Dacă-l pui pe Usain Bolt să alerge un maraton, ai sezonul lui Chelsea de până acum. La mijlocul lui septembrie, Chelsea avea 15 puncte după 5 meciuri, golaveraj 21-1. Un noiembrie de coşmar şi un decembrie în care îi aşteaptă Spurs, Man United şi Arsenal, s-ar putea să fie de ajuns că 2011 să-i prindă la mijlocul clasamentului.
Where did it al go wrong?
Deşi începutul fabulos de sezon a ascuns asta, problemele au început în vară. Chelsea luase titlul şi Ancelotti aştepta fondurile, dacă nu pentru reconstrucţia, măcar pentru plombarea unei echipe care încă era mai mult a lui Mourinho decât a lui. Abramovic avea însă alte planuri.
Cu intenţia clară de a reduce cheltuielile salariale, Chelsea a renunţat în vară la Miroslav Stoch, Michael Ballack, Joe Cole, Nemanja Matic, Deco, Scott Sinclair, Franco di Santo, Slobodan Rajkovic şi Ricardo Carvalho. Au venit Benayoun şi Ramires, ultimul fiind adus la insistenţele patronului, la fel ca Zhirkov cu doi ani în urmă.
Astfel Chelsea începea sezonul cu un lot mai subţire decât spuma de pe macchiato-ul lui Ancelotti. Cu noile reguli impuse de FA permiţând un lot de maxim 25 de jucători, Chelsea a înscris doar 19 jucători, dintre care 3 portari. N-ar fi fost neapărat îngrijorător dacă majoritatea titularilor n-ar fi fost „on the wrong side of 30”.
Chiar şi aşa, cu un lot îngust şi cam prea matur, Chelsea n-ar fi avut probleme, cât timp ar fi fost ferită de accidentări. Dar accidentările au venit şi au lovit compartimentele cheie. Lampard, Terry, Alex, Drogba, Essien – Chelsea a avut mereu coloana echipei fracturata într-un punct sau altul.
Aşa a ieşit la iveală adevărata problemă: că puştii de la academie, care au câştigat Youth Cup-ul în februarie, şi pe care Ancelotti ne anunţa că îi vom vedea mai mult în noul sezon, nu sunt încă destul de copţi pentru Premier League.
Dintre numele menţionate de italian în martie, doar Kakuta a început un meci sezonul ăsta, deplasarea la Villa, în care a fost schimbat la pauză. În ceilalţi, McEachran, Bruma, Borini sau van Aanholt, Ancelotti n-are încă suficientă încredere pentru a le da mai mult de câteva minute în campionat sau un meci în Cupa Ligii.
Asta a lăsat-o pe Chelsea să atârne de evoluţiile unora ca Paolo Ferreira, Zhirkov, Kalou sau Bosingwa, care deşi au costat împreună £55m (!) n-ar prinde prima echipă nici la Scunthorpe. Bosingwa mai ales a fost abominabil cu Everton, făcându-l până şi pe seninul Ancelotti să semene cu Cârţu.
Dar problemele lui Chelsea nu se limitează la jucători. Secundul lui Ancelotti, Ray Wilkins a fost dat afară luna trecută, decizia fiindu-i transmisă într-un mod cât se poate de inelegant, în pauza unui meci al echipei secunde la Cobham. Wilkins, care vorbeşte fluent italiana, a avut un rol fundamental în acomodarea lui Ancelotti în Anglia.
Iniţial, toată lumea a crezut că el a fost dat afară pentru a i se face loc unuia din oamenii lui Ancelotti – Filippo Galli sau Paolo Maldini. Dar când în locul lui a fost promovat nigerianul Michael Emenalo, care în 2007 antrena o echipă de fete sub 12 ani la Tucson Soccer Academy, mutarea a părut cu atât mai curioasă. La fel ca şi demisia lui directorului sportiv Frank Arnesen, cel care coordona academia şi care l-a descoperit pe Ronaldo în perioada în care a lucrat la PSV.
Titlul nu se decide în decembrie. E clişeul favorit al comentatorilor britanici şi e adevărat. Dar cu Spurs, Man U şi Arsenal la rând, Chelsea îşi joacă întregul sezon în următoarele săptămâni.