E normal. E normal să nu lași bacșiș că oricum n-ai să mai vii pe-acolo. E normal să te înjuri cu vecinul de la cinci pentru locul de parcare. E normal să le iei bani la autostopiști.

Toate astea-s normale într-o țara smintită de comunism. Vorba lui Andrei Pleșu, în România de azi bunătatea e o marfă rară. Tocmai de asta e frumos când vezi pe cineva anormal.

Nu spun să ne apucăm toți de voluntariate, dar câte o faptă bună din când în când e la îndemâna oricui. Da, alea la care americanii le zic random acts of kindness, un gest altruist și dezinteresat față de un necunoscut.

The really important kind of freedom involves attention, and awareness, and discipline, and effort, and being able truly to care about other people and to sacrifice for them, over and over, in myriad petty little unsexy ways, every day. David Foster Wallace

Spuneam mai demult că a fost nevoie să treacă un an de la întoarcerea din Londra până am “pățit” o faptă bună. Dar o dată ce s-a spart gheața, ele au tot venit. Ultima data când am luat niște cărbuni de la Selgros, casierul mi-a dat și câteva pungi de plastic, în caz că are găuri învelișul de hârtie.

Vara asta, eram cu câinele la plimbare prin parc când l-a pălit setea. Cu mâinile făcut căuș, mă chinuiam să-i dau să bea de la o cișmea, când un gunoier a venit și mi-a dat un pahar folosit de cafea.

Mai plăcut decât să le primești, e să le faci tu altora, pentru că îi derutează. Când o doamnă care n-avea mărunt a vrut să-mi plătească căruciorul cu care ieșeam din supermarket, aproape s-a supărat când n-am luat banii. Era ceva anormal.

Don’t ever forget that you’re a citizen of this world, and there are things you can do to lift the human spirit, things that are easy, things that are free, things that you can do every day. Civility, respect, kindness, character. You’re too good for schadenfreude, you’re too good for gossip and snark, you’re too good for intolerance — and since you’re walking into the middle of a presidential election, it’s worth mentioning that you’re too good to think people who disagree with you are your enemy. Aaron Sorkin

Steinhardt avea dreptate: sistemul politic sau economic nu-s la fel de importante ca relațiile de bunăvoință dintre oameni. Micile gesturi de bunăvoință țin legat aluatul din care e făcută societatea.

Ziceți și voi, cine v-a lăsat ultima dată să vă băgați în față la coadă? Ale cui sacoșe le-ați cărat două etaje până în fața ușii?

Sursa foto: mckaysavage.

Previous ArticleNext Article

This post has 14 Comments

14
  1. De bagat in fata la coada nu prea ma lasa lumea sa ma bag, ca “sunt barbat”. De carat am carat sacose acum 3 zile cam 1km, de la serviciul meu pana la dansa acasa, ale unei foste colege de serviciu (nu stiu daca se pune, avand in vedere ca ne cunoastem) 😀

  2. sunt destul de sigur ca in Bucuresti s a dat o lege pin care nu ai voie sa faci fapte bune, si daca ai vreo urma de intentie esti aspru pedepsit, conform legii normal… 🙁

  3. Daca e vorba de “acel” bine, nu, e cu vreo 15 ani mai in varsta, casatorita si cu copii, deci nu genul meu 😛

  4. M-am simtit foarte bine zilele astea cand am facut eu o mica fapta buna care nu a costat nimic. Nu pentru ca “am ajutat”, ci pentru ca empatizam cu persoana si simteam ca a contat micul gest.

    O fata derutata m-a oprit in propriul cartier sa ma intrebe unde e strada Uranus si nu stiam asa ca i-am recomandat sa intrebe in magazine, desi mi-a spus ca a intrebat deja vreo 5 oameni si nici un raspuns. Am plecat de acolo, pentru ca nu stiam sigur daca am o conexiune la net sau ca voi gasi pe Maps strada. Dar -sure enough- I did, asa ca m-am intors din drum, am cautat-o eu pe ea in cateva magazine. Tot nu avea idee. A avea o harta in mana coroborata cu un real-time street view e raiul in ceea ce priveste orientarea, asa ca…

  5. Dus la politie, impreuna cu sotia, portofel gasit in parc. Portofelul era plin de acte (buletin, permis, carduri etc), vreo 50 lei ca bani, dar fara numar de telefon. A facut politistul raport cu nume, prenume, ce continea portofelul etc. “O sa-i spunem persoanei cine l-a adus”. “Nu-i nevoie”, i-am spus noi ” duceti-i portofelul pentru ca pana iti faci actele iar o iei razna”. Cam socat omul nostru cand ne-a auzit, dar i-a trecut.
    Am lasat pe altii in fata la hypermarket de mai mutle ori, eu avand cosul plin/semiplin, iar ei cu 2 obiecte de cumparat. Cum naiba sa-i lasi pe aia sa astepte dupa tine cand ii ia 20 de secunde sa plece? 🙂
    Fapte bune facute mie? Un coleg de munca m-a dus la aeroport (vreo 170 de km) fara sa-i fi cerut eu asta. Numai m-a intrebat daca are cine sa ma duca si cand a auzit ca merg cu trenul, a zis sa o las balta ca am duce el. Si nici nu a vrut sa-mi ia bani de benzina si s-a trezit si cu noaptea in cap ca aveam avionul la 6 si pe la 4 trebuia sa fiu la aeroport. Om cu copil, cu nevasta acasa pe care a doua zi ii ducea la munca/scoala. Exista si oameni buni, dar suntem prea incrancenati sa-i vedem pe cei mai putin buni.

  6. Nu rade ca asa e… Acum mai multi ani la intrarea in pasajul Unirii cum veneai dinspre Universitate era o mare groapa in asfalt. Groapa pe care nici nu prea aveai sanse sa o vezi ca era in penumbra aia de la intrarea in pasaj. Asa ca ori o luai in plin, ori o vedeai in ultima clipa si franai brusc pe o zona de drum unde lumea o cam arde si riscai sa iti intre unul in spate. Dupa multe luni in care groapa a stat acolo, a venit un taximetrist intr-o zi cu un sac de nisip sa acopere groapa. Ghici ce s-a intamplat? A venit politia si i-a dat amenda ca lucreaza pe domeniul public fara autorizatie de constructie.

  7. Eu as zice ca faptele bune sunt cu atat mai bune cu cat nu te lauzi cu ele… 🙂 dar daca tot ne confesam, le zic si eu pe ale mele.
    ===
    O sa incep cu primele mele interactiuni cu actele de random kindness care pentru mine au fost un soc total. In 2003 am facut prima iesire extinsa din tara. Pana atunci mai fusesem ori in cate un loc pe o perioada scurta, ori in mai multe locuri in excursie cu autocarul, insulat de straini intr-o mare de conationali. In vara respectiva am plecat cu inca 2 prieteni intr-un tur al Europei cu masina. Am fost 3 saptamani pe drumuri si am interactionat cu foarte multi straini. Cand am ajuns la Amsterdam, ne-am ratacit pe centura orasului si am intrat in oras foarte departe de hotelul la care vroiam sa ajungem. La un semafor, am lasat geamul si am rugat un sofer sa ne zica pe unde sa o luam ca sa ajungem la hotelul nostru. Omul a stat sa se gandeasca o secunda si ne-a zis “e departe, nu prea am cum sa va explic si o sa va rataciti. haideti dupa mine ca va duc eu”. Si a strabatut tot Amsterdamul (a fost un drum de vreo jumatate de ora) pentru noi ca sa ne lase in fata hotelului. La fel in Paris, era vreo 2 noaptea si ne plimbam prin oras cu masina. Am intrat intr-un tunel care credeam ca o sa ne scoata aproape de hotel; tunelul avea insa vreo 10 km si ne-a scos intr-o suburbie a Parisului de unde nu aveam habar sa ne intoarcem. Un alt sofer, care cu siguranta ar fi avut lucruri mai bune de facut la ora aia, ne-a scos in centru. La fel in Barcelona, unde receptionerul de la hotel ne-a dat o camera cu 3 paturi de cati bani mai aveam la noi in loc de una dubla si una single pentru care nu am fi avut bani. Mi-e ciuda sa o zic, dar la noi in tara nu am intalnit asemenea bunavointa.
    ===
    Despre ce incerc eu sa fac, fara sa fie mari lucruri, de exemplu, m-am oferit intotdeauna sa iau dimineata colegi la munca care stau in aceeasi zona cu mine si care nu au masina. Oamenii sunt foarte mirati cand te oferi sa ii ajuti si se gandesc imediat ca ai un interes ascuns. Unii pur si simplu m-au refuzat desi nu le cerusem nimic. Unii s-au oferit sa imi dea bani de benzina si s-au aratat foarte “raniti” cand nu am vrut sa le iau banii. O colega a crezut ca vreau sa ma dau le ea si mi-a zis ca are prieten… O alta chestie, la un moment dat am ramas fara carnet o luna. Intamplator, un coleg de la birou care venea in fiecare zi de la Ploiesti era cu masina in service pe o perioada lunga. I-am zis ca pot sa ii imprumut masina mea o luna (decat sa stea degeaba in parcare, mai bine sa il ajut pe el) fara alta obligatie decat ca daca strica ceva o repara. Nici pe el nu l-am convins foarte usor…
    ===
    Pana la urma e vorba de un anume tip de educatie. In occident, oamenii au inteles acum mult timp ca nu pot trai bine individual, ci doar ca parte dintr-o societate care traieste bine in intregul ei. E o lectie de care noi suntem inca departe.

  8. nu rad, tocmai e de plans, dar natura orasului asta ii face pe oameni de multe ori sa se comporte altfel decat sunt, cum spunea altcineva aici, sunt multi buni dar nu i vedem, dar si cateodata ei fac altfel decat ar trebui tocmai ptr ca asa e tot orasul asta. un exemplu:

    dimineata in metrou de multe ori dau loc unor oameni mai in varsta sau femei, etc. ai idee cam ce reactie au oamenii cand le oferi locul? am ramas traznit, cel putin jumate mai ca ma injura, de parca au ei nevoie de locul meu, sau nici macar nu vb cu mine sa zica “nu vreau domne sa stau jos, ptr ca ….” la astfel de reactii ajung oamenii aici si merge din ce in ce mai rau. copii in tramvai de 14 15 ani care asculta muzica la maxim, si cand sunt apostrofati de batrani incep sa i injure, insulte, etc.

    mie imi place foarte mult sa ajut, oricum, oricand, pe oricine, doar sa vad putina omenie… am fost si am sapat un beci ( 6 sambete cosecutive vara trecuta) la un om pe care-l intalnisem odata. a zis ca are nevoie de ajutor si m am oferit, nu i am cerut nimic, nu mi a dat nimc decat prietenia lui si mi a aratat ce om bun este cand il cunosti.
    cel mai mult mi a placut cand am fost la Spitalul (nu i mai stiu numele) de pe Basarabia ( cea cu Lia Manoliu) si am amenajat o gradinita ptr oamenii de acolo.
    sper sa mai cunosc astfel de oameni, si cred ca asta e si un motiv ptr care am ramas pe acest blog.

  9. Articolul a venit la fix! Eu tocmai mi-am recuperat buletin+permis pierdute acum cateva zile de la un om f. binevoitor care a reusit sa dea de mine. Multumesc, George! 🙂

  10. Tare faza! Eu ii ziceam politistului ca fac mizerie si luam amenda pt mizerie, nu pt constructie fara autorizatie 🙂 Of, ce vremuri nebune si pline de farmec!

  11. E bine ca se lauda lumea, mai luam de exemplu… Ca avem nevoie.

    Acum vreo doua saptamani l-am asteptat si eu pe un “fellow runner” la ora 23.00 in autogara din Budapesta. Ne cunoscusem pe un blog cu vreo luna in urma. Ca omul plecase cu autobuzul la 6.00 din Targoviste si nu vorbea limba maghiara si nici engleza. Le-am luat bilete de metrou si i-am dus pana la hostelul unde urmau sa se cazeze (venise cu fratele si cumnata). Si acolo l-am ajutat sa dea de receptioner ca era putin plecat prin vecini…

    La nici doua zile in timpul cursei, nimic nu mi-a cazut mai bine ca o incurajare in franceza “Allez Romi” (aveam numele scris pe numarul de concurs). Am avut senzatia clara ca fapta buna imi fusese rasplatita. De cineva venit de foarte departe, probabil ca turist.

  12. Tocmai ce am terminat de realizat o prezentare legată de comportamentul prosocial pentru seminarul de Psihosociologie. Perfect timing. Sunt multe de zis legat de tema asta, aşa că o să punctez doar câteva chestii.

    Mi se pare că al nostru român, Serge Moscovici (care şi-a renegat originea după ce a dat de viaţă bună prin Franţa – glumesc), a sintetizat cel mai bune problema: într-o societate bazată pe concurenţă, altruismul n-are cum să fie ceva extrem de comun. „Altruismul este problema unei culturi a cărei regulă este egoismul”.

    Cert e că această cutumă există în toată lumea, nu doar în România.

    Ziceau nişte băieţi d-ăştia cunoscători că a avea o atitudine prosocială presupune îndeplinirea a trei condiţii:
    1. Să ajuţi cu intenţie.
    2. Să iei decizia de a ajuta în mod liber, neinfluenţat.
    3. Să ajuţi fără a ţinti eventuale beneficii.
    Să mă laud că mi-am ajutat vecina de peste 90 de ani care stă la doi să urce cu liftul? Am ajutat-o am vrut să o ajut sau pentru că m-aş fi simţit vinovat dacă n-aş fi ajutat-o? Am făcut-o pentru ea, sau pentru mine? Dar dacă punem aşa problema, înseamnă că puritatea tuturor faptelor bune poate fi pusă la îndoială. Probabil de asta spun mulţi că psihologia mai degrabă te tâmpeşte decât să te lămurească.

    Din punctul meu de vedere, comportament prosocial este şi atunci când arunci gunoaiele la coş, când nu-ţi baţi joc de bunurile publice, când utilizezi în mod civilizat o toaletă publică, când ţii uşa pentru un necunoscut sau când spui „Mulţumesc” ori „Bună ziua” oamenilor cu (,) care interacţionezi, dar pe care nu îi cunoşti. Astea sunt chestiuni comune, generale, simple şi uşor de făcut. Nu e nevoie să individualizăm discuţia. Cred că dacă toată lumea ar respecta măcar setul ăsta (incomplet) de fapte bune, societatea în care trăim ar fi puţin respingătoare.