În cel mai recent articol, Andrei Niculescu invocă demersul unui grup de experţi de la Universitatea Politehnică din Valencia de a stabili preţul corect al unui jucător de fotbal, ţinând cont de o serie de variabile cum ar fi „pase, goluri, minute, date personale, relaţia cu colegii, starea de disciplină, capacitatea de conducere a unui grup, aspecte contractuale, dar şi disponibilitatea clubului de care aparţine de a-l vinde”.
Acurateţea algoritmului spaniolilor e dată de confirmarea ulterioară a pieţei. Spre exemplu, David Silva fusese evaluat la €33.5m cât încă era la Valencia, pentru ca în vară City să plătească €33m pentru el. Acum, Juan Mata e evaluat la €24m iar Fernand Llorente la €33m.
Neimpresionat, Andrei Niculescu concluzionează că băieţii ăştia pot să se joace cu numerele cât or vrea, dar „pretul corect e cel plătit”. Am o problemă cu aserţiunea dânsului, pentru că anulează posibilitatea unei afaceri bune sau proaste. Pentru domnul Niculescu există doar afaceri, care trebuie consemnate şi atât. Cât dai, atâta face. Or, istoria recentă a fotbalului îl contrazice. Avem asa:
Ţepe, sau flop-uri, cum le zic englezii. Să le luăm cronologic: Chris Sutton, £10m, un gol în 28 de meciuri, n-a prins nici măcar lotul pentru finala FA Cup. Francis Jeffers, £8m, doar 6 meciuri de campionat în primul sezon la Arsenal, n-a prins lotul pentru finalele FA Cup din 2001 şi 2002. Shevchenko, £30.8m, pare ireal, dar da, Chelsea a plătit 30m pentru un jucător de 30 de ani. După două sezoane străvezii (plus încă unul la Milan), Sheva s-a întors în Ucraina.
Ponturi, sau transferuri inspirate. Solskjaer, £1.5m. Sammi Hyppia, £2.6m. Alan Shearer, luat de Blackburn cu £3.6m în 1992, marchează de 112 ori în 138 de meciuri de campionat, vândut mai departe £15m. Anelka, luat de Wenger cu £0.5m de la PSG, vândut doi ani mai târziu cu £22.5m la Real Madrid. Tim Cahill, £1.5, venit de la Milwall în 2004, still bangin’ them in. Cantona, £1.2m, „the catalyst to an empire”, cum îl numeşte The Independent, omul care a făcut lucrurile să se întâmple pentru Fergie.
Un caz special – Josip Ilicic. În iulie 2010, se pregătea cu Interblock Ljubljana, cu care tocmai retrogradase în divizia secundă din Slovenia. Îl ia Maribor cu €80 de mii. Impresionează în preliminariile Europa League. După ce îl vazusese doar pe DVD-uri, Walter Sabatini îl cumpără cu €2.2m. Impresionează iarăşi în Italia, marcând de 7 ori în 18 meciuri de campionat, devine ţintă a marilor cluburi din Anglia, Chelsea, Liverpool sau Spurs. Evaluat în prezent la €20m.
Dar să lăsăm evaluările. Din iulie până în august, valoarea de piaţă a băiatului ăsta a crescut de 27 de ori. Diferenţa e prea mare iar intervalul de timp prea scurt pentru ca Maribor şi Palermo să fi plătit ambele preţul corect. Una din ele s-a înşelat. Pe cale de consecință, preţul plătit nu e mereu cel corect. Preţul plătit e un compromis, o aproximare a preţului corect, de care poţi să te apropii mai mult sau mai puţin.