Autor: ovidiubelge

A noua Cupă Mondială de rugby începe vineri, 20 septembrie, într-o Japonie prietenoasă și avidă de rugby. Este primul turneu final ce se desfășoară în afara națiunilor din Tier I.

După opt participări consecutive, România pierde acest festin din cauze extra-sportive.  Incompetența federației (au folosit un jucator ineligibil în meciurile de calificare) a dus la depunctarea Stejarilor cu 35 de puncte (câte cinci puncte pentru fiecare dintre cele șapte meciuri de calificare în care a fost folosit jucătorul de origine tongană, Sione Fakaosilea) și pierderea șansei de a juca în grupa A, împotriva Irlandei, Japoniei, Scoției și Tongăi.

Urmărim așadar din fotoliile sufrageriei sau puburile de pe la noi ce se vor îndura să ne proiecteze meciurile transmise de TVR una dintre cele mai echilibrate Cupe Mondiale din istorie. Primele cinci echipe în clasamentul World Rugby (în ordinea locurilor, Irlanda, Noua Zeelandă, Anglia, Africa de Sud, Țara Galilor) au, fiecare, o șansă bună de a câștiga. În ultima lună, am avut trei schimbări de lider în acest clasament, mai întâi Țara Galilor și apoi Irlanda reușind să ajungă în premieră pe prima poziție. Să vedem cum stau fiecare dintre principalele forțe la începutul acestei Cupe Mondiale, în primul articol urmând să aruncăm o privire asupra sudicilor.

Noua Zeelandă

Cea mai bună echipă a lumii și-a pierdut în ultimii doi ani aura. Irlanda și Australia de câte două ori, respectiv Leii Britanici și Africa de Sud au reușit să-i bată pe All Blacks. Ca atare, Noua Zeelandă a pierdut locul 1 în clasamentul World Rugby (pe care l-a deținut permanent din 2010 încoace) și nu mai e favorita desăvârșită a acestei Cupe Mondiale. Linia I nu mai oferă aceeași stabilitate, linia a III-a nu reușește de fiecare dată să încetinească reciclarea balonului sau să câștige baloane la sol. Dacă sunt sub presiune, Richie Mounga, Jordie Barret sau Ben Smith greșesc. Căpitanul Kieran Read a fost chinuit de accidentări în ultima vreme și nu mai are aceeași continuitate în joc. Pe de altă parte, umbra pe care Noua Zeelandă o așterne e atât de intimidantă, încât restul oponenților intră pe teren cu un handicap mental. Chiar dacă pare un animal rănit, Noua Zeelandă se poate reinventa și rămâne cel mai scump scalp din lumea balonului oval. Meciul din deschidere, împotriva Africii de Sud, se anunță a fi marele șoc al fazei grupelor. Sâmbătă, 21 septembrie, la ora 12:45 a României, deși e un pic devreme, merită să puneți pe masă berea aia bună și să savurați încă un episod al cei mai importante rivalități din rugby-ul mondial. 

  • (+) Capacitatea de revenire atunci când sunt cu spatele la zid;
  • (+) Beauden Barrett, cel mai sclipitor jucător de rugby din lume;
  • (+) Cea mai adaptabilă echipă la vreme și adversar, poate juca și câștiga meciuri în orice condiții, împotriva oricui; pot fi pragmatici, pot fi efervescenți, pot crește ritmul sau îl pot scădea; și cam de fiecare dată iau decizia bună, la momentul oportun;
  • (+) Soliditatea dată de jucătorii de la Crusaders, cea mai bună echipă din SuperRugby din ultimii trei ani și una dintre cele mai bune din lume; veți regăsi la fiecare nivel al All Blacks măcar un jucător de la ‘Saders, o veritabilă armătură a Noii Zeelande;
  • (-) Nu au un prim XV și respectiv o a doua echipă evidente, ca atare nici un plan de joc clar și simplu așa cum ne obișnuiseră;
  • (-) Fragilitatea de pe anumite posturi (uvertură, fundaș), unde diferența dintre titulari și rezerve e considerabilă;
  • (-) Scăderea ritmului din ultimii ani: primele două înfrângeri din istorie în fața Irlandei (în 2016 și 2018) și respectiv primul meci pierdut acasă din 2009 încoace în fața unei reprezentative, anul trecut, la Wellington, în fața Africii de Sud.

Jucători de urmărit: flankerul Ardie Savea, aripile Seevu Reece și George Bridge.

Australia

Locul șase pe care se află acum în clasamentul World Rugby (ne caracteristic, ei fiind aproape tot timpul în primele cinci echipe) nu e întâmplător. Australia se află într-o clasa a sa, clar sub Top 5, clar peste Scoția, Franța sau Fiji. Scăderea interesului pentru rugby union (rugby în 15) în Australia a generat o scădere a calității jucătorilor. Sistemul actual al conferințelor din Super Rugby nu i-a ajutat defel (căci au jucat mai puțin împotriva neo-zeelandezilor și sud-africanilor), așadar francizele lor cu greu și-au făcut loc în fazele finale în ultimii ani. “No eggs, no omlet” pentru Michael Cheika, un antrenor care la rându-i și-a pierdut din prospețime și pare la ultima aventură la cârma Wallabies.

  • (+) Posibilitatea unui culoar favorabil până în semi-finale; în grupă joacă cu Țara Galilor, după părea mea cel mai accesibil rival din Top 5; dacă o să câștige acest joc, probabil vor da peste Franța sau Argentina în sferturi, oricare dintre aceste echipe fiind mai mult decât abordabile;
  • (-) Atacul bont, o echipă ce a înscris 29+ puncte în doar 3 din ultimele 21 de meciuri;
  • (-) Inconstanța la fazele fixe, fiind greu de crezut că grămada și marginea vor funcționa în toate cele 3 potențiale meciuri eliminatorii; iar fără aceste platforme de acțiune stabile e aproape imposibil să învingi vreuna din echipele aflate în Top 5;
  • (-) Forma slabă din ultimii 2 ani, 6 victorii în 18 meciuri, ilustrată și de prima înfrângere într-o serie pe teren propriu în fața Irlandei, în fața cărora au pierdut două partide din trei în iunie 2018;
  • (-) Lipsa lui Israel Folau, probabil cel mai bun jucător din lume sub balon înalt, concediat de federația australiană pentru declarații homofobe și cu siguranță cea mai mare absență a acestei Cupe Mondiale.

Jucători de urmărit: talonerul Jordan Uelese (dacă va fi folosit) și mijlocașul la grămadă Nic White.

Africa de Sud

Dacă cineva se îndoia de importanța antrenorului într-un sport de echipă, atunci ar trebui să privească evoluția Springboks din 2016 încoace. După doi ani mizerabili (2016-17), presărați cu înfrângeri rușinoase în fața All Blacks (57-0), Irlandei (38-3) și Italiei (nici nu contează scorul), Bokkies și-au regăsit stilul și inspirația datorită lui Rassie Erasmus. Numit inițial în 2017 director de rugby (post înființat special pentru el), din 2018 el este și antrenorul echipei naționale. Venit cu un plan clar de management al jucătorilor, Rassie a resuscitat o mână de jucători plecați în banoasele campionate ale Europei și a reușit un mix aproape perfect cu valorile rămase să joace în țară. Duane Vermeulen, Willie le Roux sau Schalk Brits au adus experiență, calm și știința jocului. Siya Kolisi, Lukhanyo Am sau S’busiso Nkosi pun pe masă forță, viteză și o capacitate de efort aproape infinită. Nu e mirare că ultimele patru meciuri împotriva All Blacks s-au terminat toate la o diferență de cel mult două puncte pentru vreuna dintre echipe. Cu vreo două-trei excepții, în toate meciurile din ultimii doi ani Africa de Sud a arătat ca o echipă de speriat. Springboks au revenit printre giganți și asta nu poate face această Cupă Mondială decât încă și mai interesantă. 

  • (+) Meticulozitatea cu care Rassie Erasmus a pregătit această Cupă Mondială și faptul că totul a mers ca uns până acum; nimic nu a fost lăsat la voia întâmplării, omul având un plan pentru fiecare meci pe care l-a avut de gestionat de când a devenit antrenor; ca atare, câștigarea Rugby Championship în acest an (primul obținut de Africa de Sud de la introducerea din 2012 a Argentinei, precedentul fusese adjudecat în 2009) nu a venit deloc întâmplător;
  • (+) Handre Pollard, aflat în forma vieții sale;
  • (+) Adâncimea și echilibrul lotului, toți cei 31 de rugbiști selecționați fiind printre cei mai buni din lume pe posturile lor;
  • (-) Ușoara scădere de formă a lui Faf de Klerk, demi-ul ce a declanșat revigorarea din ultimii doi ani a sud-africanilor; jocului lui de picior nu mai e la fel de exact (stăpânirea box-kickului la perfecțiune este necesară unui mijlocaș de clasă mondială, priviți doar șuturile lui Conor Murray (IRL) sau Aaron Smith (NZL)), deciziile sale nu mai sunt la fel de inspirate;
  • (-) Neconcretizarea șanselor în momentele de dominare; în rugby, posesia și avantajul teritorial trebuie constant convertite în puncte pe tabelă; la sfârșitul anului trecut, cu Anglia, pe Twickenham, Africa de Sud a dominat copios în prima repriză, dar scorul a fost doar 6-8 în favoarea lor, meci finalmente pierdut; acum mai puțin de două luni, cu Noua Zeelandă, la Wellington, au fost net superiori în primele 30 de minute, iar la pauză intrau conduși, 7-6.

Jucători de urmărit: flankerul Pieter-Steph du Toit și aripa Cheslin Kolbe.

Argentina

Reprezentativa argentiniană se confunda în cvasitotalitate cu franciza din Super Rugby, Jaguares. Sud-americanii au crescut an de an într-una dintre cele mai solicitante competiții din lume, iar în ultimii doi ani au reușit să acceadă în fazele eliminatorii. 2019 a fost anul în care au uimit prin constanța arătată meci de meci, un an în care au învins toate francizele sud-africane, au terminat sezonul regulat pe locul doi și au ajuns până în finală, unde au dat omul meciului (Pablo Matera) și au pierdut greu, la Christchurch, în fața coloșilor Crusaders. Antrenorul din 2018 al jaguarilor, Mario Ledesma, a fost promovat la națională, dar, cu toată coeziunea grupului și continuitatea de care au parte, nu reușesc să schimbe viteza. Din 2017 încoace, Argentina pendulează între locurile 8 și 11 în clasamentul mondial, reușesc victorii sporadice cu Africa de Sud (în 2016 și respectiv în 2018) sau Australia (2018), dar restul de meciuri le pierd. La luptă, dar le pierd. Până nu vor lega victorii, până nu vor învinge All Blacks sau câștiga Super Rugby, rămân aceeași echipă incomodă, însă pe care marile forțe o vor bate.

  • (+) Flama de pe liniile dinapoi, ce au dezvoltat-o după patru ani în Super Rugby;
  • (+) Disciplina insuflata de Mario Ledesma, fost antrenor Wallabies al înaintașilor;
  • (-) Celebra grămadă argentiniană nu mai sperie pe nimeni, ba chiar a devenit un punct nevralgic;
  • (-) Dacă parcurgem evoluția scorului defalcat pe reprize, vom vedea diferențe sesizabile aproape în fiecare meci al Argentinei: pumele câștiga sau rămân aproape într-un dintre jumătăți, dar o pierd lamentabil sau la o diferență sensibil mai mare pe cealaltă.

Jucători de urmărit: flankerul Pablo Matera și fundașul Emiliano Boffelli.


Previous ArticleNext Article