Nu s-a pierdut prea multă dragoste, vorba englezului, între Jose Mourinho şi Carlo Ancelotti. Optimile Ligii Campionilor n-ar fi putut opune două firi mai antagonice, un sangvinic beligerant din Setubal şi un flegmatic afabil din Reggiolo.

Sezonul trecut a funcţionat ca o uvertură pentru dubla din Ligă. Mourinho a continuat acel joc al aluziilor veninoase pe care îl exersase în Anglia, anunţându-i pe italieni că nu e unul din acei antrenori cărora patronii le dictează echipa. În Ancelotti însă, a găsit un adversar care preferă să ridice din sprânceană şi să soarbă cu indiferenţă din macchiato. Asta nu înseamnă că italianul n-a punctat când a fost cazul.

La scurt timp după venirea să la Milano, în Italia circula un banc care spunea că diferenţa între Mourinho şi Dumnezeu e că Dumnezeu nu se crede Jose Mourinho. Portughezeul a plusat afirmând că „nici măcar Isus n-a fost iubit de toată lumea”. Ancelotti, pe atunci la Milan, l-a taxat prompt: „Dacă el e Isus, atunci eu sigur nu sunt unul din apostoli”.

La începutul săptămânii, Mourinho a avut grijă să-şi clameze rolul avut în istoria clubului londonez.

„Chelsea de astăzi e o consecinţă a ceea ce am construit eu. N-au uitat ce am făcut pentru club şi cum am făcut istorie.”

Dacă te gândeşti că 7 (Cech, Carvalho, Belleti, Malouda, Ballack, Essien, Drogba) din titularii lui Ancelotti de diseară sunt aduşi de portughez, e greu să îl contrazici. Teoretic, Mourinho cunoaşte mecanismul lui Chelsea destul de intim.

E însă o monedă cu două feţe, cealaltă fiind dezvăluită de Petr Cech -€“ tocmai pentru că jucătorii lui Chelsea ştiu felul în care Mourinho încearcă să-şi destabilizeze adversarii prin manevre psihologice, tocmai asta face din Chelsea echipă cea mai bine pregătită să nu le bage în seamă.

Dacă aroganţa şi stilul direct al lui Mourinho au dat bine într-un campionat saturat de declaraţii complezente precum cel din Anglia, nu acelaşi lucru s-a întâmplat în Italia. Cum spunea un jurnalist de la Corriere della Serra, „€œel rămâne un ciudat, de fapt un extraterestru, care nu reuşeşte să se adapteze”.

Într-un an şi jumătate „Mou” şi-a câştigat dispreţul celorlalţi antrenori, al presei şi, după gestul cu cătuşele, dispreţul federaţiei italiene de fotbal. Iată de ce Ancelotti n-a bravat când a spus că „toată Italia va ţine cu Chelsea diseară”.

Previous ArticleNext Article