Italia
Cu prea mulţi jucători „on the wrong side of 30” cum zic englezii, Italia se agăţă de lotul care a mers până la capăt acum 4 ani. De atunci însă Italia n-a mai jucat nimic. Cunosc clişeul care spune că „azzurri” strâng rândurile atunci când nimeni nu le mai dă nici o şansă, dar de data asta încăpăţânarea lui Lippi cu un lot geriatric îmi seamănă cu ce a făcut Lemerre în 2002.
Gattuso, Cannavaro sau Zambrotta sunt suspecţi şi vor încetini mult o echipă care şi aşa nu debordează de fler şi scântei creative. Greu de spus de la cine vor veni golurile – Gilardino şi Iaquinta sunt atacanţi buni, dar nu şi-ar găsi loc în nici una din celelalte echipe mari. Îi au în schimb pe Gigi Buffon, la fel de agil ca întotdeauna, şi pe Danielle de Rossi, unul din cei mai vânaţi mijlocaşi din Europa.
Cred că e o grupă prea accesibilă ca Italia să aibă probleme dar îi văd calificându-se de pe poziţia secundă. În ultimul amical, cel cu Mexicul, Italiei i-a lipsit acea asprime în apărare, acea iuţime pe contaatac. Nu văd de ce le-ar fi mai uşor cu Paraguay-ul.
Paraguay
O echipă flexibilă înainte de toate, în sensul că ştie să fie agresivă împotriva echipelor mici, şi responsabilă împotriva echipelor mari, fiind capabilă să absoarbă presiunea şi să ţâşnească pe contre. Călcâiul lui Ahile sunt fazele fixe, unde nici apărătorii nu-l ajută prea mult pe portarul Justo Villar de la Valladolid, care are doar 1.80m. În preliminarii au o medie de aproape un gol primit pe meci, deşi au bătut şi Brazilia şi Argentina.
Au în schimb câţiva jucători foarte interesanţi în ofensivă. Pe Oscar “Tacuara” Cardozo de la Benfica îl ştiţi cel mai bine probabil, el fiind singurul paraguayan care joacă la nivel înalt în Europa. La naţională însă n-a fost la fel de consistent, şi probabil că n-ar fi prins prima echipă dacă Salvador Cabanas n-ar fi fost împuşcat în cap în ianuarie, glonţul nefiind extras nici până azi. Asul din mâneca lui Gerardo Martino e însă recent naturalizatul Lucas Barrios, argentinian cu mamă paraguayanca, care a marcat de trei ori în trei meciuri în amicalurile de dinaintea Mondialului.
Noua Zeelandă
NZ e cenuşăreasa Mondialului şi nu vă aşteptaţi la surprize din partea lor. „All Whites” au prins Mondialul doar pentru că Australia a fost mutată în zonă asiatică a calificărilor. Astfel au rămas într-o grupă cu Noua Caledonie, Fiji şi Vanuatu şi tot au pierdut un meci. Faptul că au ajuns în Africa de Sud e în sine o realizare istorică pentru „Kiwi-uri”, un punct luat deja ar fi un miracol. Când ies însă din zona Oceania, încep problemele pentru nou-zeelandezi. În întreaga istorie de 90 de ani au bătut o singură echipă sud-americană sau europeană, pe Georgia în 2006.
Majoritatea jucătorilor joacă în campionatul local, Ryan Nelson, căpitanul lui Blackburn fiind excepţia notabilă. Cei care au urmărit Championshipul îi ştiu şi pe Rory Fallon de la Plymouth Argyle, Chris Wood, colegul lui Tamaş la West Brom şi Chris Killen de Boro. În rest, o echipă fizică, cu o apărare semi-solidă, dar cu un lot din care lipseşte calitatea.
Slovacia
Slovacia e o echipă pe care mulţi o privesc ca un fel Estonia, fără nici un fel de tradiţie fotbalistică, uitând că echipa Cehoslovaciei care lua Campionatul European din 1976 era compusă mai ales din jucători slovaci. După revoluţia de catifea din 1993 însă, Cehia a fost cea care a furat titlurile. Slovacii i-au lăsat însă acasă pe cehi în drumul către primul lor Mondial, calificându-se fără drept de apel dintr-o grupă incomodă.
Slovacia e eficientă, cu o coloană foarte puternică: Jan Mucha în poartă, Martin Skrtel în defensivă, Marek Hamsik dirijând jocul ofensiv şi Stanislav Sestak, atacant central. Dintre toţi se remarcă Hamsik, un mijlocaş „de clasă mondială, incredibil de talentat, şi care care valorează greutatea sa în aur” dacă e să-l credem pe selecţionerul Vladimir Weiss. Hamsik e într-adevăr un jucător excepţional, un fuoriclasse vero, iar faptul că e căpitanul echipei la doar 22 de ani spune multe despre maturitatea sa.
Pentru slovaci o victorie cu NZ e obligatorie, o înfrângere cu Italia previzibilă, aşa că totul depinde de meciul cu Paraguay. Judecând după amicalul din noiembrie cu Chile, fundaşii slovaci au probleme în faţa vitezei şi tehnicii sud-americanilor, aşa că vor fi nevoiţi să facă un joc mare dacă vor să iasă din grupă.