Debutul lui Wayne Bridge la West Ham trebuie să fi fost unul din cele mai proaste din istoria Premier League. Faptul că l-a avut pe Walcott adversar direct nu l-a ajutat, făcându-l să semene cu un bunic care a ieşit cu nepotul la joacă după o operaţie la şold. Bridge a fost de vină la toate trei golurile „tunarilor” iar statistica alunecărilor reuşite nu-l flatează câtuşi de puţin – 0/4.
Nu vreau să-l crucific pe Wayne Bridge, nu e fotbalist care nu facă un meci de c***t din când în când. Problema mea e cu orgia salariilor din fotbalul modern. Un fotbal în care un fotbalist atât de limitat precum Bridge ia £90 de mii pe săptămână, ca să joace două meciuri de campionat până în ianuarie, e un fotbal stricat şi mercantil. £90 de mii, tot atât ia şi Joe Cole! În fiecare luni, băieţii ăştia se trezesc cu un Aston Martin în parcare. Poate-s naiv, dar vă întreb cam cât o lua Bozovic, care înţeleg că fost cel mai bun fundaş stânga din Ligă 1. O mie, două, pe săptămână? Socialist rant over.
Sir Alex Ferguson a aşezat-o pe United într-un 4-4-2 standard pe White Hart Lane. Cu Scholes şi Anderson pe bancă, zona centrală a mijlocului le-a revenit lui Fletcher şi Carrick care au împreună cam tot atâta creativitate cât un buştean. Aşa se face că singurele şuturi pe poartă ale lui United au fost câteva încercări optimiste ale lui Rooney si Rafael.
Dacă United a fost ieri o echipă Fletcher-ească, Spurs a fost una Modric-ească. Croatul e un butoi de creativitate şi are un fler, o clarviziune, care o ţine în viaţă pe Tottenham chiar când lui Bale sau van der Vaart nu le iese jocul. Harry avea perfectă dreptate după meci, Modric e un jucător uimitor, care găseşte mereu timp şi spaţiu atunci când ceilalţi nu reuşesc.
King Kenny Dalglish s-a întors ca antrenor pe Anfield după 20 de ani şi a fost primit exact cum vă imaginaţi. Prima repriză din Merseyside derby a fost poate cea mai vocală şi electrizantă desfăşurare a unei peluze în acest sezon. Dacă King Kenny mai are resursele pentru a o redresa pe Liverpool după un deceniu petrecut pe margine, asta e altă discuţie. Până una altă, l-a mutat pe Glen Johnson în stânga, pentru a-i face loc lui Kelly, în care pare să aibă multă încredere, în dreapta.
S-a stins Nat Lofthouse, una din legendele autentice ale fotbalului postbelic din Insulă, atacant central care a marcat de 30 de ori în 33 de meciuri pentru Albion, şi de 255 de ori 452 de meciuri pentru clubul la care a jucat toată viaţă, Bolton Wonderers. Iată ce spunea acest domn, despre vremea când fotbaliştii nu purtau ghete roz:
In my day, there were plenty of fellas who would kick your bollocks off. The difference was that at the end of the match they would shake your hand and help you look for them!
Rest in peace Nat Lofthouse!