Două despre jurnalism din ultimul Blizzard. Barry Fry, directorul sportiv de 68 de ani al lui Peterborough, întrebat dacă mentalitatea jurnaliştilor s-a schimbat odată cu vremurile:

When I started, journalists used to come on the team coach with us. If anything happened, it was kept quiet. You treated ’em like one of yours, you give ’em all the facilities, all the interviews and they respected that if there was a fight on the bus, they didn’t report it. Now, you’ve only got to spit, fart or f**king giggle and it’s on the front pages. Times have changed.

Apoi, într-un interviu despre vechii jurnalişti sportivi din Anglia, maestrul Brian Glanville îşi aduce aminte despre un anume ziarist de la The Times:

I’ll say this about him: he had tremendous prestige that he never used. He never led the way morally. He could have been a beacon for the sport but didn’t do it. He liked to be liked.

Sursa foto: carmichaellibrary

Previous ArticleNext Article

This post has 7 Comments

7
  1. Ma uit la soacra-mea; toata ziua pe Acces Di(n)rect si Kanal D unde niste anonimi (din punctul meu de vedere) vorbesc doar despre cine cu cine si-o trage, cine cu cine e cuplat, cine divorteaza si cine mai face copii.

    Vorba lui E. Roosevelt : Great minds discuss ideas, medium minds facts and small minds people.

    De unde voluptatea asta in a digera viata de alcov a unor oameni. Cu ce ma imbogateste sa stiu ca Prigoana divorteaza?

    Si la obiect: oamenii de genul asta nu l-au vazut pe Beckham dand o pasa in viata lor insa stiu cu ce se imbraca, la ce face reclama si ce nevasta are, cati copii si cum ii cheama pe fiecare. E ca pe piramida lui Maslow, genul asta de informatie e permeabil pentru ei, e accesibil. De cand cu deschiderea fantastica spre surse de informare, genul de oameni care nu ar fi citi/vazut nimic de “pe vremuri” au acum ceva ce ii intereseaza si le atzatza interesul. Astora trebuie presa sa le furnizeze si bataile din autobuzul echipei.

  2. Mare parte din schimbarea mentalităţii e dată şi de posibilitatea că oamenii de rând pot comenta orice ca şi anonimi. În felul ăsta, negativismul iese la suprafaţă fără să poţi fi tras la răspundere. Lucru care influeţează destul de mult modul de gândire al jurnalilşilor care oferă conţinut slab calitativ, puţin documentat sau documentat din surse îndoielnice, conţinut pe care cititorul îl înghite pentru că nu îl interesează să sape să vadă cât adevăr e în ce i s-a spus.

  3. In trend cu dumb-it-down-ul global, oamenii au devenit prea lenesi sa gandeasca.. Fiara isi face bine “munca” 🙂

  4. O declarație identică cu a lui Fry a făcut nu demult și Heynckes, amintindu-și perioada petrecută la Gladbach în anii 70: ”Erau câțiva ziariști care mergeau cu noi în autocar, mâncau la masa noastră și uneori dormeau cu noi în camere. Nici nu vreau să mă gândesc ce-ar fi ieșit, dacă scriau tot ce vedeau și auzeau”.

    Pe de altă parte, mai există și astăzi astfel de jurnaliști, foarte apropiați de un club sau de un jucător, care sunt luați cu echipa în avion și care nu dau pe goarnă tot ce văd și ce aud ba din sentimentul onoarei, ba din cauza fricii de a nu-și strica relația (motive, cred, valabile și în alte epoci), ba pentru că sunt șantajabili, într-un fel sau altul.

  5. O bataie sa zicem că e relevantă, dar ăştia îţi filmează orice glumă, mai ales dacă e proastă, si o dau după aia ca ştire de sport. Nu mai zic dacă vreun jucător îndrăzneşte să se scarpine intr-o ureche.