Trei ganduri scurte dupa Anglia – Muntenegru

Anglia remizează acasă cu una din cele mai mici naţiuni din Europa. Toată populaţia muntenegreană ar încăpea în 7 Wembley-uri. E absolut uimitor ce fac băieţii ăştia, care ieri nici măcar nu i-au avut pe Vucinic şi Jovetic! Muntenegru conduce grupa cu 10 puncte din 4 meciuri şi nici un gol primit.

Anglia a demonstrat aceeaşi depresivă lipsă de idei pe care o văzusem în Africa de Sud. Phil McNulty are dreptate: „Anglia pur şi simplu a devenit ‘second class’€™, nu mai reprezintă o forţă în meciurile care contează, şi oricine crede altceva delirează”.

Citind cronica afectivă a lui Jesee Chula, de la EPL Talk, mi-am amintit că sunt doi ani în cap de când stăteam în locul lui, simţind aceeaşi vibraţie inefabilă:

As the last few seconds of God Save the Queen echoed through the stadium, I soon felt an overwhelming sense of pride, not as an Englishman, but as a football fan. Yes, my loyalties lie with the Three Lions, but it was the grand idea that for those few special moments, I was simply a part of something bigger, something new in my often times menial 9-5. I had arrived somewhere, this was the moment I had wished for during all those Monday morning sales meetings. In a way I was experiencing my calling, or at least my passion.

Si încă ceva: de ce să-l chemi pe Wilshere la mijlocul unui baraj crucial pentru U21, dacă ai de gând să-l ții pe bancă tot meciul?

Share on FacebookTweet about this on TwitterEmail this to someone