Paperwhite

Mi-am luat Kindle de nevoie. Ştiu că sună a humblebrag, dar daţi-mi un minut să vă explic.

De câţiva ani de când scriu despre fotbalul din Anglia, am ajuns să citesc mai mult în engleză decât în româneşte. Când comanzi cărţi din afară, transportul nu-i o avere, dar mi-am dat seama că banii pe care-i dădeam făceau cât zece-doişpe cărţi pe an. Dacă pui problema aşa, hârtia devine un moft mai mare decât Kindle-ul.

Nu mă încumet să fac un review. Sunt câteva execelente, dacă asta căutaţi. Ce pot să fac e să vă spun cum mă împac eu cu Paperwhite după câteva luni de kindălit.

Nu sunt un luddit fermecat de mirosul tiparului, dar nici nu ţin să am ultimele jucării tehnologice. Îmi plac gadgeturile în măsura în care îmi fac viaţa mai simplă. Iar Kindle Paperwhite face asta într-un mod elegant şi discret.

Dacă vă bate gândul să vă luați un Kindle, puteți citi continuarea în guest-postul pe care l-am scris pe blogul lui Cristi Manafu.

Dacă aveți deja unul, sunt curios cum vă împăcați cu el. Stă prăfuit în sertar sau încep să se ducă butoanele de cât l-ați folosit?