Prieteni, acum un an pe vremea asta am făcut un pas înapoi. Între timp blogul a devenit mai mult al vostru decât al meu, așa că ar fi nedrept să nu vă întreb ce facem cu el mai departe.
Spuneam atunci că sunt două feluri de a face jurnalism sportiv: fie că angajat, fie pe cont propriu. La vremea aia ambele variante păreau înfundate așa că jurnalismul a devenit planul meu B.
Planul A era o mică afacere din care să pot să trăiesc decent, deși n-aveam nici banii cu care să încep și nici o idee clară despre ce vreau să fac.
Ce s-a schimbat? Între timp au venit banii și a venit și ideea a o mică fermă de usturoi ecologic. Din iarnă încoace am citit despre ce înseamnă să cultivi usturoi, am văzut cea mai mare fermă din România, am căutat teren arabil în jurul Iașului. Ăsta e planul meu A în momentul ăsta.
Doar că mai e ceva care s-a schimbat de atunci. Și e legat de planul B. După multe încercări eșuate, pare să fi apărut un model sustenabil de paywall, cel propus de New York Times - care se apropie de jumătate de milion de abonați plătitori. A mai apărut și un plugin prin care bloguri mai mici pot să implementeze același tip de paywall. Nu e mult, dar e ceva de care ne putem agăța.
Așa că înainte să mă apuc de usturoi, dacă e o șansă cât de mică să fac blogul ăsta să meargă, mi-ar face plăcere să încerc.
Credeți-mă, the odds are against us. Ceva asemănător, un blog pe bază de abonament, nu există în România. Nu există atât din cauza celor care scriu, cât și a celor care citesc. Să mă explic.
Nu există pentru că nimeni nu e fraier să scrie pe mărunțiș. Jurnaliștii au și ei rate, chirii, leasinguri. Eu, până una alta, n-am de nici unele așa că m-am întrebat cât de jos mi-aș putea coborî așteptările, pentru moftul de a face ce-mi place mai mult și am ajuns la 100 de euro pe lună.
Nu există și pentru că cititorului nu-i da mâna să plătească o știre care oricum e în toată presa. De plătit, plătești pentru acel conținut care e mai greu de găsit prin alte părți. E ceva ce, în momentele mele mai bune, sper că am reușit să fac, și dacă îmi dați șansa, sper să continui să fac.
Astea sunt lucrurile care țin de mine: să încerc să scriu cât mai bine, pe bani puțini, încât orice anglofil să-și permită să devină abonat. Dar de aici încolo depinde de voi. Statisticile, care spun că în medie un site pierde 90% din trafic cu introducerea unui paywall, le știu, și de asta sunt sceptic. Dacă vă pierd pe 90% dintre voi, blogul se va opri aici. Dacă jumătate dintre voi veți deveni abonați, we can build on that.
N-o mai lungesc. M-am gândit la un abonament lunar de 2 euro. Dacă se adună minim 50 de anglofili ar fi plăcerea și privilegiul meu să încerc să fac blogul asta cât de bun mă pricep să-l fac. Dacă nu, tragem obloanele și “ne întoarcem în catacombe”.
Dați un semn la cometarii, o părere, un sfat, o înjurătură, numai să știu pe cine pot conta.
Sursa foto: Flickr, vectroportal.