Tenis: Fed Cup la Cluj

O corespondenta de la Ursano

Clujul este un oraș frumos, pe care îl redescopăr la fiecare vizită (și am ajuns să merg măcar de 2 ori pe an, acum, odată cu meciul, am botezat și o fetiță), începând cu primul TIFF acum vreo 8 ani. Un oraș care, spre deosebire de marea majoritate a orașelor mari din România, știe ce vrea și face ce trebuie. Acum au sala asta modernă, funcțională și destul de mare (+7k). Nu e ceva excepțional, dar e ceva ce lipsește din orice oraș mare, începând cu Bucureștiul și continuând cu al meu Iași.
Atmosfera? Foarte frumoasă și civilizată, dar s-a simțit lipsa de experiență a publicului: la unele puncte când credeau că s-a terminat și se bucurau înainte de rezultat, dar și în unele momente de criză când nu a sesizat momentul în care erau necesare încurajări. Mult mai bine organizat decât la Galați, mai ales în partea de jos a sălii.
Meciurile: Simona a fost evident nepregătita fizic (nu în sensul unei probleme fizice per se, ci în sensul că îi lipsesc meciurile, constanța) și pare mereu marcată psihic de presiunea inevitabilă care apare la aceste meciuri. La Fed Cup nu pare să vina niciodată cu cea mai bună versiune a sa, iar dacă și alți factori se suprapun (lipsă de încredere), rezultatele sunt cele care se văd. Paradoxal, mie și celor doi prieteni cu care am fost (noi mergem în echipă asta peste tot – Roland Garros, Madrid, Galați, Cluj), ni s-a părut că cel mai bun tenis l-a jucat în primul set cu Pliskova. A avut apoi o ușoară scădere la începutul setului 2 dar revenise. Apoi a urmat căderea din acel game fatidic (4-4, 40-15) și s-a dus totul pe apa Sâmbetei.
Apoi a urmat meciul Monicăi și cred că am fost singurul care a zis că Monica are o șansa. Publicul s-a manifestat vizibil surprins de jocul Monicăi (nici prietenii mei nu o mai văzuseră, iar unul din ei, care joacă și el cu mult slice, dar doar de pe rever, nu se putea opri din râs) și a început să o încurajeze abia după 2-3 game-uri cu adevărat. Monica însă, spre deosebire de Simona, știe bine să gestioneze relația cu publicul și ceea ce s-a auzit în tribune la meciul ei a depășit repede ceea ce se petrecuse la cel anterior. All in all, o victorie spectaculoasă și întâmpinată cu mult entuziasm. Și de noi cu câteva sticle de Vinul Cavalerului și Budureasca.
A două zi, am avut întâi meciul ranițelor: Simona a părut să fie mai stăpână pe ea și, chiar dacă Petra a avut vreo 5-6 game-uri în care a arătat de ce e dublă campioană de GS, raportul UE a fost decisiv. Multă bucurie și descătușare la sfârșit, atât din partea publicului, cât, mai ales, a Simonei.
Monica însă, nu a mai putut să facă încă un meci ca primul. În primul rând, a servit vizibil mai slab, în al doilea rând, noi știam că va pierde încă de la începutul setului 3 când, după un raliu nesfârșit, cu fața exact spre noi, i-a spus Alinei Tecsor: „nu mai pot”. A terminat resursele, jocul ei necesită un consum fizic mare și era clar și că va pierde simplul, și că nu va mai putea juca la dublu.
Dublul nu a avut poveste. Am avut o contră nesfârșită pe drumul de întoarcere cu unul din prieteni, el susținând că mai relevantă a fost forma proastă a Ralucai, iar eu că a fost jocul tactic super static al Andreei.
Peste toate, am pierdut dar nu am regretat o secundă participarea. 3 jucătoare de top, multă dramă și o locație frumoasă/un public cald au făcut ca impresiile finale să fie pozitive.
Un singur lucru despre publicul larg de tenis român: nu mă mai surprinde infantilitatea  cu care se discută despre așa-zisa greșeală a Alinei de a nu o menaja pe Monica pentru dublu. Forma Monicăi din primul meci, lipsa sa formă a Andreei, faptul că nu aveam nicio garanție că se schimba ceva la dublu, toate justifică decizia Alinei. Dar românii preferă să strice orice lucru frumos care le iese în cale …. Aaa, și se uită prea ușor ce echipă e Cehia la feminin, ce performanțe are. Oricum, un om cu mintea la cap nu ne dădea mai mult de 20% șanse de victorie.