MafiFa

Rusia şi Qatar vor fi gazdele Campionatului Mondial din 2018 şi 2022. Meritau?

Deserve ain’€™t got nuthin’€™ to do wit’ it. N-a câştigat cine merita să câştige, a câştigat cine trebuia să câştige. La fel că în Chile ’62 la fel ca în Argentina ’78. Ca să înţelegeţi ce înseamnă asta, trebuie să înţelegeţi cine e FIFA cu adevărat.

FIFA e o organizaţie gangsterească, condusă la vârf de mafioţi în costume italieneşti, mafioţi care „nu mai împuşcă, nu mai rachetează, dar fac bani de unde nu ştie nimeni”. Problema e că în general, mafioţii sunt căutaţi de guvern. În fotbal e invers, guvernele stau capră în faţa FIFA, care pentru a acorda un Mondial unei ţări, îşi ia garanţii că atât ea cât şi sponsorii, vor fi scutiţi de orice fel de impozite pe teritoriul ţării respective. Dacă Anglia ar fi câştigat concursul pentru 2018, ar fi fost nevoită să adopte o excepţie legislativă prin care FIFA, Coca Cola sau Visa să nu intre sub incidenţa legilor engleze de spălare de bani.

Şi nu în ultimul rând, FIFA e o organizaţie profund coruptă. Sunday Times a demonstrat că doi membri ai Comitetului Executiv erau dispuşi să îşi vândă voturile. BBC-ul a demonstrat că alţi trei membri au primit mită în valoare de milioane de dolari pe perioade lungi de timp. Ăştia sunt oamenii care au votat ieri.

Acceptând toate astea, cui avea să dea FIFA Mondialele din 2018 şi 2022, decât celor mai corupte candidate şi celor mai capabile să genereze bani pentru FIFA? Pieţe emergente, vasăzică.

Rusia. Un „stat mafiot” conform ultimelor documente WikiLeaks, un stat în care jurnaliştii mor împuşcaţi în cap. Marea problemă a Rusiei, în contextul în care până în 2018 unu din patru jucători va fi de culoare, e rasismul. Când Odemwingie a plecat de la Lokomotiv, fanii au pregătit un banner cu o banană pe care scria „Thanks, West Brom”. Există şi destule înregistrări cu fani moscoviţi scandând „Sieg Heil” la derbyuri.

Un alt argument împotriva Rusiei, ar fi că o ţară cu 9 fusuri orare e prea mare pentru a organiza o competiţie. Dar suprafaţa în care se vor desfăşura meciurile nu va fi mai mare decât cea din Africa de Sud.

Una peste alta, pot să mă împac cu Rusia, deşi are destule schelete în dulap. Mi-ar fi plăcut Anglia, normal, sau măcar Spania/Portugalia, dar Rusia nu e o algere de-a dreptul odioasă. Sigur, au de construit 9 stadioane aproape de la zero, au de investit în infrastructura substandard, dar acolo chiar vorbim de o moştenire. Rusia are o tradiție, are pedigree fotbalistic, iar fundația pe care o va pune Mondialul ii va ajuta să dezvolte acest pedigree.

Qatar. Dacă Rusia nu e o alegere odioasă, ei bine, Qatar-ul e. Un furnal aşezat in the middle of fuckin’ nowhere, o țară fără nici un fel de cultură fotbalistică. Raportul FIFA de săptămâna trecută, evalua Qatarul drept singura candidatură „de mare risc”, din cauza temperaturilor care ajung la 50 de grade în iulie. Ei promit că stadioanele vor fi ventilate, dar dacă nu reuşesc să ventileze întreaga ţară, Mondialul va fi un calvar pentru suporterul de rând.

Cum e Qatarul, până la urmă? E o ţară de mărimea Dobrogei cu o populaţie mai mică decât a Bucureştiului. Trei sferturi din populaţie e formată din imigranţi. Are un singur oraş mare, Doha, restul ţării fiind practic o suburbie a acestui oraş. 10 din cele 12 stadioane vor fi înghesuite într-un spaţiu cu o rază nu mai mare de 30 de km. Ce se va întâmpla cu stadioanele astea după ce caravana va pleca? Cui îi pasă?

Qatarul e o ţara musulmană, cea mai liberală din zonă islamică, dar totuşi o ţara musulmană. Consumul de alcool în spaţii publice nu e interzis, dar nici agreat, la fel cum nu sunt nici pantalonii scurţi sau semnele de afecţiune în public. Aş bănui că toate aceste nesicronizari culturale se vor regla până în 2022, mai ales că Qatarul a promis deja că va permite consumul de alcool cât şi participarea Israelului.

După toate astea, cum a putut FIFA să acorde 2022-ul Qatarului? Răspunsul e simplu: pentru că sunt cea mai bogată ţară din lume, după produsul intern brut pe cap de locuitor.

În 1950, Qatarul mai avea doar 16.000 de locuitori şi părea o ţară blestemată, un deşert secetos fără nici un fel de resurse naturale. La început a venit petrolul, iar mai târziu gazul. Qatarul are cel mai mare rezervor de gaze naturale din lume.

În 40 de ani, cât vor mai dura rezervele de gaz, oamenii ăştia trebuie să-şi construiască o ţară. Pentru asta i-au adus pe nemţi să le facă autostrăzile, iar pe americani i-au invitat să deschidă filiale ale celor mai bune universităţi. De la Blatter et co n-au avut nevoie decât să împrumute un pic Mondialul. All in the game, yo.

Pentru o mărturie autentică a ceea ce înseamnă Qatarul, vă recomand execentul interviu al lui Mihnea Măruţă cu un român care se ocupă de festivalul de film din Doha.

Share on FacebookTweet about this on TwitterEmail this to someone