Întrerup programul obişnuit, pentru o paranteză jurnalistică, mai lungă decât de obicei. Ştiu, v-am promis un blog de cultură fotbalistică britanică, dar mă încăpăţânez să scriu despre jurnalismul (sportiv) pentru că e unul din lucrurile care conteză pentru mine, ca profesie, ca meşteşug.

Dacă intraţi aici doar pentru cronici de meci, risc să vă plictisesc. Dacă vă plac recomandările pe care le fac din când în când, nu cred că o să fiţi dezamăgiţi nici de data asta. Oricum ar fi, cred că dacă o să aveţi răbdare să citiţi până la capăt seria de articole care se va întinde de-a lungul întregii săptămâni, o să fiţi câştigaţi.

Despre ce e vorba? Începând din facultate, continuând cu timpul petrecut în Anglia, şi până acum, am avut şansa să citesc nişte cărţi de excepţie despre jurnalism. Mi-am lămurit unele nedumeriri şi am ajuns să-mi fac o idee despre cum funcţionează mecanismul jurnalistic în general. Discutând cu „civili”, că să le zic aşa, mi-am dat seama că nu toţi au avut şansa asta, că până şi cei mai inteligenţi şi informaţi dintre ei, sunt încă relativ confuzi în privinţa presei.

Ei bine, ultima carte pe care am citit-o, Flat Earth News, a lui Nick Davies, a cristalizat in mintea mea niște idei pe care începusem să mi le fac despre presă, și pe care cred că oricine ar trebui să le știe. Nu ideile mele, ci ale acestui domn, Nick Davies, care după o viată petrecută pe Fleet Street, a hotărât să fluiere în biserică, lehămetisit de direcția în care o luase meseria lui.

Patriciu spune că politica editorială e subordonată de cea comercială, Tolontan îl trage de mânecă pe bună dreptate. Bănuim că jurnalismul ar trebui să fie altfel decât e acum, dar, nu-i aşa, ASTA SE CERE! E o hărmălaie deontologică, o bruftuluială între margini de profit şi valori, în care o să încerc să pun un pic de ordine, să explic cât mai limpede cum văd eu lucrurile.

Despre presă și adevăr

„Mass-media, în general, şi televiziunea în special, sunt, fără comparaţie, cea mai mare influenţă în societatea de astăzi, la orice nivel social, economic şi cultural. Această influenţă e exercitată arbitrar, iresponsabil, fără să ţină cont de orice cod intelectual, moral, cu atât mai puţin spiritual.” (Malcolm Muggeridge)

„Fiecare profesie are o valoare pe care o defineşte. Pentru tâmplari poate fi acurateţea: un tâmplar care nu e în stare să măsoare precis n-ar trebui să fie tâmplar. Pentru diplomaţi, poate fi loialitatea: pot să mintă, să spioneze, să înşele şi să facă tot felul de golănii, dar atâta timp cât sunt loiali guvernului lor, ei îşi fac meseria cum trebuie. Pentru jurnalişti, valoarea definitorie e onestitatea -€“ încercarea de a spune adevărul. (Nick Davies)”

Dar mass-media nu prezintă adevărul un sine, ci o reprezentare a adevărului. Ştirile nu sunt ceea ce s-a întâmplat, ci ceea ce pare ca s-a întâmplat. Diferenţa e esenţială. Până să ajungă la noi, publicul, evenimentele sunt filtrate, spălate, şlefuite că să corespundă unui anumit standard. Iar apoi prezentate printr-o lentilă care e din ce în ce mai aburita.

Iată ce spunea unul din marii reporteri politici ai Americii în 1979, la festivitatea de decernare a premiilor Pulitzer:

„I would like to see us say -€“ over and over until the point has been made -€“ that the newspaper that drops on your doorstep is a partial, hasty, incomplete, inevitably somewhat flawed and inaccurate rendering of some of the things we have heard about în the past 24 hours -€“ distorted, despite our best efforts to eliminate gross bias -€“ by the very process of compression that makes it possible for you to lift it from the doorstep and read it in about an hour.”

Ceea ce vedem şi citim zilnic, nu e realitatea, ci o reprezentare a realităţii, afectată de tot felul de factori şi interese. Vedem o lume a umbrelor, un teatru de păpuşi, care e mai aproape de fantezie decât de realitate. Poate pare radical şi miroase a teorie a conspiraţiei, dar asta se întâmplă pentru că cei care produc ştirile au tot interesul să ne convingă că ei se ocupă cu realitatea, nu cu fantezia.

E ca în gimnaziu, când luai un 5 să zicem în teză la matematică. Nu prea te încânta ideea de a ajunge acasă, şi a le spune părinților că ai comis-o. Mai aşteptai o săptămâna-două, le spuneai că unele probleme au fost de olimpiadă naţională, că mai toată clasa a luat 5-6, şi cea mai mare notă a fost 8. Şi oricum teza nu mai e aşa importantă ca înainte. Adevărul e unul singur, că ai luat 5 în teză la mate, dar tu controlai felul în care împachetai adevărul astfel încât să-ţi servească într-un fel sau altul. Că o făceai tu când erai puşti, sau că acum se coace în redacţii moderne pe monitoare Apple, tot manipulare se cheamă.

Obiectivitate absolută în jurnalism nu există. Orice eveniment prelucrat de jurnalişti şi servit mai departe publicului. Uneori ei au interesul de a-l prezenta dintr-un anumit unghi, alteori nu. Uneori fac pe dracu-n patru ca să ajungă la miezul întâmplărilor, alteori nu trec de coaja lor pentru că, pur şi simplu, nu prea se pricep la ceea ce fac. Dar ce ajunge la public e o informaţie digerată de jurnalişti, şi regurgitată pentru public, deci profund distorsionată.

Previous ArticleNext Article