Arsenal desenează frumos dar pierde. Chelsea stă la cutie și așteaptă golul lui Drogba care vine inevitabil de fiecare dată. Un scenariu atât de stereotip încât seamănă cu o buclă dintr-un limbaj de programare.
Chelsea a punctat prima dată cu câteva minute înainte de pauză, prin pirueta sublimă a lui Drogba, probabil singurul tip de gol pe care nu-l marcase încă lui Arsenal.
După meciul de pe Emirates din noiembrie anul trecut, când două din cele trei goluri au venit din centrări ale lui Ashley Cole pentru Drogba, ai fi zis că Wenger a învăţat să-şi ia măsuri de precauţie în flancul drept. N-a făcut-o, pentru nu-i stă în obicei să îşi adapteze tactica în funcţie de adversar. După mine, ăsta e un moft pe care doar câteva echipe şi-l mai permit în fotbalul modern iar Arsenal sigur nu e una dintre ele.
Pare un gol marcat cu şansă, dar dacă derulaţi faza înapoi o să vedeţi câte greşeli ale oaspeţilor au permis deschiderea scorului. Întâi Song pierde mingea la centru, fiind deposedat de Ramires, Drogba îl driblează uşor pe Squillaci care e nevoit să-l faulteze, care, aproape incredibil pentru un fotbalist profesionist, îi da mingea înapoi imediat şi îl invită practic să să ia toată apărarea prin surprindere, ceea ce şi face. Chamakh pierde un 50/50 cu acelaşi Ramires, care despică defensiva cu o pasă filtrantă pentru Cole, care a scăpat din marcajul lui Nasri.
Chelsea a continuat să ţină mulţi oameni în spatele mingii în repriza secundă, căutând lovitură decisivă pe contra-atac. Când Alex a trimis o torpila de la 30m aproape nedrept de tare pentru Fabianski, Chelsea avusese deja un gol anulat pentru un offside la limită şi Anelka ratase cu poarta goală.
Un 2-0 procedural, ca o amendă de circulaţie de care ştii că nu scapi. Oricum, nu astea erau punctele pe care Arsenal conta în lupta pentru titlu. Cele pierdute cu WBA acasă şi cu Sunderland în minutul 95, acele puncte vor conta, fără îndoială.
Wenger, după meci:
„Am fost surprins că am dominat meciul. A fost surprinzător de uşor. Îmi pare rău pentru echipa mea. Au avut o atitudine şi o evoluţie extraordinare. Am făcut o demonstraţie că poţi să joci bine şi să pierzi.”
Arsenal a jucat mai bine decât ne aşteptam în condiţiile în care îi lipsesc cei mai importanţi oameni, de acord. Dar când tragi linie, Chelsea a avut posesia, a tras de mai multe ori pe poartă, iar Cech n-a avut nici o minge grea de scos. Când tragi linie, Chelsea e pe primul loc, la 7 puncte de Arsenal, care are doar 11 puncte în 7 meciuri.
Mi-a plăcut mult Ramires, de care m-am îndoit după primele meciuri în care l-am văzut. Cu alura lui de maratonist etiopian, nu părea potrivit pentru un campionat în care se macină oase în fiercare săptămână.
Pe de altă parte, bănuiam că Ancelotti n-ar fi riscat £18m dacă brazilianul n-ar fi fost un jucător de o calitate excepţională. Şi într-adevăr, Ramires e firav dar are vână, şi nu e nici pe departe atât de uşor de intimidat pe cât l-am crezut la început. Anticipez că va creşte mult în joc după acest sezon de acomodare la jocul fizic şi ritmul intens din Anglia.
Un gând bun şi pentru Carletto, care la o zi după ce şi-a îngropat tatăl s-a întors la Londra pentru meciul cu Arsenal, care îi va fi alinat poate o mică parte din suferinţă.