De la Milanul din ’94 n-am mai văzut o demonstraţie de fotbal atât de irezistibilă într-o finală de Liga Campionilor.
- a fost un meci atât de dezechilibrat încât ar trebui să măture orice îndoială în privinţa locului Barçei şi al lui Messi în istorie. Jonathan Wilson : Barça has achieved that happy – perhaps unique – balance of having one of the greatest players there has ever been operating within a ruthlessly coherent team unit.
- a thing of beauty is a joy forever, scria Keats, şi e cu adevărat un privilegiu şi o bucurie profundă să urmăreşti acea ţesătură de pase perfect lovite, perfect cântărite, care i-au făcut pe englezi să alerge după umbre, exact ca la Roma.
- primul sfert de oră din repriza secundă a fost unul din cele mai bune pe care le-am văzut vreodată, făcându-l şi pe Fergie să recunoască: “no-one has ever given us a hiding like that!“
- din 2006 încoace, doar de două ori Man United a fost redusă la un singur şut pe poartă, în ambele finale cu Barça. Ce s-a întâmplat ieri e şi mai remarcabil ţinând cont că linia de fund a catalanilor jucase împreună doar 60 de minute înaintea finalei.
- statisticile păcălesc uneori, nu şi de data asta.
- despre tactica scoţianului e loc de discuţie şi nu prea. E limpede acum că a greşit jucând cu două vârfuri, fără un buldog care să recupereze şi să hărţuiască mijlocul Barçei. Dar cum Fletcher nu era apt pentru 90 de minute, a avut de ales între Anderson şi Chicharito şi a mers pe mâna mexicanului. În orice caz, e şi mai limpede că meciul nu s-a pierdut pe mână lui Fergie, a lui Van der Sar sau a lui Carrick, că pe oricine ar fi trimis în teren şi oricum i-ar fi aranjat, lucrurile ar fi stat la fel. These bastards are too damn good, vorba unui fan United.
- trebuie spus şi că nu e nici o ruşine să pierzi în faţa unei dintre cele mai bune echipe din istorie, la fel cum n-a fost ruşine să pierzi în faţă Bulls-ilor anilor ’90 sau a lui Schumacher în vremurile lui bune.
- mai spun doar atât: nimic nu e întâmplător!
Sursa foto: Flickr, Lloveras.