Liverpool a fost cumpărată săptămâna trecută New England Sports Ventures. Fiind vorba tot de americani, suporterii au primit ştirea cu un entuziasm prudent. Primele impresii sunt că noii americani par făcuţi din alt aluat decât cei vechi, dar poţi să ştii cu adevărat? Poţi, şi dacă citiţi până la capăt o să aflaţi şi de ce.
John „Dubya” Henry
Principalul proprietar al NESV e John W. Henry II. Henry e un self-made millionaire, care şi-a făcut averea la bursă identificând tendințele pieţei şi exploatându-le până când o luau în sens invers.
NESV deţine în America echipa de baseball Boston Red Sox, ale cărei asemănări cu Liverpool sunt neverosmile. Două echipe din oraşe mari, dar cu rate de şomaj la fel de mari şi comunităţi semnificative de irlandezi. Ambele joacă în (alb-)roşu, ambele au stadioane cu statut de temple, şi în fine, ambele sunt echipe de tradiţie brăzdate de o lungă suferinţă. Dacă Liverpool aşteaptă un titlu de 20 de ani, Red Sox l-au aşteptat 86 de ani.
The Red Sox
Boston Red Sox a fost echipa începutului de secol XX în America, câştigând 5 World Series până la plecarea lui Babe „Bambino” Ruth, vândut rivalilor de la Yankees. Până la sfârşitul secolului, Sox n-au mai câştigat nici un World Series, folclorul american înregistrând această perioadă drept „blestemul lui Bambino”.
Cel care a rupt acest blestem a fost tocmai John Henry, care după ce i-a cumpărat pe Red Sox în 2002, i-a ajutat să câştige World Series în doar doi ani, şi apoi încă o dată în 2007.
Trebuie înţeles că două trofee în doar câţiva ani e o realizare mult mai dificilă în baseball decât în fotbal, pentru că avem de-a face cu foarte multe variabile. Se joacă 162 de meciuri pe sezon şi de multe ori accidentările decid cine ia titlul. Sub John Henry, Red Sox îşi trăieşte echivalentul modern al epocii de aur de acum un secol.
Eșecul de la Marlins
Ce nu prea s-a spus pe la noi, e că Henry a mai avut o experienţă în baseball, la Miami Marlins, echipă pentru care mandatul său a fost pur şi simplu catastrofal. Henry şi-a pus toate ouăle într-un coş, investind masiv într-un stadion nou, care era însă deţinut de stat. Marlins până la urmă n-au mai primit stadionul, fapt care l-a determinat pe Henry să vândă toţi jucătorii buni şi să-i înlocuiască cu tineri.
Între timp el căuta o scăpare din toată încurcătura asta, scăpare care a venit sub forma unui schimb care a implicat mai multe părţi. Practic, într-o zi, Henry a vândut Marlins şi a cumpărat Red Sox. În Miami însă, nu sunt prea mulţi fani care să-şi aducă aminte cu afecţiune de el, pentru că încălcat multe promisiuni şi a plecat cu scandal până la urmă.
Încurajator e că situaţia de la Liverpool se aseamănă mult mai mult cu cea de la Red Sox, decât cea de la Marlins.
La ce trebuie să se aştepte suporterii lui Liverpool?
După cum probabil intuiaţi, Henry nu e genul de patron coleric, care îşi închipuie că se pricepe la partea sportivă. El angajează profesionişti de calibru pentru asta şi nu se bagă peste ei. Asta nu înseamnă că venirea lui Henry nu a revoluţionat clubul.
La Red Sox, el a pus cel mai tânăr manager general din istoria ligii, pe Theo Epstein care avea doar 29 de ani. Sub managementul lui Epstein, Boston Red Sox au devenit prima echipă care a implementat serios principiile sabermetrics - un fel de ştiinţă a baseball-ului bazată pe analiza raţională a jocului din datele furnizate de statistici. Din această perspectivă analitică, fiecare jucător avea un set de coordonate care îi dădeau valoarea de piaţă.
Ce înseamnă asta pentru Liverpool? Înseamnă că Roy Hodgson va fi probabil îndepărtat de pe bancă în scurt timp şi înlocuit cu cineva mai puţin conservator. Vara următoare e ultima în care transferurile nu vor fi luate în calculele fair-play-ului financiar, şi Liverpool are nevoie să cumpere consistent şi cu cap.
În al doilea rând, John Henry are o pasiune autentică pentru sport, preţuieşte mult părerea fanilor, pe care îşi ia din timp că să îi asculte, şi încearcă să facă din dusul la meci o experienţă cât mai plăcută pentru suporteri şi cât mai profitabilă pentru club. De unde şi această obsesie cu stadioanele.
El ar fi vrut să construiască unul nou la Boston, dar cum fanii erau foarte ataşaţi de legendarul Fenway Park, Henry le-a făcut pe plac şi a început aproape imediat renovarea arenei. Drept urmare, Red Sox joacă încă din 2003 încoace cu casă închisă, cel mai lung „sellout streak” din istorie.
Discret, aproape timid, John Henry s-a ferit să facă declaraţii bombastice după ce preluarea lui Liverpool a devenit oficială. El a spus doar că datoriile vor fi şterse, că e mândru şi măgulit de responsabilitatea pe care o are, şi că organizaţia pe care o conduce are o „tradiție de a câștiga”.
Imediat după, am văzut cum pe CNN, un prezentator se întreba dacă suporterii lui Liverpool nu aşteaptă declaraţii ceva mai ferme, de tip „o să câştigăm titlul sezonul următor”. Dar mâna dreaptă a lui Henry în NESV, Tom Werner a lămurit şi chestia asta spunând modest că ei au tendinţa de a „under-promise and over-deliver”. Exact pe dos faţă de ce se întâmplă la noi.
În concluzie, în afară de naţionalitate, pe foştii şi noii proprietari ai lui Liverpool nu-i leagă prea multe lucruri. John Henry, deşi n-are titlul de şeic înaintea numelui, ar putea fi investitorul de care scouserii şi fotbalul englez aveau nevoie.