Germania
Die Mannschaft vine după o serie de turnee finale în care şi-a depăşit condiţia. Fără să strălucească, Germania a fost bătută în finală de Brazilia în 2002, în semifinală de Italia în 2006, după prelungiri, şi iarăşi în finală de Spania la Euro 2008. Anul asta, karma s-ar putea să bată la uşa nemţilor. N-aş merge atât de departe încât să anticipez că nu vor ieşi din grupă, mai ales că au făcut-o de fiecare dată din 1954 încoace, dar nici nu-i văd în semifinale. Nemţii se prezintă în Africa de Sud, cu una din cele mai tinere echipe din istoria lor, cu o medie de vârstă de 25 de ani.
Germania are trei probleme mari:
– accidentările: pe lângă Ballack, care a fost cosit cu mult cinism de Boateng în finala FA Cup, mai lipsesc Adler, Westermann, Rolfes şi Traesch.
– portarul: Robert Enke, goalkeeperul care a păzit buturile în jumătate din meciurile din preliminarii, s-a sinucis în noiembrie anul trecut în urma unei depresii accentuate. În celelalte cinci meciuri a apărat René Adler de la Bayer Leverkusen, care e indisponibil însă după ce şi-a rupt câteva coaste. Asta îi lasă pe nemţi pe mâna mai puţin experimentaţilor Manu Neuer de Schalke, şi Tim Wiese de la Werder Bremen, care au împreună şase selecţii la naţională.
– atacul: favoriţii lui Low, Podolski şi Klose, au făcut un sezon mizerabil, marcând împreună doar 5 goluri în Bundesliga. Golgheter a ieşit Kuranyi, care nici n-a prins lotul.
Între atâtea motive de îngrijorare, Germania are şi unul de entuziasm în playmakerul Mesut Özil, un stângaci de excepţie, care are şi dribling, şi şut şi pasă decisivă. Ozil a impresionat la Europeanul U-21 din Suedia pe care l-a câştigat cu Germania, şi de atunci e privit ca marea speranţă a fotbalului german. Barcelona şi mai ales Arsenal îl urmăresc atent, fiind considerat urmaşul lui Fabregas pe Emirates.
Australia
The Socceroos sunt în mare măsură aceeaşi echipă de la Mondialul din 2006, formată din jucători care joacă de mult timp împreună, 9 din ei evoluând în Premier League, iar restul în Italia, Turcia, Olanda sau Germania. Pe lângă vedetele Tim Cahill şi Mark Schwarzer, există o pleiadă de jucători care joacă fotbal de înalt nivel în Europa: Lucas Neill de la Everton, împrumutat la Galatasaray unde joacă şi Harry Kewell, David Carney care a luat titlul în Olanda cu Twente, Brett Emerton şi Vince Grella de la Blackburn sau Mark Bresciano de la Palermo.
Antrenor e un olandez cu personalitate, Pim Verbeek, care şi-a făcut ucenicia sub Guus Hiddink şi Dick Advocaat la cârma Coreei de Sud. Olandezul merge pe un sistem 4-2-3-1, cu Josh Kennedy de la Nagoya Grampus din Japonia, vârf împins. Asta va fi marea problemă a australienilor la Mondial, golurile. În calificări ele au venit firesc de la acest Kennedy, care are 1.98m, dar adversarii se numeau Bahrain, Qatar sau Uzbekistan. În faţa echipelor mult mai atletice din grupă D, Australia va fi nevoită să caute alte variante de a marca.
Serbia
Sebia e creditată de atâta lume cu şanse de fi revelaţia turneului, încât nimeni nu s-ar mai mira dacă ar fi să prindă o seminfinală. Cu atât mai puţin noi, care ne-am văzut striviţi la Belgrad de o echipă mustind de talent.
În 2006, când încă erau la pachet cu Muntenegru, sârbii s-au calificat la Mondial primind un singur gol în 10 meciuri. Au ajuns în Germania şi a început circul. Muntenegreanul Vucinic s-a dat lovit, antrenorul şi-a chemat prorpiul fiu în locul sau, un balamuc întreg în urma căruia Serbia-Muntenegru a pierdut cu 6-0 în faţa Argentinei. Iată de ce Serbia poate ajunge departe cu o singură condiţie: să n-o ia razna.
Atu-ul sârbilor e o defensivă de granit, cu trei din patru fundaşi în elita mondială. Ivanovic nu e din croiala Maicon/Dani Alves, dar defensiv e impecabil, Vidic e în primii 5 apărători centrali din lume, iar pe Kolarov se bat cele mai mari cluburi în vâră asta. La mijloc, Stankovic, care e la a treia Cupă Mondială pentru a treia ţară, e capabil să influenţeze jocul box-to-box. Aripile Krasic şi Jovanovic marchează mai des ca atacanţii, Zigic şi Pantelic, care au înscris împreună doar de patru ori în preliminarii. Veriga slabă e portarul Stojkovic, care nu prea prinde echipa la Wigan.
O echipă atletică, cea a Serbiei, împotriva căreia e un coşmar să te aperi la fazele fixe. Radi Antic a construit pe scheletului unui 4-4-2 o echipă eficientă şi sârguincioasă, care s-ar putea să plece din Africa de Sud cu câteva scalpuri de echipe mari.
Ghana
Ghana pe care o s-o vedem în Africa de Sud e jumătate din echipă care ar fi fost cu Essien în ea. Calitatea şi spiritul de dirijor al lui Michael Essien sunt de neînlocuit. Mijlocaşul lui Chelsea a înţeles destul de devreme n-are rost să fie dezamăgit constant că nu are colegi pe măsura talentului lui la naţională (vezi C. Ronaldo sau Mutu) şi şi-a asumat poziţia de lider, încercând să-şi pună viziunea în slujba echipei fără să-şi critice mereu coechipierii. Asta face din el un jucător teribil de important pentru Ghana.
Ghana joacă un 4-4-1-1, cu Sulley Muntari şi Anthony Annan în faţă linei defensive, şi Asamoah Gyan în avanposturi, un vârf excelent care s-a făcut remarcat la Cupa Africii şi care a marcat 13 goluri în 24 de meciuri sezonul trecut pentru Rennes.
Ghana a fost spulberată zilele trecute de Olanda cu 4-1 şi, deşi africanii au arătat energie şi angajament, naivitatea defensivă i-a costat scump. Au părut foarte vulnerabili pe contraatac şi incapabili să gestioneze fazele fixe ale adversarilor. Ghana s-ar putea să fie nevoită să mai aştepte 4 ani, până când va mai creşte generaţia care a luat anul trecut Mondialul U-20.