Dean Ashton sau ce-ar fi fost daca…

Când am terminat-o cu blogsport-ul, am rămas cu regretul unui articol pe care nu mai apucasem să-l scriu, un text despre retragerea prematură a unui fotbalist superb, Dean Ashton. Deano a fost unul din puţinele talente fără cusur ale fotbalului englez.

Un atacant complet, Ashton era puternic, iute în gândire, cu o prezenţă fizică dublată de un control sublim al balonului. Nu era cel mai rapid atacant, dar compensa prin fler şi inteligenţă. Însă ce îl diferenţia de ceilalţi atacanţi ai generaţiei lui era abilitatea de a finaliza: lovea cu stângul, cu dreptul, cu capul, din careu şi din afară lui; aşa a ajuns să fie cunoscut ca “England€’s best finisher since Alan Shearer”, însă mult mai tehnic. Am vorbit săptămâna trecută despre cine ar fi potrivit lângă Rooney în atac în Africa de Sud; e o discuţie care n-am mai fi purtat-o dacă vârful lui West Ham ar fi fost apt.

Ashton a început fotbalul la Crewe Alexandra pentru care a marcat de 74 de ori în 178 de meciuri, remarcându-se prin instinctul de prădător în faţa porţii. În iarna lui 2005 a ajuns la Norwhich pentru £3m, şi deşi s-a adaptat perfect la Premier League, n-a reuşit să-şi salveze echipa de la retrogradare. West Ham l-a cumpărat apoi cu £7.25m. Ashton a impresionat de la primele jocuri, Steve Mclaren chemându-l la naţională în august 2006.

La un antrenament şi-a rupt glezna în urma unei intrări a lui Sean Wright Phillips. A pierdut tot sezonul, dar s-a întors în 2007-2008, stagiune în care, deşi nerecuperat complet, a reuşit să marcheze de 11 ori. În iunie 2008, Capello l-a chemat pentru un amical cu Trinidad Tobago, în care a reuşit să debuteze în sfârşit pentru Anglia. După patru meciuri în următorul sezon, glezna a cedat încă o data. Ashton n-a mai jucat fotbal de atunci.

A încercat să revină în august anul trecut, după patru operaţii, însă după câteva ture de teren încheietură gleznei scotea acel hârşâit nefiresc al oaselor care se lovesc între ele. A izbucnit în plâns sub privirile îngrozite ale colegilor. Ştiau că s-a terminat pentru Deano.

„E o situaţie nasoală, nu vreau decât să fiu în stare să merg cum trebuie, şi deocamdată nu pot să fac asta. Sănătatea e mai importantă decât fotbalul şi doctorii mi-au spus că dacă joc în continuare s-ar putea să nu mai pot să merg niciodata” a declarat el în „The Sun”.

E povestea tristă a încă unui talent neîmplinit, a unei cariere despre care n-o să ştim niciodată unde s-ar fi oprit. Dacă n-aţi avut şansa să-l vedeţi pe Dean Ashton jucând, va las cu două clipuri care dau măsura talentului său.

În 2006, West Ham a întâlnit pe Liverpool în cea mai frumoasă finală de Cupă a deceniului. Ashton, care era pe la 60%, i-a chinuit pur şi simplu pe Carra şi pe Sami Hyppia, fiind cel mai bun jucător de pe teren până a terminat benzina. Şi mai e acest gol magnific cu care a strâns aplauze şi de la suporterii din Stretford End:

Share on FacebookTweet about this on TwitterEmail this to someone