Or fi fanii lui Chelsea porecliţi „pensionarii”, dar duminică nimeni n-a meritat mai mult această etichetă decât jucătorii lui Alex Ferguson.
Pentru a cincea oară în acest sezon, United pierde un meci de campionat după ce a jucat în Ligă la mijlocul săptămânii. Mahmureala europeană a fost amplificată de absenţa lui Rooney şi de prezenţa în primul XI a tripletei geriatrice Neville-Scholes-Giggs. Titularizarea lui Fletcher va fi pusă la îndoială de asemenea, ştiut fiind faptul că scoţianul rar face două meciuri bune consecutiv, din cauza stilului său sârguincios şi energic. Cum era de bănuit, United a suferit în faţa unei echipe mai proaspete şi mai tăioase.
Iată o lecție pe care Ancelotti a învățat-o de la Virgilius. Îţi trebuie multă îndrăzneală că să îţi laşi golgheterul pe bancă, dar, până la urmă, îndrăzneala e apanajul marilor antrenori. Ancelotti a uimit pe toată lumea începând cu Joe Cole în locul lui Drogba, lăsându-l astfel pe Anelka vârf împins. A fost o mutare care a funcţionat perfect, nu doar pentru că Joe Cole a marcat, ci mai degrabă pentru că Anelka a strălucit în rol de striker, mişcându-se constant şi trăgând cu el un fundaş, ceea ce a creat mult spaţiu pentru Malouda şi Cole. După o oră, când gazdele au început să preseze, ivorianul a intrat şi a demonstrat aceeaşi eficienţă nemiloasă care i-a adus 25 de goluri în acest campionat.
Chelsea a fost vast superioară în prima repriză, când „albastrii” au pasat fluid, cu multă răbdare, încercând să desfacă apărarea gazdelor. Şansa a venit în minutul 20, Malouda, care avea să fie desemnat omul meciului, a recuperat o minge flancul stâng, a rezistat atacurilor lui Valencia şi Fletcher, şi a centrat la firul ierbii în careul mic, de unde Joe Cole a deviat sublim cu călcâiul. Man U s-a redresat după pauză, a reuşit să se apere şi să recupereze mai sus, a controlat posesia, însă a fost lovită de Drogba, care a înscris dintr-o poziţie scandaloasă de offside. Macheda, introdus în partea secundă, şi-a păstrat echipa în joc, marcând cu mâna după o minge respinsă de Cech. United ar fi putut egala în prelungiri prin Berbatov, al cărui voleu dintr-o poziţie ideală a fost mai degrabă o pasă pentru Cech.
Arbitraj mediocru dar imparțial
Alegerea lui Mike Dean pentru un meci catalogat hiperbolic de SAF drept o finală de Cupă Mondială a stârnit controverse încă de la început. Martin Olsson tocmai recunoscuse cu câteva zile că penalty-ul pe care îl scosese în East Lancashire derby a fost o simulare deliberată, mizând pe lejeritatea cu care Dean acordă lovituri de pedeapsă (avea cota 3.50 ieri dupa ce dăduse deja 16 penalty-uri în acest sezon). Probabil apăsat şi de această dezvăluire, Mike Dean s-a încăpăţânat să nu fluiere nimic în careu, decât dacă se aud oase trosnind. Asta a însemnat un penalty refuzat de fiecare parte. În contrast, ambele echipe au avut un gol validat incorect, deşi offside-ul la Drogba a fost mult mai strident decât henţul lui Macheda.
O victorie crucială care totuşi nu decide nimic încă, după cum a punctat Ancelotti. Cu cinci etape până la final, titlul e al lui Chelsea de pierdut, dar mi-e greu să cred că nici una dintre echipe nu va mai lăsa puncte. Pe United o aşteaptă un retur pe care şi l-a făcut teribil de greu cu Bayern, şi sincer, nu-i văd pe mancunieni rezistându-le miercuri lui Ribery şi Robben.