Primul număr din Gazeta Sporturilor apare pe 14 septembrie 1924, într-o duminică. Ziarul apare pe fondul entuziasmului generat de Jocurile Olimpice de Vară de la Paris, fapt lămurit încă de la prima ediţie:

Se simţea nevoia unui mare ziar popular, care să canalizeze mişcarea, servind tineretului în formaţie îndrumările necesare. Astăzi când publicaţiile duc zile negre avem curajul să scoatem la lumină marele ziar popular atât de necesar vieţei sportive. O facem în interesul binelui obştesc.

DSC06086

La vremea respectivă, fotbalul era sportul care venea din urmă, dar boxul, ciclismul şi hipismul dominau încă paginile Gazetei. Sportul cel mai afectat de popularitea fotbalului a fost însă oina:

DSC06107

În primii ani ai Gazetei, fotbalul era un sport amator, fără un campionat naţional şi o federaţie, dar cu meciuri regulate între echipe care ţineau de şcoli dau de fabrici. Vocabularul fotbalistic era cât se poate de englezit: jocul era numit football asociaţie, meciurile erau match-uri, mijlocaşii erau halfi, iar henţul se chema hands.

Despre începuturile fotbalului de la noi mai citisem în cărţile lui Ioan Chirilă, dar ce nu ştiam, probabil din cauza cenzurii comuniste, e că în primii anii fotbalul a fost adoptat în special de comunitatea evreiască. Iaşul avea, spre exemplu, patru echipe la acea vreme: Concordia, Fulmen, Hacoah, Macabi. Ceea ce e oarecum de înţeles ţinând cont că aproape jumătate dintre locuitori erau evrei, dar aproape fiecare oraş în care se juca fotbal mai serios avea câte o Macabi.

DSC06099

Dacă azi nu mai recunoaştem nici una din echipele anilor ’20 de la noi, în Anglia nu s-au schimbat prea multe, după cum se vede:

DSC06103

Deşi tonul şi scriitura erau mult mai sobre acum 90 de ani, primele Gazete semănau totuşi cu cele de astăzi mai mult decât va imaginaţi. La mica publicitate se vindeau motociclete Harley Davidson şi maşini Chevrolet:

DSC06095

Dar alte branduri s-au pierdut intre timp:

DSC06159

Rubrica de can-can era mult mai mică, dar la fel de preocupată de viaţă de noapte a fotbaliştilor:

Xifando, Căpăţână şi Boby formează cel mai nou terţet sportiv monden. La balul Juventusului o adevărată competiţie de dans între cei trei crai a atras atenţia publicului şi captivat o blondă cu ochi albaştri.

Iar tabloidelor nu le-a luat multă vreme să se prindă că titlurile senzaţionale vând:

DSC06157

To be continued…

Previous ArticleNext Article

This post has 139 Comments

139
  1. oare ce poze au primit in ceea ce priveste sex appeal ul :))

    superb articol!!!

  2. Interesant din multe puncte de vedere..interesant sa observ transformarile suferite de limba romana, interesant cum hiperbolizarea prinsese inca de atunci…desi la un nivel mult mai mic…si deluzoriu, in acelasi timp, sa-mi dau seama ca nu se va mai schimba niciodata in bine… :)) Iarasi, e interesant pentru imaginea pe care o ofera asupra Romaniei interbelice.

  3. hihi, sa-i oferi la schimbi pe Mata sau Luiz ptr. Rooney plus cash e un semn clar ca nici cei speciali nu mai sunt ce-au fost candva:) Mata, seriously?

  4. Io am citit ca Chelsea a confirmat oferta pt Rooney dar fara jucator la schimb.

  5. cand am zis ca Mata va fi pe lista de transferuri mi-au sarit fanii chelsea in cap.. Luiz nu imi place, prea avantat si cotonogar, dar sa iei in considerare transferul lui Mata dupa ce a fost omul nr.1 in ultimele 2 sezoane mi se pare aiurea.

  6. Povestea e simplă.
    Cei de la Daily Fail au auzit aseară că Chelsea a ofertat pt. Rooney, au preluat informaţia şi, dată fiind vechea lor prietenie cu Mourinho precum şi aberaţiile mai vechi pe care le-au scris, cum că Jose nu-i place pe Luiz şi Mata, au decis să înflorească un pic toată treaba şi să-i bage pe cei doi în afacere. Şi atât de penibili au fost, încât au scris Mata OR Luiz. Ca şi cum Chelsea ar fi atât de idioţi încât să îi lasă pe ăştia şi să aleagă.
    E absolut incredibil ce pot face astfel de atârnători din mass media şi eu unul chiar nu înţeleg cum de există persoane cu o cultură fotbalistică şi ziaristică mai mult sau mai puţin bogată care cred astfel de idioţenii.

    Păi hai să zicem că ar fi fost Jose şi tot board-ul lui Chelsea suficient de imbecili încât să facă o astfel de propunere, dar cât de cretini să fie ăia de la United ca să refuze?! Ce club din lumea asta ar refuza 10 milioane plus un jucător world class (fie Mata, fie Luiz) pentru un om care tocmai a zis că nu vrea să mai continue la tine şi despre care nu se ştie dacă va mai ajunge vreodată un jucător de top.

    Altceva. Dacă s-ar fi întâmplat cu adevărat asta, atunci de ce Mourinho a declarat ieri sau alaltăieri, nu mai ştiu exact, că Chelsea nu e interesată să vândă pe nimeni, iar Luiz, Mata şi Torres vor rămâne sigur?

    Sunt atât de multe lucruri greşite în problema asta şi care nu se leagă, încât chiar nu înţeleg de ce lumea crede aşa ceva.

  7. Nope, nu e simpla deloc. Daca era Daily Fail, sigur, de acord cu tine, dar cand stirea apare pe Beeb si nu la modul “Daily Mail informeaza’ e o chestie serioasa. Nu e un site de nerds cu pretentii de ITKs, e BBC, si ptr. mine de-a lungul anilor orice transfer e done deal doar daca e dat ca sigur de BBC. With all due respect, dar ceva e adevarat la mijloc, poate o fi fost un gentlemen agreement la mijloc sa nu fie leakuit la presa dar poate ManUtd au incalcat angajamentul. La prima vedere trebuie sa fii tampit sa oferi pe Mata plus 10Mio in schimbul lui Rooney; si mai tampit sa refuzi o astfel de oferta. Banuiala mea e ca Mata nu exact tipul de jucator ce s-a acoperit de glorie in echipele militaresti si disciplinate ale lui Mourihno sau Moyes. Funnily enough, cred ca nici unul nu-l vrea:) Nu mai vorbesc de David Luiz…
    Oare cu ce l-a suparat atat de mult Rooney pe SAF? Daca Fergie ar iesi maine in fata presei si ar spune ca fcuk pe oricine incearca sa il unsettleuiasca pe Rooney sunt convins ca portughezul ar dezminti si mai categoric ca l-au ofertat. Ceva e putred insa acolo.

  8. Cand Steaua cere pe Chiriches cu vreo 5 sau 6 Mio mai mult decat a dat Spurs pe Vertonghen e de inteles. Posibil ca si tu sa te pricepi mai putin la evaluarea fundasilor decat scouts-ii marilor cluburi europene. La Milan au jucat fundasi georgieni, atacanti ucraineni, deci nu cred ca are cineva ceva cu est-europenii. Si maretul Radoi la vremea lui il scotea din echipa pe Steve Gerrard sau Lampard conform oricui se pricepea la fotbal, problema a fost ca n-a avut ocazia asa ca a ajuns intr-un mediu mult mai aproape de valoarea lui reala. Tamas a venit probabil (aproape) gratis, fii convins ca daca Chiriches as fi oferit la 3 Mio plus bonusuri ar fi vandabil.

  9. Pai sunt reticenti si fiindca el inca nu si-a demonstrat calitatile de fundas, in ciuda golurilor, driblingurilor si iesirilor frumoase din aparare. Si oricum nu prea vrea nimeni sa dea 15 Mio pe un fundas de 1.80 care nu stie sa dea cu capul.

  10. Având în vedere că ştirea de pe BBC are la bază un tweet al lui Ben Smith, iar informaţia nu a apărut la ei prima dată, mi se pare destul de putredă situaţia asta, mai degrabă. Oricum, vom vedea ce va fi. Sper să fie doar un zvon menit să destabilizeze, dar dacă se va dovedi că e adevărat şi, până la urmă, unul dintre cei doi va pleca, atunci avem o mare problemă.

  11. Sunt toţi orbi sau tu îi exagerezi valoarea. Una din două. Cum zice si COYS, pe Rădoi l-aţi văzut pe la Inter, Real Madrid, Liverpool, dar a ajuns la cămile. Şi acolo cu ajutorul unei pile(tata Oli, se ştie!).
    Când or fi văzut oamenii ce goluri a dat Chelsea Stelei, toate trei din zona centrală, probabil şi-au ridicat nişte semne de întrebare.

  12. cu tehnica sunt de acord ca e peste medie, dar ca fundas central are multe lacune. prima fiind, asa cum zicea si aciduzzu, ca nu prea are lovitura de cap, chestiune fundamentala pentru pozitia in care joaca.

    principala problema la o vanzare e pretul de la care se pleaca: daca e prea mare, cumparatorii te ocolesc. asta cred ca e si cazul aici.

    despre afirmatia cu “de departe cel mai bun fundas central din europa centrala si de est”, mai bine nu comentez. si pretind totusi ca stiu “putin fotbal”.

  13. long time no chat. subiecte interesante la oferta, din cite vad.

    chiriches, acest franz de dimbovita. sigur, poate lua ochii cu un sut sau o foarfeca, problema insa e ca ochii cluburilor cu 10+ mil in buzunar de dat pe un fundas se uita mai mult, culmea, la partea defensiva a jocului unui fundas. care la chiriches nu prea straluceste, dupa cum ar spune golurile incasate de steaua si nationala in europa. mie mi se pare asa, un david luiz, la scara 1/10. nici cu ala nu inteleg ce cauta ca central la o echipa de top, nu-i de mirare ca mourinho s-ar desparti bucuros de el la o adica (spre deosebire de mata, care e cu mirare mare).

    rooney, simplu. nu-s ce s-a intimplat, da baiatu e pe plecare. e simplu de ce manu nu-l vinde, trebuie sa ceara transferu, dupa vo 7 ani probabil bonusul de loialitate e frumusel nevoie mare.

    la noi, bal sau spital. daca intre 26 iulie si 3 august nu e bal, va fi spital. balul e ceva de genu szcz to koscielny, over to wilshere, quick pass to cesc who releases rooney, squares to giroud/suarez/hig, goal. spitalul, sonoko skies it after a terrible ball from darren bent, following a trip by gervinho.

  14. nici la football manager nu cred ca mi as permite sa ma gandesc la un Rooney in echipa aia si asa plina de world class.

  15. Vechea meteahnă românească. ‘Noi suntem cei mai buni, dar e un complot împotriva noastră’.

  16. Păi având în vedere că sezonul trecut ne-aţi bătut o singură dată din vreo cinci meciuri, şi atunci împinşi de la spate de prietenii lui Fergie, nu ştiu dacă îşi are rostul aroganţa asta 🙂

  17. Probabil a aparut pe BBC pentru ca a fost un briefing direct din partea lui Man Utd.

    Cazul 1: Fergie a intrat pe fir dupa ce a devenit evident ca Moyes e cam out of his depth si incearca sa-i destabilizeze si pe jucatorii lui Chelsea. 😀

    Cazul 2: Chelsea si Jose si-au pierdut mintile si oferta e reala. Faptul ca au venit imediat cu un denial ma face sa cred ca nu e cazul. Oricum, Jose va pierde mult din bunavointa fanilor daca face o asemenea prostie.

  18. sa-mi spun si eu parerea legata de treaba asta cu chiriches.

    in mod normal,mi s-ar parea exagerat pretul,insa,cand vad ca sarbii si croatii vand copii cu 20 de mil de euro,copii care nu confirma tot timpul(tosic e primul care imi vine in minte,nastasic e al 2-a insa mai sunt destui).e adevarat,e peste medie acest chiriches,insa,se si exagereaza mult.cand il compari pe chiriches cu d.luiz,mi se pare revoltator.

    cat despre treaba mata pentru rooney,mi se pare o aberatie.cred ca plecarea lui ferguson va afecta mult evolutia lui man utd in urmatorul sezon.e devreme,insa,cred ca man utd e o palarie mult prea mare pentru moyes(nu ca ferguson ar fii avut mare succes in primii ani la carma echipei).vad ca nu prea mai au tragere la jucatori in ultimii ani..incepand cu snejder,hazard si continuand cu thiago,fabregas,strootman,eventual si fellaini.

  19. Nu exista nici o treaba Mata pentru Rooney. oferta a fost doar cash for a player. Oferta intre timp refuzata. Din punctul meu de vedere Moyes face ce trebuie in privinta lui Rooney, nu poti sa cedezi mereu dorintelor unui jucator. Rooney a facut de vreo 3 ori transfer request si de doua ori Sir i-a oferit un contract nou, cam bland dupa parerea mea. United a aratat sezonul trecut ca se poate descurca si fara Rooney.

  20. În jur de 125438949283483748230320193029534809343281209 de secunde 🙂

  21. rooney i-a cam carat in spate pe cei de la man utd atunci cand van persie era iesit din forma!

  22. uneori ma intreb daca tu chiar vorbesti serios sau vrei sa faci o gluma!

  23. E mult spus ca i-a carat in spate…intre etapele 24 si 33 cand RVP nu a marcat, Rooney a inscris de 5 ori. Nu e enorm. Daca United il vinde pe Rooney si isi cumpara un mijlocas o sa stea mult mai bine.

  24. Din câte ştiu, Rooney nu a fost folosit sezonul trecut pe postul din care a ajuns golgheter.

  25. cat de prost sa fii ca si conducator al barcelonei sa-l pui pe luis enrique antrenor. Cat de prost si de imbecil? cine este acest luis enrique? ce-l recomanda pe acest ratat al fotbalului, care s-a facut de ras in ultimul hal la roma, sa antreneze barcelona? S-au terminat antrenorii buni? chiar nimeni nu vrea sa antreneze barcelona? Mira-m-as, cu toate hibele ei, barcelona ramane cel mai ravnit club. Sunt o groaza de antrenori capabili, bielsa, laudrup, rodgers, klopp, jogi low, heynckes, conte, simeone, villas boas, pellegrini toti au demonstrat ca au valoare, dar tu il alegi pe luis enrique pentru acest job care e unul imens, de departe cel mai greu din fotbal mai ales in contextul actual. Dar idiotii de zubizareta si rosell merg pe principiul tampit ca doar pentru ca il avem pe cel mai bun jucator din lume echipa poate merge singura, nu are nevoie de antrenor.

  26. In afara de Heynckes, toti cei enumerati de tine sunt sub contract. Si sigur, Steaua, pardon, Barcelona nu se refuza dar contractele au valoare, there you go…

  27. Înţeleg de aici că, la o adică, l-ai lua şi tu pe Mou în braţe dacă ar veni la Barcelona, deşi acum arunci cu pietre în el şi dacă foloseşte şerveţele galbene în loc de şerveţele albe. C-aşa e-n fotbal!

    Mai degrabă cred că o să ajungă Mou selecţionerul Argentinei ca să-l antreneze pe Messi, decât să se ducă la Barcelona.

  28. sigur, totul e relativ dar prea si-a construit o imagine de barcelona hater.. tot ce a facut a fost sa loveasca intr-un fel in noi, nu va primi in veci nimic altceva decat fluieraturi pe camp nou.. inclusiv de la subsemnatul (dar nu pe camp nou) 🙂

  29. luis enrique e preferatul meu all-time de la club, nu cred ca e sub tito

  30. eu cred ca pui problema gresit cu romanii vs sarbii si croatii: ei nu confirma mereu, dar confirma intr-un numar mare de situatii. cand confirmam noi insa???

  31. bayern-ul lui guardiola imi aminteste de barcelona de inceput din 2009, cu scoruri de 4-5 la 0 in primele 30 de minute, ocazii in valuri, goluri cu pieptul, combinatii milimetrice. O crestere vizibila a nemtilor fata de sezoanele trecute
    in momentul asta sincer imi este mila de chelsea…

  32. Probabil îţi era milă de Chelsea şi înainte să dea de Barcelona lui Guardiola. Care Barcelonă n-a putut s-o bată nici în 2009, nici în 2012.

  33. corect si asa,insa,pentru romani nu se platesc 20 de mil pentru sperante..

    imi aduc aminte cat de mari pareau tosic si ljaic din gurile “specialistilor”…si au ajuns sa fie doar jucatori buni..da’ in nici un caz world class..

    jovetic mi se parea foarte bun inainte de accidentare,acum,sunt curios cum o sa reactioneze la ce e in anglia….cred ca va face fata,insa,world class..e mult de munca pana acolo..

    ma gandesc insa ca diferenta o face si mentalitatea.am prieteni sarbi care mi-au explicat,lor nu li se spune niciodata ca exista varianta esecului,sunt dopati mintal cu faptul ca trebuie sa fie mereu castigatori,sa fie cei mai buni(intr-una din discutiile alea,aveam in minte imaginea lui vidic din meciul serbiei contra romaniei,in care nici un fotbalist roman n-a fost in stare sa treaca de el….consider ca diferenta a fost facuta la nivel mental,nu tehnic…mai ales ca vidic era lovit la ochi si arata ca un gladiator)

  34. o crestere vizibila???

    cred ca e foarte realistic sa compari o echipa dupa 1 singur meci!daca pui meciul asta pe langa cel impotriva lui hamburg in care au dat 9 bucati,nu prea pare o crestere vizibila,nu???

  35. tocmai am intrat pe fantasy premier league

    ce s-a intamplat cu liga anglofila???
    se mai baga cineva anul asta?

  36. E o cadere masiva si ingrijoratoare fata de scorul facut cu Hamburg anul trecut. Bayern e chiar in criza cu Guradiola pe banca:)

  37. Cealalta jumatate de la un winger perfect, completarea la Lennon. Desi Alan Brazil ne-a amenintat din iarna ca Levy va face niste transferuri care ne vor arunca sosetele in aer, ale mele inca stau ‘put’ (no pun intented:)
    Din vara lui 2008 astept inca replacementul la Berbatov. 5 years, 10 transfer windows and counting…

  38. de acord, e in principal diferenta de mentalitate. dar asta nu e putin. eu cred ca mentalul e cel care face diferenta intre campioni si cei (doar) buni in orice sport

  39. pana una alta paulinho si ramanerea lui Bale ar trebui macar sa va dea impresia ca o sa va luptati iar cu sanse mari la alocul 4. eu asa vad lucrurile.

    mie unu mi e greu sa vad un atacant bun sa vina, adica ma gandesc la valoarea lu leandro damiao si ceva putin sub aveti cat de cat, mie unu mi place defoe

  40. Luis Enrique a esuat la Roma intrucat a incercat un sistem nou de joc intr-un campionat conservator cu un lot de primadone ce au inceput sa faca nazuri incepand cu Totti.
    L.E. este un dur ca antrenor, omul e obsedat de conditit fizica a jucatorilor (exempul personal e puternic; e maratonist si ciclist de anduranta) si nici un jucator ever nu-i comenteaza si nu-i sufla in ciorba. In momentul in care Totti s-a dus la cine ma-sa mai e proprietar la Roma plangandu-se ca asta ii rupe la antrenamente ba chiar indrazneste sa-l lase pe banca de rezerve aia s-au inmuita la scancelile pletosului agramat si l-au usuit.
    Cu aceasi echipa nu uita ca o legenda ca Zeman a esuat anul urmator din aceleasi motive.

    Omul a avut Barcelona B pe mana vreo 4 ani; verifica rezultatele singur sa vezi ce “imbecilitati” a facut acolo si ce jucatori a promovat.

    In concluzie, vorba unui coleg mai sus, sa faci o legenda in/off pitch ca Luis imbecil te autocaracterizeaza.

  41. Realitatea e ca Luis Enrique nu a demonstrat ca ar avea valoarea necesara pentru a antrena Barca … un club cu pretentii mai mari decat Roma de altfel. Cred ca trebuie adus un antrenor triumfator, care vine dupa cateva rezultate bune, nu unul care a esuat!

    Barca nu e clubul care sa isi permita sa dea invinsilor o a doua sansa… asta trebuie sa inteleaga conducerea clubului, altfel un nou 0-7 cu o echipa gen Bayern devine foarte posibil! Din punctul meu de vedere Tito a fost un experiment esuat, nu mai e nevoie de inca unul …

  42. Nu e scuza ieftina, dovada cum a zburat si unul muuult mai experimentat precum Zeman.

    Am urmarit cateva meciuri ale Romei si chiar imi placea ce vedeam acolo; cand maria sa Totti nu a mai vrut sa faca tusa si i-a pus vestiarul in cap, rezultatele nu au mai venit si astia de la Roma au facut ce niciodata o conducere nu trebuie sa faca: sa dea credit jucatorilor si nu antrenorului.

    Dar dupa cum in Roma Totti e cum era la Steaua Lacatus, nu conta ca echipa era intr-un picior bajetii urlau Lactus, lacatus si totul era in ordine.

    Dovada cea mai buna e nr de antrenori si pozitiile din clasament ale Romei ultima vreme.

    Situatie similara: a se vedea AvB la Chelsea unde a fost scos pe usa din dos si:…soc si groaza ………..la Tottenham face o treaba excelenta.

    Nu spun ca aducerea lui nu ar fi un gamble dar de aici pana sa spui ca e un ‘ratat al fotbalului’ ma face sa fiu mai circumspect referitor la genul de dialog pe care ar trebui sa il avem

  43. Sa punem problema altfel: un antrenor care nu reuseste sa tina vestiarul la roma va reusi sa o faca la barcelona?

  44. Tito a facut treaba buna atat timp cat a fost sanatos. Ce s-a intamplat din ianuarie 2013 incoace nu cred ca i se poate imputa lui.
    Cat despre Luis Enrique, eu l-am apreciat foarte mult ca jucator, ca antrenor insa nu m-a convins. Asta nu inseamna ca nu este/poate sa fie bun, pana la urma a antrenat un sezon pana acum la nivel inalt. Se pare ca totusi Barcelona este acum foarte aproape sa-l numeasca pe ‘Tata’ Martinez. Eu nu am auzit de acest antrenor, insa din ce citesc este pe acelasi stil cu Bielsa si intr-o oarecare masura cu Pep. Sper sa nu se insele conducerea in privinta sa. Eu in aceste conditii o sa consider acest sezon unul de cautari, nu am pretentia la Tripla si alte bazaconii. Sper sa ne luptam si sa reusim sa castigam titlul.

  45. Da deoarece la barcelona va avea suportul conducerii ceea ce la Roma nu s-a intamplat.

    Si mai e ceva; problema nu se pune ca nu tine in frau ci ca il tine prea strans. Disciplina si pregatirea totale ii sunt specifice.

    Faptul ca jucatorii se pang la conducere; asta se intampla peste tot, important e ce face conducerea. In cazul barcelonei, cand disciplina a fost o problema eu imi amintesc de anumiti indivizi numiti Deco si Ronladinho…huge starts as putea spune carora li s-a aratat usa.

  46. A facut o treaba medie maxim … pe tot parcursul sezonului … pierzand mai mereu in fata Realului, semifinala Champions League (la care s-a prezentat sanatos) fiind doar o continuare a acestui trend de infrangeri in fata echipelor organizate.

  47. Guardiola? Asta e ala care si-a luat mingea si a plecat acasa dupa ce l-a batut Di Matteo?

  48. cu un singur lucru vreau sa te contrazic, daca te prezinti sanatos la un meci nu inseamna ca ti se imputa acel meci, ca sa pregatesti un meci, un sezon, trebuie lucrat incontinuu, fara pauze, studiate casete, meciuri, jucatori, slabiciuni si puncte forte, scheme de antrenament, etc. chiar si barca are nevoie de ele

  49. Guardiola de ce a plecat de la Barcelona? Parcă era vorba despre un conflict cu Messi sau îmi amintesc eu greşit?

  50. Cu noul management mai precis. De aia ii si pizdeste prin presa acum. Nu pot spune ca nu sunt dezamagit de Guardiola ultimul timp…..

  51. Asta e ironic sau…
    Pe bune, no flame here ce te face sa crezi asta….

  52. Hiddink a venit şi la Chelsea într-o situaţie critică şi a făcut echipa să joace un fotbal excelent, într-un sezon ce părea sacrificat în totalitate. Ne-a adus FA Cup în 2009, o semifinală de UCL şi speranţe la titlu până către ultimele etape.

    Mi se pare un manager bun şi cred că ar fi cea mai bună soluţie pentru Barca dintre cele vehiculate, mai ales că are o experienţa deosebită.

  53. Ce te face sa crezi ca nu e o solutie buna? Adica dintre antrenorii disponibili din punctul meu de vedere este cel mai bun.

  54. Makes sense, mersi…
    Desi e scump si Rosell vrea o solutie ieftina ce poate fi anulata in scurt timp…hence Martinez & Enrique

  55. Cine a zis ca nu e bun?
    Cosmin ca si fan Chelsea e calificat sa dea un raspuns pertinent de aiai eram si curios, nici urma de malitiozitate in intrebarea mea…adica mai clar decat acolo ca intrebarea e pe bune….nah

  56. Echipa si asa e bulversata de la plecarea lui Pep si problemele de sanatate ale lui Tito, deci ma indoiesc ca se cauta un antrenor pentru un sezon cu gandul la o eventuala insanatosire completa si revenire a lui Tito in 2014. Cu tot respectul pentru Vilanova, insa Barcelona trebuie sa mearga inainte si este nevoie de stabilitate pentru acest lucru.

  57. Bielsa ar fi ideal, nu mai are nevoie de nici o confirmare, Bilbao din sezonul cu finala uefa a fost una din cele mai frumoase echipe ce le-am vazut, chit ca au pierdut lamentabil. pe Hiddink l-as fi vrut acum cativa ani, acum e bun de antrenat nationale

  58. cred ca asta e singura pe care nu o mai facuse messi.sa numeasca antrenorul…

  59. Defoe a fost jucatorul meu preferat in anii de inceput la Spurs, de fapt chiar de cand juca la West Ham si era arma mea secreta la FIFA Manager:) pot spune ca si Lucescu ca eu l-am descoperit:) Insa jocul sau nu a evoluat absolut deloc, a ramas exact pe acelasi calapod si agreez total cu assessmentul lui Berbatov facut public lui Martin Jol si care a dus la nr 4 in the pecking order pe vremea cand aveam un atac compus din Berba, Keano, Bent si…JD: ‘Defoe lacks footballing brains’. Fox in the box, sut de la distanta, insa ele vin la pachet cu blows hot and cold si born offside. Daca Defoe are o zi proasta asta inseamna ca poate fi inlocuit lejer de catre orice fan din tribune cu acelasi efect, Adebayor cat de slab si dezinteresat a fost sezonul trecut si totusi reusea sa mai creeze spatii, sa ofere ceva in plus. Eu i-as vinde pe amandoi si as incepe de la capat, insa vorbim de Spurs aici deci in proportie de 99% vom incepe sezonul cu Adebayor si Defoe ca atacanti.
    Aud de negocieri cu Soldado, si e bine ca ele sunt purtate de Baldini. Daca era Levy pun pariu ca se ajungea la vouchere de Sainsbury, pranzuri la Nando, taxi-ul de la Heathrow etc pana cand spaniolii l-ar fi trimis la plimbare si ar fi fost si foarte convingatori in a-l face sa inteleaga ca e in propriul sau interes sa paraseasca tara cat mai repede cu putinta.

  60. Deci se darama pana la urma temeliile fotbalului, sau Pep a apucat sa-i invete deja sutul din voleu pe bavarezi si nimic nu mai e de facut?:)

  61. zi-mi sincer.de cate ori ai auzit de antrenorul asta in ultimii 10 ani???exceptand ultima saptamana…

    si,avandu-l pe hiddink liber de contract,nu parea mai atractiv???sau unul de-al casei,gen luis enrique(ca parca astia de la barca sunt mes que un club,o mare familie…de asta se impusca toti intre ei dupa ce pleaca de acolo,recent samariteanul pep vs manieratul rossel)…sau sa incerce unul gen biesla..si-asa incercase pep un 3-4-3..

  62. nu inteleg ce e cu boala asta cu fabregas acum, a 7 a oferta in cateva zile, el zice ca nu vrea sa plece, clubul nu vrea sa i dea drumu, cred ca nici united nu prea crede in mutarea asta.

  63. eu ma gandesc la faptul ca cei de la man utd n-au fost in stare sa-l aduca pe thiago.sa-l aduca pe fabregas care a tras atat de mult sa plece de la arsenal la barca,si care e si mai scump,mi se pare chiar greu.

    in afara de transferul lui van persie,ce alte transferuri mari au mai reusit cei de la utd in ultimii 3-4 ani???l-au ratat pe snejder,pe hazard,pe falcao,pe lewandowski…hai sa zic si de strootman(acolo chiar aveau nevoie mare de cineva)..

  64. Rau Messi asta, pe semne ca se simte amenintat daca transfera si un fundas central.

    De ce trebuie sa auda fanii de numele unui antrenor pentru a fi cel potrivit? Sunt oameni specializati care analizeaza toate posibilitatile (Zubi in cazul de fata), al doilea link postat de Adrian mai jos arata de ce a si fost ales.

    Hiddink a devenit luni liber de contract, Barca are nevoie de antrenor de vineri, nu cred ca a stat conducerea 3 zile asteptand ca cineva sa-si dea demisia.

  65. nu era idiot zubizareta acum cateva ore pentru ca vezi doamne l-a numit pe luis enrique antrenor???

  66. Vezi, si la asta e mai bun decat Cristiano. He should pick up the pace!

  67. Cateva pareri noi printre care si una a lui Jonathan Wilson:

    http://espnfc.com/blog/_/name/espnfcunited/id/8053?ghg&cc=5739

    http://www.guardian.co.uk/football/blog/2013/jul/22/barcelona-gerardo-martino-bielsa

    Mie imi place ce vad: sa vedem cum se adapteaza ca multi antrenori din America de Sud buni au dat chix in Europa.
    Bun venit si la treaba: hai cu fundasul ala central.

    Cosmin, niste porumbei de pe Rambla sopteau ca desi Mourinho nu are il mai vrea pe Luiz nu il da de al dracu la Barca :):):)

  68. N-a aparut inca pe site-ul oficial asa ca imi rezerv dreptul de a fi sceptic:) Spurs au una din cele mai bune cifre la rubrica ‘almost signed’ players…

  69. da, corect si eu m am luat ca am vazut official signing dar a fost cu tzeapa ca n am intrat pe link si e tot in negociere.mea culpa!

  70. Nici una, la fel cum numirea lui Martino nu are nici o treaba cu Messi. Tu chiar ai impresia ca daca Messi spune despre un antrenor ca ii place si il respecta conducatorii imediat executa?

  71. yep, presa e plina de official signings-uri din astea. Spre exemplu, Marca de azi, dupa ce felicita cuplul regal ptr. nasterea fetitei (sic!:), anunta ca Bale e done deal. Nu conteaza ca Real n-au de unde sa scoata cei 85Mio pounds, e done deal. Mai degraba s-ar interesa ca Real sunt in urma rau cu platile ptr. transferul lui Modric si aud ca Levy&ENIC nu sunt foarte impresionati ca mai au inca de primit 20Mio care sunt long overdue…

  72. c.ronaldo nu are treaba cu discutia asta,insa,daca tu consideri ca martino nu are nici o treaba cu messi,atunci,vorbim discutii!

    ok,e foarte probabil sa nu fie adevarat ceea ce spun eu,da’ sunt deja prea multe coincidente.

  73. Si care sunt coincidentele astea? Doua declaratii ale lui Messi? Daca nu ma insel inainte sa fie numit Ancelotti la Real, Cristiano si alti cativa jucatori au spus ca ar fi foarte potrivit pentru acel post si ca este un antrenor foarte bun. O fi si Ancelotti omul lui Cristiano sau al lui Coentrao pe logica asta…

  74. ancelotti e totusi un nume mare in europa,si se vehicula numele lui inca de cand se vorbea de plecarea lui mourinho.

    in fine,daca nu se poate,nu se poate si aia e…

  75. daca e atat de scula,de ce nu l-ai pus pe lista aia a ta pentru un eventual inlocuitor al lui tito ???

    imi cer scuze pentru faptul ca nu am stiut cine e tata … acum trebuie sa ma documentez si pentru cine e antrenorul echipelor Platense,Insituto,Libertad,Cerro porteno,Colon si ce jucatori se invart pe acolo…

  76. eu as prefera pe Chiellini sau Bonucci decat pe Luiz. si pe Bielsa, dar ii dau credit lu’ Tata deocamdata

  77. de acum inainte cand vreau sa mai aflu cate ceva legat de Barcelona o sa intreb fanii Real, stiu ei mai bine, in plus sunt obiectivi cand vine vorba despre catalani. good to know

  78. Asta cu oferta de 40.000.001 pentru Suarez o sa ramana in istorie :)). Totusi parca e prea amuzanta ca sa fie adevarata.

    “I like the fact we didn’t just go 1 penny over 40m. A whole pound. If that’s not ambition then I don’t know what is.”

  79. Numele lui Martino nu a fost vehiculat pentru ca nimeni nu a putut anticipa revenirea bolii lui Vilanova si demisia acestuia. Insa faptul ca la cateva ore dupa anuntul dat de Tito se vorbea deja despre Martino ca si unul dintre favoriti indica faptul ca cei de la club aveau o lista cu potentiali antrenori in caz de forta majora. Faptul ca numele sau nu era cunoscut in Europa nu inseamna ca nu este un antrenor bun. Nu s-a vorbit despre el pentru ca nu era cazul pana la evenimentul nefericit cu Tito. Care e vina lui Messi ca il cunoaste personal si are o relatie buna cu el? Ce vroiai sa spuna despre el cand a fost intrebat?

  80. Si eu sunt in. In momentul in care Alex isi reactiveaza contul si liga toti cei care au participat anul trecut vor fi automat inscrisi.

  81. Imi poate da cineva niste statistici cu fanii din Anglia? As vrea ceva sa imi arate cati % fani sunt ai echipe x …

  82. Ma uit cu juma de ochi la City cu Sunderland. Stie cineva cum e posibil sa ajunga terenul ala sa arate ca o orezarie?!

  83. Ma iertati, vorbesc de pomana, acum m-am prins ca se joaca in Hong Kong, credeam ca e la City acasa. Acolo e normal sa fie orezarii…

  84. thanks a lot. nu cred ca e o problema, am mai schimbat linkuri si in alte dati

  85. e mult peste spurs ca valoare, ar fi cel mai bun din echipa alaturi de paulinho; dar cred ca o sa semneze cu un club mai mare

  86. pe al treilea loc fiind Bale probabil in cel fotbal virtual pe care il urmaresti tu:)
    Dar Bayern crezi ca si l-ar permite? aud ca dupa Guardiola, au si mare nevoie de Chiriches:)

  87. Probabil unele temelii ale fotbalului mondial încă mai sunt zguduite şi acum după mega-fotbalul prestat de Bayern aseară, de aici şi aceste afirmaţii ilare.

  88. un fan chelsea wouldn’t know good football if it hit him in the face asa ca…a fost un meci foarte frumos, cu doua echipe care au jucat foarte bine, iar borussia e borussia. Sa nu uitam ca aceeasi borussie l-a distrus pe zeul suprem heynkess cu 5-2 in finala cupei germaniei, intr-un meci mult mai one sided decat cel de ieri
    dar inca o data, sa vorbesti cu un fan chelsea despre fotablul frumos…waste of time

  89. Da, sigur. Până ieri era vorba despre o CREŞTERE VIZIBILĂ a celor din Munchen sub bacheta magicianului mult iubit. Acum Borussia e Borussia, a fost un meci frumos, Jupp şi-a luat-o cu 5-2 (înfrângerea aia a avut loc înainte ca Bayern să ajungă ce a ajuns în sezonul trecut) şi tot aşa.

    Prefer să nu se poată vorbi cu mine despre fotbalul frumos, decât să nu se poată vorbi cu mine despre fotbal, în general.

  90. in primul rand fotbalul frumos nu prea are neaparat legatura cu rezultatul pe termen scurt. Poti sa ai rezultate chiar daca joci urat, nu?Putem sa spunem asta, totusi?putem sa spunem ca de exemplu grecia sau chelsea sau inter cand au avut rezultate au jucat urat, fara sa ne suparam? sau ca au practicat un fotbal negativ. Ei bine, l-au adus pe pep tocmai ca bayern sa castige in estetism si daca se poate pe termen lung sa continue sa castige jucand frumos. Mie mi se pare ca bayern joaca mai frumos ca anul trecut (cand juca mai mecanic) dar deocamdata a pierdut un trofeu, nu cel mai important. In primul an heynkess a pierdut toate trofeele, cupa, supercupa, titlu, liga campionilor, inclusiv cele trei partide cu borussia. Zero trofee. Sa vedem ce va face pep in primul sezon.

  91. Si mai e ceva. Anul trecut Bayern a castigat tot, bravo lor, dar trebuie sa vedem un pic si contextul. Ce concurenta a avut bayern anul trecut?in afara de borussia, nimeni. Real madrid varza, barcelona praf, si cam atat. Restul echipelor nu au contat. Uite-te un pic anul asta pe lista ligii campionilor: Real Madrid super intarita, Barcelona super intarita, Chelsea super competitiva, Man City super intarita mai ales pe banca tehnica, Borussia being Borussia, PSG super intarita (ca sa nu mai pun la socoteala pe United pe Juve sau pe Milan sau Arsenal care sunt si ele in crestere dar sa zicem ca deocamdata nu pot emite pretentii). Deci raman 6 super forte cu care se bate Bayern anul asta.

  92. Din nou, până mai ieri, Chelsea de abia prindea locul 5 în Premier League.

    Ce zici tu nu are nicio legătură cu ce s-a întâmplat aseară şi cu „progresul evident” pe care îl remarcai recent, însă e amuzant că ai început deja cu scuzele, în avans.

  93. Unde sa plece? Sigur, daca Madridul ofera banii care se vehiculeaza prin presa britanica (desi nu exista doua ziare care sa se puna de acord in privinta sumei exacte, de unde si prezumtia mea ca habar nu au:) mi-e greu sa cred ca Levy ar zice nu, totusi ar fi un now world record si come one, Bale nu face 100Mio Eur, cu toate ca suntem un one man show cu el in echipa. Problemele vin insa din urmatoarele directii, pe care uluitor, nimeni din presa nu le vede:
    1. Real ne datoreaza 20Mio din vanzarea lui Modric. Inteleg ca au reusit sa scrapeuiasca in ultimele zile inca 8 asa ca datoria s-ar fi redus la 12+ interest. De unde zvonurile despre Contraeo, dorit de Levy fara nici un ban, in contul datoriei. Avand in vedere asta, de unde vor plati 100Mio?
    2. Bale a semnat un contract de promovare cu BT care incearca sa intre pe piata ca rivali ai Sky-ului ptr. Premier League. Bale e imaginea BT si in caz ca ar pleca intr-un alt campionat imi inchipui ca exista ceva chestii contractuale. The legal stuff.
    3. Acelasi lucru cu NBC si Premier League. Bale a devenit imaginea NBC in US si a Premier League ptr. sezonul ce urmeaza avand si poster in Times Square. Cine isi inchipuie ca sefii NBC sau BT vor convoca staff-ul si vor zice: we’ve been unlucky, lads, now land me Chiriches:) traiesc intr-o alta lume.
    4. EA Sports si FIFA2014 cu Bale pe firmament. Din nou the legal stuff si EA Sports nu sunt nici ei o firma de bloc ce s-au apucat ieri de computer games.
    5. The best part. Real nu a facut nici o oferta concreta preferand the good old tactic sa dea peste cap jucatorul intai. Prin ziarul clubului Marca si prin mult zgomot.
    Again, mi-e foarte greu sa cred ca Levy ar refuza un 100Mio in conditiile puse de el. Mult prea mult zgomot, nici o reactie oficiala.
    PS: David Pleat, unul din cei mai apropiati oameni in club de Levy si care stie cam tot ce misca a si confirmat in seara asta ca no formal bid was received si ca daca s-ar primi o oferta de 100Mio crede ca va fi foarte greu ptr. club sa nu o accepte. Adica un mesaj subliminal de la Levy. Show me the money. Altfel, in the mighty words of Vinnie Jones in Snatch, Florentino and his friends thought they smelled some p&%sy and wanted a piece of action. Except that there’s no p&%sy here (as they are about to find out). In afara de esecul total de a cumpara un atacant de 4 sezoane, totusi Levy e un negociator de exceptie cand are de vandut ceva:)

  94. Actually, it’s 125Mio pounds:) atat a cerut Levy. Daca Florentino plateste banii astia, faptul ca l-am vinde pe Bale cu 100 milioane pounds mai mult decat a facut-o Arsenal cu RVP (si la o rivala) ar fi sweet:)).

  95. daca l da cu atat putem sa inchidem taraba si sa plecam acasa pentru ca lumea a luat-o razna, fara suparare, o fi Bale jucator bun dar e cale lunga pana la 125M. numerele astea sunt din alt film si alta lume.

  96. If you ask me, Bale nu e in top3 players asa cum e marketat. Nici in top5. Potential exista, sigur, dar admit ca Ronaldo cand a plecat era deja proven si inscria for fun. Insa stii proverbul cu cine da, nu cine cere:)

  97. Asta îţi imaginezi tu. Guardiola a fost adus pt. ca Bayern să câştige în estetism, dar PĂSTRÂNDU-ŞI rezultatele. Niciodată nu vor fi cei de acolo dispuşi să îşi sacrifice banii şi timpul pentru tiki-taka şi fotbal frumos. Şi eu nu am văzut absolut niciun progres, ba din contră. Fotbalul practicat de Borussia a fost mult mai frumos şi mai cursiv. Au avut mai multe spaţii pt. că au dat de o defensivă slăbită.

    În orice caz, cel mai frumos (în sensul de entertaining) fotbal pe care l-am văzut eu live (am văzut Dinamo, Steaua, Rapid, U Cluj, CFR, Craiova etc.) a fost cel prestat de Viitorul Crivina. Întrebarea e: ai auzit vreodată de Viitorul Crivina şi de nea Gheorghe, antrenorul? Nu cred. Ideea este că nu e atât de relevantă spectaculozitatea la acest nivel pe cât ţi-ai dori tu să fie. Înţeleg că tu pui frumosul în prim plan, dar încearcă să înţelegi că, în fotbalul de azi, nu asta e prioritatea. Mă rog, ar trebui mai întâi să înţelegi că frumosul e o noţiune extrem de relativă. Mie mi-a plăcut underdog-ul numit Grecia. Din cauza asta, probabil sunt o persoană meschină şi care vrea să vină sfârşitul lumii, în viziunea ta.

  98. Bănuiesc că o să ai o nouă echipă favorită, pe lângă Steaua, Barcelona şi Bayern.

  99. Nope, ba din contra, cand va descoperi ca ‘cel mai bun jucator al lui Spurs’ e de fapt rezerva AVB va dispare din lista de pretendenti la Barca si Terry va avea un fan neasteptat in disputa lui cu perechea Dawson-Vert:)))
    Serios vorbind ma indoiesc de transfer, ar fi ceva fara sens si care doar ar avea pretentia sa distraga atentia de la un alt esec de proportii biblice de a ‘semna’ un striker. Incep sa ma resemnez cu gandul ca nu voi apuca sa vad vreun atacant at WHL anytime soon. Credeam ca prostul ca odata cu Baldini se va schimba ceva, se pare ca nu.

  100. neasteptat, Spurs ridica numarul fanilor cu fanii Steaua din RO, si acum toate meciurile lor vor avea audienta maxima. plus ca in comentariu se va vorbi numai de chiriches chiar daca nici nu o sa fie pe foaia de joc.

    serios vorbind acum,o sa i fie greu dar eu unu ii urez succes, potential are.

  101. Nici eu nu cred in transferul asta. Aveti 4 fundasi centrali, doar in cazul in care pleaca unul e posibil sa fie luat Chiriches.

  102. Oricat ar vrea sa joace AVB cu Gallas nu va putea dintr-un motiv simplu: francezul nu mai e la club:).
    De pe un forum Spurs am retinut comentariul facut de un suporter stelist care aprecia ca Vlad e f.bun cu mingea la picior dar ca are lacune in jocul de aparare si mai ales si f ingrijorator ptr. un fundas ce se pregateste de Premier League, un joc la cap cu mare potential de imbunatatire (to put it mildly) si care va fi cu siguranta bullied la centrari si in aparare de catre vreun striker masiv. Inteleg ca are doar 75kg la 1.85 inaltime? Stoke players would love it! Gasesc transferul straniu intrucatva ptr. ca Dawson e clar de neclintit din defensiva nu neaparat ptr. ca ar fi un mare fundas (ca nu e), dar ptr. calitatile de lider si ptr. organizare. Vert e alegerea fireasca ptr. al doilea. Caulker a dezamagit in multe meciuri sezonul trecut si intrucatva a regresat fata de perioada Swansea dar e un fundas masiv care e greu de clintit, daca pana si Rooney cadea cand se lovea de el:). Si mai e Kaboul care e un powerhouse, bun defensiv si going forward dar mari semne de intrebare cu accidentarile repetate. Daca Chirikes va fi titular asta se va intampla doar in cazul in care a fost luat sa joace pe stanga, mizandu-se pe iesirile din defensiva. Sau DM la nevoie. Cert e ca toate achizitiile din perioada AVB sunt jucatori versatili ce pot juca 2 sau 3 pozitii si aici probabil Vlad bifeaza casutele. Deci rolul pe care i-l vad eu e LB, rezerva lui Vert si DM de nevoie. Unde va fi titular incontestabil sunt meciurile din Europa League, mizandu-se pe experienta acumulata in competiile europene si mai ales ca formatiile continentale au un altfel de joc decat Stoke.

  103. Filotas, eu nu zic, poate ai dreptate si Chiriches chiar e noul Beckenbauer.

    Dar toate calitatile de care vbesti sunt probate intr-un campionat de mana a doua sau intr-o competitie europeana de mana a doua.

    Una e sa “progresezi cum mingea la picior” impotriva lui Tibilisi si alta cu Man City.

    Vorba lui Omar din The Wire, Chiriches has been sparring with puppies pana acum. Daca o sa faca fata la lupii din PL, asta ramane de vazut.

  104. imi pare rau sa spun dar nu am ura nici ptr Steaua nici ptr Spurs, sau orice alta echipa, doar spuneam un lucru destul de evident, ceea ce a spus si Alex, omu are nevoie de timp si nu stim daca se va adapta vietii din Londra, e si el om si din pacate roman, sper sa faca treaba buna pentru ca am avea nevoie dar nu cred ca o sa prinda prea multe meciuri anul asta.

  105. Parcă aud deja „echipa lui Chiricheş a pierdut pe Stamford Bridge, scor 0-2”.

  106. Nimeni nu poate certifica faptul ca o sa ajunga unul dintre cei mai buni fundasi din Anglia. Nimeni nu poate certifica nici macar daca o sa fie titular sau daca o sa se realizeze acest transfer. Ce este certificat pana acum este faptul ca Vlad Chiriches este un fundas de perspectiva cu joc excelent de picior, dar cu calitati pentru faza defensiva indoielnice.

  107. E greu să baţi cu mai mult, în condiţiile în care tu eşti o echipă mediocră de pe locul 5, iar echipa lui Chiricheş trage la titlu de pe locul 2.

  108. Na, cica merge Caulker la Cardiff pentru 9 mio, asa ar fi un loc disponibil pentru Chiriches 🙂

  109. Aud ca s-a rezolvat si mai bine:) deci l-am vandut pe Caulker cea mai mare idiotenie posibila, l-am ratat pe Chiriches, Soldado e off si saga Bale continua. Only Spurs…

  110. Haha, clasic Levy!
    Zilele trecute fostul jucator Mido a rememorat zborurile la Londra cu Levy:)
    “I will never forget when levy came to sign me from Roma and we had to travel back on EasyJet flight!! When we arrived to the airport he asked me to run and I said why..he replied: to get a good seat…And I couldnt stop laughing! ”
    🙂