Când ţii cu o echipă de mijlocul clasamentului ca Fulham, astea sunt nopţile care dau sens anilor la rând în care nu se întâmplă mare lucru

N-aş fi crezut că am să apuc ziua în care Fulham să salveze onoarea europeană a SW6-ului, cod poştal pe care îl împarte cu Chelsea. Seara a început prost pentru englezi, Trezeguet deschizând scorul după doar 80 de secunde de joc. E uşor să îţi pleci capul când te gândeşti că trebuie să înscrii de patru ori, dar Fulham n-a făcut-o.

Bobby Zamora, tocmai cel care îşi îndemnase colegii la calm înaintea partidei, a egalat repede după ce a preluat o minge pe piept şi a şutat cu sete în plasa lui Chimenti. Punctul-cheie al meciului a fost eliminarea grăbită a lui Cannavaro pentru un fault la Gera, deşi ungurul era departe de a fi într-o poziţie iminentă de a marca, cum zice la regulament. Acelaşi Bobby Zamora ciupeşte o minge peste apărarea lui Juve, Davies centrează pe jos în faţa porţii de unde Gera finalizează fără emoţii cu latul.

Nici nu începuse bine repriza secundă când arbitrul Kuuipers a îngenuncheat-o încă o dată pe Juve – penalty acordat greşit după ce Duff a şutat în mâna lui Diego din câţiva metri. Gera transformă impecabil, egalând situaţia la general. Fulham avea practic o repriză întreagă în superioritate numerică pentru a încerca să tranşeze calificarea.

Izbăvirea a venit în ultimele minute, convenabil pentru o noapte care încerca să intre în istorie. Din marginea careului Dempsey a găsit vinclul cu un lob în diagonală fără măcar să privească poarta, lovitură de o delicateţe neverosimilă pentru un yankeu. După Roma şi Shakhtar, Juventus se predă la rându-i în faţă uneia din cele mai frumoase echipe ale acestei ediţii de Europa League.

Uitându-te peste clasamentele primelor divizii din Anglia, cu foste campioane ancorate în anonimatul eşaloanelor inferioare, ai senzaţia ca fiecare club a avut la un moment dat în istorie momentul sau de glorie. Nu şi Fulham. Pare greu de crezut dar asta a fost cea memorabilă noapte din istoria Cottage-ului, cea despre care fanii vor spune peste ani: „Am fost acolo!”

Un club special

Fiind la un sfert de oră de Cottage, Fulham e echipa pe care am văzut-o cel mai des cât eram la Londra. Fără să înţeleg exact de ce, simţeam că e un club special. Explicaţiile au venit pe parcurs şi ţin mai degrabă de cultura intimă a fotbalului englez, în sensul că e greu să le percepi din afară. Fulham e o echipă… cumsecade, cu un aer „community friendly”, pe care e greu să-l găseşti în altă parte. Da, fără îndoială că sunt galerii mai vocale prin alte părţi, dar dacă vrei să ieşi la „a pie and a pint” fără să vezi degete în V în stânga şi în dreapta, nu există loc mai bun decât Craven Cottage.

Acest stadion romantic aşezat pe malul Tamisei, cu duşumele de lemn şi acel pavilion anacronic, te poartă în anii fotbalului interbelic când jucătorii veneau la meci direct din oţelării. Şi atunci te mai miri că Fulham-ul e „everyone’€™s favourite second team”? Cum spunea cineva, dacă nu-ţi place Fulham ar trebui să-ţi faci un control psihologic.

Mr. Roy Hodgson, un antrenor erudit

Pentru un club cu aşa o tradiţie, lui Fulham cu siguranţă i-a luat ceva timp până să îşi găsească un antrenor care să o complementeze. Roy Hodgson e un gentleman de modă veche, căruia i-au trebuit 30 de ani de antrenorat până să ajungă profet în ţara lui. Hodgson a debutat ca antrenor în Suedia la Halmstads în anii ’70 şi de atunci a antrenat din Italia până în Emiratele Arabe Unite. Unii din voi poate vi-l amintiţi ca selecţioner al singurei echipe care ne-a făcut de râs în ‘€™94, Elveţia. Hodgson a preluat-o pe Fulham în iarna lui 2007 şi după începutul mandatului nimeni nu le mai dădea nici o şansă să evite retrogradarea. Cu un sfert de ceas înainte de finalul sezonului, Fulham erau ca şi picaţi în Championship, când a venit capul salvator al lui Danny Murphy împotriva lui Pompey.

Asta e Roy Hodgson, un domn conservator şi discret, care n-are vehemenţa lui SAF împotriva arbitrilor şi nici abilitatea lui Wenger de a găsi scuze. „Nu cred în inovaţie, majoritatea antrenamentelor pe care le fac sunt jocuri 11 la 11” declara el pentru Independent. Ţineţi-vă bine, mai urmează:

Multe din activităţi îţi fac gândurile să alunece din nou către fotbal, dar literatura îţi poate ocupa mintea. Am citit majoritatea cărţilor lui Milan Kundera, John Updike, Philip Roth, unele din ele de mai multe ori.

Aşa că vă întreb, Magiun Barbu ce-o fi având pe noptieră?

Previous ArticleNext Article