Un articol scris de Filotas

Un antrenor îmbrăcat într-un costum negru impecabil urmărea ultimele pase ale unui meci care avea să între în istorie. Grecia, campioană europeană din 2004, avea să piardă în fața Insulelor Feroe, acasă. Ranieri se uită fix în teren, și probabil vede totul ca o pastă groasă ce i se scurge prin față ochilor. Trebuie să i se fi părut că are ceva din cinema-ul italian neorealist, cu melanjul de figuri sărace, actori amatori și cadre desprinse din cotidian ale acestui stil cinematografic. Acum, funcționari bancari, pescari, contabili și ingineri se bucură exploziv, după o victorie istorică. Lui Ranieri trebuie să-i fi trecut prin cap, ca o viziune, crâmpeie legate din cei 30 de ani de carieră, de la Cagliari, la Romă, de la Chelsea la Valencia, și de la Monaco la Grecia.
La conferința de presă, întrebat dacă are o explicație pentru acest eșec, Ranieri a răspuns egal, pe un ton aproape împăciuitor, privind detașat undeva departe: “nu am explicații pentru acest rezultat. I-am văzut pe băieți motivați, credeam că vom câștiga”.

Pentru Ranieri trebuie să fi fost un moment în care, uitându-se încă în urmă, a simțit ce înseamnă cu adevărat trecerea timpului. Poate a fost un moment în care, în sinea lui, a început să lase să între mai mult din acele gânduri ce sunt lăsate să aștepte de obicei la ușă oamenilor de acțiune: ce a fost mai bun a trecut, acum mă apropii de ora bilanțului. La fel ca Umberto D, pensionarul din filmul lui De Sica, ce își trăiește ultimii ani neînțelegând modernitatea ce îl strivește.
În același timp, înfigând degetul în rană, președintele Federației Greciei, Georgios Saris, cu o față lungă pe care se citea un soi de anxietate nedisimulată, declară că “alegerea antrenorului pentru națională a fost una dintre cele mai nefericite, și pentru asta îmi cer scuze; iar asta a rezultat într-o imagine atât de proastă pe care naționala a arătat-o în față fanilor”. 

Ranieri pleacă după doar 4 meciuri oficiale.

*

Cu doar o săptămâna în urma acelui meci de pomină, Leicester City FC, club din inimă East Midlands-ului, pierdea al șaptelea meci din cele 11 pe care le disputase până atunci. Cu doar 9 puncte, clubul ocupa poziția a 18-a în Premier League, și un aer de profundă tristețe începea să se simtă printre fanii Vulpilor. Nu trecuseră decât 6 ani de la acel moment când mii de oameni plecau capul după meciul egal cu Stoke City, ce avea să trimită oficial clubul în Division One, al treilea eșalon fotbalistic, pentru prima oară în istorie. Stoke City-ul lui Tony Pulis promova în Premier League într-o mare de suporteri entuziaști ce invadaseră terenul, în timp ce Leicester, un club cu o istorie de 124 de ani, cunoastea o nouă descindere în infern. De atunci, au ieșit din infern, noul patron thailandez ridicându-i încet până în Premiership. Acum însă, speranța era doar o marfă rară și volatilă și puțini credeau că se vor mai salva. Și odată reajunsi în Championship, cine știe ce se putea întâmpla.

La finalul sezonului însă, conduși de un nou antrenor, Nigel Pearson, Vulpile au reușit un mic miracol, salvându-se de la retrogradare prin evoluții entiziasmante din a doua parte a sezonului. Viitorul sună bine.

În iunie 2015 însă, într-o cameră de hotel din Thailanda, trei tineri sunt filmați în mijlocul unei orgii cu o prostituată. Cei trei petrecăreți erau jucători ai lui Leicester, echipă aflată într-un turneu de pregătire în Asia. Unul dintre ei, James Pearson, era fiul antrenorului echipei.  După câteva zile, divorțul dintre Pearson și Leicester a devenit oficial, forțând conducătorii echipei să demareze procesul de selecție a noului antrenor. După eșecurile cu Guus Hiddink și Martin O’Neill, noii proprietari l-au ales pe Claudio Ranieri. Cel supranumit în media engleză “The Tinkerman”, după ce în perioada Chelsea obișnuia să schimbe atât de des formațiile tactice încât fanii erau aduși la exasperare. Totul culminând cu acele schimbări fantasmagorice din meciul cu Monaco din 2004 (pierdut cu 3-1) ce au trimis formația franceză într-o finală cu Jose Mourinho și pe Ranieri într-o ședință cu noul proprietar în urma căreia a început să-și facă bagajele. Același Mourinho avea să-l înlocuiască pe italian după al patrulea sezon la Chelsea și primul cu noul proprietar, un anume Roman Abramovich.

Ranieri avea în spate un CV decent, însă ultimele aventuri începuseră să-i dea un pic de dreptate lui Mourinho și rant-ului sau celebru: “Ranieri? Ranieri e un tip care are mentalitatea cuiva care nu trebuie să câștige”. După începuturile fulminante cu Cagliari, pe care a promovat-o din Serie C în Serie A, au urmat Roma, Fiorentina, Juventus, dar și Inter și Valencia, sau Monaco, ultimul club antrenat înainte de Leicester. Câteva trofee minore, o mare dezamăgire cu Roma, pierzând la limită titlul în primul sezon, și chiar o înfrângere undeva în Europa de Est, în 2005, în Cupa Uefa, după 2-0 acasă. Pe un teren mocirlos, echipă gazdă revine și câștiga la penalty-uri. Acea echipă se numea Steaua București și Ranieri antrena pe atunci Valencia.

Tot acest parcurs sinuos i-au făcut pe mulți să privească cu neîncredere noua numire. Mai ales la un club ca Leicester, cunoscut că yo-yo club, adică un club care urcă și coboară între divizii (16 retrogradari și promovări în întreagă istorie), fără realizări speciale. Ce poate aduce bătrânul Ranieri, bătut până și de Insulele Feroe? The Guardian titra ironic “dacă proprietarii au căutat un Mr Nice Man, l-au găsit. Dacă însă au căutat pe cineva care să le salveze clubul de la retrogradare, se poate să fi găsit omul greșit”.

*
FC Leicester City s-a înființat undeva acum 124 de ani, în secolul XIX. O mână de tineri, ce citeau Biblia într-o mică capela din mijlocul Angliei, au înființat în 1884 Leicester Fosses (după numele terenului viran unde își desfășurau meciurile). Leicester, aflat în inima Angliei, a fost încă din vremea romanilor ca așezare, un punct de unde pleci spre alte destinații. O răscruce de drumuri, unde nu zăbovești prea mult. In 1884 era un oraș al producătorilor de textile și de încălțăminte, unde rugby-ul era primul sport și  fotbaliștii trebuiau să plătească chirii pentru tot soiul de terenuri unde să poată joace.

De atunci, Leicester a jucat 4 finale de FA Cup, le-a pierdut pe toate, și cea mai bună clasare în prima ligă engleză a fost în 1929 (locul 2). Au mai fost de atunci doar de 2 ori pe primul loc în clasament înainte de 2015: în 1963 și 2000. Se poate spune deci că Leicester City nu a fost niciodată un mare club englez, așa cum Leicester, ca oraș, nu a fost un centru de patriotism local, capabil să aibă o identitate proprie care să transceadă interesele de urbe provincială. De altfel, Leicester este un oraș cu o populație de origini foarte diverse, unul din orașele britanice în care albii tind sa devină minoritari. Demografia arată că există mari grupuri de Hindu, musulmani sau sikh iar componența echipei arată cât de diverse sunt originile jucătorilor: Algeria, Polonia, Argentina, Japonia, Elveția etc…

Singurul eveniment major din ultimii ani din oraș, descoperirea rămășițelor lui Richard al III-lea, a dat însă un impuls neașteptat ideii de coagulare civică.
Acum, acest impuls este depășit cu mult de faptul că, după 26 de meciuri, acest club este pe primul loc în cea mai disputată Ligă de fotbal din lume.
Așa cum se întâmplă întotdeauna pentru evenimentele extraordinare care nu pot fi prevăzute, întâlnirea fatidică dintre un bătrân antrenor italian, aflat la finalul unei cariere în primul rând lungi și un club obișnuit cu allez-retour-urile exasperante între divizii a creat o lebăda neagră perfectă.

Așa cum este și jucătorul emblematic al acestei echipe nebune de flaneuri sportivi. Singurul englez cu adevărat remarcabil din echipă, Jeremy Vardy, semna în 2012 pentru 150,000 de lire un contract pentru Fleetwood Town, venind din Liga a 7-a a sistemului de fotbal englez. Astăzi are 28 de ani, este golgeterul Premier League, și probabil va face în viitor subiectul unui film de Hollywood, așa cum se întâmplă de obicei cu poveștile extraordinare ale umanității, care sunt reciclate și condensate pe marile ecrane pentru ca uimirea să nu moară niciodată. De această dată, s-ar putea ca regizorul să nu mai fie nevoit să hiperbolizeze o situație reală: nu prea mai sunt hiperbolizari de adăugat despre un băiat care și-a trăit propria producție cinematografică desprinsă parcă din curentul neorealist italian al oamenilor săraci și muncitorilor care se luptă pentru supraviețuire: a muncit într-o fabrică de fibre de carbon, și-a dat demisia din cauza problemelor la spate și în câțiva ani câștigă 45,000 lire pe saptamana și conduce o uimitoare de renegați foști amatori spre primul titlu din istoria clubului.

Într-un sezon care Chelsea cunoscut o demantelare uimitoare, unde United este ironiilor propriilor fani, unde City de aceeași de care-marcat traseul din ultimii ani, un club despre care nimeni nu știa nimic, Leicester, este lider după 26 de etape, cu cele multe goluri marcate jucând un fotbal tăios, pe alocuri neiertător, ciudat, expansiv pe care au putut -l oprească.

Pentru fotbalul modern, care se învârte în jurul banilor, și unde marile echipe necesită multe investiții pentru a crea un nucleu de succes, povestea lui Leicester pare una de basm. Nu sunt foarte multe explicații pentru această manifestare a hazardului și nici nu cred că trebuie neapărat să căutăm vreuna. Poate e mai bine doar să ne așezăm toți pe scaunele noastre, în acest început de Cinema Paradiso și să lăsăm proiecționistul să continue să-și facă treaba, indiferent de cum va alege să termine această frumoasă poveste. Pentru că se va termină în curând, și ne vom întoarce la rutina explicațiilor matematice până când același proiecționist plictisit va alege, peste mulți ani, să mai pună pe ecrane o poveste asemănătoare.

“Whatever you end up doing, love it. The way you loved the projection booth when you were a little squirt” Cinema Paradiso

 

Previous ArticleNext Article

This post has 61 Comments

61
  1. Din doua una: ori Filotas are un moment de luciditate si echilbru extrem ori face un “Dr Jekyll and Mr Hyde” cu noi 🙂

  2. Chapeau
    Cum se impaca “the paranoid you” cu cel ce scrie un text ca cel de mai sus…ma depaseste 🙂

  3. Filotas, sunt dezamagit. Nu tu conspiratie, nu tu arbitrii, nimic despre Los Blancos si-o mai dai si spre cinema. Jenant, zau!
    Felicitari!

  4. credeam ca vorbim de fotbal, am avut un cuvant de cautat in dictionar :))

    daca united nu ia titlul macar leicester sau Arsenal, pe cuvant. nici Spurs nu ma deranjeaza. ce vreau sa zic e ca nu vreau sa ia City :))))

  5. Neymar e un jucator care a crescut enorm in ultimii ani. Dar simte inca nevoia sa arate ca inca nu e MARE. Asa rateaza giroud. Daca ai pretentiile lui neymar nu ratezi ca giroud

  6. Nu numai ca Arsenal joaca precum Stoke-ul lui Pulis, dar si reactia stadionului aduce a Brittania:) fluieraturi la adresa chestiilor tehnice, orice tackling dur e sarbatorit precum un gol:)

  7. We love Flamini:) Easy…hai inca unul 3-0 ar fi mai aproape de realitate chiar si in viteza a doua ptr. Barca

  8. Ieri am văzut meciul alături de grupul Arsenal România în București. Noi vreo 5 care tineam cu Barcelona, ei vreo 50…winning felt so good! 🙂

  9. I-am cam umplut frigiderul aseară ce-i drept la alea 2-3 ratări imense. Însă cum zice o prietena de-a mea, dacă atacantii ar marca la toate ocaziile pe care le au probabil toti ar ajunge la cate 100 de goluri pe sezon 😉

  10. A fost un meci de-a soarecele si pisica care arata, yet again, cat de mult mai are de lucru Premier League pentru a avea sanse acolo unde conteaza.
    Lucho a rezumat foarte bine la final:”in prima repriza s-au aparat cu toti oamenii in spatele balonului, nu am facut decat sa-i obosim. oricine stie fotbal stie ca ai nevoie de o repriza ca asta pentru a putea avea o repriza ca a doua”.
    +busquets, desigur. Alaturi de messi este cel mai valuable player al fotbalului mondial. Sa-l ai pe el in echipa intr-un meci ca asta iti usureaza munca de antrenor cu 80%

  11. Una la mana, ciudat rau de tot sa tii cu Arsenal. Te prostituezi degeaba asa, ca la final verdictul e clar. Mea maxima culpa.
    Doi la mana, sa va enervez oleaca: de ce intr-o echipa atat de buna (!!!), cred ca cea mai buna din Europa si anul asta, se practica atat de mult simulatul si urlatul dupa arbitru?! Alba si Alves au avut niste numere personale spectaculoase in domeniu. Zau, sunt momente de wrestling, tot omul vede ca abia e atins, dar el se tavaleste, urla, il doare etc. Mai lipsesc niste pungute cu sange puse la jambiera de la vestiar! Chiar nu cred ca sunt ipocrit: il urasc pe Young din aceleasi motive, a avut si Rooney momente cand m-a facut sa vorbesc raspicat cu televizorul, m-am bucurat cand a plecat Nani de la noi tot pentru asta. In general consider ca tavalelile excesive si tipatul la arbitru sunt mai daunatoare decat duritatile sau jocul ‘urat’ pentru fotbal. Vezi ironia arbitrului de la cupa mondiala de rugby catre fundasul scotian: ‘vino peste 2 saptamani daca vrei sa faci din astea’.
    Si de final, sa va spun drept, Arsenal a aratat mult mai bine decat ma asteptam. Io credeam ca ne uitam la un 2-0 lejer la pauza, dar s-au aparat civilizat. Cu putin noroc scapau cu 0-0.

  12. Iar găsim probleme unde nu sunt, faza lui Alba a fost o exceptie, altfel Arsenal a simulat la fel de mult aseară (Alexis). Și asta cu strigatul e culmea, au protestat și tunarii la destule faze, vina e a turcului că nu i-a pus la punct de la început.

  13. pacat de calitatile fotbalistice.
    sunt ferm convins ca printre fanii barcelonei,atat alves cat si pique sau alba sunt foarte iubiti,insa,pentru cineva din afara…au un comportament deplorabil.

    am observat insa o chestie de ceva timp. ei sunt foarte fair play cu tine atata timp cat esti pe filmul lor si nu le pui bete in roate. In momentul in care reusesti oarecum sa le creezi probleme,atunci se schimba radical atitudinea lor.

  14. Alba e ‘a little bitch sometimes’, trebuie sa recunosc si evident nici mie nu îmi place. Nu stiu la ce fază te referi în legătură cu Alves, dar eu nu îmi amintesc vreuna de aseară si nici la alții de la noi. Acest gen de comportamente exista însă din păcate la orice echipă si nu cred ca e corect sa fie băgată Barcelona singura în aceasta categorie.

  15. Pique, intradevar, are un caracter deplorabil. Nu înțeleg cum îi este permis sa facă glume, ar trebui interzis din fotbal acest băiat.

  16. Nu la asta ma refer. E dreptul lui. E problema celor de la real ca nu-i pot inchide gura prin fotbalul prestat. Clubul merita cu varf si indesat toate glumele pe seama greselilor demne de amatorism,poate se trezesc si ei la realitate.

  17. cred ca totusi suntem la ani lumina de real-barca cu pep si mourinho. Ca se mai intampla o mica simulare, sau o hirjoneala e ok, se intampla la toate echipele
    nu mai devreme de acest weekend, cristiano ronaldo a fost impuscat de un lunetist in careu si s-a zvarcolit 5 minute. Miraculos, s-a ridicat dupa.
    se intampla…

  18. Si atunci la ce te referi prin comportamentul deplorabil al lui Pique? Ca sa înțeleg si eu despre ce vorbești, nu de alta.

  19. Pai nu e chiar asa… Ma uit in fiecare etapa de PL la 2-3 meciuri cel putin, nu e acelasi lucru deloc. Si nu incerc sa preaslavesc PL, chiar nu e cazul. Doar ca pur si simplu nu se intampla asta. L-am vazut pe Mahrez simuland uneori, dar restul echipei nu se repede spre arbitru cand asta cade impuscat. Ba chiar poti sa observi deseori cate un coechipier care se uita spre ‘artist’ la modul ‘hai, fraticule, fii serios’. Ceea ce nu se intampla la Barcelona. Iar Barcelona are niste antecedente… sa amintim doar nemuritorul Busquets sau tavalelile lui Dani A. la o talpa pe minge.
    Imi pare rau, chiar nu era nevoie de vreo polemica pe subiectul asta. Dar eu deja de vreo 2-3ani incoace nu ma mai uit la Barca-Real exact pe motivele astea.

  20. Ma refer strict la ceea ce se intampla pe terenul de fotbal. E extrem de provocator. E departe de nivelul lui alves si alba,dar are si el hibele lui.

    Treburile astea nu se intampla doar la barca,dar am spus doar pentru ca era vorba de subiectul asta.

  21. Din partea mea, pe Arsenal putea sa-i si impuste arbitrul, nu ma deranja foarte tare 😀
    Si sunt probleme pentru ca e aceeasi nelipsita senzatie cand urmaresc Barcelona. Ii vad de 3-4 ori pe an, probabil, si atunci se intampla ca se gaseste cate unul sa se tavaleasca. O fi o coincidenta ciudata!

  22. Ok, în fine, nu cred ca are rost sa continuăm. Repet, mi se pare unfair sa fie Barcelona categorisita special la capitolul ‘whining’, dar poate nu sunt eu obiectiv aici.

  23. sunt super fan catalan si de nenumarate ori am zis acelasi lucru, alves si pique se poarta groaznic pe teren, daca ii pui bete in roate lui alves, 90 de minute vei suferi faulturi de tip lacatus, m-as mira sa nu vina la el cu bolduri si mai stiu eu ce tertipuri.
    alba nu e asa, dar uneori il ia valul. e foarte concurat de adriano care joaca super bine in perioada asta si probabil atata presiune si atatea meciuri isi spun cuvantul. Lipseste un capitan care sa identifice problema asta care short term garanteaza fiecare victorie, dar long term afecteaza grav imaginea echipei si a clubului.

  24. N-are nici o treaba Premier League aici singura echipa care poate tine piept Barcai e Bayern.

  25. Efectiv, vreau să văd și eu o fază cu comportamentul ăsta grotesc al lui Pique de când e Lucho la echipă.
    Faza cu Adriano sper că ai spus-o în glumă.

  26. Ma mira succesul lui City, desi probabil normal data fiind diferenta de valoare a loturilor dar City ne-a obisnuit cu evolutii penibile in Ch.League pana acum. Am un feeling ca vor primi un adversar accessibil in sferturi (ori Wolfsburg ori Zenit/Benfica) si vor prinde semifinala. Pana atunci toti astia mari (Bayern, Barca, Real, PSG, Atletico) se vor mai fi eliminat intre ei si cine stie, un PSG sau chiar Atleti nu sunt chiar de nebatut de ‘cetateni’. Barca/Bayern/Real e fara absolut nici o sansa totusi.
    Mi-ar place sa joace semifinalele din 2 motive: 1) sa-i tina ocupati inca ceva vreme 2) sunt inca un club cu un suport traditional englez, desi nouveau riches, fanii lor aia de-i sustineau pe Maine Road sunt nice blokes.

  27. Au avut si aproape doua săptămâni de pauză, aveau chef de joacă. Cred ca obiectivul personal al lui Pelle este acum CL. Practic prin numirea lui Pep din vară el a primit un cec în alb sa facă ce dorește în astea câteva luni care i-au rămas.

  28. Nu stiu unde ai vazut anul acesta evolutii penibile in CL. Am terminat primii intr-o grupa cu Juve, Sevilla si Monchengladbach, cistigind de doua ori cu nemtii si spaniolii.Singurul meci slab a fost cel de la Torino, chiar si cind am pierdut cu italienii acasa am jucat OK.
    La Kiev am jucat bine plus avantajul ca nu a arbitrat Clattenburg.
    Cu Pellegrini am batut in deplasare la Bayern, TSKA, Roma, Sevilla, Monchengladbach, Kiev si hai sa-i trec si pe cei de la Plzen.Chiar nu e penibil zic eu, probabil ai ramas cu memoria perioadei lui Mancini, mai ales ultimul lui sezon cind am terminat ultimii o grupa cu Real, Dortmund si Ajax.
    City e aproape in sferturi, care ar fi la inceputul lui aprilie, prea repede pentru De Bruyne din pacate, cea mai buna achizitie de la Aguero,Silva si Toure incoace.

  29. Arbitraj nemernic la United cu danezii, centralul nu știe că jucătorii din EPL nu simulează și totuși l-a sancționat pe Lingard.

  30. Hai sa nu ajungem la Plzen:) Juve a facut 6 puncte usoare cu voi din cele 9 parca cu care au terminat grupa. N-am vazut ce-i drept decat victoria norocoasa de la Gladbach si cea extrem de norocoasa cu Sevilla acasa, de unde am tras concluzia ca it’s the same old City. Orice succes major se bazeaza insa pe un noroc conjunctural, multa bafta in CL in continuare!
    In alta ordine de idei imi mentin parerea ca daca nu vom da peste Dortmund pana atunci vom juca finala EL.

  31. In tur am vazut egalul vostru de la Florenta, in retur m-am uitat la Liverpool ( foarte subtiri cu Augsburg) si Trafford Rangers care mi s-au parut mediocri, cu scuza titularilor accidentati.
    Ca un anglofil ce sint m-ar bucura o victorie engleza in EL, indiferent de numele echipei (da, chiar si vecinii nostri, n-am absolut nici o problema).Parerea mea este ca nu Dortmund este marele pericol ci echipele spaniole, indeosebi Sevilla.
    Oricum, viel erfolg, Premier League are nevoie de ceva puncte sa tina la distanta Italia, mai ales ca dupa returul din CL e posibil ca numai Lazio sa mai fie in cupele europene.

  32. Mda probabil ca m-am entuziasmat prea devreme dar Villareal sau Sevilla ne-ar ascunde bine mingea.

  33. da, the short straw…
    dar chiar si asa cred ca aveti sanse reale
    ma intreb daca castigati EL se duce locul 5 din PL in Champions?

  34. Nope regula s-a schimbat dupa ce Chelsea au castigat CL primele 4 se duc obligatoriu, deci in cazul in care un razboi global izbucneste maine si doar populatia Angliei ramane in picioare PL va avea 6 echipe in CL. Spania au avut 5 anul asta cu Sevilla

  35. Nope, tot primele 4. Castigatoarea EL se duce in plus doar daca nu termina in locurile calificatoare gen Sevilla anul trecut care a fost a 5-a reprezentanta a Spaniei.

  36. Zidane este ultimul din seria lunga de contraexemple ale teoriei: “si pe mama daca o puneam antrenoare la barcelona avea performantele lui Pep”.
    Nu, nu e suficient sa ai un super lot pentru a face o superechipa cu rezultate.

  37. Noroc cu rugby-ul care a mai imbunatatit atmosfera (foarte buna a doua repriza la Anglia cu Irlanda fata de o prima repriza de un nivel calitativ atat de scazut), fotbalul e fost execrabil azi. Deja ma enerveaza Leicester

  38. Sigur Borja si Jese sunt daca nu mai buni, cel putin la acelasi nivel cu Messi si Eto din 2009.

  39. A spus-o si ‘preferatul’ tau, ‘If everyone was at my level we’d be top’:)
    Wow. de fapt WOW!!! :)) bless him:)

  40. Pentru mine a fost o etapa buna weekendul asta: Barcelona, BVB si Hertha au castigat, celelalte competitoare pentru CL din Bundesliga s-au impiedicat. Tot mai trag speranta ca o sa vad CL la Berlin de la anul 🙂