
1. Man United nu şi-a revenit după returul cu Real Madrid. Înainte de acel meci Alex Ferguson vorbea despre şansa unui sezon istoric, spunând că generaţia de acum e mai puternică decât cea care a făcut tripla în 1999. O dată cu eliminarea lui Nani, ceva s-a rupt. După acel meci, United a bătut greu pe Sunderland şi pe Reading, a fost eliminată de Chelsea din Cupă, şi a pierdut aseară derbyul cu vecinii gălăgioşi.
[cleeng_content id=”128615884″ description=”Pentru a citi restul articolului, abonează-te cu doar 2 euro pe lună.” price=”0.29″ t=”article”]2. United e prea reactivă pentru o campioană. Mai mult decât rezultatul, la United dezamăgeşte jocul de echipa mică, care stă la cutie şi aşteaptă să dea lovitura pe contra-atac. E un tipar pe care l-am văzut tot sezonul: în tur cu City, în deplasare pe White Hart Lane, în dubla cu Real. Un pragmatism explicat de nevoia de puncte şi de rezultate. Acum, cu 15 puncte în faţă, era şansa lui United să arate că ştie şi poate să joace şi altceva.
3. Unşpele super-ofensiv a fost o mască, la fel ca în meciul tur cu Real Madrid,. Mijlocaşii ofensivi au avut sarcini defensive înainte de toate, Van Persie a rămas izolat în atac, în timp ce United a pierdut treptat posesia şi controlul jocului. La fel ca în returul cu Real, Ferguson a aşteptat prea mult ca să facă schimbările. Giggs a jucat tot meciul, Rooney 85 de minute, deşi ambii au fost nervoşi şi depăşiţi la mijlocul terenului.
4. Statistica îl prinde din urmă pe Van Persie. Când am scris că eficienţa lui Man Utd în faţa porţii e nesustenabila pe termen lung, unii au spus că ăsta e efectul sosirii lui Van Persie. Dar statisticile lui de la Arsenal indicau că e bun, dar nu chiar atât de bun. Până pe 20 ianuarie, olandezul marcase de 18 ori din 84 de suturi, adică un gol la fiecare patru-cinci şuturi la poartă. De atunci însă a mai marcat o singură dată deşi a tras de 30 de ori la poartă.
Can't stop scoring. Lol
Phenomenal team performance!
And to our fans.. #MCFC #MCFC #MCFC #MCFC #MCFC #MCFC #MCFC!! 🙂— Vincent Kompany (@VincentKompany) April 8, 2013
5. Don’t believe everything you read. Tot ce se scrie în perioada asta despre viitorul lui Mancini sunt baliverne. Corespondenţii cei mai buni în Manchester sunt primii care recunosc că nu au surse la nivelul cel mai de sus din ierarhia lui City. Nimeni nu ştie exact ce au de gând Sorriano şi chairmanul Khaldoon Al Mubarak să facă în vară. Întrebarea care se pune acum e câţi dintre antrenorii disponibili în vară ar fi un upgrade faţă de Mancini.[/cleeng_content]
Sursa foto: Hendrick Terbeck
Kompany cand zice “can’t stop scoring” se refera la el? Ca a dat si el o juma de gol aseara 😀
Da, he was being sarcastic. 🙂
Personal mi-a placut ce-am jucat in prima parte. Repriza a doua n-am inteles-o, da’ daca SAF castiga al 13-lea titlu, cine poa’ sa-i zica ceva…
eu cred ca united si-a revenit dupa madrid. pina atunci, cam tot ce tragea rvp era in. si in campionat, si in cupa. faptul ca united a avut 15 in fata pina ieri, tine de abramovic si mancini decit de echipa mai buna decit in 99, asta a fost o mare aroganta. va fi una din marile enigme cum a cistigat atitea meciuri. granted totusi, acu parca iau gol mai greu.
ieri mike dean a fost unii din oamenii meciului pt united. rooney intrare cu 2 picioare la barry, parca, nimic. üai atunci normal ca e scandalu cit casa cind nani e eliminat pe ot, asa ceva nu face nimeni. city se pregateste sa centreze in prima repriza, fluiera sfirsit de joc. e drept, era cu 4 secunde dupa cel minut adaugat. in a doua repriza, il injura rooney pe unde il prinde, nimic. ala trebuie eliminat ieri de vreo 2 ori cel putin.
Asta cu injuratul n-o inteleg nici eu. Dintre toate amendamentele la regulament, asta e cel mai simplu de rezolvat.
De acord, mai ales la partea cu Abramovich şi Mancini. E nouăzeci la sută vina lor că o echipă precum United se găseşte pe primul loc.
Faptul că echipa care va câştiga detaşat titlul joacă un fotbal mediocru şi nu impresionează pe altcineva decât pe propriii-i fani nu vine decât să susţină ideea că Premier League e într-un continuu declin.
nici nu cred ca trebuie amendat regulamentul. eu nu sint adeptul biciului, sa fiu arbitru as intelege good ole pasiune, spirit etc si as trece cu vederea un f… off scrisnit printre dinti. dar sa mi-o zica de 5 ori pe meci si sa stau in pozitie ghiocel doar ca e english prodigy, joaca la manu si ma pune alex pe coji de nuca daca-l dau afara… nu as accepta. nu stiu zau daca rooney face asta, la frecventa asta un europa si nici nu cred ca un nasri, suarez sau adebayor ar scapa la fel de ieftin.
imi aduc aminte doar o eliminare a lui rooney pt dissent, pe o minge aruncata inapoi.
nu imi dau seama daca esti sarcastic sau nu, deci raspund 🙂
nu cred ca e 90% vina lor ca united e lider, nu poti controla ce fac ei, dar e vina lor ca e runaway leader, poti controla ce faci tu.
io unu is impresionat de united, make no mistake about it, fara gluma. la ce lot au, sa conduci pl cu 12 puncte avans cu 7 to go, e ceva. totul se reduce la mina de fier a lui ferguson. l-a calarit pe rvp cit a avut ala suflu si asta a insemnat un titlu neoficial luat undeva in martie. nimeni nu misca in front, si care misca e plecat. daca pina si pe rooney l-a dat la o parte, iti dai seama.
cit despre chelsea, io nici nu stiu ce sa mai cred. la ce lot au, la ce bani se baga, sa fi al doilea an consecutiv in pericol sa nu prinzi top 4 (nu zic ca se va intimpla) ar trebui sa dea serios de gindit ca poate nu ar fi rau sa gugalesti paranoia.
Alex, am vrut sa scriu de ieri, un articol despre Maggie Thatcher si influenta ei asupra fotbalului englez? Ma gandesc desigur la cultura teraselor din anii 80, populate de un working class alienat de thatcherism, rioturile, Las Malvinas si world cup 82, 86, comentatorul norvegian:), Heysel, Hillsbrough, raportul Taylor…
da, asta ma gandeam si eu, mai bine baga niste good old fashioned defending decat caterinca ca a fost cam cascador sezonul asta
“La ce lot au”… nu prea inteleg ce vrei sa zici, de fapt. Au lotul cu care anul trecut au terminat la mustata pe locul doi la care au adaugat golgheterul anului trecut care are ceva sanse sa fie golgheter si anul asta. Mi-e greu sa inteleg de ce n-ar fi bun lotul asta. Nu spun ca e imbatabil, ca ne-a trantit bine Realul, mi-ar fi frica sa jucam cu Barca etc. Da’ pare ca in Anglia e OK.
parerea mea, de ne-manc, e ca e cel mai underwhelming lot de dupa djemba djemba.
calitate in atac, dar subtire. nu e de mirare ca o data cu pasa proasta a lui rvp golurile sint destul de putine (si eu chiar il apreciez pe mazarica, speram sa-l luam la schimb).
mijlocul subtire rau. carrick a facut un sezon super, si cam atit. nani, valencia, young invizibili, cleverly hype, scholes si giggs cam terminati.
aparare relativ ok, desi virsta incepe sa ii ajunga pe unii. poarta, contrar ce zice lumea, mi se pare ok.
dar au in abundenta know how, atitudine de invingator ceea ce nu prea se poate cumpara. si pe ferggie, care inseamna minim 6 puncte pe an, no offense.
eu cred ca, de exemplu, cu un ancelotti, la oricare din chelsea sau city s-ar fi jucat altfel campionatul. sa nu uitam ca si anul trecut, desi a pierdut printr-o minune, au fost tavaliti rau de bilbao si nici cu basel nu a fost usor.
Excelenta idee!
Crossed my mind, dar sincer sa fiu nu stiu destule despre Anglia anilor ’80 si n-as face decat un colaj din ce se scrie in Anglia zilele astea.
Un rezumat bun al influentei lui Thatcher asupra fotbalului: http://uk.eurosport.yahoo.com/blogs/early-doors/football-silence-thatcher-comes-no-surprise-025051564.html
galagiosi, vecinii, dar de departe mai buni… ei cred ca nu si-au revenit dupa infrangerea de la Sunderland :o)
a… si cam prea multa atentie pentru Maggie Thatcher. In UK a distrus mai mult decat a facut bine. Foarte “divided” englezii in ceea ce o priveste.
Nu eram deloc sarcastic.
Dacă ne raportăm la loturi, mi se pare destul de clar că City şi Chelsea ar fi trebuit să se bată pentru primul loc. Dar când n-ai constanţă în rezultate, nu poţi emite pretenţii. La City nu a existat constanţă în rezultate din cauza antrenorului, iar la Chelsea din cauza lipsei de constanţă pe banca tehnică. Şi nu e vorba doar despre sezonul ăsta. Din punctul meu de vedere, demiterea lui Ancelotti a fost cea mai mare greşeală făcută de Abramovich în ultimii ani.
Când am zis că United nu impresionează, m-am referit la calitatea jocului lor. Eu unul nu-mi amintesc vreo partidă din sezonul ăsta despre care să pot zice: „uite, frate, atunci au jucat senzaţional!”.
dar, hey, daca nu i-a placut fotbalul she must’ve been a bad person…
mi se pare o rautate gratuita si injusta. ce vrei sa spui ca joaca fotbal mediocru si nu si impreioneaza decat fanii? pe cine ar trebui sa impresioneze o echipa, pe fanii celorlalte echipe?
imi pare rau ca echipa care a jucat 32 de meciuri si are 12 pct avans nu te a impresionat, as fi tare curios sa stiu cine te a impresionat, poate echipele care nu au iesit din grupele CL sau campioana CL de anu trecut care juca un fotbal incantator pe care noi nu l am inteles.
Din ce spui tu eu inteleg ca acest campionat este incredibil de slab, daca l am contopi cu liga B probabil ar fi bataie mare la promovare.
interesanta discutia despre doamna de fier. sunt de aproape o saptamana in londra (si am vazut si spurs – everton gratie lui coys, thanks a lot again!, si mi-a placut, mai ales ca biletul a fost unde trebuia – acolo unde atmosfera e cea mai inflacarata) si iar am prins un eveniment (data trecuta am fost in timpul nuntii regale desi rezervarea o facusem inainte de a se stabili nunta) relevant. incep sa ma gandesc ce se va intampla cand mai vin pe aici……
anyway, ma uitam azi la un stand de ziare si titlurile erau foarte variate, toate avand diverse poze cu thatcher pe prima pagina. doua mi-au retinut atentia: the woman who divided a nation (daily mirror) si the woman who changed britain (independent). desi unul din titluri e al lui daily mirror, un ziar mai de scandal din ce stiu eu, mi se are ca cele doua spun esentialul despre ea.
nu sunt de acord cu ce scrie valentin in ce priveste ce a facut in uk. a facut si bine si rau, dar e greu de crezut ca e mai mult rau cand te uiti la ce e uk azi si ce era inainte de ea. dar despre divizarea din perceptiile britanicilor (pentru ca aici e mai mare buba decat la englezi) e corect ce zice. pe beeb aratau reportaje din comunitati complet impartite in opiniile despre thatcher. o discutie interesanta dar lunga…
fookin’ell! Dortmund! Wow!!!!!
Written in the stars.
Epuizant. Do two wrongs make a right?
Sau cum sa te califici cu dublu ofsaid la golul de 3-2 fata de simplu ofsaid la golul doi al echipei din Malaga 🙂
Nu. Meci stricat de arbitrii scotieni. Iti lasa un gust amar si nici nu te poti bucura. Ramai cu senzatia ca Dortmundul e fragila in aparare.
Hihi, Pulis&Big Sam la telefon cu Klopp: ‘ti-am zis noi sa incerci cu mingi lungi si sa bagi fundasi centrali ca varfuri’?
Asta plan B, de la joc combinativ la degajari lungi in careu. Cum ar zice staturile alea de pe Opta, #Versatility#:)
Frustrarea trebuie sa fie mare, nu?
Îţi înţeleg nervii, dar nu are rost să dai un răspuns în halul ăsta de penibil. Nu am zis că m-a impresionat Chelsea, nu am zis că anul trecut a jucat încântător, nu am zis că Premier League e la un nivel incredibil de slab. Aberezi cu graţie şi nu-ţi stă bine.
United joacă slab, nespectaculos şi a câştigat la Liverpool şi Chelsea cu japca, după nişte erori dezgustătoare de arbitraj. Fact. La City aţi avut un bulan incredibil. Fact. Aseară aţi pierdut. Fact. Real Madrid v-a dominat clar tur-retur. Nimeni nu poate să spună despre United că are un joc frumos sau impresionant, decât dacă e fanul acestei echipe şi e exagerat de subiectiv. Fact.
Poate aşa câştig şi ceva din simpatia fanilor lui Rafa de pe aici 😀
I love facts. We’re champions. Darn.
Referitor la o tema anterioara (Di Canio) un articol academic scris de un amic mare amator de fotbal:
http://extremisproject.org/2013/04/paolo-di-canio-and-the-legacy-of-fascism/
vezi si
http://grondhopper.blogspot.com/
tipic, daca nu am ce sa zic o sa zic de arbitrii, asa e in fiecare an, United castiga numai cu arbitrii, bulan, SAF, femeia de servici, etc.
fact: Manchester United set a new record for the most wins in the
first 30 games of a top-flight season with the 1-0 success at
Sunderland.
sa zicem ca United a castigat cu arbitrii, militia, armata, cu chelsea si liverpool, restul de victorii de unde vin? din jocul incredibil de slab nu?
mie nu mi se parea ca Real ne domina pana cand Nani a fost eliminat. chiar nu mi se parea ca real ar fi parut ca marcheaza, dar se mai intampla si de astea, noi nu am facut o tragedie, altii au facut.
de ce am avut noroc la City?
aseara am pierdut dar de unde sa stiu eu cum juca SAF daca nu erau 15 puncte, e clar ca a vrut putin dar poate i a simtit pe jucatori iesiti din forma si mai ales cu psihicul slab dupa 3 sapt in care au pierdut 2 trofee.
hai sa ti mai dau una
FACT: pana la meciul cu City aveam 6 clean-sheet uri.
ai dreptate cu unele lucruri dar azi nu meritit sa ti dau dreptate
Sunt anglofil, dar in UK, Mme Thatcher a distrus industria, si a dat frau liber “exotismelor” in domeniul tranzactiilor financiare care, iata unde ne-au adus. Si pe noi, si tot business-ul financiar din Londra. Mind you, lucrez in sistemul financiar.
La extern, tot respectful…
Te rog frumos, nu ne rapi aceasta bucurie! Barcelona castiga cu arbitri, UEFA etc etc!! Iar Messi da multe goluri ca e campionatul slab 😀
Sa te plangi ca alte echipe castiga cu bulan e ca atunci cand se plange Mourinho ca alte echipe baga autobaza :))))
Cred ca aici depinde de care parte esti: partea care a avut de suferit (minerii & co.) sau partea care a trait mai bine.
Sa nu uitam ca si in Romania sunt destui care regreta comunismul (si chiar foarte multi), oameni comozi pentru care era mai usor sa primeasca slujba si casa de la partid decat sa se agite pentru ele ca in vremurile de acum.
subscriu si eu 🙂
Eu credeam, no offense, ca Fergie inseamna minim 60 de puncte pe an 😛