„E numai vina lui Rafa! A aruncat sute de milioane pe trompete! Hodgson n-are nici o vină, i-a moştenit deranjul! Lasă că şi Hodgson ăsta e un dinozaur! Să vină Dalglish!”
Între liniile astea se poartă discuţiile începutul sinistru de sezon al lui Liverpool. Clubul e pe locul 19 după 8 etape şi poporul vrea capul lui Moţoc. Să stabileşti însă cui aparţine vina, pare un demers inextricabil. Dacă situaţia actuală a lui Liverpool ar fi un accident rutier, verdictul poliţiei ar fi clar: culpă comună.
Într-un ultim interviu acru şi revanşard, Tom Hicks a dat vina pe Rafa Benitez pentru declinul abrupt al clubului din ultimul timp:
„Rafa a pierdut clubul. N-am terminat sus şi asta nu e vina proprietarilor, noi am cheltuit bani buni. Am cheltuit £300m pe jucători, £150m net - cred că a doua sau a treia sumă din Premier League.”
Să fie clar: Hicks minte cu neruşinare. Cheluielile nete pe transferuri în timpul lui Hicks şi Gillet ajung la 27m, nicidecum 150m.
Şi în orice caz, asta e o manieră superfluă de a privi transferurile. Dacă te uiţi la cheltuielile brute, ignori felul în care s-au recuperat banii investiţi. Manchester United a dat £12m pe un puşti portughez de 18 ani, pe care l-a vândut cu £80m, după câteva sezoane în care a ajutat clubul să câştige cam tot ce se putea câştiga. Dar tot Man United a dat £7m pe un alt puşti portughez, care acum nici nu prinde lotul. De asta e irelevant să te uiţi doar la banii cheltuiţi.
Chiar dacă iei în calcul banii recuperaţi, asta nu reflectă cu acurateţe calitatea unui manager, pentru că cifrele depind foarte mult de echipa pe care o moşteneşti. E o mare diferenţă spre exemplu între echipa pe care a moştenit-o Rafa la Liverpool, care abia prindea un singur sfert de Liga Campionilor în 5 sezoane, şi echipa pe care a moştenit-o la Inter, campioana Europei. Rafa a cheltuit mult, e drept, dar a lăsat la Liverpool o echipă mult mai solidă decât cea pe care a preluat-o.
În cei 6 ani pe Anfield, spaniolul a făcut câteva transferuri pur şi simplu superbe: Xabi Alonso, venit pe £10m, plecat pe £30m după 5 sezoane excelente, Mascherano, venit pe £1.5m, plecat pe £17m, Torres venit pe £26.5m şi cotat la un moment dat la £70m, Pepe Reina, adus pe 6m şi care a devenit între timp unul din cei mai buni portari din Premier League.
Problema e că pe lângă toţi ăştia, Rafa a dat şi multe, muuulte rateuri: Morientes, Mark Gonzalez, Babel, Pennant, Dossena, Riera, Aquilani fiind doar câţiva dintre ei.
Până la urmă, Rafa a cheltuit prost, cum cred Hicks şi Alex Ferguson, sau inteligent banii clublui?
Răspunsul vine de la Paul Tomkins, o autoritate în materie de Liverpool. El tocmai scoate o carte în care va analiza felul în care cei mai importanţi manageri de la începutul Premier League s-au priceput să cheltuie banii. Tomkins foloseşte un algoritm mai potrivit, care ia în calcul şi valoarea estimată a jucătorilor aduşi dar care n-au fost vânduţi mai departe. Iată concluziile lui în privinţa lui Rafa:
Între 2004 şi 2010, Benitez a cheltuit £225m pe 40 de jucători (titularizaţi în cel puţin un meci de campionat). 25 dintre ei au fost vânduţi mai departe, recuperându-se £132m. Jucătorii care au rămas sunt evaluaţi la £150m. Asta înseamnă £225m cheltuiţi, şi £282m recuperaţi sau recuperabili.
Calculele de mai sus ignoră faptul că în timpul mandatului sau, Rafa a adus clubului peste £100m din Liga Campionilor, o sumă mult mai mare faţă de cât câştiga Liverpool înainte de venirea sa.
Argumentele în sprijinul lui Rafa sunt irefutabile: financiar, el n-a costat-o pe Liverpool nici măcar o liră sterlină, dimpotrivă, a produs câteva zeci de milioane de lire pentru club.
Fotbalistic, Rafa Benitez a construit la Liverpool o echipă oarecum dezechilibrată, compusă din câţiva jucători de clasă mondială, care au avut însă drept colegi, fotbalişti care erau cu câteva clase sub ei. Fiind un tactician desăvârşit, Rafa a reuşit să se ia la trântă cu echipe cu loturi indiscutabil superioare, ca Manchester United, AC Milan sau Real Madrid.
Acum dacă Rafa ar fi plecat de pe Anfield la sfârşitul sezonului 2007/2008, ar fi fost canonizat pe loc de scouseri şi aşezat în memoria colectivă undeva aproape de Shanks.
Nu ştiu câţi îşi mai amintesc că la sfârşitul lui 2007, Hicks şi Gillet, abia ajunşi la Liverpool, au încercat să-l pună pe Klinsmann în locul lui Benitez. Din acel moment, respectul şi încrederea între manager şi patroni s-a pierdut.
Au urmat două veri catastrofale din perspectiva transferurilor. În 2008 a fost cumpărat Robbie Keane pentru £19m, dar din câte ştiu eu, el a fost moftul lui Rick Parry. Rafa insistase pentru Barry în vara aceea dar consiliul de administraţie s-a incapatant să-l aducă pe irlandez, vândut jumătate de an mai târziu cu £7m mai puţin. Tot în vara lui 2008, Rafa i-a mai adus pe Dossena, Cavalieri şi Riera pentru £18.5m în total.
Vara următoare Rafa a făcut probabil cele mai costisitoare 2 greşeli ale carierei, plătind £35m pentru Glen Johnson, un fundaş dreapta care nu ştie să se apere, şi Aquilani, care a prins doar 18 meciuri. Pe lângă asta, n-a reuşit să-l păstreze pe Xabi Alonso, a cărui plecare a destabilizat întregul sistem de joc:
I suppose every now and again a player would appreciate a bit more closeness, a pat on the back, but Rafa is not that kind of guy.
Ăsta a fost Rafa Benitez la Liverpool, cu bunele şi cu relele lui. Mâine punem lupa pe mandatul lui Roy Hodgson.
Sursa foto: mirrorfootball.co.uk