Alex

anglofil.ro > Articles by: Alex

Premier League – etapa 36 – discuție deschisă

By In Premier League

Tottenham – Southampton se joacă astăzi de la 17:00. Hugo Lloris a prins în câteva cuvinte miza acestui meci pentru Spurs: Win or we’re finished. S’oton are trei meciuri de când n-a primit gol în deplasare, dar revenirea lui Lennon în primul unşpe le da speranţe gazdelor. De la 19:30 Arsenal joacă în deplasare la QPR, unde orice altceva decât trei puncte ar fi un dezastru.

Mâine de la 15:30 avem unul dintre cele mai low-key derby-uri Merseyside din istoria recentă. Se prea poate ca acesta să fie al doilea sezon consecutiv în care Everton termină mai sus decât Liverpool în clasament, dar Moyes n-a bătut niciodată pe Anfield în campionat.

Apoi de la 18:00 se joacă Manchester United – Chelsea, a cincea întâlnire între cele două echipe în acest sezon. În teorie United ar putea s-o lase mai moale, dar trei puncte luate lui Chelsea ar putea însemna satisfacţia de a-l vedea pe Mourinho în Europa League sezonul următor. Chelsea a jucat deja 13 meciuri în plus faţă de United şi această oboseală s-ar putea să se simtă în ultima jumătate de oră de pe Old Trafford mâine.

Ca de obicei, vă aştept gândurile, ranturile şi întrebările pe marginea meciurilor din acest weekend. Paşte fericit, prieteni!

Sursa foto: Sou’wester.

Blestemul de a fi mereu ocupat

By In Casual Friday

N-ai zice, dar românii muncesc mai mult decât restul europenilor şi decât japonezii. E una dintre metehnele sistemului birocratic şi ineficient în care suntem blocaţi. Muncim mult şi degeaba. Dar e mai mult de atât.

Orele lungi sunt asociate cu slujbe care implică mailuri, şedinţe şi aeroporturi. Adică lucrul în bănci, corporaţii şi cabinete de avocatură. Genul de joburi în care se munceşte pe bani buni, dar pe brânci. Sâmbetele libere şi zilele de concediu devin privilegii.

Uneori n-ai de ales. Dacă nu vrei să lucrezi 60 ore pe saptmana sunt alţii care abia aşteaptă s-o facă. Dar ritmul nemilos din cultura corporatistă funcţionează şi cu o anumită complicitate din partea angajatului. Dincolo de recompensa financiară, faptul că nu-ţi mai vezi capul de treabă are o seducţie parşivă:

Busyness serves as a kind of existential reassurance, a hedge against emptiness; obviously your life cannot possibly be silly or trivial or meaningless if you are so busy, completely booked, in demand every hour of the day.

Asta e ceea ce Andrei Pleșu numea una dintre daunele colaterale ale muncii. Se stă tot mai mult la birou şi tot mai puţin cu familia şi prietenii. Nu mai e timp de cărţi sau de parcuri.

Ai tot ce-ţi trebuie dar eşti atât de istovit încât nu-ţi mai trebuie nimic din tot ce ai. Nu mai ai bucurii. Ai “satisfacţii”. Reuşita profesională intră în conflict cu bucuria de a trăi. Lipsa de timp (blestemul de a fi mereu “ocupat”) suspendă, treptat, cel puţin două din componentele decisive ale unei existențe depline: singurătatea şi răzagul.

Mofturi umaniste, ce ştie Pleșu despre rapoarte şi targeturi? El n-o fi ştiind, dar cei care studiază lucrurile astea spun acelaşi lucru: odihna influenţează direct performanţa. Fiind destul de noi la toată treaba asta cu productivitatea, simţim intuitiv că dacă tragem suficient de tare o să iasă bine. Dar studiile arată că e invers. Ca să muncim mai bine, avem nevoie de mai multă odihnă, nu mai multă muncă:

More and more of us find ourselves unable to juggle overwhelming demands and maintain a seemingly unsustainable pace. Paradoxically, the best way to get more done may be to spend more time doing less. A new and growing body of multidisciplinary research shows that strategic renewal — including daytime workouts, short afternoon naps, longer sleep hours, more time away from the office and longer, more frequent vacations — boosts productivity, job performance and, of course, health.

Sursa foto: flik.

Nemți încăpățânați

By In Liga Campionilor

Ce-mi place la echipa asta a Bayernului e că ar fi avut toate motivele să se dea bătuţi. Acum, când fotbalul german e în sărbătoare, e uşor de uitat cât au suferit până să ajungă aici. Lest we forget:

  • Schweisteiger şi Lahm pierdeau în 2008 finala Campionatului European în faţa Spaniei
  • Schweinsteiger, Lahm, Toni Kroos şi Mueller pierdeau în 2010 finala Ligii Campionilor
  • Neuer, Schweinsteiger şi Lahm pierdeau semifinala Campionatului Mondial din 2010 în faţa Spaniei
  • Neuer, Schweinsteiger, Lahm, Kroos, Mueller şi Gomez pierdeau în 2012 semifinala Campionatului European în faţa Italiei.

Băieţii ăştia ar fi trebuit să cadă într-o depresie colectivă, nu să devină cea mai puternică echipă din Europa. E o dârzenie mentală aici care trece de stereotipiile fotbalului ca joc de 90 de minute câştigat întotdeauna de nemţi. De cinci ani încoace a fost pe dos, însă Schweinsteiger şi ai lui au ştiut să nu se dea bătuţi deşi au tot fost bătuţi. Şi acum a venit vremea lor.

You may encounter many defeats, but you must not be defeated. In fact, it may be necessary to encounter the defeats, so you can know who you are, what you can rise from, how you can still come out of it. (Maya Angelou)

Sursa foto: William Brawley

Focurile lui Mourinho

By In Liga Campionilor

Câteva gânduri, nu despre meciul de aseară, ci despre ce rămâne după ce tragem linie peste aventura lui Mourinho la Madrid:

  • pentru prima dată în carieră Mourinho a eşuat. În trei sezoane la cârma celei mai scumpe echipe asamblate vreodată, Mourinho ia doar un titlu şi probabil două cupe. Dar obiectivul principal, câştigarea Ligii Campionilor pentru a zecea oară, a fost ratat. Mourinho a dus-o pe Real de trei ori la rând în semifinale, unde nu mai fusese de ani buni, dar s-a oprit acolo. A fost foarte aproape, dar aşa cum el însuşi a recunoscut aseară după meci, foarte aproape nu e de ajuns la Madrid.
  • toţi antrenorii dau greş la un moment dat. De ce ar fi Mourinho special (pun intended)? Pentru că Mourinho s-a definit singur prin lucrurile pe care le câştigă. Asta e indentitatea pe care şi-a construit-o, de colecţionar, cum îi spune Sid Lowe. Or, când un câştigător nu mai câştigă, lumea începe să pună întrebări despre celelalte lucruri.
  • întrebări legate de promovarea jucătorilor tineri. Varane e singurul tânăr în care Mourinho a avut încredere să-l joace în meciuri importante. Cel mai bun canteran al Madridului din ultimii zece ani, Jese Rodriguez, joacă în continuare la echipa a doua. Altă mare speranţă, Dani Carvajal, a fost vândut vară trecută la Bayer Leverkusen, unde a făcut un sezon excepţional care o obligă pe Real să-l cumpere înapoi.
    • o altă îngrijorare în privinţa lui Mourinho e ce se întâmplă cu clubul după pleacarea lui. Mourinho antrenează cu o intensitate şi loialitate care-l fac “a tough act to follow”. Chelsea şi Inter au tot schimbat antrenori încercând să-şi revină mandatul portughezului. La Real lasă în urmă o atmosferă mult mai învrăjbită decât era atunci când a venit.
    • mai mult decât altădată, sare-n ochi bagajul toxic cu care vine Mourinho. Beligeranţa pe care o aduce în vestiar, agresivitatea de pe gazon, contrele cu antrenorii rivali, trufia de după victorii şi mania persecuţiei după înfrângeri. Felul în care da vina pe jucători, pe arbitri sau pe jurnalişti, înainte să şi-o asume el.
    • Mourinho a dat de înţeles aseară că va reveni undeva unde e iubit, o aluzie la Chelsea. Asta ar fi trebuit să-i bucure pe jurnaliştii englezi, care n-au dus lipsa de citate cât timp Mourinho a fost în Anglia. Şi totuşi, câţiva au remarcat că în contrast cu aerul afabil al lui Klopp, carisma conflictuală a lui Mourinho devine un pic obositoare.
    • concluzia lui Txiki Begiristain, după interviul lui Mourinho pentru jobul de la Barcelona pare astăzi mai validă ca niciodată:

    Mourinho would do well, but the number of fires he would cause internally, and with the media, are not worth it.

    Sursa foto: Jonah G.S.

    Guardiola de România

    By In Ranturi

    Iertaţi un scurt rant românesc între o etapă de Premier League şi returul semifinalelor Ligii. Vasăzică, patronul CFR-ului spunea acum câteva zile despre numirea lui Eugen Trică:

    Eu sper ca Eugen să fie un antrenor de succes, să aibă cifre mult mai bune decât cei mai buni antrenori pe care i-a avut CFR în aceşti ani. Aşa s-a întâmplat cu doi foşti jucători exponenţiali ai Barcelonei, vorbim de Guardiola şi Rijkaard. Când ei au fost numiţi antrenori, nu cred că cineva s-a gândit că Barcelona nu se va bate la titlu. După cum s-a văzut, echipa a făcut antrenori-vedete din aceşti foşti jucători.

    Trecem peste mizilicuri cum ar fi:

    • Rijkaard n-a jucat niciodată la Barcelona
    • Barcelona măsoară de câteva ori şi taie o singură dată în ce priveşte antrenorii. Vorbim de un club care schimbă antrenorul o dată la trei ani, nu de trei ori pe an cum se întâmpla la Cluj.
    • managementul Barcelonei e alcătuit din oameni care mănâncă fotbal pe pâine, nu din diletanţi care au ajuns din întâmplare în fotbal.

    Toate astea sunt secundare. Lucrul esenţial pe care nu-l înţelege domnul Paszkany e că Guardiola a avut succes nu pentru că e un tânăr fost jucător ci pentru că e un antrenor bun. Pentru că a studiat jocul de cum a debutat ca fotbalist. Pentru că la 27 de ani era deja antrenorul din teren al lui Van Gaal. Pentru că de-a lungul carierei de jucător a fost un burete care a absorbit ideile care aveau să-i folosească mai târziu.

    Cam toate datele de până atunci sugerau că Guardiola are ce-i trebuie ca să fie un antrenor bun. La Trică e un pic invers.

    Sursa foto: www.citynews.ro