Searching for Sugar Man

Când am scris despre filmele de Oscar, eram oarecum nesatisfăcut. Văzusem câteva filme bune, dar atât. Ce nu văzusem era un film care să mă lase cu gura căscată. Asta pentru că nu apucasem să văd documentarul care a luat Oscarul, Searching for Sugar Man. Nu pot să vă recomand suficient filmul ăsta, cu o poveste neverosimilă şi mult suflet.

Iată cinci lucruri cu care am rămas după acest documentar:

1. Cream always rises. Sixto Rodriguez cânta la începutul anilor ’70 în spelunci de la periferia Detroit-ului, în faţa câtorva zeci de oameni. A înregistrat două albume, dar talentul său a trecut neobservat pe piaţa americană. Acum, la 70 de ani, ajunge la Letterman, la Jools Holland şi la Glastonbury.

2. Whatever you are, be a good one. În tot timpul ăsta, Rodriguez a fost nevoit să muncească în contructii pentru a-şi îngriji familia. Vă daţi seama? Un poet nevoit să facă munca pe care nimeni altcineva nu voia s-o facă. Ar fi avut toate motivele din lume să-şi plângă de milă, să ponteze fiecare zi cu lehamite. Şi totuşi, un coleg de-al lui îşi aminteşte:

He approached the work from a very different place than most people do. He took it very, very seriously. Sort of like a sacrament, you know. He had this magical quality that all genuine poets and artists have, to get above the mundane, the prosaic, all the bullshit, all the mediocrity that’s everywhere.

3. Sărăcia nu e un defect. Parte din farmecul filmului e dat de interviurile cu cele trei fiice ale lui Rodriguez, interviuri care reflectă compasiunea şi demnitatea educaţiei pe care au primit-o:

We were working class people, blue collar, hard labour. But just because people are poor or have little doesn’t mean that their dreams aren’t big or their soul isn’t rich, you know. And that’s where the classes and prejudices come from: that there’s a difference between you and me, between them and us.

4. Aparenţele înşală. Un barman care l-a cunoscut pe Rodriguez la acea vreme îşi aminteşte cu sinceritate că nu credea despre dânsul că e mai mult decât un vagabond. E atât de uşor să bănuieşti ce-i mai rău despre oameni, încât mă întreb de câte ori oi fi făcut şi eu acelaşi lucru. Moşul care se clătină pe stradă pare mai degrabă băut decât bolnav. Banii aia din cutia milei or mai ajunge la copii? Şi tot aşa…

5. Viaţa bate filmul. Regizorul Malik Bendjelloul făcea reportaje pentru televiziunea suedeză când şi-a luat un sabbatical de şase luni ca să caute prin lume o poveste care merită spusă. Ajuns în Cape Town, a aflat povestea lui Rodriguez, care era de nerefuzat. S-a apucat să facă filmul după ce a primit o bursa de pre-cercetare.

A început să-l monteze singur pe laptop aşteptând a doua bursă, cea pentru film în sine. A doua bursa n-a mai venit niciodată. Suedezul a rămas cu materialul filmat în prima lună, pe care l-a editat timp de patru ani. Lucrând doar la proiectul ăsta, a ajuns el însuşi un om sărac. Ultimele scene le-a filmat cu o aplicaţie de iPhone pentru că-şi terminase toţi banii.

Un producător britanic l-a ajutat să trimită filmul la Sundance, unde a primit şase standing-ovations şi People’s Choice Award. Au urmat premii în toată lumea şi bineînţeles Oscarul, pentru primul lui film din carieră.

Sursa foto: the_junes