Nervii lui Wenger

Jurnaliştii englezi care se ocupă de Arsenal spun că nu l-au mai văzut niciodată pe Wenger la fel de nervos înaintea unei partide cum a fost la conferinţa de presă de ieri.

Francezului i-a sărit muştarul după ce a fost întrebat dacă e adevărat că îşi va prelungi contractul pe doi ani, cum a scris Sun-ul de ieri. Unii s-au grăbit să asemene arţagul lui Wenger cu celebrul meltdwown “I would love it if we beat them” al lui Keegan. Nu e cazul.

Reacţia lui Wenger a fost, dacă nu normală, oricum de înţeles. Un gunoi de ziar scrie o minciună care face înconjurul pământului până adevărul are timp să-şi tragă pantalonii pe el, vorba lui Churchill.

Wenger a insistat că nu l-a deranjat neadevărul, e probabil obişnuit de-acum, ci cu faptul că a fost o minciună plănuită să-i facă rău. Sensul îl putem doar bănui. Când tot mai mulţi fanii îi cer capul, negocierea unui nou contract nu poate fi luată decât ca tupeu şi sfidare la adresa lor.

O observaţie care cred că merită făcută: unii dintre ziariştii de tabloid asta fac, te calcă în picioare când te prind. Însă doar dacă le dai voie. Wenger s-a răstit la unul din ei spunând că nu ştie cine e autorul articolului respectiv.

Fergie a interzis jurnalişti pentru mult mai puţin de atât. Păi dacă-i faci o boacănă din asta nu mai intri zece ani la conferinţele lui de presă. E şi ăsta un fel de a-ţi proteja echipa.

Forma lui Bayern

Cuvântul imposibil mi-a ieşit din repertoriu după semifinala dintre Chelsea şi Barcelona de anul trecut, dar cred că are dreptate Cătălin când spune că, orice s-ar întâmpla pe Emirates, Bayern nu prea are cum să rateze calificarea.

Vorbim de o echipă care a câştigat ultimele cinci meciuri de campionat cu un golaveraj de 13-0. Una care a luat doar şapte goluri până acum în Bundesliga. Ca să înţelegeţi cât de greu e să le dai gol nemţilor iată un grafic cu defensivele din Europa, via experimental 3-6-1. Bayern pur şi simplu sunt in a class of their own.

În schimb Arsenal n-a bătut nici o echipă mare în acest sezon, şi înainte să se supere COYS pe mine, trebuie spus că 5-2-ul cu Spurs a fost făcut posibil doar de eliminarea prematură a lui Adebayor, deci nu prea se pune.

Red herrings

Când dai la o parte ghinioanele, arbitrii, accidentările şi începi să vezi pădurea de copaci, lucrurile sunt destul de simple. Sezonul lui Arsenal nu e suficient de bun pentru că lotul nu e suficient de bun:

Out of the League Cup to Bradford, out of the FA Cup to Blackburn, 21 points behind the league leaders – however you try and explain it or rationalise it it’s simply not good enough for a club like Arsenal. And we can talk about oil money or unlevel playing fields all we want, but we are where we are because of us, nobody else. We made the decisions, sold the players, bought the players who continue to fail, we refuse to invest the money we have to make the squad better (except in moments of panic – Monreal another ‘reactive’ signing), we suffer the consequences of having a weak squad reliant on players who’d have been shown the door elsewhere.

Sursa foto: 246-You

Previous ArticleNext Article

This post has 8 Comments

8
  1. Cum reacţionează FC Bayern la 0-1:
    * în acest sezon a câştigat 1 din 5 meciuri (20%);
    * în anul calendaristic 2012 a câştigat 3 din 14% (21,4%).
    Concluzie: Arsenal are şanse să scoată un rezultat bunicel, dacă deschide scorul, deşi sper să n-o facă, normal.

    P.S. – Mulţumesc pentru trimitere.

  2. Nu mi-am mai luat tricou de data asta, plus ca lightning only strikes once:)
    Ce mi-e frica la Bayern e obiceiul asta mai nou al nemtilor de a claca din postura de ueberfavoriti. I touch wood when I say it:)

  3. La un moment dat ma gandeam ca un 1-1 urmat de un 5-0 in retur e scorul perfect intrucat i-ar mai tine montati pe goonnersi. Insa vazand ce s-a intamplat sezonul trecut, acest 3-1 e minunat:) Inca sper la 6-0 in retur. Haha, who’s writing the scripts la Arsenal? Credeam ca odata cu Emirates-ul e gata, vor domina nu numai Londra ci si Europa, nici in cele mai optimiste vise nu-mi imaginam ca vor ajunge sa vada sferturile CL doar la televizor de ani buni. Si mai nou, n-avem voie sa mai gresim anul asta, chiar si fara striker avem sanse sa-i trimitem in Europa League.
    Danke, Bayern! ne-a mai trecut supararea pe voi:)