe ca Aston Villa. La fel cum United pierdea cu Blackburn acasa acum cateva ierni. Sau Chelsea cu QPR sezonul trecut.

    In Spania sau Germania, gapul de calitate intre echipele de varf, brilliant as they are, si celelalte face campionatul mai neinteresant, nu mai interesant.

  101. Salutare anglofili! Poate nu stiati, dar DigiSport Ungaria transmite Premier League, ceea ce mi se pare curios: boss-ul de la RCS-RDS a gasit banii pentru drepturile de retransmisie in Ungaria, dar nu si la noi!

  102. Păi tu îţi tai singur craca de sub picioare în această dezbatere, dacă o putem numi aşa. Îmi zici mie că-s subiectiv vis-a-vis de Premier League, dar apoi vii cu nişte argumente EMINAMENTE subiective. Nici măcar unul, unul singur, nu e obiectiv.
    1. Zici că sunt câteva mii de iubitori de Premier League în România. Mă întreb, la modul serios, de unde ştii tu asta. Poate ai vreo firma de cercetări de marketing şi ai făcut un sondaj în sensul acesta. Altfel, nu văd cum ai putea să estimezi, în mod obiectiv, un număr. Dacă ce zici tu ar fi real, cei de la Digi ar arunca pe geam orice propunere sau intenţie de a achiziţiona drepturile de televizare pentru o sumă precum cea oferită de către ei (8 milioane de euro). Digi nu difuzează reclame, nu ştiu dacă a observat toată lumea. Oamenii fac bani doar din audienţe şi din şpaga de la Dumitru Dragomir. Nu cred că-s stupizi ca să se arunce cu capul înainte pe astfel de sume. Un meci precum Bolton – Liverpool a avut vreo 86.000 de telespectatori acum câţiva ani (am găsit pe net un articol).
    2. Fă, dacă vrei, top 5-ul jucătorilor din lume ca valoare şi sunt curios cum n-o să aibă loc măcar unul dintre Mata, Van Persie, Bale, Suarez, Hazard, Kompany sau alţii pe care nu mă mai obosesc să-i scriu. Sper să nu arate topul ceva de genul: Messi, C. Ronaldo, Neymar, Iniesta, Xavi, că atunci va fi de-a dreptul ridicol.
    3. Ai ţinut neapărat să precizezi şi semifinalistele din UCL, din motive total neevidente :)) Campionatul pe care îl iubeşti atât de mult n-a mai dat de două sezone câştigătoare şi nici finalistă de UCL. Premier League, de exemplu, a dat câştigătoarea UCL şi câştigătoarea Europa League în sezoane consecutive. Probabil e irelevant, totuşi.
    4. Parcă Chelsea juca prin semifinalele şi finalele UCL 1-10-0-0. Asta nu se pune ca inovaţie tactică? Ce relevanţă au sistemele de joc şi inovaţiile?! Pot să joace toate echipele în toate cele 38 de meciuri 4-4-2. Dacă fotbalul e frumos şi rezultatele pe măsură, ce contează inovaţia? E un criteriu mega-subiectiv şi la fel de irelevant.

    Ţin să mai întreb ceva: Arsenal şi Liverpool, pe lângă United, City şi Chelsea, au umplut stadioane în Asia şi America de Nord la amicalele din vara asta. Câţi spectatori au atras echipe precum Valencia, Atletico Madrid, Real Sociedad, Malaga sau Sevilla la amicalele lor?

    Asta e situaţia. N-o fi cel mai puternic dpdv fotbalistic, dar Premier League e, cu siguranţă, cel mai iubit campionat din lume. Din perspectiva unuia care vrea să vândă către telespectatori acest campionat şi, în acelaşi timp, trebuie să cumpere dreptul de a-l da mai departe, mi se pare că asta înseamnă „cel mai tare”. O zic cu toată răspunderea, iar cifrele dovedesc asta. Milioanele de asiatici care cumpără în draci tricouri cu Liverpool, Arsenal, chiar şi Tottenham, stau mărturie. Nu ştiu câţi dintre ei au cu alte echipe din Spania sau Germania în afară de cele două, respectiv… două.

  103. Am înţeles că totul ţine de intermediari. Există o firmă care face pe intermediarul pentru România şi încă nişte ţări. Probabil ungurii au alt intermediar.

  104. PL ramane cea mai tare ca si competitie, iar echipele lor sunt clar cele mai iubite in lume. cu exceptia celor 2 spaniole poate. Primera e o gluma proasta, anul asta iar se fac recorduri de goluri marcate si puncte cu adversari gen levante (care nu e chiar cea mai slaba din liga).. polarizarea este evidenta peste tot dar in primera e cea mai cea..

  105. Da, pentru că Barcelona şi Real Madrid sunt echipe foarte curate din punct de vedere financiar. La fel ca şi Manchester United, de altfel.

    Ce jucător de la Sevilla, Rayo sau Osasuna e SUPER VEDETĂ în Anglia? Nu-mi zice de Michu, că el e doar un jucător foarte bun, dar de la o echipă mediocră. Spaniolii sunt mai adaptabili, englezii nu-s deloc aşa. Dar asta ţine doar dacă vrei să faci o comparaţie între echipele naţionale, nu între campionate. Dacă englezii-şi permit să ia jucători pe care giganţii din Spania nu-i văd (ex: Mata), pentru că-s prea ocupaţi să arunce cu zecile milioane de euro pe tot felul de vedete mai mult sau mai puţin umflate cu pompa înseamnă că-s deştepţi, nu proşti.

    Cât despre rezultatele europene, explicaţia e simplă. Echipele din Spania se mobilizează mai bine decât cele din Anglia şi sunt mai interesate de competiţiile europene, pentru că fotbalul intern nu le solicită atât de tare şi nici nu le oferă aşa multe posibilităţi. Oricum, performanţele astea europene nu-s nici ele prea edificatoare. Doar pentru că Petrolul a scos-o pe Vitesse, iar Steaua pe Ajax, nu înseamnă că Liga 1 e peste Eredivisie.

  106. Real – Betis 2-1 cu gol in min 87..hai ca nu-i atat de rau.

    Cat depre jucatori spanioli buni pe afara, asa la o strigare zic: Torres, Mata, Soldado, Silva, Negredo…
    Supervedete sau nu dar clar sunt jucatori peste medie la echipele lor.

  107. Din punctul meu de vedere, poţi să ai şi două mii de academii construite timp de 200 de ani. Datoriile sunt datorii. Let’s agree to disagree. Şi să sperăm că iau cei de la RDS drepturile şi pt. EPL.

  108. imho, nu inteleg de ce s-ar uita cineva la meciurile din PL cu comentariul de la RCS cand poti sa le vezi pe Sopcast / TSTorrent / whatever alt format cu comentariul de la Sky sau de la BBC si la o calitate video foarte apropiata de o transmisiune tv. Recomand cu aceeasi caldura wiziwig unde nu a existat meci pe care sa nu il pot vedea (de fotbal sau de tenis, sporturile la care ma uit eu)

  109. Dacă Filotas vorbeşte despre arabi, ruşi şi petrodolari, mi se pare firesc să aducem în discuţie şi datoriile cluburilor din Spania. Mă rog, probabil e mai moral să ai datorii la stat decât datorii la miliardari.

  110. Pai da, datoriile sunt datorii, nu conteaza unde le ai. Ideal ar fi ca tot fotbalul sa fie pe model german, dar uite ca nu se poate. Cluburile mari din Anglia (except Arsenal), Spania si Franta mai nou sunt pline de datorii.

    Intrebarea e: cum ai prefera, sa ai datorii la un singur arabi, rusi, iar cand se supara si isi iau jucariile si pleaca urmeaza … (aici completezi tu cu ce vrei, modele sunt: Anji, Malaga, Rapid, Dinamo) sau catre stat / comunitate / banci din tara ta?

  111. Pt PL gasesti stream-uri la 1500-2000 Kbps unde diferenta de calitate nu mai e asa de mare. Acum depinde si ce e mai important pentru fiecare. Pt mine e un turn-off mai mare comentariul prost decat diferenta de calitate video 🙂

  112. in mare sunt de acord cu tine dar nush cati au net sa le sustina fluxul 90 de minute. si eu am zis de multe ori ca decat sa aud cate camasi are Tamas ( sa luam un exemplu neutru 🙂 prefer comentariul englez mult superior din toate punctele de vedere.
    si da, acum cateva luni am fost in Londra si am vazut un meci pe ITV ( parca) HD. dumnezeule, pai digi e canalul ala bulgaresc din anii 90 cu purici cu tot 🙂

    diferente multe, bani probabil la fel de multi, pana la urma trebuie sa ajungi la un compromis ( cred ca de EPL nu ne putem lipsi, asta e clar constanta :)) )

  113. Cu un stream bun de 2000k bati la cur orice HD made Digisport. (genuine CL broadcasting excluded) Nu mai vb de comentariu. Scot de pe laptop pe HDMI pe plashma……scoate si sunet si tot…e beton..

  114. Din perspectiva clubului, sigur că e de preferat să fii dator la stat. Dar dintr-o perspectivă neutră parcă-i mai bine să pui veniturile clubului în pericol decât veniturle statului.

  115. Da, şi eu am făcut asta pentru meciurile lui United, Liverpool, Spurs şi Chelsea, însă la toate am avut probleme cu streamurile, în sensul că se blocau la un moment dat. Am schimbat, în medie, vreo două pe meci. În orice caz, se poate trăi şi fără TV, dar parcă e mai comod cu.

  116. Ca si recomandare, alea rusesti pica/sunt date jos 🙂 cel mai rar din motive evidente.
    Bon, comentariul e pe ruseste dar daca esti ca si mine intr-o zona unde nu are cum sa aiba Digi zici saru mana si la astea.

    Inca ceva; torrent stream incepe sa se impuna incet incet pentr transmisiuni online in fata lui Sopcast

  117. “Murphy. Berba. Bent. Parker. At this rate we’ll get Bale in 3 years time”

    Comentariu de pe Facebook la anunţul celor de la Fulham că l-au luat pe Scott Parker.

  118. Poti da exemplu de o editie Premier League in care echipa de pe primul loc avea 10-15 puncte avans fata de locul 2 in iarna?
    Unul din motivele ptr. care Premier League e un produs mult mai bine vandut decat ligile stelare cu Real Sociedad, Levante, Compostella, Burgos, Celta Vigo, Eintracht Frankfurt si Arminia Bielefeld e ca si o echipa cu maestrul Pellegrini pe banca poate lua bataie de la un Hull cu maestrul Huddlestone in forma maxima dupa 15 burgeri si 3 sticle de HP Ketchup:) Cand echipa de pe primul loc in Anglia va avea 15 puncte avans de Craciun punctajul se va fi calculat 3 puncte la victorie plus un punct aditional ptr. fiecare gol inscris si jumatate de punct ptr. fiecare bara. Si un penalty la 3 cornere.

  119. Jumătate de punct pentru fiecare bară? Adică Liverpool să se lupte, în sfârşit, din nou la titlu?

  120. Pai un prim exemplu ar fi campionatul de anul trecut unde man utd a castigat titlul foarte devreme, in conditiile in care nu a fost cea mai buna versiune a sa din istorie. Anul asta city pare cu mult mai puternica. Sa vedem ce va fi. Oricum, Newcastle o fi mai puternica decat LEvante? Intreb si eu. Ca trebuia sa fie 8-0 aseara asa ca incep si eu sa ma plang de gap-ul din anglia care se creeaza intre echipe ca city si restul muritorilor. O fi interesant, nu o fi?

  121. Again, nu a avut 15 puncte avans de Craciun. Destul de devreme de discutat despre gap-ul intre City si restul muritorilor avand in vedere ca a trecut doar o etapa. Daca nu ma inseala memoria City au inceput cu 4-0 si acum 2 sezoane cu Swansea, au invins pe WHL cu 5-1 in a treia etapa si pareau invincibili. Si cu un manager, nota bene, care castigase ceva la viata lui.

  122. Maestrul Pellegrini e ala care n-a deranjat-o pe Barcelona?

    Off-topic: Alex, poti sa faci un post nou? Asta devine greu de urmarit.

  123. Păi antrenorul lui Chelsea a bătut recordul de puncte al lui Pellegrini. De ce n-ar fi el la 15 puncte până în iarnă?

  124. Antrenorul lui Chelsea ucidea meciul din prima repriza. Nu e ca si cum Chelsea are meci maine si City nu.

  125. fara sa fiu inteles gresit sau apostrofat ca zic o tampenie, doar o sugestie, te ai gandit sa dai cuiva acces sa puna pagina noua la fiecare etapa( si doar atat), spre exemplu. poate te ar ajuta si pe tine si pe noi, pe mine unu nu ma deranjeaza cat de putin ca e in pagina asta sau in una noua dar poate ptr altii devine greu de urmarit.

    Inca odata nu incerc sa sugerez nimic aiurea, e doar o opinie, pana la urma imi dau seama ca e bunul tau si vrei sa fii cel mai in control dar cine stie.

  126. e diferenta de valoare intre loturi. Un City fully fit si motivat nu prea are adversar iar diferenta se va vedea mai ales cu echipele din top 10. Pentru chlesea meciuri cu spurs, arsenal, everton chiar si swansee sau liverpool vor fi meciuri grele, la baioneta pe cand pentru city ar trebui pe hartie sa fie majoritatea victorii clare (cu minimum de puncte pierdute, un egal sau doua maxim); meciurile directe la fel, poate chelsea sa ciupeasca 1 punct. Daca mourinho va reusi cu aceasta chelsea sa castige in mod consistent meciuri si sa fie lider in iarna atunci ma inclin si eu in fata lui. Dar va fi foarte, foarte greu cand ai un adversar de talia lui city, o echipa care a scapat de alba-neagra din vremea lui mancini.
    Sa nu uitam nici de man utd, moyes o sa vrea titlul din primul an. Sau de spurs, care daca il iau pe willian si ramane si bale, deja lucrurile se complica puternic si nu mai au nici o scuza sa nu se bata la top3 cu sanse reale. Arsenal vad ca au inceput cu petitii on line deci cred ca acest club neserios nu va pune probleme, deci raman patru echipe acolo care se vor bate la ciolanul suprem, city in rol de leu atacat de hiene, problema e ca hienele o sa se muste grav intre ele.

  127. Sezonul trecut: Man City – Newcastle 4-0. Crestere vizibila, fara indoiala. 🙂

  128. Hehe, cryptic?:) tot ce incepe cu Will zilele astea e intors pe toate partile de fanii Spurs si Pool ce cred in ITKs:)

  129. Super idee! Eu chiar as merge mai departe si as propune ca acei anglofili pasionati care doresc si au timp sa fie invitati sa scrie cronicile la etape

  130. Si eu as fi zis ca-s mai usor de urmarit comentariile in formatul actual, dar daca e deranjant pentru mai multa lume, un deputy-anglofil poate fi o solutie.

    Doar ca discutii de etapa simple, fara continut si alte postari intre ele, devin destul de monotone, judecand dupa experienta de acum doi ani.

    In principiu o sa incerc sa postez macar o data la doua-trei saptamani, chiar daca e doar un clip sau un quote, si vedem cum merge.

  131. Foarte frumos şi golul 2. În altă ordine de idei, ce de basci la meci! Sunt şi la tribună şi la peluză. Tot respectul!

  132. cateodata ai niste viziuni ciudate … Pellegrini e un antrenor bun si atat pana-n momentul de fata si nu il vad in stare sa faca saltul la super antrenor peste noapte.

  133. Golul doi mie mi se pare mai frumos pentru ca prefer fazele lucrate executiilor individuale. Au fost 5 pase din prima si sutul tot din prima. Absolut superb!

  134. Un comentariu de pe Guardian:

    Joke of a league?

    Yea, that’s why they’ve been kicking butts Europe for past 6 to 7 years.

    Here are the stats from EPL and Bundesliga :

    Bundesliga: 2013: 25points between 1/2; 2012: 8points between 1/2, 17points between 1/3; 2011: 10points between 1/3,
    2010: 15points between 1/2

    EPL :
    EPL: 2013: 11points difference between 1 & 2, 2012: 19points between 1/2 & 3, 2011: 9 points between 1 & 2/3, 2010: 10points between 1 & 3

    In the last ten years Chelsea and United have won 8/10 Premiers. in the last 10 years RMA and FCB have won 9/10. How is it any different?

    And from these 3 leagues Spanish teams have won the most European titles in the past 10 years.Valencia,Atletico Madrid and Athletic Bilbao.Manchester United got their
    ass kicked twice by Spain’s #5. And we all know how Chelsea went down against Atletico last season.#3 in Spain with 9 points behind a very bad RM last season. Then who’s the joke now?

  135. A uitat sa mentioneze ca locurile 1, 2, 3 din EPL si Bundesliga nu sunt ocupate mereu de aceleasi echipe.

    Si toti astia care rup Europa League in doua pleaca cu 6-7 incasate de pe Camp Nou. Cele 100 de milioane in plus din drepturi TV nu fac nicio diferenta, evident. Pana si cultistii lui Sid Lowe de pe Guardian s-au plictisit de La Liga, asta spune ceva. 🙂

  136. Adica trebuie sa conduci cu 2-0 in deplasare ca sa fii un club mare? Asta trebuia sa observ? Inseamna ca WHU este sigur in club mare! Spre deosebire de Spurs care e ceva mai mic fiindca nu are numai 1-0. Dar ma bucur ca ne-am pus de acord si ca Chelsea e clar un club mare! Desigur, conform aceluiasi rationament.

  137. nu merci, din ce-am citit pe guardian am inteles ca nivelul de spectacol din jocul lui chelsea l-a egalat pe cel al vopselei uscandu-se

  138. n am stiutca au meci, desi acum imi dau seama ca Chelsea are de jucat super cupa si de asta au jucat asa repede. pacat ca au castigat, au moral ptr luni :))

  139. din ce vad pe video-ul asta:
    1 a fost hent clar;
    2 pare sa fi fost fault in atac, dar as prefera sa vad si alte reluari.
    la busquets e discutabil daca era de galben (al doilea)….. faptul ca nu i-a dat era in maniera generala de arbitraj, una mai libera decat de obicei in spania

  140. oricat as fi vrut sa piarda Chelsea aseara puncte, ptr mine asta nu e hent. terry e cu spatele in momentul cand mingea ii vine in mana si chiar si inainte. stiu ca la regulament e lovitura daca e intentionat sau iti creezi avantaj si nu mi se pare ca a facut vreuna.

  141. regulamentul e clar: intentia e tot ce conteaza, avanatajarea sau nu este irelevanta.

    se apreciaza ca a existat intentie si atunci cand mana este intr-o pozitie „nefireasca”. in cazul de fata, mana sus a lui terry este, zic eu, evident nefireasca. nu stiu cine sare cu una dintre maini sus in mod uzual…

  142. Cine este tras în jos de adversar de celălalt umăr, când se află deja în aer. Dacă nu se întâmpla asta, eram de acord că e penalty.

  143. Fie vorba între noi, dacă era Pepe în locul atacantului lui Villa şi Messi sau Alexis în locul lui Terry, ai fi zis că trebuia galben la Pepe. Cu toată obiectivitatea posibilă.

    Cum să nu fie fault în atac, când se vede clar că ăla se sprijină cu mâna pe umărul stâng al lui Terry? Uită-te şi la faţă lui John în momentul în care este tras în jos. Mâna dreaptă se ridică din reflex.

  144. Hmmm, care rezultate slabe ale echipelor engleze? Goonnersii au fost (ca de obicei) rusinea saptamanii, invingand doar cu 3-0.

  145. Asta e de departe cea mai tare ‘fereastra’ de transferuri traita. Bale in continuare la Spurs, Willian si Rooney la Chelsea, Mata la Utd., Suarez la Madrid, inclin sa cred ca Spurs-ii mei ar iesi cei mai castigati din acest ultim (oare?) twist.

  146. De pe Twitter inteleg ca Bale la Madrid e all but done. Tinand cont ca Realul si asa plateste o mana si un picior, as fi socat daca l-ar mai lua si pe Suarez.

  147. Pai inteleg ca Suarez e varianta ‘ieftina’ intrucat nu au pana la urma banii pe care Levy i-a cerut.

  148. Inteleg ca Willian era gata sa ‘put pen to paper’ cand au sunat cei de la Chelsea si au marit oferta cu vreo doua mio. Classy! :))

  149. Karma is a bitch.

    Oricum, pe mine nu mă încântă deloc ideea de a-l lua pe Willian. Sunt prea mulţi oameni în zona aia.

  150. O sa aveti un midfield minefield. Totusi transferul asta cam lasa loc pentru un swap Rooney-Mata.

  151. Cred ca-l poti exclude pe Mata din cei multi oameni, ce i-a facut spaniolul lui Mourinho apropo de incearca sa scape de el at all costs? Willian e bun, dar Mata vs Willian, hmmm. Ca sa nu mai vorbesc de Mata vs Rooney.
    In locul lui Levy as oferi rapid vreo 35-40Mio pe el, forget Lamela sau Willian.

  152. Nu ştiu ce s-o întâmpla cu Mata. Deocamdată sunt doar speculaţii. Sper că board-ul şi Jose nu-s atât de proşti încât să-l dea pe Juan.

  153. Trebuia sa trolezi cu “Mata e mai bun ca Willian” daca voiai sa ne enervezi 😀

  154. I made a breakthrough discovery: PL se poate vedea pe DigiSport 1 HU si eu chiar il prind 😀

  155. Nu trollează, aşa e el. Omul de abia aşteaptă să abereze la adresa lui Mou, Chelsea, fanii lui Chelsea şi tot ce e legat de clubul ăsta. Îmi aduce aminte de ăia de la Antena 3, care dau vina pe Băsescu şi pentru canicula de august.

  156. Mourinho on Mata: ‘He is a player we all like, a player we all want to keep. We want more quality, not less quality.’

  157. eu cred ca tu aberezi. Adica nu ti se pare o mizerie morala sa te bagi peste un jucator care face examneul medical la alta echipa? Atunci cum numesti tu asta?
    tie ti se pare aberatie orice spune cineva despre chelsea care nu e fan hardcore al acestei echipe

  158. De fapt ţie ţi se pare „fan hardcore”, „ultras” sau „ultras anti x” oricine are altă opinie decât a ta. Tu de abia aştepţi să se discute ceva despre Mourinho sau Chelsea pe aici, ca să vii să arunci cu noroi. Se poate observa cu ochiul liber asta.

    Nu e o mizerie morală, mai ales având în vedere cum a tratat-o Levy pe Chelsea în trecutul apropiat. Şi dacă e vreun club care merită asta, atunci, cu tot respectul, Tottenham e ăla. Au zis că nu-s interesaţi de Willian şi că nu se bagă peste Liverpool, iar a doua zi jucătorul făcea vizita medicală cu ei. Karma is a bitch, am mai zis-o o dată.

  159. Ai ţinut scorul? Eu nu l-am atacat niciodată pe Guardiola, de exemplu. Doar am adus contraargumente la hiperbolizările tale. Tu instigi, se vede clar. De exemplu, când am postat link pt. Chelsea-Villa, te-ai apucat să comentezi că nu te interesează, dar că ai citit prin nu ştiu ce ziare că trebuia Ivanovic eliminat şi penalty pt Villa. Repet, nu te-ai uitat la meci, dar ai citit ceva şi, din tot ceva-ul ăla, ai ales fix părţile controversate, menite să nască discuţii contradictorii. Instigi, nu exprimi opinii. Dar nu e deranjant că instigi, ci că faci pe nevinovatul.

    Ce relevanţă are vizita medicală? Liverpool negocia direct cu Willian, Spurs s-a băgat peste. De parcă dacă a făcut jucătorul vizita medicală, deja e cu juma’ de echipament pe el. Oricum, nu e nimic definitivat.

  160. Funny that… Cand Cosmin scria despre Steaua ti se parea “o mizerie”, cand tu scrii despre Chelsea fiecare are dreptul la o opinie.

    Nu stiu cum se face, dar “opiniile” tale sunt axate pe injosirea altor cluburi, antrenori, campionate. Pari unul dintre acei suporteri mult mai preocupati de echipele altora.

    Daca ai lua o pauza de la judecatile morale, poate ti-ai da si tu seama de asta.

  161. Pai Levy a tratat-o pe Chelsea cum merita, le-a zis ca Modric nu e de vanzare si that was it. Daca Abramovic&co. n-au inteles mesajul, ce vina are Levy? Fcuk off e usor de inteles si ptr. non natives, si de obicei el nu e urmat de ‘but’, e o expresie ce nu lasa loc de continuare.
    At which point a zis cineva din cadrul clubului ca nu se baga peste Liverpool? Willian nu era in planurile lui Baldini/Levy dar a intervenit fire sale-ul de la Anzi si normal ca au sesizat oportunitatea.
    Acum cazul Willian e mai degraba tipic Mourinho decat Abramovic, mare manager, mic caracter. Insa a dat doua lovituri dintr-una: lui AVB ptr. ca asa e el, trebuie sa tina ranchiuna si sa plateasca polite, si Realului ptr. ca pica transferul lui Bale. Inteleg ca venirea lui Willian nu e privita cu ochi buni nici macar de suporterii Chelsea. Let alone John Terry:))
    Oricum, we move on. Tot raul spre bine, am scapat de un posibil mercenar.

  162. Posibil mercenar? Păi cred că toţi jucătorii din Premier League (cu foarte puţine excepţii) sunt mercenari. Sau crezi că, dacă nu se băga Chelsea, Willian venea cu inima la Spurs? Să fim serioşi.

    At which point a zis Mourinho că nu se bagă peste Spurs?

  163. Sigur, a iesit o singura deficienta, ‘lack of spine’, dar inteleg ca nu e ceva deranjant ptr voi:)

  164. “vrea la un club mai mare” = mercenar.

    Champions League cu Mourinho sau Europa League cu Mourinho-wannabe?

  165. Jucatorul/Kia au ales clubul asa ca restul discutiilor sunt probabil futile. Sper sa fie un flop si sa dinamiteze putin vestiarul, hihi:) Oh, si astept cu interes meciul de pe 28 sept. pe WHL sa pot sa-l fluier cu putere:)
    Having said that, we move on. Urmeaza ca Lamela sa fie hijacked de Arsenal:) bat in lemn…

  166. ca tot a fost seara lui raul,vreau sa evidentiez ceva!!!

    tot se spune ca el a fost indepartat de la real,da’ nu observa nimeni cum a fost indepartat de la nationala,fiind marginalizat de catre grupul catalan(prieten cu iker).raul si guti au fost indepartati de la nationala iar iker n-a fost in stare sa aibe o singura reactie asupra acestui fapt.

    de ce a fost raul indepartat de la nationala?pentru ca s-a dorit un nou proiect,pe scheletul barcei,iar raul nu era unul care sa-i pupe peste tot pe catalani,iar d-alde xavi si iniesta nu se simteau confortabil cu raul in echipa,pentru ca el raspundea la atacuri,nu statea fara reactie precum iker!!!

    iar de la real,raul nu a fost indepartat!el era rezerva inca din perioada pellegrini,si..ca sa vedeti ce inseamna un capitan,nu iker,raul se zbatea si de pe banca,se agita,dadea indicatii,suferea alaturi de echipa si isi sustinea antrenorul(antrenor ce nu avea mari performante,nu avea un nume mare,si totusi il tinea pe banca,pentru ca ANTRENORUL E CEL CARE DECIDE ECHIPA).cand a venit mourinho,raul si guti au fost informati ca sunt doriti ca si oameni de vestiar,si e nevoie de ei,insa,nu vor fii titulari incontestabili!!!ei au ales insa sa plece!!!cati dintre voi stiti ca raul a avut salariul platit de real madrid cat timp a jucat la schalke!!!

    si,ca o incheiere,vad ca tot de mourinho ne luam,da’ nu zice nimeni de cat de prost a fost organizarea la real,atat la plecarea lui(la o ora extrem de proasta,cand toata lumea e la munca…abia daca s-au adunat 16 mii de oameni pe bernabeu…PENIBIL) cat si la trofeul santiago bernabeu(promovare extrem de proasta)!!!

    eeeh,e mai usor sa citim doar ce ne place,si sa nu citim tot,ca sa aflam toate detaliile!!!

    sunt curios daca unii precum Andrei Niculescu si altii aveau informatiile astea!

    ar fii interesanta o dezbatere pe subiectul asta(din punctul meu de vedere),pentru ca sunt satul sa vad real-barca,messi-ronaldo,ronaldo-ronaldo,bale la real si neymar flop!!!!

    PS:filotas,PLEASE,stay out of this!!!

  167. Am citit pana la Xavi si Iniesta nu se simteau confortabil, o precizare: Xavi si Raul sunt prieteni, enough said din punctul meu de vedere.

  168. Problema “Raul-Selection” are insa dincolo de substratul vestiarului si o incarcatura federala. Este o mare nedreptate comisa la adresa acestui fotbalist…Relatia sa cu Iker n-a fost niciodata una extraordinara. La Madrid, grupul de baza in vestiar era format din Raul, Guti, Salgado, Morientes…tinerii Iker, S.Ramos, personalitati puternice, n-au acceptat niciodata suprematia anturajului amintit.

  169. nu e vorba DOAR despre cei de la barca in postul meu!!!

    stiu ca e destul de vehement,insa,incearca sa vezi si dincolo de partile in care am zis ceva de catalani,care,apropo..daca poti sa-mi demonstrezi ca nu am dreptate,promit sa nu mai spun comentez nimic despre barca!!!

  170. Raul este o legendă şi unul dintre fotbaliştii mei preferaţi. Consider că n-ar fi trebuit niciodată lăsat să fie lăsat să plece de către Real. Dar mi-e cam greu să intru într-o dezbatere despre scheletul naţionalei Spaniei. Având în vedere ce rezultate au avut, nu cred că le poţi reproşa vreo alegere.

    Se poate discuta, totuşi, despre principiu.

  171. Eu nu inteleg ce incerci tu sa demonstrezi aici. Bun, esti suparat ca Raul a fost indepartat de la nationala si ca Iker este zero ca si caracter. Sa zicem ca e asa cum spui tu, pe cine crezi ca intereseaza in Spania ca Raul nu a mai jucat la nationala daca dupa asta ei au castigat 2 Euro si un CM? Iti raspund eu, pe nimeni. Din punctul meu de vedere e un non-subiect.

  172. eu stiam ca de exemplu guardiola, un simbol al catalanilor e foarte bun prieten cu raul…mai departe, mi-e greu sa comentez, cred ca tu ar trebui sa demonstrezi ca ai dreptate, dar nu stiu daca vei reusi, intotdeauna in astfel de cazuri de culise adevarul este dosit bine

  173. Doar în vestul ţării ştiam că se prinde Digi HU. Miticii de noi mai au de aşteptat 🙂

  174. Asa de dragul discutiei, tu vrei sa-mi spui mie ca lupii astia tineri Iker si Ramos au facut o lovitura de stat in interiorul vestiarului madrilen si i-au inlaturat pe cei mai sus mentionati? :))
    Cred ca teoria asta a conspiratiei te-a prins pana peste cap.

  175. Eh, nu că vreau să dezgrop morţii, dar uite că nevasta lui Y încearcă să pună monopol pe vestiarul echipei X, iar jucătorii pe care şi-i atrage primesc, brusc, şanse în plus din partea lui Y. Astea or avea legătură cu fotbalul?

  176. Nu ştiu ce-i cu Ponta şi Udrea, dar chestiile astea legate de impresari, transferuri şi alte treburi „adiacente” se izbesc de mine, chiar dacă nu vreau, fiindcă citesc site-urile de „sport”(fotbal) din România. Şi chiar dacă tu nu ştii, ele se întâmplă şi influenţează calitatea fotbalului românesc. Normal că la echipa respectivă nu-s doar jucători impresariaţi de doamna Y, pentru că domnul patron Z are şi el nişte veri ale căror nevoi trebuie satisfăcute. Totul se leagă în România, absolut totul. Impresarii aleg cine joacă şi cine nu, cine face saltul de la juniori la echipele mari, cine vine la naţională, cine e antrenorul naţionalei, cine vine şi cine pleacă. Antrenorii şi managerii care ar trebui să fie un exemplu pentru tineri, sunt mândri de calitatea lor de manelişti, înjură, scuipă, dau cu piciorul în stema rivalilor şi alte astfel de exemple. Într-adevăr, fotbaliştii-s fotbalişti. L-am văzut şi pe Rooney pe sub masă, dar pe Ferguson, Moyes sau Wenger i-am văzut?

    Toate aceste detalii, care pentru tine nu contează, ne ţin în subsolul fotbalului european, atât la nivel de cluburi cât mai ales la nivelul naţionalelor. Nu dau doi bani pe ce face Steaua în UCL, ca să scapi de-o grijă.

  177. ok.trebuie sa demonstrez eu!!! si aici o sa raspund si pentru mihai!

    iker,capitanul nationalei nu a avut nici o reactie asupra coechipierilor sai de la echipa de club atunci cand grupul catalan de la nationala a reactionat urat la spusele unora precum arbeloa sau xabi alonso,si nu le-a luat apararea!!!sa nu uitam,iker e si capitanul realului!!!

    iker si ramos nu l-au indepartat pe raul de la real,el a plecat pentru ca asa a simtit,insa,iker si raul nu s-au avut ei niciodata asa de bine.lui iker nu-i convenea suprematia lui raul,de asta nu a avut nici o reactie in momentul in care raul a fost inlaturat de la nationala!ei erau coechipieri,raul era capitan la madrid si iker era capitan la nationala!!!iker n-a spus nimic in legatura cu faptul ca raul a fost lasat in afara lotului pentru euro!!!atunci era antrenor aragones!!!de ce a fost lasat in afara lotului,am mai spus,pentru ca cei din grupul catalan nu-l agreeau,singurul cu care se mai intelegea era puyol!in locul lui raul a fost preferat guiza!!

    cat despre trofeele castigate de spania fara raul…nu stiu cati au observat ca in momentele cheie,omul cel mai important pentru spania a fost chiar iker.el i-a scos in momentele cele mai grele si i-a tinut in meci!!!

  178. vehementa ta este demna de un ultras. nu ai pic de obiectivitate , ever..am inteles, Barca = diavolul in persoana, e boring deja

  179. si mie imi place(a) mult raul, dar indepartarea sa din nationala spaniei e un non-subiect, asa cum a mentionat si mihai. eu cred ca orice popor din lumea asta ar face urmatorul trade: scoatem din nationala un jucator emblematic si luam 3 trofee majore. poate era atmosfera proasta in nationala dpdv al grupului, poate era vorba de conflicte personale, ce conteaza de ce l-au scos??? fara el s-au descurcat mai bine si asta e suficient.

    asta ca sa nu aduc in discutie non – logica pe care ai utilizat-o: intr-un post zici ca „ iker n-a fost in stare sa aibe o singura reactie asupra acestui fapt”, in altul ca „omul cel mai important pentru spania a fost chiar iker”. desi nu se refera la acelasi aspect (un post priveste caracterul, alta evolutia pe teren), mi se pare evidenta nehotararea opiniilor tale in ce il priveste.

    make up your mind! il blamezi pe casillas sau il apreciezi?

  180. Acest pedigree, cel puţin dpdv financiar = Gigi Becali. Lasă ironiile cu terenuri, că nu milionarii noştri de carton sunt la Jilava.

    Steaua a scos cât de cât capul în Europa, într-adevăr, dar atât. Cu atâtea participări în grupele UCL, Steaua n-a reuşit, totuşi, să meargă niciodată mai departe. Mă refer la perioada recentă, evident. Cea mai mare performanţă a fost semifinala din 2006, când a eliminat Rapidul după două egaluri şi a fost întoarsă de Boro în retur, dovadă a mentalităţii „mâinii invizibile” care face din Steaua o echipă la fel de românească precum şi celelalte. Alte performanţe au fost eliminarea Valenciei şi a lui Ajax la penalty-uri, dar nu în momente avansate ale competiţiilor. Performanţele au fost bune şi foarte bune pentru standardele româneşti, dar submediocre dintr-o perspectivă normală. Aş putea să dezvolt subiectul, dar n-are sens. Dacă Steaua e mare echipă europeană cu cine ştie ce pedigree, atunci şi FC Copenhaga, FC Basel sau Sporting Braga sunt la fel.

  181. Steaua are pedigree de club mare la fel cum fostii securisti (opt din primii zece cei mai bogati romani parca) au pedigree de mari afaceristi. Sau fostii nomenclaturisti pedigree de politicieni.

    Mana invizibila e o expresie potrivita, I’ll give you that.

  182. N-a zis nimeni că ar trebui să se dizolve Steaua sau Real Madrid, doar că mi se pare ciudat să invoci un aşa-zis spirit creat aşa cum a fost creat.

    Nu e vorba despre niciun pedigree al Stelei. E vorba, efectiv, de calităţile unor oameni. Niciodată Steaua n-a trecut de echipe bune când a avut loturi proaste. Au fost vreo 30 de meciuri consecutive fără victorie în grupele competiţiilor europene, până de curând. Unde era pedigree-ul atunci? Performanţele Stelei au venit în urma celor mai masive investiţii din România.

    Apropo de „să ne sinucidem toţi”, zic doar atât: şi părinţii mei şi-au trăit tinereţea în comunism, dar n-au ajuns în topul ăla despre care vorbeşte Alex.

  183. http://www.youtube.com/watch?v=cggTbCcbcNA

    Pentru cei care încă n-au văzut acest documentar. Merită! Mi-ar plăcea să mai văd chestii de genul, despre fotbalul din UK. Mă pasionează tot ce ţine de asta, de la ideile şi oamenii din filme, până la decorul tipic britanic, cu trotuarele alea ude şi esenţiala ploaie. Dacă e cineva care poate să-mi recomande aşa ceva, aş fi profund recunoscător!

  184. Toate echipele erau controlate de comunisti, dar unele furau, in timp ce altele erau furate. Unele pierdeau jucatori, altii ii castigau, pentru ca aveau generalii de partea lor. Nu e chiar acelasi lucru.

    Nu cred ca ar mai ajuta la ceva dizolvarea. Dar hai macar sa nu ne mai laudam cu lucruri de care ar trebuie sa ne fie rusine, cum ar fi “pedigree-ul” bazat pe japca.

  185. nu am nici o problema cu calitatile fotbalistului iker,ci cu caracterul sau,un caracter duplicitar!!!

    spania nu a luat 3 trofee pentru ca a scapat de raul.spania a luat 3 trofee pentru ca a avut o generatie de exceptie,iar in momentele cheie au avut un om cu multa sansa.da’ sa-mi spuna cineva ca guiza merita mai mult locul de al 4-a atacant la euro 2008 e deja prea mult!!!

    in fine,ideea principala e cum putem noi sa vedem doar cu raul a fost dat a fara de la real de mourinho(am explicat situatia) si nu vedem cum a disparut el din peisajul nationalei(am explicat si situatia asta)!!!

  186. n-ai nici cea mai mica idee despre treaba cu franco si real madrid!!!echipa lui franco era atletico madrid,in nici un caz real madrid!

    ca sa-ti dau si un exemplu pentru toata treaba asta cu franco,oameni importanti din organigrama realului au fost aproape de moarte,fiind ordonate asasinate pe numele lor de catre,ghici cine…aaa,franco!!!

    si inca ceva:barca a castigat surprinzator de multe trofee in perioada lui franco…in jur de 17 daca nu ma insel,ceea ce,pentru o echipa asuprita de sistem nu e chiar rau!!!cauta pentru cultura ta sa vezi cate a castigat real in aceiasi perioada de asuprire!!!

  187. Într-adevăr se văd progrese mari în jocul lui Bayern de când a venit Guardiola. E clar că era nevoie de el.

  188. eu ii vad foarte puternici in continuare. sa i vedem vineri cam cat de bine sau de rau stau ca acum au si cateva meciuri la activ fata de supercupa germaniei care a fost primul meci al sezonului si putem sa avem o urma de indoiala

  189. Sunt foarte puternici, da, dar imi pare o echipa mai slabă decât cea de anul trecut. Dar râmâne de văzut.

  190. Când vii să zici după nişte amicale că „deja e o schimbare vizibilă în jocul lui Bayern”, ar trebui să-ţi asumi şi ironiile ulterioare.

  191. eu nu cred ca Guardiola are un sezon la dispozitie cum se intampla in mod normal sau cum zice legenda, cum nici Mourinho nu cred ca are, eu unul daca as fi fanul uneia din aceste echipe nu mi ar placea sa zic, lasa sa treaca 1 an. mai ales Guardiola care a luat o echipa turata la maxim. ca nu vor fi dati afara daca nu au rezultate asta e altceva dar asteptarile sunt mari de anul asta.

  192. „bayern-ul lui guardiola imi aminteste de barcelona de inceput din 2009, cu scoruri de 4-5 la 0 in primele 30 de minute, ocazii in valuri, goluri cu pieptul, combinatii milimetrice. O crestere vizibila a nemtilor fata de sezoanele trecutein momentul asta sincer imi este mila de chelsea…”

    „CREȘTERE VIZIBILĂ”. Tu ai scris, să știi. Referindu-te la alte aspecte decât punctajul după primele n etape.

    Dincolo de cele trei puncte, eu am văzut un Bayern care s-a chinuit azi să desfacă apărarea lui Nurnberg, un Bayern care a fost cât pe ce să primească gol pe finalul primei reprize și care a ratat un penalty primit absolut degeaba din partea arbitrului. Amuzant e că, sezonul trecut, Bayern avea 3-0 cu Nurnberg în minutul 24. Exact ca „Barcelona de început din 2009” 🙂

    Trebuie să înțelegi că eu(și aș zice că și majoritatea celorlalți) nu am nimic cu Guardiola și nu-i contest calitățile, dar tu atragi ironii pentru că te antepronunți și dai verdicte absurde bazate pe nimic. La fel cum ai făcut și cu ăștia care „deodată sunt mari”, despre care ai zis că vor ieși pe cinci cu Chelsea. Să știi că și ei au maxim de puncte. Evertonul lui super-Deulofeu, care are șanse mari la top 4, a făcut două puncte din meciuri cu Norwich(echipă ce a pierdut la Hull, ăia pe care „marii” au bătut-o cu 2-0 în prima etapă) și WBA.

    Revenind, nu e niciun progres vizibil la Bayern, nici vorbă de așa ceva. Ba din contră, aș zice. Echipa e într-o schimbare, dar vom vedea cât de inspirată e schimbarea asta. Unii (printre care mă număr) zic că n-a fost ales bine momentul, dar o să vedem ce va fi.

  193. Ce frumos e să văd cum v-aţi mutat pe Bundesliga pentru că e Guardiola acolo! Nu că ar fi ceva în neregulă. 🙂
    Până atunci PL oferă nişte meciuri tare interesante începând cu SAF… adică Moyes v. Chelsea şi în etapa următoare cu Liverpool-Manchester United. Ăsta da început de sezon cu Liverpool având 6 puncte după 2 meciuri. Lucru cu care nu mai sunt obişnuit din sezonul 2008-2009 când aveam 6 puncte după primele 2 meciuri şi în runda a treia învingeam…. Manchester United cu 2-1.

  194. Cred că o să fie un sezon bun pentru Liverpool, aş tinde să cred că fac surpriza şi intră in ‘big four’. 1. City, 2. Chelsea, 3. United, 4. Spurs/Liverpool. Cam aşa aş vedea sezonul ăsta.

  195. Mă rog, o s-o las moartă că n-are sens. Aș putea să invoc multe chestii care să îți distrugă paralela asta puerilă între primul sezon al lui Jupp și primul sezon al lui Pep, dar nu are sens. Și așa am dat prea multă importanță unui club și unui antrenor de care nu prea-s interesat.

  196. Pentru ca in primul rand, nu prea stiu cum o sa fie cu Moyes pe banca, in mod clar nu e acelasi lucru ca pe vremea lui Fergie. Si apoi, dupa City, mi se pare ca Chelsea are cel mai bun lot din Premier League. Si cel mai bun antrenor.

  197. Pregătiţi-vă: de acum nu mai există Tottenham, doar ‘echipa lui Vlad Chiricheş’.

  198. Poate ca transferul va mai dura, insa cantecelul e gata:
    He impales whom he wants, impales whom he wants,
    Vlad Chiriches, he impales whom he wants:)

  199. Ar trebui să-şi imagineze că-l cheamă KiriCash (Kirilenko cred că pot să pronunţe, iar pentru Cash un pic de American English nu e aşa imposibil).

  200. Barcelona – 57m pe Neymar
    Real – peste 160m pe Illara, Isco, Bale, Carvajal, Casemiro

    Cam mult pentru o ligă în care nu miliardarii petrolului fac legea.

  201. real madrid isi scoate banii din orice punct de vedere pe orice fotbalist pe care il cumpara.nici eu nu sunt de acord cu suma data pe bale,insa,in legea fair-play-ului financiar se spune ca n-ai voie sa cheltui mai mult decat produci!real madrid a produs peste 600 de mil de euro in sezonul trecut!!!

    insa,vad ca nu se spune nimic de incasarile realului…vreo 70 de mil !!! nu e ca si cand doar ar cheltuii.si chiar si-asa.investitia asta e data mai mult ca sigur,chiar si de forbesc,ca fiind una profitabila din punct de vedere financiar!!!eu sunt ingrijorat pentru partea sportiva,nicidecum pentru partea financiara.mie imi e sa nu clacheze psihic bale pentru suma platita pe el!!!

  202. Vezi ca pozele publicate de presa spaniola cu Bale la Marbella sunt de la inceputul lui iulie:) si cea in care apare cu shortul de plaja roz rolluit asa cum a vazut la idolul sau, Ronaldo.
    Nu zic ca nu se va face transferul, dar inteleg ca it’s nowhere near done deal.

  203. 57 de milioane pe un jucator de 21 de ani care a evoluat doar în obscura ligă braziliană ţi se pare o sumă DECENTĂ?! Uimitor…

    Spurs a cheltuit mai mult, dar măcar îl va aduce pe cel mai bun fundaş central din istorie.

  204. Uimitor? E marketat ca cel mai bun jucator brazilian de la pele incoace; obscura aia liga braziliana de care vorbesti a data majoritatea marilor vedete trecute si prezente ale fotbalului, iar avand in vedere ca se plateste 100 m pe vedeta natioanlei Tarii Galilor sau 60 de milioane pe falcao, cavani si altii, da, 57 de milioane pe neymar la calitatile si varsta pe care o are e un pret decent. Cat ai fi vrut sa coste neymar, 20 M?!

  205. Macar ai decenta sa recunosti ca am avut dreptate cu chiriches chiar daca l-am ridicat in slavi si se pare ca a platit pana la urma cineva 10 M eur; cati fundasi necunoscuti se vand in europa pe 10 M ?

  206. E decent-ish daca te gandesti ca alt club a platit 30Mio pe un jucator ce a evoluat doar in obscura liga ruseasca si nu e convocat la nationala:)

  207. Deşi nu m-am legat de celelalte transferuri pe care tu le aduci în discuţie (de la Bale până la Cavani şi Falcao), o să menţionez câte ceva despre primul. Bale e in top 3 jucători din Premier League, a ţinut Spurs în spate sezonul trecut, a demonstrat că are calitate în Champions League, adică la cel mai înalt nivel posibil. Să nu uităm pe câte posturi a arătat că poate să joace. Plus că, deh, încă are doar 24 (parcă) de ani şi poate o să fie şi el vreun Giggs pentru Real Madrid, top class până la pensie, că doar e galez cum e şi Neymar brazilian ca Pele. Ok, brazilienii dau majoritatea vedetelor trecute şi prezente ale fotbalului, dar, din câte-mi amintesc, în top 5-ul tău şi-au găsit locul fix 0 băieţi din ţara asta.

    Serios vorbind, nimeni nu face 100 de milioane, dar dacă Neymar valoreaza, din punctul tău de vedere, măcar 57, atunci şi suma plătita pe Gareth e „decentă”. Realizările celor doi sunt incomparabile.

    Sunt de părere că fiecare transfer ce depăşeşte 40 de milioane este o blasfemie. Tocmai de aia l-am apreciat enorm pe Ferguson. El a reuşit şi fără d-astea. Şi tocmai d-aia nu-mi place politica de la Chelsea, deşi uneori îmi mai iau ochii numele mari transferate.

  208. Lasă că vi-l dăm pe Moses împrumut şi vă trece! Poate-l vreţi şi pe Ba, că tot staţi rău în atac 🙂

  209. si tot nu si-au luat fundas central.ce aveau nevoie.

    cat despre transferul lui neymar.nimeni nu stie exact cat au platit pe el,pentru ca la barca,spre deosebire de alte cluburi pe care le blamezi tu,transferurile nu sunt transparente,sunt cautate tot felul de metode pentru a ascunde cu adevarat pretul!!!

    am auzit atatea variante pentru pretul lui neymar incat am renuntat sa mai caut adevarata suma platita pe el.si la urma urmei,nici nu ma priveste pe mine.da’ ma amuza cum unul de la barca vine si face pe lupul moralist in fata unuia care plateste bani multi pe cineva,cand el face exact la fel…

  210. Da, a plătit cienva, aparent, 10 milioane pentru Chiricheş. Până aici ai avut dreptate. Să vedem dacă ai avut dreptate şi la partea cu world class, stelar, intergalactic etc. Acum începe cursa, pentru el.

  211. Fără supărare, cred că ţi-am fi cu toţii recunoscători dacă ai renunţa la “!!!” după aproape fiecare propoziţie.

  212. Ce nu e transparent? Barcelona chiar a comunicat pretul transferului: 57 de milioane, din care 10 s-au platit in 2012 si celelalte 47 de milioane acum. Din astea 47, 17 au mers la Santos si 30 la third parties. Nu inteleg ce nu e transparent aici, ce vroiai sa mai comunice?!

  213. Sincer, victoria de la Swansea mi se pare un pic mincinoasă, cel puţin scorul. Nu prea am sentimente bune legate de meciul de mâine cu Chelsea.

  214. da, si mie imi este cam frica de acest meci mai ales cand ma gandesc ca putem pierde puncte imp acasa si urmeaza 2 deplasari la echipa foarte solide din ce vad pana acum City si Liverpool. sper totusi sa nu incepem etapa 6 de pe locul 12

  215. Dacă-mi dai cu Cupa Libertadores şi Cupa Confederaţiilor în cap, n-are rost să mai discutăm pe tema asta.

  216. ce arbitraj la spurs-swansea. Cum e posibil sa muti un penalty clar in afara careului?! era un metru in careu. De neinteles, dar asa se intampla cand esti pe locul 5 si nu ai trecere la arbitri

  217. m-am facut de ras, asta e. In apararea mea e meciul cu newcastle, unul extrem de bun. Eu inteleg de ce campionatul englez e spectaculos si interesant, dar cu asemenea variatii uluitoare de forma de la un meci la altul la cluburi de top 4 e foarte greu de facut performanta in europa

  218. E destul de greu pentru City deocamdata, United si Chelsea s-au cam descurcat in Europa in ultimii ani zic eu.

  219. wow, l am vazut pe V valdes la aceeasi Barcelona, sunt sigur ca stiati dar ptr mine a fost o mega surpriza

  220. desteptul andrei niculescu a scos o perla pe gura acum cateva minute spunand ca din acest sezon s-au schimbat regulile hent-ului! bineinteles nu a spus si ce s-a schimbat. Asa ca acum caut ca nebunul sa vad ce s-a schimbat dar nu gasesc nimic. Stie cineva ceva sau andrei niculescu chiar nu mai are nici o sansa?

  221. Daca nu ma insel (nu urmaresc La Liga), fiecare hent era automat penalizat cu galben.

  222. Funnily enough, Mourinho a avut mai multe ‘cantece’ dedicate azi pe WHL decat Arsenal:) va fi foarte interesant meciul de luna viitoare.
    Greseala arbitrului de linie care trebuia sa vada acolo intrucat era foarte aproape de el.
    Poza lui Bale a reaparut misterios in magazin, golul din sezonul precedent a fost prezentat inaintea meciului la Jumbotron, hihi, late twist in the saga?:)

  223. Nu cred ca vor mai avea 15 puncte avans de Craciun, poate 12 acum:)
    Noi tocmai asta iti spuneam, ca spre deosebire de ligile bipolare din Germania si Spania, in Anglia orice e posibil. Mai pare atat de domeniul SF ca Hull sa bata si ei pe City?

  224. uff, ce oferta buna a primit rosell ca sa scape de fabregas si nu a vrut; inca un sezon in care acest jucator submediocru se va mai chinui la o echipa de top; e un mister pentru mine ce vad aparatorii lui cesc la acest jucator, e lent, e previzibil, nu baga osul, nu are viziune, nu are pasa, nu da gol, nu e decisiv; e trist

  225. Ma refeream la Fernandinho, dar interesant si cazul celuilalt brazilian ca tot ai adus vorba:)

  226. Acele cluburi stiu sa faca bani cat sa n-aiba nevoie de mofturile unui afacerist dubios imbogatit din petrodolari. Si nici sa fie jucaria lui cand acesta s-a plictisit de viata.
    Si pentru asta ajung case studies la universitati in SUA. Si nu vb de Barcelona aici.

  227. Alex, un post nou, te rugam!!! 🙂 Orice, doar un titlu poate sa fie, dar mi-e foarte greu sa urmaresc comentariile.

  228. imaginile astea sunt prezentate de o televiziune!!!nu e ca si cum aia ar avea doar informatii false!!!

    e adevarat,e posibil sa fie doar manipulare…insa,in momentul in care cineva care arunca o caruta de bani pe transferuri vine si face pe lupul moralist in fata altuia care arunca cu bani pe transferuri…mi se pare deranjant..

  229. Real Madrid e intr-adevar un club ce face bani din nimic, aud ca vor vinde scena ramasa nefolosita ptr. prezentarea lui Bale concitadinilor de la Atletico ptr. prezentarea lui Mata:)

  230. He is, but for a shit load of cash. Nu ca ar conta insa, asa cum zice COYS, Real face bani din nimic. 🙂

  231. Au vandut de 62 de mil (higuain, callejon si albiol parca) pana acum si se zvoneste ca pleaca si Fideaua pe 30, desi nu stiu daca arsene poate sa numere atat. cu tot cu salariile celor plecati, bale e acoperit. oricum suma e ok, dupa cum spunea un prieten englez – primul jucator chinez decent o sa vina pe 200 :))

  232. Slow Sports News ‏@SlowSportsNews3m
    Tottenham are said to be considering bids from 2 clubs for Gareth Bale.

    Birmingham and an unnamed club after the £3m Flop. #thfc

  233. chiar nu stiu la ce te astepti, nu poti sa ai 10 Messi in echipa, el are alt rol , nu poate sa l inlocuiasca pe Messi, din ce am vazut eu el mereu e in zona de teren cu mingea si intra in combinatii, se demarca mereu bine, paseaza bine. este lent, corect dar se stia ce joaca cand a venit de la arsenal, da bine cu capul (venind din anglia), nush ce ai putea sa mai ceri de la el. plus intotdeauna il apara pe xavi, defensiv vorbind.

    din partea mea, sa l trimita la United ca eu nu o sa ma iau de el :))