După cum ne-am obişnuit, s-a scris mult şi prost în presa noastră despre meciul de aseară. Avem jurnalişti care reciclează acelaşi limbaj standardizat pentru că nu sunt echipaţi pentru a decoda fiecare meci în parte. Ei au câteva sertare şi fiecare meci trebuie să între în unul din ele. De fiecare dată când citesc o cronică stereotipă ca asta, îmi aduc aminte de sfatul lui David Randall către jurnalişti:
Pentru a explica ceva altora, trebuie mai întâi să înţelegi tu însuţi, pe deplin, acel lucru. Până nu reuşiţi, nu scrieţi nimic.
Doar două idei despre ce s-a întâmplat aseară:
– Ibrahimovic nu avea ce căuta în teren. Letargia lui a subminat întrega maşinărie de fotbal a Barcei, care e nevoită să joace un alt fel de fotbal cu suedezul în teren. În primul rând, Ibra limitează foarte mult spaţiul în care operează Messi – dacă argentinianul n-a strălucit aseară, e mai dergabă „meritul” lui Ibra decât al lui Mourinho. În al doilea rând, prezenţa lui Ibra în careu îi obligă pe mijlocaşi să joace pase ceva mai lungi, un joc care nu convine întotdeauna catalanilor. În al treilea rând, a lăsat flancul stâng expus, problemă corectată prin introducerea lui Abidal. Dacă Barca ar fi început în această formulă, e greu de crezut că Interul ar mai fi marcat de trei ori.
– Andrei Niculescu crede că anihilarea lui Xavi a fost cheia meciului, dar statisticile UEFA arată că Xavi a dictat ritmul partidei cu aceeaşi autoritate ca de obicei – cu 93 de pase reuşite, Xavi a fost detaşat cel mai bun pasator al meciului. Şi încă un detaliu impresionant: cu excepţia lui Ibrahimovic, care a fost schimbat, orice jucător al Barcei, inclusiv Valdés, a pasat mai mult decât orice jucător al Inter-ului! 521-158 e raportul paselor reuşite în favoarea Barcei.